Știrile zilei

Victor Negrescu: România este şi trebuie să rămână un pilon puternic în NATO şi UE

România este şi trebuie să rămână un pilon puternic în NATO şi UE, declară, marţi, europarlamentarul PSD Victor Negrescu. El adaugă că declaraţiile populiste şi jocurile periculoase legate de apartenenţa României la NATO sunt o ameninţare la securitatea şi stabilitatea noastră naţională.

Zelenski califică disputa cu Trump din Biroul Oval drept „regretabilă” și afirmă că este pregătit să negocieze pacea

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski declară, marţi, că este gata să semneze acordul privind mineralele cu Statele Unite şi să lucreze sub „conducerea puternică” a preşedintelui Donald Trump, potrivit The Guardian.

SUA desemnează Houthis din Yemen organizaţie teroristă

Americanii au decis să treacă gruparea Houthis din Yemen pe lista organizaţiilor teroriste străine. Rebelii care controlează o parte din Yemen sunt aliaţi cu regimul de la Iran, iar în timpul războiului din Gaza au perturbat traficul naval prin Marea Roşie atacând navele străine.

Lasconi: Rusia a ajuns să îl susţină pe faţă şi oficial pe Călin Georgescu

Elena Lasconi, lider USR, reacţionează la comunicatul serviciului rus de informaţii externe. „Rusia a ajuns să îl susţină pe faţă şi oficial pe Călin Georgescu. Sper că Ministerul nostru de Externe l-a chemat deja pe ambasadorul Federaţiei Ruse pentru explicaţii”, afirmă ea.

Monitorul Apărării: Pregăteşte Trump lovitura de graţie pentru Europa? Surse americane arată că Trump ar putea anunţa la noapte ieşirea SUA din NATO

Nu este pentru prima dată când Trump încearcă scoaterea SUA din NATO, acest lucru a fost declarat ca intenţie şi în primul mandat.

MAE respinge acuzațiile serviciilor rusești privind alegerile din România: „Ridicole și neavenite”

MAE califică acuzațiile Rusiei despre influența UE în alegerile din România drept parte a unei campanii hibride menite să submineze democrația și să scadă încrederea în autorități.

Trump amenință să taie fondurile școlilor care „permit proteste ilegale” și promite arestări

Toate finanțările federale se vor opri pentru orice colegiu, școală sau universitate care permite proteste ilegale, a scris președintele american, Donald Trump, pe Truth Social. El a mai scris, de asemenea, marți, că „agitatorii vor fi închiși/sau trimiși definitiv înapoi în țara din care au venit”. Potrivit președintelui american, „studenții americani vor fi expulzați definitiv […]

Finlanda: Apropierea lui Trump de Rusia nu va pune capăt războiului din Ucraina

Ministra de Externe al Finlandei, Elina Valtonen, consideră că strategia SUA de a reduce presiunea asupra Rusiei nu va duce la pace în Ucraina, anunță Sky News.

Președinta Mexicului condamnă taxele vamale americane și promite represalii

Președinta mexicană Claudia Sheinbaum declară, marți, că nu există nicio justificare pentru taxele de 25% aplicate de președintele american Donald Trump asupra importurilor din Mexic. Ea spune că guvernul țării va răspunde cu măsuri de ordin tarifar și netarifar, potrivit Reuters. Trump a declarat, luni, că taxele de 25% asupra importurilor din Mexic și Canada […]

Ucraina anunță că poate lupta contra Rusiei și fără ajutorul american. Ce spun experții despre impactul lipsei ajutorului american

Ucraina a anunțat marți că forțele sale pot rezista pe câmpul de luptă în lupta cu trupele ruse, după ce președintele american Donald Trump a suspendat ajutorul militar acordat Kievului.

Lasconi, despre o posibilă retragere din cursa electorală: Nu sunt un candidat oarecare

Întrebată, marți după-amiază, dacă este adevărat zvonul potrivit căruia vrea să se retragă din cursa electorală pentru prezidențiale, Elena Lasconi spune că este „în plină campanie electorală”.

JD Vance numește Marea Britanie „o țară oarecare care nu a mai fost în război de 30 de ani”

Declarațiile controversate ale vicepremierului SUA continuă, de această dată la adresa statelor europene care iau în considerare desfăsurarea de forțe de menținere a păcii în Ucraina.

Ar putea umbrela nucleară franceză să ne protejeze și pe noi? Macron va discuta despre „descurajare nucleară” cu aliații europeni

Președintele francez Emmanuel Macron a spus că este gata să înceapă discuțiile cu aliații europeni privind descurajarea nucleară. Astfel, Franța ar putea contribui la protejarea altor națiuni după ce Donald Trump a provocat discuții despre securitatea internațională.

