Social

Doar unul din militarii arestaţi în cazul Ciorogârla, eliberat pe cauţiune

Tribunalul Militar Bucureşti a admis, luni, cererea de liberare provizorie pe cauţiune pentru Nicuşor Niţă, unul dintre militarii arestaţi în cazul furtului de arme de la Ciorogârla.

Decizia pentru Preda, aşteptată luni

Judecătoria Sectorului 6 se va pronunţa, marţi, în cazul lui Andrei Alexandru Udrea, implicat în conflictul cu agenţi de pază ai BGS de la Plaza România, după ce în cazul altor trei bărbaţi s-a decis cercetarea în libertate, iar în cazul lui Eugen Preda se aşteaptă, luni, decizia.

Eugen Preda a demisionat din funcţia de subofiţer

Eugen Preda, implicat în bătaia de sâmbătă seară, de la Mall Plaza România, şi-a dat demisia din funcţia de subofiţer angajat la Clubul Sportiv Dinamo Braşov, subordonat Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Anchetă ministerială la Dinamo Braşov în urma incidentului de la Plaza

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, a anunţat, luni, că a dispus Corpului de control al ministerului să facă o anchetă la clubul Dinamo din Braşov, în urma incidentului de la Mall-ul Plaza din Capitală, în care a fost implicat Eugen Preda, sportiv al clubului şi agent de poliţie.

Social-democratul Nicolae Preda, noul primar al comunei Găneasa

Candidatul PSD la fotoliul de primar al comunei Găneasa, judeţul Olt, viceprimarul Nicolae Preda, este noul primar al comunei, el devansându-l cu 27 de voturi pe candidatul PDL Nicolae Costea, la alegerile locale parţiale de duminică.

Candidatul PDL Marcel Avram a câştigat alegerile pentru Primăria Făget

Marcel Avram, candidatul PDL, este noul primar al Făgetului, el câştigând alegerile de duminică cu o diferenţă de 97 de voturi faţă de contracandidatul său Ioan Căliman, de la PSD.

Gheorghe Ienciu, noul primar al Comunei Cărpinet

Candidatul PDL Gheorghe Ienciu a câştigat alegerile pentru primăria Cărpinet, judeţul Bihor, cu 799 de voturi, iar contracandidatul său, social-democratul Mirel Ienciu, a obţinut 674 de voturi.

Eugen Preda este sportiv la Dinamo şi agent de poliţie

Eugen Preda, protagonistul scandalului de sâmbătă seară de la mall-ul bucureştean Plaza România, reţinut în urma unei bătăi cu angajaţii firmei de pază BGS, este sportiv al clubului Dinamo Braşov şi este agent de poliţie, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, Marcel Popescu, şeful clubului Dinamo.

2.850 de români sunt reţinuţi în prezent în Italia

Un milion de români se află în prezent în Italia, dintre aceştia 2.850 fiind în prezent reţinuţi, iar în primele două săptămâni ale lui 2009, pentru 30 de români au fost semnate acte de îndepărtare de pe teritoriul italian, potrivit unor statistici oficiale obţinute de MEDIAFAX.

Membri ai clanului Preda, acuzaţi de ultraj, după bătaia din mall (Video)

Trei dintre cei patru bărbaţi reţinuţi, sâmbătă seară, după o bătaie cu angajaţii unei firme din pază în mall-ul bucureştean Plaza România vor fi duşi la instanţă cu propunere de arestare, fiind acuzaţi de ultraj contra bunelor moravuri, a declarat comisarul Christian Ciocan de la Poliţia Capitalei.

Kovesi: Nu am reuşit îndepărtarea procurorilor care nu au ce căuta în sistem

Codruţa Kovesi spune că, la preluarea funcţiei de procuror general, în 2006, a crezut că poate muta munţii din loc şi schimba lucrurile care nu merg, dar a constatat că e împiedicată de proceduri şi consideră un eşec faptul că nu a reuşit să îndepărteze procurorii care nu au ce căuta în sistem.

Un bebeluş a murit, după ce tatăl său l-a bătut

Un copil de opt luni a murit, la Galaţi, duminică dimineaţă, după ce tatăl său, în vârstă de 50 de ani, l-a lovit cu palmele peste cap, pentru că plângea, copilul fiind crescut de tatăl său deoarece mama este plecată la muncă în străinătate.

