negocieri guvern

SURSE: Cum ar putea arăta Guvernul Luca Niculescu dacă PSD decide să intre la guvernare. Lista miniștrilor și bătălia pentru cele mai râvnite ministere

Negocierile pentru formarea Guvernului Luca Niculescu au intrat în linie dreaptă, iar o listă cu posibilii miniștri începe să prindă contur. Potrivit informațiilor obținute de Mediafax din surse politice, în cazul în care PSD decide miercuri, în ședința de la ora 16:00, să intre la guvernare, viitorul Executiv ar urma să fie format din miniștri social-democrați, tehnocrați și persoane agreate de președintele Nicușor Dan. Mai multe nume sunt deja în discuție, însă o parte dintre portofolii sunt încă disputate în interiorul PSD.

SURSE: Se conturează un Guvern PSD–Niculescu, cu trei ministere pentru oamenii lui Nicușor Dan. Pact cu Bolojan și UDMR pentru supraviețuirea Cabinetului până în aprilie. Decizia, la PSD

Negocierile pentru formarea Guvernului Luca Niculescu au ajuns într-un punct decisiv. Potrivit informațiilor obținute de Mediafax din surse politice, pe masa discuțiilor se află o formulă în care PSD ar urma să dețină cea mai mare parte a portofoliilor ministeriale, în timp ce președintele Nicușor Dan ar avea un cuvânt decisiv în desemnarea miniștrilor de Externe, Apărare, Fonduri Europene sau Finanțe. Guvernul ar beneficia de un acord politic cu PNL, prin Ilie Bolojan, și cu UDMR, care să îi asigure susținerea parlamentară cel puțin până în aprilie 2027. Social-democrații ezită însă să accepte această variantă, de teama costurilor electorale ale unei guvernări pe care ar urma să o gestioneze aproape singuri.

Traian Băsescu propune un Guvern cu toate partidele, inclusiv AUR, sau alegeri anticipate

Fostul președinte Traian Băsescu consideră că România mai are doar două variante pentru formarea unui guvern care să beneficieze de o stabilitate politică relativă: un executiv de uniune națională, susținut de toate partidele care au participat la alegeri, sau un guvern rezultat în urma unor alegeri anticipate.

Trei variante de Guvern, după trei zile de negocieri. Luca Niculescu: „Trebuie să ne hotărâm repede”

Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat marți, după trei zile de negocieri oficiale cu partidele parlamentare, că rămâne optimist în privința formării unui nou Guvern. Acesta susține că toate cele trei variante discutate până acum sunt în continuare posibile: un executiv politic, unul mixt, format din politicieni și tehnocrați, sau un guvern exclusiv tehnocrat. Niculescu a evitat să precizeze dacă a strâns cele minimum 233 de voturi necesare învestirii și a anunțat că trebuie luată rapid o decizie privind formula viitorului Cabinet.

Luca Niculescu anunță progrese în negocierile pentru Guvern: „Există partide care spun că vor vota”. Premierul desemnat cere un acord politic de minimum șase luni

Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat luni, după negocierile cu USR, că au fost înregistrate progrese în discuțiile pentru formarea noului Guvern și că există deja partide dispuse să voteze învestirea Executivului. El a pledat pentru un acord între formațiunile parlamentare, măcar pentru șase luni, care să permită adoptarea reformelor urgente. Niculescu a reiterat că preferă un guvern politic sau o formulă mixtă, cu politicieni și tehnocrați.

Luca Niculescu negociază și cu grupul parlamentar al lui Victor Ponta, dar și cu „grupul suveranist” PACE – Întâi România

Premierul desemnat Luca Niculescu continuă luni, 12 octombrie, negocierile pentru formarea viitorului Guvern. Pe agenda sa se află întâlniri cu USR și reprezentanții minorităților naționale, dar și cu două grupuri parlamentare din afara partidelor tradiționale: Uniți pentru România (UPR), din care face parte fostul premier Victor Ponta, și PACE – Întâi România, grup format în principal din parlamentari proveniți din zona suveranistă.

Victor Negrescu: România are nevoie de un guvern stabil, nu de o soluție de conjunctură

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat joi, după negocierile partidului cu premierul desemnat, Luca Niculescu, că România are nevoie de un Guvern stabil, susținut de o majoritate parlamentară clară.

