Laura Buciu

Cea mai mare participare la vot la orele prânzului în Franţa din 1981

Prezenţa la vot la turul doi al alegerilor parlamentare de duminică din Franţa a crescut semnificativ faţă de ultima dată, în 2022, într-un scrutin în care Reuniunea Naţională (RN) de extremă dreapta ar putea deveni cea mai puternică forţă, conform Reuters.

Capul unei reţele de interlopi români din SUA, adus în ţară

Alexandru Daniel Stoica, fiul lui Dacian „Ursaru”, autorul „jafului secolului”, şi capul unei reţele de interlopi români din SUA, a fost adus în ţară.

Hoţ căutat pentru mai multe furturi în Capitală, prins după ce a pus mâna pe o bicicletă electrică

Puţin după miezul nopţii, sâmbătă, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au prins în flagrant şi, ulterior, au reţinut un bărbat în vârstă de 37 de ani, imediat după ce a furat o bicicletă electrică din Sectorul 4. Aflaţi în timpul serviciului, poliţiştii l-au prins în flagrant pe […]

Protestatarii israelieni care cer un acord cu Hamas pentru eliberarea ostaticilor blochează drumurile

Protestele menite să preseze guvernul israelian să ajungă la un acord cu Hamas privind ostaticii au început duminică în întreaga ţară, manifestanţii blocând drumurile şi pichetând casele miniştrilor guvernului, relatează Reuters.

Bucureşti: Un bărbat care avea brăţară electronică a distrus-o în ziua când a semnat actele de divorţ

Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 23 Poliţie au reţinut, sâmbătă, un bărbat, în vârstă de 37 de ani, faţă de care se fac cercetări într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de încălcarea a ordinului de protecţie emis de către o instanţă şi distrugere. Astfel, Secţia 23 Poliţie a fost sesizată, […]

Nicuşor Dan: Lansăm consultarea publică pentru extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată

Bucureştiul lansează procedura de consultare publică pentru elaborarea documentaţiei necesare achiziţionării serviciilor de proiectare şi execuţie aferente proiectului „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în zonele Ghidigeni, Olteniţei, Cheile Turzii şi Henri Coandă”.

Românii şi turiştii străini care vizitează România sunt din ce în ce mai interesaţi de cultură

Turcan spune că numărul vizitatorilor la muzee, colecţii publice, grădini botanice, zoologice, acvarii şi rezervaţii naturale a crescut în 2023 cu 3,1 milioane de persoane comparativ cu 2022. Numărul total în 2023 a fost de 19,1 milioane de persoane. De asemenea, numărul vizitatorilor care au participat la „Noaptea Muzeelor” a crescut de la 481.000 de […]

10 trenuri oprite în gări între Bucureşti şi Constanţa din cauza unui incendiu de vegetaţie

Din cauza unui incendiu de vegetatie între Dragoş Vodă şi Ciulniţa, circulaţia feroviară pe Magistrala Bucureşti - Constanţa este oprită, duminică, iar 10 trenuri sunt oprite temporar în gările de pe traseu, informează CFR SA.

Trei maşini implicate într-un accident grav în Buzău: doi morţi şi doi răniţi

Potrivit Poliţiei Buzău, a fost vorba de o coliziune între o maşină condusă dinspre Gălbinaşi către Buzău, de către un şofer de 54 de ani, din Brăila, şi maşina ce se deplasa din sens opus, la volanul căreia se afla un şofer de 55 de ani, din Prahova. În urma impactului, mai multe elemente de […]

Parcuri de distracţii fără autorizaţie, trambuline ruginite, maşinuţe rupte şi nesigure, pe litoral

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au oprit de la funcţionare două parcuri de distracţii de pe litoral, unde au fost găsite nereguli care pot pune viaţa utilizatorilor în pericol, în special a copiilor.

Atenţionare meteo: caniculă în 10 judeţe din ţară, duminică, apoi valul de căldură se extinde

Potrivit ANM, în Crişana, Banat, jumătatea de sud a Olteniei, precum şi în sud-vestul Munteniei, local va fi caniculă cu temperaturi maxime de 35…36 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, astfel indicele temperatură-umezeală (ITU), pe arii restrânse, va atinge sau va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Judeţele Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, […]

Ploieşti: Un bărbat a murit după ce a lovit cu maşina glisiera ce separă sensurile pe DN 1

Un bărbat de 42 de ani a murit, duminică, după ce maşina pe care o conducea a lovit glisiera metalică ce separă sensurile de mers şi a pierdut controlul volanului.

Locuitorii din Costineşti îşi aleg azi primarul

Locuitorii din Costineşti îşi aleg, duminică, primarul, după ce scutinul din 9 iunie a fost anulat.

Francezii îşi aleg azi Legislativul, în al doilea tur de scrutin: Le Pen sau Macron?

Franţa organizează duminică al doilea tur al alegerilor parlamentare care poate reconfigura peisajul politic, sondajele de opinie preconizând că formaţiunea de extremă dreapta Rassemblement National va obţine cele mai multe voturi, dar probabil nu va obţine majoritatea, scrie Reuters.

