Știrile zilei

Shein, amendată cu 1 milion de euro în Italia pentru „greenwashing”

Autoritatea italiană pentru concurență (AGCM) a sancționat retailerul chinez de modă rapidă Shein cu o amendă de 1 milion de euro pentru afirmații înșelătoare privind sustenabilitatea produselor sale.

Am propus un standard minimal în contractul de mandat pentru viitorul director Romsilva, afirmă Buzoianu

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, anunță că a trimis spre Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) contractul de mandat al viitorului director general interimar al Romsilva, în care a propus un standard minimal.

Iranul înființează un Consiliu Suprem de Apărare după atacurile din iunie ale Israelului și SUA

Iranul a anunțat, luni, înființarea unui Consiliu Suprem de Apărare, ca răspuns la atacurile aeriene coordonate de Israel și Statele Unite în luna iunie, care au provocat moartea a aproape 1.100 de persoane, inclusiv lideri militari, potrivit AP.

Noi proteste ale profesorilor în fața Ministerului Educației

Profesorii protestează și luni în fața Ministerului Educației, nemulțumiți de faptul că li se mărește norma de lucru și că mai multe posturi dispar prin faptul că vor fi organizate clase mai mari.

Informații distorsionate despre starea lui Ion Iliescu, apărute în mediul online. Spitalul aduce noi clarificări

În mediul online au apărut informații distorsionate despre starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” au făcut clarificări.

Furtuna Floris lovește nordul Marii Britanii: vânturi de până la 135 km/h și haos în transport

Marea Britanie se confruntă luni cu efectele furtunii Floris, care aduce rafale de vânt de până la 135 km/h, ploi torențiale și perturbări majore în transportul feroviar și maritim, în special în Scoția, unde este în vigoare o alertă meteo portocalie.

Sute de foști oficiali israelieni îi cer lui Trump să-l forțeze pe Netanyahu să renunțe la război

Sute de foști oficiali israelieni îi cer președintelui SUA, Donald Trump, să-l forțeze pe premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, să renunțe la campania din Gaza. Ei au redactat o scrisoare susținând că războiul nu mai este drept și va provoca pierderea identității statului Israel.

Situație incredibilă: Aproape 60% din bunurile culturale mobile deținute de Ministerul Culturii sunt subevaluate

Aproape 60% din bunurile culturale mobile deținute de Ministerul Culturii sunt subevaluate, având valori contabile mai mici sau egale cu 10 lei, se arată într-un raport al Curții de Conturi, publicat luni.

ANCOM: cum se poate anula portarea unui număr de telefon

Portabilitatea le permite utilizatorilor de servicii de telefonie să-și păstreze numărul de telefon atunci când schimbă furnizorul pentru a beneficia de cele mai bune oferte de pe piață. ANCOM spune că utilizatorul se poate și răzgândi.

Autopsii pentru oceane: Laboratorul care dezvăluie moartea lentă a faunei marine

Un program unic din Marea Britanie, condus de biologul Rob Deaville, a efectuat peste 4.500 de necropsii pe delfini, foci și balene, dezvăluind o realitate dură: moartea multor animale marine este provocată de activitățile umane, de la plase de pescuit și vapoare, până la plastic.

Escrocherie. O gazdă Airbnb a cerut daune de 14.000 euro cu fotografii generate de IA

Proprietarul unei locuințe care este oferită pentru închiriere pe platforma Airbnb a cerut daune de 14.000 euro cu fotografii false, generate de inteligența artificială. Victima escrocheriei a fost o studentă britanică. Ea a descoperit că pozele sunt trucate și a informat platforma.

Începe reconstrucția caselor la Broșteni

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat că începe reconstrucția caselor distruse de viituri în Broșteni: „Lucrăm deja la reabilitarea rețelei electrice și a sistemului de alimentare cu apă potabilă și intrăm acum într-o nouă etapă: reconstrucția caselor”.

Atac cu drone ucrainene în regiunea Volgograd: incendiu la o gară și zboruri suspendate temporar

Un atac cu drone lansat de Ucraina în noaptea de duminică spre luni a provocat un incendiu la o clădire din apropierea gării Archeda, în regiunea Volgograd din sudul Rusiei, și a dus la întreruperea temporară a zborurilor din orașul Volgograd, au anunțat autoritățile ruse.

