Știrile zilei

Majoritatea adolescenţilor se recuperează după doi ani de la Covidul de lungă durată

Majoritatea adolescenţilor care au suferit de Covid de lungă durată se recuperează în decurs de doi ani, potrivit celui mai mare studiu de acest gen, citat de The Guardian.

Nereguli în transportul alternativ de persoane. DNA: prejudiciu de aproape 50 de milioane de lei

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie „au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 03 decembrie 2024, a trei inculpaţi, persoane fără calitate specială care coordonau societăţi comerciale cu activitate de transport alternativ de persoane, […]

Boloş: Am scos 6 miliarde de euro din rezerva de valută

Întrebat care sunt efectele economice ale crizei politice, ministrul Marcel Boloş a spus că „prima reacţie este cea a băncilor, care nu mai ofertează acum, mă rog, disponibilităţi băneşti, nu mai oferă pentru ceea ce înseamnă deficitele temporare de trezorerie pe care le avem”.

Noi victime după provocarea Tik Tok – „Superman”. Doi adolescenţi cu fracturi la Spitalul Judeţean Bistriţa

Doi băieţi de 14 ani au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa cu fracturi la mâini. Surse locale susţin că aceştia ar fi victime ale provocării „Superman Challenge” de pe TikTok.

Un asteroid periculos, de mărimea unui stadion, trece pe lângă Pământ

Asteroidul 2020 XR de mărimea unui stadion călătoreşte cu aproximativ 44.300 kilometri pe oră. El a atins distanţă minimă de 12,2 milioane kilometri de Pământ miercuri dimineaţă, ora României. Este un record privind distanţa de când se fac înregistrări oficiale, a anunţat Jet Propulsion Laboratory (JPL) al NASA, potrivit Live Science. Asteroidul este clasificat de […]

Ce sunt galiul şi germaniul – metalele cheie folosite de China ca armă în războiul economic cu SUA şi Europa

Două metale obscure, dar esenţiale, galiul şi germaniul, sunt ultimii pioni în escaladarea războiului comercial dintre SUA şi China. Pe 3 decembrie, China a anunţat o interdicţie de export a ambelor metale către SUA, ca o măsură de retorsiune după ce administraţia preşedintelui Joe Biden a pus în aplicare propriile restricţii privind noile tehnologii în această ţară. Beijingul a impus deja controale iniţiale asupra exporturilor de materiale anul trecut, determinând creşterea preţurilor şi perturbând fluxurile comerciale.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Prostia sau ticăloşia?

Esenţialul nu s-a schimbat. José Ortega y Gasset a scris textul de mai jos în urmă cu un secol.

Biden vizitează oraşul portuar Lobito din Angola pentru a promova planurile feroviare

Preşedintele american Joe Biden a ajuns miercuri în oraşul portuar Lobito din Angola, în ultima zi a unei călătorii prin Africa, pentru a promova un plan de extindere a unei căi ferate care ar putea canaliza minerale esenţiale din Congo către Occident, relatează Reuters.

Meta vrea să folosească energie nucleară pentru centrele de date pe care le deţine

Meta vrea să adauge între 1 şi 4 gigawaţi de capacitate energetică nucleară începând cu anii 2030. Compania caută parteneriate pentru reactoare modulare mici şi mari, informează Engadget.

Autolaborator pentru monitorizarea calităţii aerului, donat de România Republicii Moldova

Un autolaborator mobil, dotat cu echipamente pentru monitorizarea calităţii aerului, a fost donat miercuri de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor din România, Agenţiei de Mediu din Republica Moldova, în baza unui memorandum aprobat de Guvernul României.

Artefacte vechi de 5.000 de ani indică prăbuşirea misterioasă a unui sistem centralizat de putere

Cercetătorii au descoperit în Irak urme ale unei organizaţii umane necunoscute. Ei au analizat artefacte vechi de 5.000 de ani care indică prăbuşirea misterioasă a unui sistem centralizat de putere. Aceasta ar putea fi dovada existenţei unui sistem primitiv de organizare a oamenilor.