Tânărul surprins de avalanşă a fost găsit mort

Tânărul din Constanţa, surprins de avalanşă în zona Vârfu cu Dor, în timp ce cobora cu snowboard-ul de la cota 2000 spre cota 1.400, a fost găsit mort, duminică, de salvamonitştii din Sinaia.

Altercaţie în Găneasa, între doi votanţi

Jandarmii au intervenit, duminică dimineaţă, pentru a aplana o altercaţie verbală între două persoane care au venit la una dintre secţiile votare din Găneasa, ca să-şi exercite dreptul de vot la alegerile pentru Primărie.

Jurnalista Ioana Muntean va fi numită purtător de cuvânt al Guvernului

Ioana Muntean, jurnalist al postului de televiziune PRO TV, va fi numită în funcţia de purtător de cuvânt al Guvernului, au declarat, duminică, agenţiei MEDIAFAX, surse guvernamentale.

Urmărire ca-n filme, după un şofer fără permis (Video)

Poliţiştii din Piteşti au tras, în noaptea de sîmbătă spre duminică, 12 focuri de armă pentru imobilizarea unui tânăr în vîrsta de 25 de ani aflat la volanul unui autoturism care nu a oprit la semnalul agenţilor de circulaţie, dar a oprit într-un copac, fiind rănit şi el şi pasagerul din dreapta sa.

Scandal în Plaza România între clanul Preda şi agenţii de pază

Patru bărbaţi, între care liderul unui clan interlop, Eugen Preda, au fost reţinuţi de poliţiştii Secţiei 22 din Capitală după ce ar fi provocat un scandal într-un mall bucureştean, a declarat, sâmbătă seară, agenţiei MEDIAFAX, comisarul Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

Explozie la fabrica Biodiesel din Mărăcineni, Argeş

O persoană a murit şi una a fost rănită, sâmbătă, în urma unei explozii produse la Fabrica Biodiesel din localitatea argeşeană Mărăcineni, de lângă Piteşti.

Traian Băsescu, la Festivalului Internaţional de Pomana Porcului (Video)

Preşedintele Traian Băsescu, prezent sâmbătă pentru circa două ore în staţiunea Balvanyos, din judeţul Covasna, a lăudat Festivalul Internaţional de Pomana Porcului, declarând că astfel de iniţiative promovează turismul.

Predoiu îşi menţine declaraţiile de la preluarea mandatului

Ministerul Justiţiei a refuzat să comenteze afirmaţiile lui Călin Popescu Tăriceanu privind demisia lui Cătălin Predoiu de la şefia MJ după adoptarea codurilor, precizând doar că ministrul îşi menţine declaraţiile conform cărora adoptarea acestora e unul din motivele pentru care a acceptat postul.

Captură de peste 2900 de cartuşe de vânătoare şi război, la Huşi

Două femei din municipiul Huşi au fost reţinute de poliţiştii vasluieni după ce asupra uneia dintre ele au fost găsite 2.900 de cartuşe de vânătoare şi 29 de cartuşe de război, aduse de un cetăţean italian care este acum căutat de oamenii legii români.

Şi preoţii vor beneficia de tichete de vacanţă

Secretarul de stat în Ministerul Turismului, Corneliu Popovici, a declarat, sâmbătă, la Suceava, că preoţii vor fi beneficiari ai tichetelor de vacanţă la fel ca celelalte categorii de bugetari.

Boc: Românii din Italia nu trebuie să sufere din cauza unor infractori

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, în staţiunea Băişoara, că cetăţenii români din Italia nu trebuie să sufere din cauza unor infractori şi nu trebuie blamată o întreagă comunitate din cauza "unor persoane certate cu legea”.

Dan Nica: Voi discuta cu ministrul italian de interne despre situaţia românilor din Italia

Situaţia românilor din Italia va fi discutată în zilele următoare de ministrul român de Interne şi de omologul său italian, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Galaţi, ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica.

Traficul rutier în Vama Bechet a fost reluat

Autotrenurile care au staţionat aproximativ 24 de ore pe marginea drumului din Portul Bechet şi au format o coloană de câţiva kilometri şi-au reluat, sâmbătă, drumul spre Bulgaria, după ce autorităţile din ţara vecină au dat undă verde.

Cinci persoane rănite, într-un accident pe DN1

Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut, sâmbătă dimineaţă, pe DN1, în dreptul localităţii ilfovene Ciolpani, circulaţia fiind întreruptă pe sensul de mers Bucureşti - Ploieşti şi desfăşurându-se pe celălalt sens

Porturile constănţene sunt în continuare închise

Porturile constănţene continuau să fie închise, sâmbătă dimineaţa, la mai bine de 24 de ore după ce toate manevrele navelor au fost sistate din cauza vântului extrem de puternic.