Constanţa: Bărbat care a oferit jeleuri cu droguri copiilor iar o fetiţă a ajuns la spital, reţinut

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa, Biroului de Combatere a Traficului de Droguri Constanţa, precum şi poliţiştii au dispus reţinerea unui bărbat (cetăţean român cu domiciliul în SUA), cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. Din cercetările efectuate în cauză a reieşit faptul […]

Peru, credit de 300 de milioane de euro de la banca germană KfW pentru transformarea digitală

Guvernul din Peru a declarat sâmbătă că va primi un credit de până la 300 de milioane de euro de la banca germană KfW Development Bank pentru a cheltui pe un program de transformare digitală, scrie Reuters.

Regatul Unit caută o poziţie echilibrată privind Israel şi Gaza, afirmă noul ministru de externe

Marea Britanie doreşte o poziţie echilibrată cu privire la războiul din Orientul Mijlociu şi va folosi eforturile diplomatice pentru a se asigura că se ajunge la o încetare a focului şi că ostaticii deţinuţi de grupul militant palestinian Hamas sunt eliberaţi, a declarat David Lammy, pentru Reuters.

Un urs care a intrat în Grădina Zoologică din Târgu Mureş, omorând căprioare şi emu, a fost împuşcat

În cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, „echipa de intervenţie pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun a reuşit, după o operaţiune complexă, să captureze ursul care pătrundea în perimetrul Grădinii Zoologice”, potrivit Primăriei Târgu Mureş. Potrivit reprezentanţilor Primăriei, în ultimele trei nopţi, acest exemplar – o femelă tânără de 150 kg – […]

Accident grav în vestul Ucrainei. 14 morţi după ce o cisternă s-a ciocnit cu un microbuz

O autocisternă s-a ciocnit sâmbătă cu un microbuz în vestul Ucrainei, omorând 14 persoane, inclusiv un copil de şase ani, potrivit Reuters.

Doi ucrainieni care au fugit de război au trecut ilegal frontiera în România

În timp ce se aflau, sâmbătă, în jurul orei 16.30, în efectuarea unei acţiuni silvice în colaborare cu reprezentanţi ai Ocolului Silvic Poienile de Sub Munte în zona împădurită Luhei-Rica-Socolău (zonă aflată lângă frontiera cu Ucraiana), patru subofiţeri jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Pintea Viteazul” Maramureş au observat în pădure doi bărbaţi care […]

Rata şomajului din Canada a crescut la un maxim al ultimelor 29 de luni

Rata şomajului din Canada a crescut la un maxim al ultimelor 29 de luni, de 6,4%, au arătat vineri datele, subliniind faptul că oamenii ar putea pierde locuri de muncă în timp ce piaţa muncii încearcă din răsputeri să absoarbă o populaţie tot mai numeroasă, scrie Reuters.

Investiţii majore în infrastructura educaţională: contracte semnate de Ligia Deca la Cluj

În Sala de sticlă a Primăriei Cluj-Napoca a avut loc sâmbătă o întâlnire între reprezentanţii Ministerului Educaţiei, reprezentanţii universităţilor din Cluj-Napoca, Oradea, Sibiu, Alba-Iulia şi Târgu Mureş şi reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca, în vederea semnării unor contracte de finanţare europeană pentru creşterea calităţii procesului educaţional. „Concret, pentru Cluj-Napoca, am semnat astăzi (sâmbătă – n.r.), alături de […]

Mai multe persoane au bătut un bărbat în Sectorul 2, apoi l-au băgat în portbagaj

Cinci bărbaţi au fost reţinuţi, apoi plasaţi sub control judiciar, după ce au bătut un bărbat pe o stradă în Sectorul 2, iar ulterior l-au băgat, fără voia lui, în portbagajul maşinii şi au demarat în trombă.

Motociclistul mort la Podul Grant avea permisul suspendat şi alte două dosare

Motociclistul mort în accidentul de la Podul Grant a fost identificat şi se pare că avea permisul suspendat, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Burduja a făcut bilanţul la un an de când e ministru al Energiei: fonduri nerambursabile de peste 13,6 miliarde euro

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, spune că de când este ministru al Energiei echipa sa a reuşit să atragă fonduri de peste 13,6 miliarde euro.

Capacitate dublă de transport cu trenul între Sibiu şi Vâlcea, după ce se închide Valea Oltului

Odată cu închiderea temporară a circulaţiei rutiere pe Valea Oltului, în compunerea şi circulaţia trenurilor operate de CFR Călători vor interveni modificări, astfel că va fi capacitate dublă de transport cu trenul pentru a suplini faptul că nu se circulă rutier.

Accident mortal pe Podul Grant. Un motociclist a lovit bordura şi a căzut pe calea de rulare a tramvaiului

Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea accidentului de circulaţie de pe Podul Grant în jurul orei 13.10. „Din primele informaţii, un bărbat în vârstă de aproximativ 30-35 de ani a condus o motocicletă pe Podul Grant dinspre Piaţa Crangaşi către str. Turda, iar la un moment dat ar fi […]

Eforturile de asigurare a încetării focului în Gaza şi de eliberare a ostaticilor iau amploare

Eforturile de a obţine o încetare a focului şi eliberarea ostaticilor în Gaza au luat amploare vineri, după ce Hamas a făcut o propunere revizuită privind termenii unui acord, iar Israelul a declarat că va relua negocierile aflate în impas, potrivit Reuters.