Linii „verzi” la PSD, după întâlnirea cu Luca Niculescu. Sorin Grindeanu: Ar putea să fie ultima

Sorin Grindeanu, președintele PSD, spune, după întâlnirea cu premierul desemnat, că i-a prezentat acestuia care sunt prioritățile social-democraților, pe care vor să le vadă transpuse și în programul de guvernare. Luca Niculescu a discutat cu liderii PSD mai bine de o oră.

Grindeanu face apel la PNL și UDMR să intre într-o majoritate asumată: „Nu ne interesează funcțiile”/„Ilie Bolojan nu e o problemă în acest moment pentru Sorin Grindeanu”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a făcut apel joi la PNL și UDMR să participe la construirea unei majorități politice „transparente” și „asumate”, dacă se dorește participarea social-democraților la viitoarea guvernare.

Cine va intra în Guvernul lui Luca Niculescu. Premierul desemnat dezvăluie cum își va selecta miniștrii

Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, după negocierile purtate la sediul PSD, că formula viitorului Executiv nu a fost încă stabilită, fiind luate în calcul atât varianta unui Cabinet tehnocrat, cât și cea a unui Guvern cu reprezentare politică.

Luca Niculescu, după negocierile cu PSD: „România are nevoie, în primul rând, de stabilitate și de încredere” | Primele priorități ale premierului desemnat

Premierul desemnat Luca Niculescu spune că negocierile cu PSD au vizat prioritățile viitorului program de guvernare, printre care rectificarea bugetară, bugetul pentru 2027, protejarea puterii de cumpărare și a investițiilor.

Marius Budăi: „Un Guvern tehnocrat este un Guvern zero”. Ce spune despre un Executiv condus de Luca Niculescu

Deputatul PSD și fostul ministru al Muncii Marius Budăi respinge varianta instalării unui guvern tehnocrat și susține că un viitor Executiv trebuie să beneficieze de asumare și susținere politică.

„Nu știu cine e premierul AUR”. Peiu, întrebat dacă l-ar propune pe Călin Georgescu

AUR nu a stabilit deocamdată pe cine ar susține pentru funcția de prim-ministru în eventualitatea unor alegeri anticipate și a unor negocieri ulterioare pentru formarea unei majorități parlamentare, a declarat vineri Petrișor Peiu, la Digi24.

Grindeanu acuză o luptă pentru funcții în Guvernul Mureșan: „Asta arată disperare”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că actuala criză politică nu este consecința deciziei social-democraților de a retrage sprijinul Guvernului Bolojan. Liderul PSD îi acuză totodată pe liberali și USR că sunt preocupați de împărțirea funcțiilor în viitorul guvern.

Siegfried Mureșan: Programul de guvernare, depus în Parlament până la finalul săptămânii | Premierul desemnat vrea audieri de o oră

Premierul desemnat Siegfried Mureșan spune că va depune programul de guvernare și lista miniștrilor până la finalul săptămânii, dorind ca fiecare ministru să fie audiat cel puțin 60 de minute în Parlament.

Fostul consilier al lui Nicușor Dan acuză un „blat” între președinte și Grindeanu: Mureșan ar fi doar o etapă din plan

Fostul premier Ludovic Orban, care a fost consilier prezidențial pentru politică internă al lui Nicușor Dan, susține că șeful statului nu și-ar dori, în realitate, învestirea unui guvern condus de Siegfried Mureșan. Orban acuză existența unei înțelegeri politice între Nicușor Dan și liderul PSD, Sorin Grindeanu, prin care actuala nominalizare ar pregăti terenul pentru desemnarea ulterioară a unui alt premier.

Mureșan, în fața testului PSD. Social-democrații decid luni dacă îl susțin la Palatul Victoria

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat se reunește luni, 21 septembrie, de la ora 11.00, la sediul central al PSD din Șoseaua Kiseleff nr. 10. Una dintre principalele teme ale reuniunii va fi poziția partidului față de premierul desemnat Siegfried Mureșan, într-un moment în care voturile social-democraților pot deveni decisive pentru formarea unei majorități parlamentare.

Siegfried Mureșan, mesaj în pline negocieri pentru Guvern: „Politicienii slabi au vrut mereu să țină oamenii cinstiți departe de politică”

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a transmis vineri seară un mesaj în care afirmă că atacurile politice nu îl vor determina să renunțe la implicarea sa, în contextul negocierilor pentru formarea unui nou Guvern.

Siegfried Mureșan anunță primele planuri după nominalizarea pentru funcția de premier: „Sunt pregătit să formăm un guvern”

Siegfried Mureșan a anunțat vineri că acceptă nominalizarea președintelui Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru și că va începe imediat, împreună cu reprezentanții PNL, USR și UDMR, redactarea unui program de guvernare.