Încadrarea juridică în dosarul lui Călin Georgescu a fost schimbată de procurori. De ce este acuzat

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus luni schimbarea încadrării juridice în dosarul vizând acţiuni împotriva ordinii constituţionale în cazul lui Călin Georgescu.

Meteo ANM: Revine canicula, Cod galben, luni, în 14 județe și Capitală și Cod galben de instabilitate în 19 județe

Meteorologii au emis pentru avertizări Cod galben de caniculă în 14 județe și în Capitală și de instabilitate atmosferică în alte 19 județe.

Șase țări testează săptămâna de lucru de patru zile. Rezultatele studiului

Un studiu realizat în șase țări diferite arată că angajații care lucrează doar patru zile pe săptămână se simt mai odihniți și mai puțin epuizați.

Înmatriculările noi de mașini pentru transportul pasagerilor au crescut cu 1,9% în trim. II 2025

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 1,9% în trimestrul II 2025 faţă de trimestrul II 2024, potrivit Institutului Național de Statistică (INS.)

O nouă ediție TEZAUR lansată de Ministerul Finanțelor. Dobânzi atractive și neimpozabile

Ministerul Finanțelor lansează luni cea de-a opta ediție a Programului TEZAUR din acest an, prin care persoanelor fizice li se oferă o nouã oportunitate de economisire în condiții avantajoase, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,8%.

Lanț de cutremure în regiunea Kurile- Kamceatka. Cum arată zonele afectate de cutremurul uriaș din iulie

Mai multe cutremure s-a produs duminică și luni în regiunea Kurile- Kamceatka. Acestea au avut magnitudinea cuprinsă între 4,7 și 6,2. Specialiștii spun că este vorba despre replici ale cutremurului uriaș din zonă de la finalul lunii iulie.

Mamelor aflate în concediu de creștere a copilului li se va reține automat contribuția de 10% din indemnizație

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) transmite că mamelor care primesc indemnizație pentru creșterea copilului și beneficiarilor de indemnizație de acomodare în vederea adopției și venit minim de incluziune li se va opri automat contribuția de 10%.

Ion Iliescu este încă în stare gravă

Luni dimineață, reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” au oferit precizări cu privire la starea de sănătate a lui Ion Iliescu.

Ministrul de Externe al Ucrainei condamnă Hamas pentru tratament inuman în războiul din Gaza

Andrii Sybiha, ministrul de Externe din Ucraina a criticat Hamas pentru tratament inuman față de ostaticii israelieni, comentând și asupra situației din Gaza.

Pompierii români, weekend agitat cu aproape 6000 de misiuni de urgență

Pompierii români au avut în weekendul trecut aproape 6.000 de misiuni. Cele mai multe au fost pentru acordarea măsurilor de prim ajutor și pentru stingerea incendiilor.

India și Filipine exerciții navale comune în Marea Chinei de Sud, chinezii monitorizează atent situația

India și Filipine organizează exerciții navale comune în Marea Chinei de Sud. Acestea se desfășoară în zone marine care sunt revendicate de mai multe țări, inclusiv de China. De altfel, relațiile indienilor și filipinezilor cu chinezii sunt afectate de disputele teritoriale.

Bacalaureat 2025: începe sesiunea de toamnă cu proba de competențe la limba română. Când încep probele scrise

Bacalaureat 2025, sesiunea de toamnă, începe astăzi, 4 august, cu prima probă de competențe la limba română.

Polonia prelungește controalele la granița cu Germania și Lituania

Polonia extinde măsurile de control la frontierele cu Germania și Lituania până în 4 octombrie.

Raport surprinzător: Studenții chinezi de la universitățile din Marea Britanie sunt constrânși să-și spioneze colegii

Studenții chinezi de la universitățile din Marea Britanie sunt constrânși de oficiali din China să-și spioneze colegii. Este concluzia unui raport al unei organizații internaționale. Ambasada Chinei la Londra a numit raportul „nefondat și absurd”.

Avertizare: Pericol de inundație în județele Caraș-Severin și Timiș

Hidrologii avertizează că luni este pericol de inundație pe mai multe râuri din județele Caraș-Severin și Timiș. Experții au emis o avertizare de tipul cod galben de inundație.