Uraganul Beryl loveşte coasta mexicană în apropierea celor mai bune plaje

Miezul uraganului s-a deplasat deasupra Peninsulei Yucatan, iar vânturile maxime susţinute au scăzut uşor la aproximativ 161 km/h (100 mph) în momentul în care a ajuns în oraşul de coastă Tulum. În timp ce deplasarea centrului furtunii prin Tulum a dus la o încetinire a vântului şi la doborârea unor crengi de copaci, Centrul Naţional […]

Constanţa: Poliţist rănit, după ce autospeciala în misiune a fost lovită de alt autoturism

Un poliţist a fost rănit, vineri, după ce autospeciala pe care o conducea şi care avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, fiind în misiune, a fost lovită de alt autoturism pe Şoseaua Mangaliei, din Constanţa.

Atenţionare MAE privind restricţii de circulaţie pe partea bulgară a Podului Prieteniei Giurgiu-Ruse

Începând cu data de 10 iulie 2024 se vor desfăşura lucrări de reparaţie majoră la Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse pe tronsonul bulgar, avertizează Ministerul Afacerilor externe (MAE), în contextul în care mulţi români petrec vacanţa în Bulgaria şi trebuie să găsească alte variante de drum.

Burduja, la inaugurarea Parcului Fotovoltaic SAPE din Dârvari 2: progres către un viitor mai curat

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a participat, vineri, la inaugurarea primului parc fotovoltaic cu reţea de stocare în baterii realizat prin cofinanţare din bani europeni obţinuţi prin PNRR de către o companie de stat şi a spus că este un pas important către un viitor mai curat şi sustenabil.

O femeie din Satu Mare, suspectată că şi-a ucis în bătaie fetiţa de doi ani

Reprezentanţii Spitalului din Baia Mare au sesizat joi Poliţia Municipiului Baia Mare în legătură cu faptul că fetiţă de 2 ani, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, avea leziuni fizice grave. Din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că leziunile s-ar fi putut produce prin violenţă. „Poliţiştii au identificat-o pe […]

Iranienii votează în turul doi al alegerilor prezidenţiale, pe fondul unei apatii generalizate

Iranienii votează vineri pentru un al doilea tur al alegerilor prezidenţiale care va testa popularitatea conducătorilor clerici, pe fondul apatiei alegătorilor într-o perioadă de tensiuni regionale şi un impas cu Occidentul cu privire la programul nuclear al Teheranului, scrie Reuters.

Un pacient ucrainean rănit în război a fost transferat din Polonia în Olanda cu o aeronavă SMURD

O aeronavă SMURD efectuează, vineri, o misiune medicală de transfer al unui pacient ucrainean rănit în război, din Polonia în Olanda, desfăşurată sub coordonarea Mecanismului de Protecţie Civilă Europeană, transmite Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).

Peste 99% dintre elevii înscrişi pentru ultima probă a Bacalaureatului s-au prezentat la examen

Probele scrise din cadrul examenului naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, s-au încheiat vineri cu testarea cunoştinţelor de limba şi literatura maternă, la care au participat aproape toţi elevii înscrişi.

Polonia aşteaptă ajutor din partea Germaniei, Greciei, Finlandei pentru paza frontierelor

Polonia speră să aducă poliţişti de frontieră şi poliţişti din Finlanda, Germania şi Grecia pentru a ajuta la patrularea frontierei sale cu Belarus, a declarat un oficial de rang înalt, pe fondul preocupărilor crescânde legate de presiunile migratorii din est în Europa, scrie Reuters.

Vulcanii Etna şi Stromboli din Italia au erupt; Aeroportul Catania a fost închis

Erupţiile vulcanului Etna şi ale vulcanului mai mic Stromboli au aruncat cenuşă fierbinte şi lavă ridicând nivelul de alertă pe insula mediteraneană Sicilia şi forţând închiderea temporară a aeroportului Catania vineri, scrie Reuters.

Restricţii pe Transfăgărăşan, când se închide şi Valea Oltului: Se desfăşoară Turul Ciclist

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă că vor fi restricţii de trafic luni pe Transfăgărăşan. Potrivit DRDP, restricţiile de trafic se impun pentru desfăşurarea etapei a 3-a a Turului Ciclist al Sibiului. Restricţiile de circulaţie se vor institui după următorul program: – între orele 10:15 – 12:15, între DJ 105P (Cârţişoara) şi […]

Trei suedezi au fost condamnaţi la moarte în Irak pentru implicare într-un schimb de focuri

Trei cetăţeni suedezi au fost condamnaţi la moarte în Irak pentru implicarea lor într-un schimb de focuri, iar un al patrulea ar putea primi aceeaşi pedeapsă pentru o infracţiune separată, a declarat joi ministerul suedez de Externe, citat de Reuters.