Politic

Preşedintele destituit al Coreei de Sud participă la audierea privind prelungirea detenţiei

Preşedintele destituit al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, a participat sâmbătă la o audiere în instanţă pentru a se opune unei cereri a anchetatorilor de prelungire a detenţiei sale sub acuzaţia de insurecţie, a declarat avocatul său, citat de Reuters.

Frigul extrem face ca inaugurarea lui Trump să se facă în interior, pentru prima dată în 40 de ani

„Există un aer arctic care mătură ţara. Nu vreau să văd oameni răniţi sau accidentaţi, în niciun fel”, a declarat Trump vineri pe platforma socială Truth. „Prin urmare, am ordonat ca discursul de inaugurare, în plus faţă de rugăciuni şi alte discursuri, să fie rostit în Rotonda Capitoliului Statelor Unite”, a adăugat Trump. Ultima dată […]

Putin şi Pezeshkian semnează un acord de parteneriat strategic între Rusia şi Iran

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi omologul său iranian, Masoud Pezeshkian, au semnat un acord de parteneriat strategic la Moscova pe 17 ianuarie, potrivit agenţiei de ştiri ruse TASS, citată de The Kyiv Independent. Rusia şi Iranul au avut legături de lungă durată, dar cooperarea lor s-a intensificat după începerea războiului Rusiei împotriva Ucrainei în 2022. […]

Premierul Ungariei, Viktor Orban, cere ridicarea sancţiunilor UE împotriva Rusiei

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a cerut Uniunii Europene să ridice sancţiunile impuse Rusiei, conform unui raport al Telex din 17 ianuarie, relatează The Kyiv Independent. Într-un interviu la radio, Orban a solicitat încetarea sancţiunilor, declarând că este „timpul să aruncăm sancţiunile pe fereastră” şi să construim o relaţie cu Rusia fără sancţiuni.    De asemenea, […]

Premierul britanic Keir Starmer vizitează Auschwitz înaintea comemorării a 80 de ani de la eliberare

Premierul britanic Keir Starmer a vizitat vineri fostul lagăr de concentrare nazist Auschwitz din Polonia, înaintea aniversării a 80 de ani de la eliberarea acestuia, considerat un simbol al ororilor Holocaustului. Starmer a fost însoţit de soţia sa, Victoria, care este de origine evreiască.

Comitetul Ministerial pentru Afaceri de Securitate Naţională recomandă guvernului israelian aprobarea acordului de schimb pentru eliberarea ostaticilor şi prizonierilor palestinieni

UPDATE  Preşedintele statului Israel, Yitzhak Herzog, a salutat decizia cabinetului de a aproba acordul privind eliberarea ostaticilor, exprimându-şi aşteptarea ca guvernul să urmeze această recomandare în curând. El a subliniat că acest acord reprezintă un pas esenţial în consolidarea relaţiei între stat şi cetăţenii săi, evocând obligaţia morală şi umană a Israelului.   Pe de […]

Viktor Orban, noi declaraţii controversate despre Ucraina: fără banii occidentali, nu poate exista

Premierul ungar Viktor Orban a făcut noi declaraţii controversate despre Ucraina, el afirmând că fără banii occidentali, Ucraina „nu poate exista”.

Călin Georgescu pierde definitiv procesul privind anularea alegerilor prezidenţiale. ICCJ respinge recursul

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis vineri respingerea recursului depus de Călin Georgescu în dosarul privind anularea turului 1 al alegerilor prezidenţiale din 2024. Decizia vine după ce avocaţii săi au solicitat administrarea de noi probe şi retrimiterea dosarului la Curtea de Apel.

Rafila: Listele de aşteptare sunt o realitate cu care mulţi români nu sunt obişnuiţi

„Listele de aşteptare sunt o realitate cu care mulţi români nu sunt obişnuiţi, dar ele există în toate ţările Uniunii Europene şi chiar în Marea Britanie", spune ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Ciolacu, despre iniţierea suspendării lui Iohannis: E un demers politic, populist

„Nu va avea succes, pentru că este un demers politic, populist”, spune liderul PSD, Marcel Ciolacu, despre iniţierea demersurilor POT, AUR şi SOS de iniţiere a suspendării din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis.