Grindeanu, mesaj către Nicușor Dan: „Eu aș fi făcut o desemnare”. PSD respinge un guvern fără social-democrați și îl atacă pe Bolojan

Sorin Grindeanu spune că, în locul președintelui Nicușor Dan, ar fi desemnat deja un candidat pentru funcția de premier, chiar dacă în acest moment nu există o majoritate parlamentară clar conturată. Liderul PSD susține că șeful statului ar trebui să facă nominalizarea, iar capacitatea viitorului premier de a strânge o majoritate să fie verificată prin vot în Parlament. „Probabil că eu aș fi făcut o desemnare”, a declarat Grindeanu.

Nicușor Dan caută viitorul premier. Ce vrea fiecare partid și unde se blochează negocierile

Președintele Nicușor Dan se apropie de o nouă desemnare pentru funcția de prim-ministru, după mai bine de patru luni în care România a rămas fără un Guvern cu puteri depline. PSD, PNL și USR își păstrează însă liniile roșii, UDMR încearcă să lase deschisă o cale de compromis, iar AUR cere fie participarea la guvernare, fie alegeri anticipate. În acest context, la Cotroceni este analizată varianta unui premier independent, cu profil economic, care să poată strânge cele 233 de voturi necesare în Parlament.

Siegfried Mureșan afirmă că PNL „nu va vota un Guvern controlat de PSD”: Le sticlesc ochii să risipească ceea ce românii au reușit să economisească

Europarlamentarul Siegfried Mureșan spune că PNL nu va susține un guvern controlat de PSD, acuzând social-democrații că vor să revină la putere pentru a cheltui banii economisiți de România.

Parlamentul începe sesiunea de toamnă cu aceeași întrebare: cine poate forma următorul Guvern. PSD, PNL, USR și UDMR vin cu variante diferite pentru premier

Partidele încep sesiunea parlamentară de toamnă fără o majoritate clară pentru formarea Guvernului. PSD îl propune pe Sorin Grindeanu pentru funcția de premier și acceptă doar o formulă în care social-democrații intră la guvernare, în timp ce PNL și USR resping un Guvern condus de PSD. UDMR își menține susținerea pentru Siegfried Mureșan, iar AUR cere alegeri anticipate.

Sorin Grindeanu: PSD este cel mai aproape de a face o majoritate. Liderul PSD ar vrea guvern cu UDMR

Sorin Grindeanu spune că încă nu are toate voturile necesare învestirii unui Guvern condus de partidul său, însă „este cel mai aproape de a face o majoritate”. Liderul PSD spune că în discuțiile despre scenariul unui guvern majoritar cu partide din fosta Coaliție nu s-au mai făcut progrese.

Grindeanu cere desecretizarea discuțiilor de la Cotroceni pentru formarea Guvernului

Președintele PSD Sorin Grindeanu a declarat miercuri că va cere oficial desecretizarea discuțiilor avute de liderii partidelor cu președintele Nicușor Dan pentru formarea guvernului: „să știe românii ce își asumă liderii politici la întâlnirile oficiale și ce spun public”.

Radu Miruță: PSD a dus mașina în șanț. Dacă o scuturi, pică chitul de pe ea

„PSD a dus mașina în șanț și a acoperit-o cu chit”, afirmă ministrul Apărării, Radu Miruță, într-un atac dur la adresa social-democraților. El susține că partidul nu mai are legitimitatea de a pretinde conducerea Guvernului și acuză PSD că vrea să guverneze singur.

Liderul deputaților PNL dă replica social-democraților: Ei încearcă să transfere asupra altora responsabilitatea pentru criza politică

Gabriel Andronache, liderul deputaților PNL, a afirmat, vineri, că „PSD încearcă să ascundă propriul blocaj politic prin noi dezinformări” și că social-democrații „încearcă să transfere asupra altora responsabilitatea pentru criza politică”.

Pîslaru: Nominalizarea lui Adrian Veștea a fost o ingerință directă în PNL. Nu așa se construiește încrederea

Dragoș Pîslaru, a declarat că relația dintre partid și președintele Nicușor Dan a fost afectată de nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier, însă susține că dialogul instituțional trebuie să continue.

„Grindeanu a dispărut în boscheți”, spune Pîslaru: „Au încercat să croșeteze două guverne”

Dragoș Pîslaru comentează ultima declarație a lui Sorin Grindeanu și explică de ce PNL rămâne la varianta Siegfried Mureșan pentru funcția de premier.

