Laura Buciu

Doi bărbați au murit și o adolescentă a fost rănită după un accident pe DN 14, în Sibiu

Doi bărbați, de 51, respectiv 45 de ani au murit, marți seara, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 14, în localitatea Agârbiciu, din județul Sibiu, între două mașini. O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost dusă la spital.

Președinția explică întârzierea în promulgarea legii pensiilor de serviciu: După comunicarea CCR

Administrația Prezidențială a transmis că Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu va fi promulgată după primirea comunicării din partea Curții Constituționale a României (CCR), nefiind vorba de o întârziere.

CSM, întâlnire cu UNBR pentru consultarea corpului profesional al avocaţilor

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis că şi-a asumat adoptarea măsurilor necesare pentru normarea activităţii instanţelor şi continuă în prezent consultarea tuturor instanţelor judecătoreşti, precum şi a barourilor.

Cod portocaliu de inundații pe râuri în Caraș-Severin: sunt posibile viituri

Institutul Național de Hidrorologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenționare cod portocaliu de inundații pentru râul Timiș, județul Caraș-Severin, fiind posibil viituri.

Economii de peste 66 milioane de lei la CNAS, după reducerea personalului și a șefilor

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), conf. univ. dr. Horațiu-Remus Moldovan, spune că instituția a realizat economii de peste 66 milioane de lei prin reducerea personalului, reducerea funcțiilor de conducere cu 50% si comasări în 73 de structuri.

Câți bani ar putea primi pensionarii și familiile cu venituri mici

Ministrul Muncii, Florin Manole, a spus că pensionarii și familiile cu venituri mici trebuie să primească sume de bani reprezentând ajutor din partea statului. El s-a referit în special la pensionarii cu pensii mici și la familiile cu venituri mici. PSD și-ar dori adoptarea înainte de Buget.

Bărbat împușcat accidental în piept, într-un sat din Vrancea

Un bărbat a fost împușcat accidental, luni seara, în zona pieptului, în comuna Câmpuri, județul Vrancea. Anchetatorii sunt la fața locului pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia.

Încă 3 cadavre de animale descoperite la ferma din Cluj: peste 200 de bizoni, cerbi și mufloni morți

Un bizon, un cerb și o căprioară au fost găsite moarte, luni, în timpul unui control al prefectei județului Cluj, împreună cu Poliția, DSVSA, APIA, ITM, DSP și Primăria Recea Cristur, la ferma unde au fost descoprite anterior 214 cadavre de animale.

Psihologul Ion Duvac, acuzat că-şi hărţuieşte sexual pacientele; Poliția Capitalei face verificări

Încă un psiholog intră în atenția anchetatorilor, după ce pacientele l-au acuzat de hărțuire. Este vorba de Ion Duvac, membru în Comisia de Deontologie şi Disciplină a Colegiului Psihologilor din România, unul dintre cei mai apreciați psihologi. Poliția Capitalei a demarat verificări.

IGSU, alertă de vreme rea: Ninsori viscolite în Carpați; vânt în Banat, Oltenia, Ardeal și Muntenia

În Carpații Meridionali, Carpații de Curbură și local în Carpații Occidentali sunt așteptate ninsori viscolite, marți, cu depuneri de zăpadă, vizibilitate redusă și vânt puteric, iar în Banat, Oltenia, local în Transilvania și în sud-vestul Munteniei vântul va bate cu până la 70 km/oră.

Senatul a decis că soții pot să-și aleagă ce nume vor după divorț

Senatul României a adoptat, luni, propunerea legislativă care simplifică regulile privind numele de familie după divorț.

Tragedie la Brăila: mamă și tată morți în accident; copila de 7 ani rănită

O femeie și un bărbat au murit, iar un bărbat și o copilă de 7 ani au ajuns la spital în urma unui accident produs luni seara, între două mașini, pe DN2B, între localitățile Silistraru și Lacu Sărat. Martorii spun că persoanele decedate sunt părinții fetiței.

MAE: Degradare a situației de securitate în Statele Unite Mexicane, după uciderea lui „El Mancho”

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează asupra degradării situației de securitate în Statele Unite Medicane, în contextul uciderii liderului cartelului de droguri, „El Mancho”. Trebuie evitate statele Jalisco, Zacatecas, Tamaulipas, Michoacán, Guerrero, Colima, Aguascalientes și Nayarit.