Ciolacu, despre limitarea timpului de vot în diaspora: Nu mă răzbun pe nimeni. Aşa e democratic

Nu este o răzbunare, ci un demers democratic, spune premierul Marcel Ciolacu, vineri, despre articolul din ordonanţa de urgenţă adoptată joi care limitează programul de vot pentru românii din diaspora.

Florin Barbu i-a mulţumit lui Ciolacu pentru „anul greu prin care am trecut în anul 2024”

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, i-a mulţumit, vineri, premierului Marcel Ciolacu, „pentru anul greu prin care am trecut în anul 2024”.

Ciolacu, despre drona rusească: România nu a fost pusă în pericol niciun moment

România nu a fost pusă în pericol niciun moment, spune premierul Marcel Ciolacu, după incidentul de vineri dimineaţă. El afirmă că drona rusească a fost monitorizată cu mult timp înainte de a intra pe teritoriul României.

Tomac: Scurtarea programului de vot în străinătate este o decizie revoltătoare, inacceptabilă

Decizia Guvernului de a modifica programul de vot la alegerile prezidenţiale din străinătate este revoltătoare, spune eurodeputatul PMP Eugen Tomac.

Tomac, despre drona rusească: Rusia este o ameninţare reală la adresa României

Ministerul Apărării a anunţat că în zona localităţii Plauru (judeţul Tulcea), lângă frontiera cu Ucraina, există urme ale unui posibil impact al unei drone. „Îmi arată foarte clar că Rusia are o agendă foarte precisă, nu renunţă la războiul de agresiune împotriva Ucrainei, că reprezintă în continuare o ameninţare reală la adresa României”, spune eurodeputatul […]

MApN şi MAE au informat aliaţii cu privire la atacul rusesc cu drone de lângă graniţa României

MApN si MAE au informat şi informează în timp real structurile aliate cu privire la situaţiile cauzate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea, anunţă MAE după atacul rusesc cu drone de lângă frontiera cu România, în judeţul Tulcea.

Guvernul israelian votează sâmbătă acordul de încetare a focului

Guvernul israelian urmează să voteze sâmbătă asupra acordului de încetare a focului şi eliberare a ostaticilor, potrivit unui oficial israelian citat de CNN.

Ministerul Finanţelor s-a împrumutat joi la o dobândă de 7,9%. Tánczos Barna: Planul pentru 2025 este să reducem împrumuturile la 231 de miliarde de lei

„Dobânzile sunt foarte mari, tocmai din cauza expunerii ridicate a ţării. Planul pentru 2025 este să reducem împrumuturile la 231 de miliarde de lei, dar acest lucru depinde de predictibilitatea şi credibilitatea pe care le demonstrăm în faţa investitorilor,” a precizat Tánczos. Ministrul Finanţelor a anunţat că bugetul pentru 2025 prevede investiţii de cel puţin […]

USR acuză PSD-PNL de blocarea unui proiect de lege împotriva ţeparilor imobiliari

Uniunea Salvaţi România (USR) a anunţat joi că a redepus în Parlament un proiect de lege menit să protejeze românii de ţepele imobiliare, precum cele dezvăluite în investigaţia „Schema Nordis”.

Călin Georgescu: „Ce se întâmplă astăzi e o luptă împotriva lui Dumnezeu” / ÎCCJ dezbate recursul său în dosarul anulării alegerilor

Georgescu a criticat întregul proces, considerând că drepturile fundamentale ale cetăţenilor sunt încălcate. „În tot cazul, probe nu sunt, probatoriu nu există din partea celor care au anulat în mod abuziv voinţa poporului. Drepturile omului, dreptul de a alege şi de a fi ales sunt garantate, ele nu pot fi judecate. Judecând aceste drepturi, înseamnă […]

Lia Olguţa Vasilescu, aleasă preşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a fost aleasă joi în funcţia de preşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), în unanimitate de voturi, în cadrul alegerilor desfăşurat la Bucureşti.