Robert Cazanciuc (PSD): Sper ca în cursul lunii iulie să avem o formulă politică și un guvern funcțional

Senatorul PSD Robert Cazanciuc a afirmat marți, la Parlament, că speră ca în cursul lunii iulie să fie găsită o formulă politică pentru formarea unui guvern cu puteri depline. El a subliniat că alegerile anticipate sunt dificil de organizat și nu ar fi o soluție pentru România.

Ciucu, atac dur la adresa lui Nicușor Dan înainte de ședința liberalilor: Pune presiune pe PNL, în timp ce protejează PSD

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a transmis un mesaj dur înaintea ședinței Biroului Politic Național al PNL, acuzându-l pe președintele Nicușor Dan că exercită presiuni asupra PNL în timp ce „protejează PSD” și avertizând că partidul riscă să intre într-o perioadă de fragmentare și irelevanță politică.

Veștea răspunde acuzațiilor de „premier pucist” și respinge scenariul unui guvern făcut cu PSD împotriva PNL

Adrian Veștea a respins speculațiile potrivit cărora ar putea forma un guvern cu sprijinul PSD și al unor parlamentari liberali, în cazul în care nu va obține susținerea oficială a PNL.

Adrian Veștea respinge scenariul unei rupturi în PNL: „Nu îmi doresc să se creeze două tabere”

Adrian Veștea a încercat să calmeze tensiunile din Partidul Național Liberal, după controversele generate de desemnarea sa pentru funcția de prim-ministru.

Tomac, mesaj tranșant către PNL: Guvernele PNL au funcționat cu voturile PSD! Renunțați la demagogie!

Eugen Tomac a transmis un mesaj ferm către PNL, după anunțul privind faptul că aceștia nu îi vor acorda sprijinul, cerând liberalilor să renunțe la „demagogie” și să contribuie la găsirea unor soluții pentru depășirea blocajului politic.

Guvernul Tomac prinde contur: cine sunt miniștrii confirmați și ce nume-surpriză sunt încă în negocieri | UPDATE

Premierul desemnat Eugen Tomac a confirmat o parte dintre numele pe care intenționează să le propună Parlamentului pentru viitorul Guvern, în timp ce negocierile pentru definitivarea echipei guvernamentale continuă. Lista include consilieri prezidențiali, diplomați, foști demnitari, funcționari publici și persoane cu experiență în instituții sau companii de stat.

Radu Miruță despre colaborarea cu AUR pentru guvernare: „Nu este sănătos să dai importanță unui partid care susține acțiunile Federației Ruse”

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat că USR exclude orice colaborare cu AUR pentru formarea viitorului Guvern și că partidul consideră AUR o formațiune care susține interesele Rusiei.

Csoma Botond (UDMR): Nu poţi să faci guvernul mai suplu şi numai un anumit partid să aibă mai puţine ministere

Nu poţi să faci guvernul să fie mai suplu şi numai un anumit partid politic să aibă mai puţine ministere, spune liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, despre intenţia PSD şi PNL de a aloca UDMR două ministere în viitorul guvern.

Ion Cristoiu: Negocierile au avut un singur şi mare câştigător: UDMR

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, în urma negocierilor dintre PNL, USRPLUS şi UDMR privind formarea viitorului Executiv, cele trei partide şi au împărţit funcţiile astfel încât, cu Florin Cîţu premier, vom avea practic trei guverne, dar niciun premier. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: „Nu degeaba vineri, 18 decembrie 2020, a mers Rareş Bogdan cu […]

PSD ironizează negocierile PNL-USR-UDMR: E nevoie de un Guvern cu doi premieri şi un Parlament cu cel puţin trei camere pentru a satisface pretenţiile

„Se demonstrează că fumul alb anunţat ieri cu mare pompă de reprezentanţii #CDR2.0 era, de fapt, de la trabucurile pufăite la negocieri. Oricât de priceput ar fi bucătarul de la Vila Lac 1, foamea de funcţii şi setea de putere nu s-au stins nici după 2 zile de discuţii! Singura şansă pentru ca gaşca pierzătorilor […]

Kelemen, parte din negocieri: Avem nevoie de un guvern bine structurat şi de un parlament cu majoritate stabilă

Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a spus, înaintea negocierilor de sâmbătă pentru formarea unui nou guvern, că România are nevoie de un Executiv bine structurat şi de un parlament cu o majoritate stabilă.