Moțiunea împotriva Oanei Țoiu a picat. Mesajul lui Fritz

Moţiunea simplă împotriva ministrului de Externe Oana Ţoiu a fost respinsă, luni, de Senat, cu 44 de voturi pentru, 59 împotrivă şi o abţinere. „Cei de la AUR voiau ca Oana Țoiu să vină să răspundă la minciunile lor, în loc să voteze împotriva Rusiei”, spune președintele USR, Dominic Fritz.

Companie care administrează site-uri porno din UK, amendă record pentru neîndeplinirea obligației de verificare a vârstei

Autoritatea de reglementare în domeniul comunicațiilor din Marea Britanie a aplicat o amendă record, de 1,3 milioane de lire sterlice unui firme care gestionează un site cu conținut pornografic, pentru neîndeplinirea obligației de verificare a vârstei

Cum ar putea fi eliminat Andrew din linia de succesiune la tron și ce țările trebuie să fie de acord

Andrew Mountbatten-Windsor este al optulea în ordinea succesiunii la tronul Regatului Unit, dar se află și în ordinea succesiunii la tronul altor 14 țări.

Acord în coaliție pe cele două ordonanțe de guvern: reforma administrației și relansarea economică

Coaliția a ajuns, luni, în unanimitate, la un acord asupra măsurilor pentru modernizarea statului, stimularea economiei și respectarea angajamentelor asumate de România la nivel european. Ședința de guvern în care vor fi aprobate reforma administrației și relansarea economică va avea loc marți.

Fenomen rar la final de februarie: șase planete se aliniază într-un spectacol astronomic

La sfârșitul lunii februarie, șase planete se vor alinia pe cer, iar majoritatea vor fi vizibile cu ochiul liber. „Parada planetelor” are loc atunci când mai multe planete par să se alinieze simultan pe cer.

Ce fac profesorii și nu va putea face niciodată inteligența artificială

Inteligența artificială pătrunde din ce în ce mai mult în sălile de clasă, ajutând profesorii să planifice lecțiile, să creeze resurse, să noteze lucrările și să se ocupe de sarcinile administrative. În aceste condiții, mai este importantă atingerea umană?

Fost președinte CSM, mesaj pentru Bolojan: Atitudine bazată pe ură și segregare. Exemplul lui Charles

Fostul președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Bogdan Mateescu, spune, vineri, la OFF The Record, de la MEDIAFAX, că atitudinea lui Ilie Bolojan, „bazată de ură și segregare” nu este în regulă și îi dă exemplul Regelui Charles.

Un tânăr din Sibiu a furat o mașină în ajunul Revelionului și s-a plimbat două luni până să fie prins

Un tânăr de 26 de ani a furat o mașină parcată pe o stradă din Sibiu în ajunul Anului Nou și s-a plimbat cu ea timp de aproape două luni. El a fost prins în trafic de polițiștii sibieni și reținut. Tânărul nu avea nici permis de conducere.

CSM: Deficitul de judecători se menţine la 15%, iar recrutările prin concurs pe post sunt blocate

Din totalul schemei naţionale de 5.071 de posturi de judecător aprobate în România, sunt vacante 759 de posturi, respectiv 15%, transmite Consiliul Suprerior al Magistraturii (CSM).

Fratele tânărului mort de supradoză în garajul lui Maru, bătut de un vlogger din SUA. Agresorul prins

Fratele lui Rareș Ion, tânărul mort anul trecut din cauza unei supradoze în garajul lui Tudor Duma, zis „Maru”, a fost bătut de un vlogger american. Incidentul a avut loc pe o stradă din Sectorul 1 al Capitalei. Agresorul a fost prins, reținut, și va fi dus, vineri, în fața procurilor.

Crimă într-un sat din Botoșani. Agresorul a fost prins

Un bărbat de 41 de ani a fost găsit mort, în curtea unei locuințe din Mitoc, județul Botoșani, cu leziuni grave la cap. Polițiștii au demarat o anchetă, iar suspectul de crimă a fost prins.

Poliția thailandeză s-a deghizat în dansatori cu costume de leu pentru a prinde un hoț profesionist

Poliția thailandeză a întâmpinat dificultăți în prinderea unui hoț în serie care le scăpa mereu printre degete, așa că a venit cu un plan creativ: să se deghizeze într-un costum tradițional de leu pentru a se apropia de „pradă”.

Femeie cu arsuri grave pe față și mâini după explozia unei butelii în Prahova

O femeie a suferit arsuri grave, de gradele II și III, pe față și pe mâini în urma exploziei unei butelii în satul Perșunari, comuna Gura Vadului, din județul Prahova.