Noul primar al municipiului Cluj-Napoca a depus jurământul

Noul primar al municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, ales duminica trecută, a depus, sâmbătă, jurământul, în prezenţa premierului Emil Boc, în cadrul unei şedinţe "de îndată" a Consiliului Local.

Cezar Preda şi soţia sa, intoxicaţi cu monoxid de carbon

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda şi soţia sa, alături de alte patru persoane care au fost intoxicate cu monoxid de carbon într-o vilă privată din Poiama Braşov, vor fi externaţi sâmbătă, în jurul orei 12.00, după ce au îngrijiri la Spitalul Judeţean Braşov şi sunt în în afara oricărui pericol.

Legea unică a salariilor bugetarilor va elimina discriminările din sistem

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, la Cluj, că Legea unică a salariilor bugetarilor va avea rolul de a elimina discriminările din sistem.

Guvernul pregăteşte trei proiecte de legi privind descentralizarea

Premierul Emil Boc a anunţat, sâmbătă, la Cluj, că Guvernul pregăteşte trei proiecte de legi privind descentralizarea în trei domenii, respectiv educaţie, sănătate şi poliţia locală.

Percheziţii la casa şi la barul administrat de consilierului local Lucian Torj

Două percheziţii, una la o casă a consilierului local Lucian Torj, acuzat că era şeful unei presupuse grupări de crimă organizată destructurate în Timiş, şi a doua la un club de noapte pe care acesta îl adiministra, au avut loc vineri seara.

Ion Cârstoiu: Acuzaţiile la adresa mea în cazul permiselor, nefondate

Fostul prefect de Argeş, Ion Cârstoiu, actual subprefect al judeţului, a respins, vineri, acuzaţiile la adresa sa făcute de fostul şef al Serviciului Permise Auto Argeş, Gheorghe Vlăsceanu, care, la Curtea de Apel Târgu Mureş, a susţinut că şi Cârstoiu ar fi făcut intervenţii în cazul permiselor.

Pericol de avalanşe în Bucegi, Vâlcan, Parâng şi Retezat

Salvamontiştii atrag atenţia turiştilor asupra faptului că în Bucegi, Vâlcan, Parâng şi Retezat există risc însemnat de avalanşe, în condiţiile meteo din ultimele zile.

Fost prefect de Argeş, acuzat de intervenţie în eliberarea ilegală a permiselor auto

Fostul şef al Serviciului Permise Auto Argeş a declarat, vineri, la Curtea de Apel Târgu Mureş, că la instituţia pe care o conducea se făceau intervenţii de la toate nivelurile, nominalizându-l în acest sens pe fostul prefect de Argeş Ion Cârstoiu.

Magazin cu droguri legale, în Braşov

Brigada de Crimă Organizată şi Antidrog Braşov s-a autosesizat în privinţa unui magazin care vinde produse etnobotanice care au aceleaşi efecte ca şi drogurile interzise prin lege, poliţiştii realizînd un control şi preluând mostre de substanţe pentru a le testa.

Tramvaiele 8 şi 25 vor circula pe trasee modificate

Tramvaiele liniilor 8 şi 25 vor circula pe trasee modificate, începând de sâmbătă seara, ca urmare a unor lucrări de revizie tehnică la linia de tramvai de pe Şoseaua Progresului.

Români la cules de căpşuni, cazaţi la cort

Mai mulţi angajatori danezi caută aproximativ 500 de români care doresc să lucreze în agricultură în Danemarca, muncitorii urmând să fie cazaţi în corturi pe care trebuie să le aducă de acasă, conform unui anunţ publicat pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Camionul cu ciocolată a fost găsit abandonat şi fără marfă

Camionul încărcat cu ciocolată importată din Germania şi a cărui dispariţie a fost reclamată în judeţul Arad de un şofer ungar a fost găsit abandonat, vineri, în localitatea arădeană Vinga, însă fără marfă.

Diaconescu: Repatrierea din Italia, posibilă în cazul unei condamnări definitive

Ministrul de Externe Cristian Diaconescu a declarat că repatrierea unui român din Italia este posibilă doar în cazul unei decizii definitive a justiţiei, existând 33 de dosare de acest tip, relatează AFP, potrivit căruia MJ a confirmat numărul, precizând că în opt cazuri repatrierea a avut deja loc.