Serviciul rus de informații acuză UE că blochează candidatura lui Călin Georgescu la președinția României

UE a jucat un rol-cheie în anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din România și acuzarea lui Călin Georgescu, a declarat Serviciul rus de informații externe (SVR), citat de TASS.

Nicușor Dan anunță noi proiecte de consolidare seismică în Capitală, la 48 de ani de la cutremurul din 1977

La 48 de ani de la cutremurul din 1977, primarul Capitalei, Nicușor Dan, anunță progrese în consolidarea clădirilor cu risc seismic și atragerea de fonduri de 2,48 miliarde lei.

Portul Militar Constanța va fi dezvoltat printr-un proiect propus de Forțele Navale Române

Un nou cheu militar va fi construit și amenajat în zona digului de sud al portului Constanța, în cadrul unui proiect al Forțelor Navale Române, planurile fiind prezentate, marți, miniștrilor Apărării, Angel Tîlvăr și Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Control ANPC la Dragonul Roşu. Au fost zeci de amenzi şi au fost închise temporar puncte de lucru

Echipe de control de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor au făcut verificări la operatorii economici din incinta Dragonul Roşu. În urma controalelor făcute marţi au fost descoperite numeroase nereguli.

USR îi avertizează pe reprezentanții OSCE că alegerile din luna mai ar putea fi anulate din nou

USR i-a avertizat pe reprezentanții OSCE că alegerile prezidențiale din luna mai ar putea fi anulate din nou. Puterea se joacă cu focul și riscă în luna mai alegeri organizate prost, vulnerabile de o nouă anulare, au transmis cei de la USR.

China promite să lupte „până la sfârșitul amar” dacă SUA împinge războiul comercial

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Lin Jian, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, că țara sa va lupta până la capăt daca SUA își continuă acțiunile împotriva Chinei, potrivit BBC.

Reacția lui Marcel Ciolacu la propunerea Ursulei von der Leyen privind apărarea: deosebit de binevenită

Premierul Marcel Ciolacu a reacționat după anunțul șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, privitor la noile planuri de apărare ale UE.

FOCUS: 4 martie, ziua care a îndoliat România şi a transformat Bucureştiul într-un oraş fantomă / Mărturii tulburătoare ale celor care au văzut infernul de aproape sunt publicate az

4 martie 1977 a îndoliat România. Un cutremur de 7,2 grade pe scara Richter a transformat Bucureştiul într-un oraş fantomă. Mărturii tulburătoare ale celor care au văzut infernul de aproape sunt publicate azi, la 48 de ani de la noaptea fatidică. Dar apărut şi o minune: un bebeluş devenit actor.

Acces doar cu însoțitor din partea pazei. Panică în Gorj din cauza unor măsuri dispuse de noul prefect

Noile măsuri ar viza atât personalul angajat, dar și jurnaliștii și cetățenii, stârnind deja controverse în rândul tuturor. În ceea ce privește întâlnirile cu prefectul, accesul în clădirea Prefecturii ar fi permis doar cu o confirmare prealabilă din partea cabinetului său.

Prețul petrolului continuă să scadă pe fondul tensiunilor dintre SUA și Ucraina

Prețul petrolului continuă să scadă după ce Donald Trump ar fi suspendat ajutorul militar pentru Ucraina. Piețele anticipează o posibilă relaxare a sancțiunilor împotriva Rusiei, scrie The Kyiv Independent.

Unul din doi adulți din întreaga lume va fi obez sau supraponderal până în 2050

Mai mult de jumătate dintre toți adulții și o treime dintre copiii, adolescenții și tinerii din întreaga lume vor fi supraponderali sau obezi până în 2050, potrivit unui nou studiu al datelor globale care acoperă peste 200 de țări, publicat în revista The Lancet și citat de BBC.

Kremlinul reacționează la decizia lui Trump privind suspendarea ajutorului pentru Ucraina: Cea mai bună speranță pentru pace

Kremlinul a declarat, marți, că suspendarea ajutorului militar american pentru Ucraina ar fi cea mai bună contribuție la cauza păcii.

Câte zile libere mai au românii în 2025. Calendarul complet

17 zile libere legale are anul 2025 pentru românii care muncesc, din care 13 zile lucrătoare. Următoarea vacanță prelungită va fi de Paști, între 18 și 21 aprilie

Iordania primește 29 de copii din Gaza pentru tratament medical

Iordania a evacuat 29 de copii palestinieni din Gaza pentru tratament medical, parte a unui angajament de a primi 2.000 de copii, anunțat anterior de regele Abdullah al II-lea, scrie The Times of Israel.