Actorul Shia LaBeouf a folosit insulte homofobe în timp ce agresa clienții unui bar din New Orleans

Actorul Shia LaBeouf, care a filmat și în România, a fost acuzat de agresiune și că a folosit în repetate rânduri insulte homofobe în timp ce lovea mai multe persoane într-un bar din New Orleans în timpul carnavalului Mardi Gras, potrivit unui raport al poliției.

Cum să depistezi demența Alzheimer în stadiu incipient și să reduci riscul la jumătate

Noile descoperiri științifice dezvăluie modul în care boala Alzheimer ar putea fi detectată cu zeci de ani înainte de apariția simptomelor.

Pîslaru, după ce Câciu l-a criticat: Eu nu am dispute cu persoane care nu știu despre ce vorbesc

Ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat, joi, că nu are dispute „cu persoane care nu știu despre ce vorbesc” au care sunt „contributori direct la dezastru”, referindu-se la criticile pe care i le-a adus fostul ministru de resort Adrian Câciu.

Deputat PSD: În logica „reformei” Bolojan, educația nu își găsește locul

Deputatul PSD Mihai Fifor atrage atenția, joi, că la două luni de la demisia ministrului Educației, încă nu a fost găsit un titular pentru a fi numit și spune că în logica „reformei” Bolojan, educația nu își găsește locul.

O formă simplificată a tratamentului atrofiei musculare spinale este disponibilă acum și în România

O nouă formă farmaceutică a unei terapii existente este acum disponibilă pacienților din România care suferă de atrofie musculară spinală, simplificand administrarea tratamentului pentru această boală.

Patru frați minori erau obligați de părinți și unchi să cerșească în Capitală

Patru frați cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani erau obligați de părinți și doi unchi, frații tatălui, să cerșească în diferite zone din București. Încă o persoană era implicată în transporul copiilor. Polițiștii au reținut patru persoane și fac verificări pentru depistarea unui alt unchi implicat.

Contrabandă cu zahăr din Brazilia: 3 persoane reținute după percheziții în Ilfov și Buzău

Patru bărbați și o femeie au făcut contrabandă și delapidare cu 75 de tone de zahăr din Brazilia, ei sustrăgându-se de la efectuarea procedurilor vamale legale. Trei dintre cei vizați de perchezițiile din Ilfov și Buzău au fost reținuți.

Bill Gates nu s-a prezentat la summitul AI din India, din cauza haosului organizațional

Bill Gates s-a retras din summitul AI Impact din India cu câteva ore înainte de discursul său programat pentru joi, evenimentul emblematic fiind deja afectat de greșeli organizatorice, o defecțiune a unui robot și plângeri ale delegaților cu privire la perturbările traficului.

Cetățean georgian, înghețat în mașina blocată în nămeții din Tulcea, salvat de un trecător

Un cetățean georgian a rămas blocat în trafic în apropiere de localitatea Izvoarele, județul Tulcea. A fost zărit de un trecător fiind în hipotermie și dezorientat. Trecătorul a sunat la 112 și astfel viața georgianului în vârstă de 51 de ani a fost salvată.

Dădeau bani cu camătă, iar la scadență amenințau cu moartea. Gruparea din Dâmbovița, destructurată

Polițiștii și procurorii DIICOT au făcut miercuri opt percheziții în județul Dâmbovița la persoane care dădeau bani cu camătă, iar la scadență amenințau victimele cu bătaia și chiar cu moartea. Gruparea destructurată ar fi încasat 500.000 de euro din dobânzi.

Grindeanu speră într-o decizie definitivă la CCR în subiectul pensiilor speciale

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, spune că speră că magistrații Curții Constituționale a României (CCR) vor da o soluție, miercuri, pe subiectul pensiilor speciale.

Codul roșu de ninsori în București: număr triplu de apeluri la 112, cele mai multe între orele 7-8

La centrul de preluare a apelurilor de urgență 112 din București-Ilfov s-a înregistrat, în perioada codului roșu, o creștere semnificativă a solicitărilor din partea cetățenilor. Au fost peste 1.600 de apeluri, triplu față de media zilnică.

Transportul fluvial pe Dunăre, oprit din cauza vremii

Transportul fluvial pe Dunăre este oprit temporar, miercuri, din cauza ninsorii abundente. Astfel, nu circulă bacul Chiciu–Ostrov și nici ferryboatul Călărași–Aidemir.

Un bărbat a fost găsit mort într-o mașină de taxi parcată pe o stradă din Sectorul 1 al Capitalei

Un bărbat de 61 de ani a fost găsit mort, miercuri dimineața, într-o mașină de serviciu tip taxi parcat pe o stradă din Sectorul 1 al Capitalei.