USR acuză limitarea timpului de vot în diaspora: Discriminare şi încălcare gravă a dreptului de vot

„La ora 21:00 în Bucureşti, în Los Angeles e doar 11:00 dimineaţa, iar în Montreal e ora 14:00. Este o măsură discriminatorie şi o încălcare gravă a dreptului de vot al românilor din diaspora”, a declarat Elena Lasconi pe pagina sa de socializare. Ea a subliniat că, la alegerile anterioare, Marcel Ciolacu a obţinut puţine […]

Adrian Sârbu: Simpaticul domn Marcel Ciolacu, un Dobi-Tik-Tok, nu ştie nimic legat de guvernare. Azi îţi dă taxe noi, mâine îţi ia pensia pe care ţi-a promis-o ieri

AZI ŞTII PE CE LUME TRĂIEŞTI. Ştii de Eminescu. Te cred. Copiii tăi nu mai ştiu. Nu e pe TikTok. Deci nu există. Există Marcel. Îmbrăcat, dezbrăcat, tatuat. Azi îţi dă. Taxe noi. Mâine îţi ia pensia, Pe care ţi-a promis-o ieri. Nu-l mai crezi. Un Dobi-Tik-Tok. El ştie. Îţi zâmbeşte. „Ai câştigat. M-am tatuat […]

Socialiştii francezi decid să nu susţină moţiunea de cenzură împotriva lui Bayrou

Deşi era de aşteptat ca Bayrou să supravieţuiască votului, datorită semnalelor că formaţiunea de extremă dreapta, Adunarea Naţională (RN), condusă de Marine Le Pen, nu va susţine moţiunea, poziţia Socialiştilor a fost mult aşteptată, relatează Reuters. Premierul a încercat să obţină sprijinul stângii, inclusiv prin promisiunea de a renegocia reforma pensiilor din 2023, contestată de […]

Pensionarii cu venituri mici vor primi un ajutor unic în toamnă, anunţă Kelemen Hunor

Guvernul va acorda o plată unică pentru pensionarii cu venituri mici, în perioada septembrie-noiembrie 2025, anunţă Kelemen Hunor: „Atât putem face în acest an. Bugetul, anul trecut, a fost făcut varză”.

Guvernul aprobă noi reguli pentru derularea campaniei electorale şi realizarea publicităţii politice

Executivul aprobă, prin ordonanţă de urgenţă, noi măsuri privind derularea campaniei electorale şi realizarea publicităţii politice. Astfel, printre alte modificări, este constituit un mecanism de monitorizare a materialelor care vor fi publicate pe reţelele sociale.

POT a strâns semnăturile necesare iniţierii suspendării lui Klaus Iohannis

Partidul Oamenilor Tineri anunţă joi că a strâns 161 de semnături pentru iniţierea suspendării din funcţie a peşedinte Klaus Iohannis.

Ciolacu anunţă creşterea investiţiilor în infrastructură: 2,8 miliarde de lei pentru drumuri noi

Premierul Marcel Ciolacu anunţă o creştere semnificativă a fondurilor pentru investiţii, pe fondul unei creşteri estimate a PIB-ului nominal cu aproximativ 150 miliarde de lei.

Marcel Ciolacu: Regulile trebuie să fie la fel pentru toţi candidaţii

„Regulile să fie acelaşi pentru toţi candidaţii”, spune premierul Marcel Ciolacu la începutul şedinţei de guvern în care se aprobă calendarul electoral pentru alegerile prezidenţiale şi se analizează proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru acest scrutin.

USR nu susţine referendumul pentru demiterea lui Iohannis: ar coincide cu alegerile şi ar fi penibil

Un eventual referendum pentru demiterea preşedintelui Klaus Iohannis s-ar suprapune cu calendarul alegerilor prezidenţiale din luna mai, spune liderul senatorilor USR, Ştefan Pălărie.