Consiliul Concurenţei a autorizat condiţionat preluarea Profi de către Mega Image

Consiliul Concurenţei a anunţat miercuri că a aprobat cu condiţii tranzacţia prin care Mega Image preia Profi.

Creşte preţul pretrolului. Motivul principal, tensiunile geopolitice

Preţurile petrolului au crescut uşor miercuri, fiind influenţate de tensiunile geopolitice şi de aşteptările privind prelungirea reducerilor de producţie de către OPEC+, scrie Reuters.

Ziua Mondială a Cafelei Turceşti. Cafeaua nu este doar o simplă băutură ci un simbol

Cafeaua turcească este una dintre cele mai autentice delicatese pe care le poţi încerca în Turcia iar asta datorită aromei şi metodei speciale de preparare. Pe tot teritoriul ţării, cafeaua nu este doar o simplă băutură ci un simbol al ospitalităţii şi prieteniei. UNESCO a inclus cafeaua turcească pe lista „Patrimoniului Cultural Imaterial” în 2013. […]

NATO amână deciziile legate de Ucraina în aşteptarea administraţiei Trump

Membrii NATO ezită să adopte o decizie crucială privind aderarea Ucrainei, în aşteptarea clarificărilor din partea noii administraţii Trump, scrie Sky News.

Burduja: Nu vom periclita succesul negocierilor, pentru orgolii sau funcţii

„Nu vom periclita succesul acestor negocieri, pentru orgoliul unei persoane sau pentru o funcţie anume, nu se pune această problemă”, precizează, la RFI, deputatul, care nu exclude varianta unui premier tehnocrat. Sebastian Burduja este convins că reprezentanţii PNL, PSD, USR şi UDMR vor bate palma pentru o coaliţie pro-europeană: „În acest moment, prioritatea zero pentru […]

China face anual mai multe terapii cu celule stem decât restul lumii. România, locul 2 în Europa

China a devenit lider global în ceea ce priveşte numărul de terapii cu celule stem realizate anual, depăşind restul lumii printr-o combinaţie de factori ce includ prevalenţa bolilor, infrastructura avansată a sistemului de sănătate şi tehnici inovatoare de transplant. Un motor important al acestei tendinţe este incidenţa crescută a Talasemiei majore (TM), o afecţiune comună […]

Guvernul anunţă investiţii masive: 5 miliarde de euro pentru autostrăzi şi 600 de ambulanţe noi. Banii vin de la Banca Europeană de Investiţii

Executivul prezintă un pachet amplu de investiţii care vizează mai multe domenii cheie. Cea mai mare finanţare, în valoare de 5 miliarde de euro, va veni de la Banca Europeană de Investiţii şi va fi folosită pentru finalizarea şantierelor de autostrăzi.

Continuă scăderile pe Bursă. Toţi indicii de la BVB deschid şedinţa pe roşu

BET, indicele de referinţă al Bursei de Valori Bucureşti, înregistra o scădere de 2,4% în deschiderea şedintei de miercuri, după o depreciere de 2,3% în cursul zilei de marti, arată datele BVB.

Probleme mari pentru ucraineni pe frontul de est. Zelenski cere consolidarea poziţiilor

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut consolidarea majoră a sectoarelor din estul Ucrainei aflate pe linia frontului lungă de 1.000 de km. Acolo, ruşii au înregistrat câştiguri consistente în ultimele luni. Liderul ucrainean a militat pentru creşterea producţiei interne de arme.

Atenţie! Ulei de măsline cu ceară şi steroli modificaţi în România. Mii de litri cu deficienţe

Aproape jumătate dintre comercianţii şi importatorii de ulei de măsline verificaţi de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au încălcat legea, conform unui control amplu desfăşurat în octombrie 2024. Din 17.000 de litri de ulei verificaţi, peste 5.000 de litri aveau probleme.