Călin Georgescu vrea referendum pentru ieșirea României din UE și NATO: „Este un fel de sclavie”

Călin Georgescu, fostul candidat independent la alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, a declarat într-un interviu că vrea organizarea unui referendum pentru ieșirea României din UE și NATO. România este „sclava” Bruxelles-ului, a afirmat Georgescu. Într-un interviu pentru jurnalistul James Freeman, Călin Georgescu folosește retorica președintelui rus Vladimir Putin și spune că România este sclava UE, dar […]

Vameşi din Portul Constanţa, trimişi în judecată pentru luare de mită. Sute de acte de corupție

Mai mulţi vameşi din Portul Constanţa Sud au fost trimişi în judecată pentru luare de mită şi constituirea unui grup infracţional organizat, a anunţat marţi Direcţia Naţională Anticorupţie.

Limba mandarină va fi studiată de elevii de gimnaziu și liceu din Arabia Saudită

Limba mandarină, cea mai vorbită din China, va fi studiată de elevii de gimnaziu și liceu din Arabia Saudită. Aceasta va fi introdusă treptat și va fi considerată a doua limbă în sistemul de educație, după engleză. Mandarina are peste un miliard de vorbitori.

Grindeanu: În aprilie va fi dat în folosință sectorul Mizil – Pietroasele din Autostrada A7

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că în aprilie va fi dat în folosință sectorul Mizil – Pietroasele din Autostrada A7, în conformitate cu toate cerințele tehnice, negând astfel informațiile apărute cum că șoferii sunt în pericol.

Grindeanu acuză USR că încearcă să schimbe coaliția aruncând teme false

Sorin Grindeanu a declarat că înțelege dorința celor din USR de a schimba configurația politică din acest moment, „că de acolo vine toată treaba, de a încerca să schimbe această coaliție aruncând teme false”.

Dronele ucrainene ar fi atacat o rafinărie din regiunea Samara, Rusia

Drone ucrainene ar fi atacat rafinăria de petrol din orașul Sîzran, regiunea Samara, marți, provocând explozii și un incendiu, potrivit autorităților ucrainene și unor surse locale.

Procedură de consolidare a businessului la Combinatul siderurgic de la Galați

LIBERTY anunță că lansează acțiuni de consolidare a businessului de la Galați. Concret, este vorba despre inițierea unei proceduri de concordat preventiv care are rolul de a stabiliza businessul, de a optimiza alocarea resurselor și de a deschide noi oportunități de investiții.

Lidera POT: NATO nu poate fi replicat de Europa

NATO nu poate fi replicat de Europa, care nu are capacitate și experiență, spune marți lidera POT, Anamaria Gavrilă.

Grindeanu: Reconstrucția Ucrainei fără SUA nu este posibilă

Reconstrucția Ucrainei fără SUA nu este posibilă, iar SUA au interesul să aibă un mediu favorabil în Portul Constanța, susține ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Alertă: medicii de familie, insuficienți în aproape jumătate dintre localitățile din România

Aproape jumătate dintre localitățile din România nu au suficienți medici de familie, iar accesul la serviciile medicale în rural este limitat, potrivit Institutului Național de Statistică (INS), citat de Organizația Salvați Copiii România.

Tensiune în Asia de Est. Taiwanul anunță că intenționează să majoreze cheltuielile militare

Autoritățile din Taiwan anunță că intenționează să majoreze cheltuielile militare ca urmare a amenințărilor în creștere din partea Chinei. Potrivit anunțului, bugetul Ministerului Apărării va crește. În prezent, Taiwan alocă aproximativ 2,45% din produsul său intern brut pe apărare.

Ursula von der Leyen anunță planul ReArm Europe. Costuri de sute de miliarde de euro

Președinta Comisiei UE, Ursula von der Leyen, a anunțat marți noile planuri de apărare ale UE. Acestea ar putea costa 800 de miliarde de euro. Ursula von der Leyen a prezentat planul ReArm Europe, în scopul unei mai bune apărări a Europei, în contextul războiului din Ucraina. „Nu trebuie să descriu natura gravă a amenințărilor […]

Lidera POT, despre apartenența României la Europa: Nu poți să iei România și să o muți

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, spune că se induce ideea că partidul pe care îl reprezintă nu este pro-european. Ea spune că este o temă falsă, pentru că România este în Europa.