Kelemen: Preşedintele Iohannis trebuia să se retrăgă în decembrie

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că retragerea preşedintelui Klaus Iohannis pe 22 decembrie ar fi fost benefică pentru România şi ar fi redus tensiunile sociale acumulate: preşedintele putea să facă „un pas înapoi foarte frumos" şi să îl lase pe Ilie Bolojan.

Kelemen: Ciolacu respectă acordul pentru candidatul comun. Orice înţelegere politică poate fi ruptă

„Marcel Ciolacu a cerut în decembrie să trecem numele candidatului comun în acordul de coaliţie. Şi ieri am constatat că nu are de gând să-şi schimbe cuvântul dat”, spune, la B1, Kelemen Hunor. Cu toate acestea, liderul UDMR recunoaşte că orice înţelegere politică poate fi modificată: „Oricând poate, orice acord poate fi rupt. Niciun acord […]

Executivul decide data alegerilor prezidenţiale şi analizează proiectul de OUG privind acest scrutin

Executivul are pe ordinea de zi a şedinţei de joi hotărârile privind organizarea primului tur al alegerilor prezidenţiale şi a alegerilor locale parţiale în 4 mai şi o analiză referitoare la proiectul de OUG privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea scrutinului.

Ministerul Energiei se opune preluării E.ON România de către MVM: „legături cu Rusia”

Autorităţile române au identificat şase motive majore de îngrijorare. Primul şi cel mai important este existenţa unor legături între compania ungară şi Rusia. De asemenea, există temeri că acţiunile E.ON România ar putea ajunge ulterior la entităţi din afara Uniunii Europene. Un alt aspect sensibil îl reprezintă datele personale a peste 3 milioane de români, […]

UDMR se alătură campaniei comune PSD-PNL pentru Crin Antonescu

Tanczos Barna confirmă că UDMR se va implica în campania electorală alături de PSD şi PNL pentru susţinerea candidatului Crin Antonescu.

Tánczos: Buget aprobat până pe 6 februarie. Şeful ANAF rămâne în funcţie

În prima săptămână din februarie, proiectul de buget va intra în dezbatere parlamentară, cu posibilitatea depunerii de amendamente şi discuţii în comisii, urmând ca votul final să aibă loc pe 6 februarie, spune ministrul Finanţelor la Digi24. În ce priveşte conducerea ANAF, ministrul spune că nu va schimba şeful instituţiei, motivând decizia prin rezultatele pozitive […]

Trump promite să folosească acordul de pace din Gaza pentru extinderea acordurilor Abraham

Donald Trump salută acordul de încetare a focului din Gaza şi anunţă că va folosi acest moment pentru a consolida relaţiile dintre Israel şi ţările arabe, prin extinderea Acordurilor Abraham - iniţiativă diplomatică lansată în timpul mandatului său prezidenţial anterior.

Preşedintele PNL explică de ce nu şi-a asumat o candidatură la alegerile prezidenţiale

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, explică de ce nu şi-a asumat o candidatură la alegerile prezidenţiale: „aceste alegeri nu vor fi despre un candidat sau altul”. Crin Antonescu a fost susţinut de toate partidele şi acoperă, cel puţin parţial, electoratele acestor partide, afirmă liderul liberal.

Bolojan: Creşterea taxelor este inevitabilă dacă România nu rezolvă problemele economice actuale

România va ajunge inevitabil la majorări de taxe şi impozite dacă nu reuşeşte să-şi pună ordine în finanţe, avertizează Ilie Bolojan. Nu este o chestiune de „dacă", ci de „când", avertizează liderul PNL: „România are nişte probleme de sănătate. Ori merge la medic, ori la urgenţe”.

Bolojan, despre relaţia cu PSD: Nu poţi face mereu alianţă cu cine doreşti

Ilie Bolojan explică de ce PNL a ales să guverneze alături de PSD: „Când ai jumătate de parlament, trebuie să te pui cu picioarele în apă rece şi să colaborezi".