Costul orar al forţei de muncă a crescut în trimestrul III din 2024. Situaţia pe domenii

Costul orar al forţei de muncă a crescut în trimestrul III din 2024 atât faţă de trimestrul anterior, cât şi faţă de perioada similară a anului trecut, arată datele publicate miercuri de INS.

Microsoft, proces de 1 miliard de lire sterline pentru că ar fi suprataxat clienţii firmelor rivale

Microsoft se confruntă cu un proces de peste 1 miliard de lire sterline în Marea Britanie, fiind acuzată că suprataxează utilizatorii de servere Windows pe platformele rivale de cloud, precum Amazon Web Services, Google Cloud Platform şi Alibaba Cloud, informează CNBC.

Helmut Duckadam, decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României”

Helmut Duckadam a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, a transmis miercuri Administraţia Prezidenţială.

Războiul din Ucraina. Nou ajutor pentru Kiev pe ultima sută de metri. Casa Albă afirmă că Biden încearcă să „pună Ucraina în cea mai puternică poziţie posibilă”

Administraţia Biden grăbeşte acordarea de asistenţă Ucrainei în încercarea de a pune Kievul „în cea mai puternică poziţie posibilă”, în timp ce Rusia îşi intensifică atacurile, iar preşedintele Joe Biden se pregăteşte să părăsească funcţia în mai puţin de două luni, potrivit CNN.

ZF: Mesajul antreprenorilor către societatea românească: Situaţia de astăzi, în care suntem atât de dezbinaţi, nu este sănătoasă. Divizarea noi – ei trebuie ajustată prin respect şi creşterea nivelului de trai. Am beneficiat de cea mai bună perioadă din istoria ţării şi va trebui să menţinem această direcţie

Cinsprezece antreprenori români din comerţ, industrie, construcţii, transporturi, HoReCa şi real estate au răspuns ieri unei provocări lansate de Ziarul Financiar în care am invitat oameni din business să ne spună care este mesajul lor simplu pentru societatea românească

Generalul care a supravegheat retragerea din Afganistan a fost promovat la ofiţer cu patru stele

Un general de armată care a supravegheat retragerea SUA din Afganistan a fost promovat la rangul de ofiţer cu patru stele după ce un senator republican a renunţat la suspendarea numirii sale, potrivit unui consilier al Senatului, citat de CNN.

Mama rapperului Eminem a murit la 69 de ani

Debbie Nelson, mama rapperului Eminem, a cărei relaţie dificilă cu fiul ei a fost surprinsă în versurile pieselor sale de succes, a murit la 69 de ani, potrivit The Guardian.

Atenţie: Pilonul II de pensii private, unde au banii 8,2 milioane de români, are un minus de 2 mld lei, adică 400 mil. euro, în săptămâna şoc după turul întâi la prezidenţiale

Pilonul II de pensii private, acolo unde 8,2 milioane de români au economiile de bătrâneţe, a scăzut cu 2 miliarde de lei (400 mil. euro) săptămâna trecută în contextul în care surpriza-şoc a primului tur al alegerilor a pus presiune pe obligaţiuni şi a dus la scăderea Bursei de Valori, cele două mari active în care investesc fondurile.

Avioane prezidenţiale ruseşti implicate în deportarea copiilor ucraineni

Avioane prezidenţiale ruseşti şi fonduri guvernamentale au fost utilizate într-un program sistematic prin care copiii din teritoriile ucrainene ocupate au fost transferaţi în Rusia, unde li s-a schimbat identitatea şi au fost plasaţi în familii ruse.

Un oficial georgian pentru drepturile omului condamnă folosirea „torturii” împotriva protestatarilor pro-UE

Ombudsmanul public al Georgiei, Levan Ioseliani, a acuzat marţi poliţia că a aplicat tortură persoanelor arestate în timpul a şase zile de mari proteste de stradă împotriva deciziei guvernului de a suspenda negocierile privind aderarea la Uniunea Europeană, relatează Reuters.