Incendiul de la pensiunea din Râșnov a fost localizat. Pagubele sunt uriașe

Incendiul izbucnit duminică seara la pensiunea din Râșnov a fost localizat pe parcursul nopții. Pagubele sunt uriașe, anunță echipele de intervenție.

Autoritățile recomandă evitarea deplasării pe podul Giurgiu-Ruse

Autoritățile române recomandă ocolirea podului de la Giurgiu-Ruse. Pe sensul de ieșire din România este aglomerație, traficul fiind îngreunat.

Taiwanul este devastat de ploi, decese și mii de evacuați. Alertă maximă de inundații și în Beijing

Cel puțin patru persoane au murit și peste 5.900 au fost evacuate în sudul Taiwanului, după ce regiunea a fost lovită de ploi torențiale care au provocat alunecări de teren și inundații extinse, a anunțat luni guvernul de la Taipei, în vreme ce Beijingul a emis o alertă maximă de inundații.

Accidentare musculară pentru Lionel Messi. Cât timp va lipsi de pe gazon

Fotbalistul argentinian Lionel Messi va fi absent pentru o perioadă nedeterminată din cauza unei „accidentări musculare minore” la piciorul drept, a anunțat clubul său, Inter Miami, într-un comunicat oficial publicat luni.

Relansarea dialogului: Coreea de Sud începe demontarea difuzoarelor anti-Coreea de Nord de la graniță

Autoritățile sud-coreene au început luni să demonteze difuzoarele amplasate de-a lungul graniței cu Coreea de Nord, prin care erau transmise mesaje de propagandă anti-regimului de la Phenian, a anunțat Ministerul Apărării de la Seul, citat de Reuters.

Sănătatea umană și mediul, afectate de criza globală a plasticului. Impact economic de 1,5 trilioane dolari anual

Un raport medical publicat duminică în revista The Lancet avertizează că lumea se confruntă cu o „criză a plasticului”, ce reprezintă un pericol major și subestimat pentru sănătatea umană și mediul înconjurător, cu un impact economic estimat la peste 1,5 trilioane de dolari anual.

Creierul uman procesează separat fluidele și obiectele solide

O echipă de cercetători de la MIT a descoperit că anumite regiuni din cortexul vizual al creierului uman sunt specializate în procesarea separată a obiectelor solide și a materialelor fluide sau granulate, precum apa, nisipul sau mierea.

Atac aerian al Rusiei în regiunea Zaporojie: trei civili uciși, case distruse

Trei persoane au fost ucise în urma unui atac aerian rus în regiunea sud-estică Zaporojie, a declarat duminică guvernatorul regional Ivan Fedorov, prin intermediul aplicației Telegram, citat de Reuters. Atacul a vizat orașul Stepnohirsk, unde au fost distruse locuințe particulare.

Box Office: „Jurassic World Rebirth” depășește 750 miloane de dolari, „F1” – record pentru Brad Pitt

„Jurassic World Rebirth” continuă să domine box office-ul mondial, depășind în weekend pragul de 750 de milioane de dolari la încasări. În paralel, filmul „F1”, a ajuns la 545 de milioane de dolari încasări globale, devenind cel profitabil film al carierei lui Brad Pitt.

Superliga: Universitatea Craiova învinge pe CFR Cluj cu 3-2, în ciuda revenirii a gazdelor

Universitatea Craiova s-a impus duminică noapte, cu scorul de 3-2, în deplasarea de la CFR Cluj, într-un meci spectaculos din etapa a 4-a a Superligii României, sezonul 2025/2026. Oltenii au condus cu 3-0, însă gazdele au revenit partea a doua și au fost aproape de egalare.

„Pensie mică” de 11.000 lei? Stolojan: Magistrații trăiesc într-o bulă, rupți de realitatea României

Theodor Stolojan, fost prim ministru, spune că magistrații, care ani de zile au avut numeroase privilegii, trăiesc într-o bulă a lor, total deconectați de ce se întâmplă în România, de aceea au ajuns să creadă că o pensie de 11 000 de lei este una mică.

Războiul din Ucraina, ziua 1.257. Zelenski: Ucraina și Rusia pregătesc un schimb major de prizonieri de război / Un atac cu rachete rusești a lovit orașul Nikolaev

Un atac cu rachete rusești a lovit orașul Mykolaiv din sudul Ucrainei în noaptea de 2-3 august, distrugând case private și avariind infrastructura civilă.