Trupe iraniene în Siria pentru a opri avansul rebelilor? Ministru: Iranul va lua în considerare orice solicitare din partea lui Assad

Iranul va lua în considerare trimiterea de trupe în Siria dacă preşedintele Bashar Al-Assad va solicita o astfel de acţiune pentru a opri avansul rebelilor care reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa regimului său din ultimii ani.

Merkel aminteşte de „fascinaţia lui Trump pentru puterea absolută” a unor oameni ca Putin şi Kim

Fostul cancelar german Angela Merkel şi-a amintit impresia pe care a avut-o despre Donald Trump în timpul primului său mandat. Ea afirmă că noul preşedinte ales al SUA a arătat o „fascinaţie faţă de puterea pură” a unor oameni precum preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul coreean Kim Jong Un.

Principalul democrat din Camera Reprezentanţilor îi cere lui Biden graţieri din clasa muncitoare

Principalul democrat din Camera Reprezentanţilor a SUA, Hakeem Jeffries, i-a cerut marţi preşedintelui Joe Biden să graţieze unii americani din clasa muncitoare, după ce a fost criticat pentru graţierea propriului său fiu, Hunter Biden, relatează Reuters.

Kash Patel, ales de Donald Trump pentru a conduce FBI, a fost vizat de un hackeri iranieni – surse

Kash Patel, alesul preşedintelui ales Donald Trump pentru a conduce FBI, a fost informat recent de birou că a fost vizat de hackeri iranieni, au declarat pentru CNN două surse familiare cu această problemă.

Dani Mocanu a lansat piesa „RUSIA”. Susţinere subtilă pentru Georgescu a manelistului acuzat în mai multe dosare: „Mai bine rus decât pe dos! Am dreptate?”

O nouă controversă ce îl implică pe manelistul Dani Mocanu. Artistul a scos o piesă nouă numită "RUSIA", iar la videoclipul ce însoţeşte piesa pe platforma Youtube acesta a fixat un comentariu ce pare a fi un mesaj subliminal cu privire la alegerile de duminică.

Naţionala feminină de handbal a României s-a calificat în grupele principale la EHF Euro 2024

România s-a impus cu 27-25, după ce tricolorele au fost conduse chiar şi cu 5 goluri (10-15) spre finalul primei reprize. Cu patru puncte, România s-a clasat pe locul doi în grupă, după ce Muntenegru a învins clar cu 28-21 (12-4), reprezentativa Cehiei, clasându-se astfel pe primul loc. România va juca într-o grupă principală dificilă, […]

Cupa României: Rapid învinge CS Afumaţi cu 3-0 şi îşi consolidează poziţia de lider în grupă

Din cauza lipsei fondurilor pentru instalarea unei nocturne mobile, oficialii ilfovenilor au decis să joace meciul pe terenul Rapidului. Golurile giuleştenilor au fost marcate de Aaron Boupendza în minutul 23, Constantin Grameni în minutul 63 şi Xian Emmers în minutul 81. Rapid a dominat jocul şi putea obţine un scor şi mai categoric, însă mingile […]

Daniel Pancu, după aflarea adversarilor la Euro U21: Suntem pregătiţi să ne duelăm cu cei mai buni

Noi suntem pregătiţi să ne duelăm cu cei mai buni, a fost reacţia selecţionerului Daniel Pancu după ce s-au aflat adversarii României U21 la turneul final al Euro 2025.

România în Grupa A la EURO U21 2025: Slovacia, Spania şi Italia, adversarele tricolorilor

Grupele EURO U21 2025: • Grupa A: Slovacia, Spania, Italia, România • Grupa B: Cehia, Anglia, Germania, Slovenia • Grupa C: Portugalia, Franţa, Polonia, Georgia • Grupa D: Finlanda, Ţările de Jos, Ucraina, Danemarca. Programul meciurilor din Grupa A: • Miercuri, 11 iunie: Slovacia – Spania (Bratislava) | Italia – România (Trnava) • Sâmbătă, 14 […]