Știrile zilei

Zona euro crește peste așteptări: Franța și Spania trag economia înainte, Germania și Italia frânează

Economia zonei euro a crescut cu 0,2% în trimestrul al treilea din 2025, peste așteptările analiștilor. Franța și Spania au susținut evoluția pozitivă, în timp ce Germania și Italia au stagnat.

PSD îl cheamă în Parlament pe Ilie Bolojan. Ce explicații vrea partidul de la premier

Biroul Permanent al Camerei Deputaților a aprobat, joi, o solicitare formulată de grupul PSD privind participarea premierului Ilie Bolojan la o dezbatere politică organizată la „Ora prim-ministrului” la ședința de luni.

Un avion de vânătoare polonez a interceptat o nouă aeronavă rusească deasupra Mării Baltice

Un avion de vânătoare polonez a interceptat un avion de recunoaștere rus deasupra Mării Baltice, joi dimineața, în al doilea incident de acest gen din această săptămână, a declarat ministrul polonez al Apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz.

Ministrul Justiției: Dacă nu există opoziție la extrădare, Potra va fi adus rapid în România

 Ministrul Justiției, Radu Marinescu, spune că Horațiu Potra, fiul și nepotul acestuia vor fi aduși rapid în țară, dacă șeful mercenarilor nu va face opoziție la extrădare. Declarațiile vin după ce Potra a transmis, joi, prin avocat, că vrea să revină voluntar în România.

Cei trei reținuți în explozia din Rahova, acuzați că nu și-au îndeplinit obligațiile de serviciu

Cele trei persoane reținute în cazul exploziei din 17 octombrie de la blocul din București nu și-au îndeplinit în mod corespunzător obligațiile legale sau de serviciu privind identificarea tipului de defect al sistemului de alimentare cu gaze, transmit, joi, procurorii.

Parlamentul UE solicită modificări la propunerea bugetară a Ursulei von der Leyen

Cele patru grupuri centriste din Parlamentul European au cerut președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să aducă modificări majore planului său pentru bugetul UE pe următorii șapte ani, potrivit unei scrisori trimise joi dimineață, obținută de POLITICO.

Curs valutar, 30 octombrie. Aurul scade ușor. Curs euro-leu

Banca Națională a României a publicat cursul valutar de referință pentru joi, 30 octombrie 2025. Moneda europeană a urcat într-o singură zi mai mult decât reușise să scadă în ultimele două zile la un loc, fiind cotată de BNR la 5,0856 lei.

Sorin Grindeanu: E prea târziu, dar spitalul de mari arși de la Timișoara se va finaliza anul acesta

Întrebat de ce România nu are nici acum, la un deceniu de la tragedia din clubul Colectiv, un spital de mari arși, liderul PSD Sorin Grindeanu a spus că lucrările de la Timișoara sunt aproape gata și că unitatea va fi finalizată „în perioada imediat următoare”.

Surpriză la alegerile din Olanda: extrema dreaptă și liberalii, la egalitate

Alegeri fără precedent în Olanda: partidul de extremă dreaptă al lui Geert Wilders și formațiunea liberal-progresistă D66 au obținut același număr de locuri în parlament.

Grindeanu așteaptă reacția premierului și a miniștrilor de forță la retragerea trupelor americane

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, că nu va cere demisia premierului după „eșecul” diplomatic privind retragerea trupelor SUA din România, dar așteaptă explicațiile acestuia și ale miniștrilor de la Externe și Apărare în Parlament.

Grindeanu răspunde acuzațiilor lansate de Ciprian Ciucu: Amestecă politicul cu administrația

Ciprian Ciucu e în campanie și face declarații de toate tipurile, dar PSD nu are nicio alianță cu AUR, spune liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, răspunzând la acuzațiile liberalului privind o posibilă înțelegere electorală în Capitală.

Sorin Grindeanu: Nu am fost invitat la depunerea jurământului Oanei Gheorghiu

Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, spune că nu a fost invitat la ceremonia de depunere a jurământului de vicepremier a Oanei Gheorghiu. Acesta a criticat public nominalizarea, cerând retragerea propunerii „pentru a evita un dezastru diplomatic” în relația cu Statele Unite.

10 ani de la Colectiv | Prima apariție publică a supraviețuitorului trupei Goodbye to Gravity: „M-am folosit de chitară ca sprijin în procedurile medicale dureroase și ca suport psihic”

La zece ani de la tragedia de la Clubul Colectiv, solistul şi singurul supravieţuitor al formaţiei Goodbye to Gravity, Andrei Găluț, a făcut astăzi prima sa apariție publică, cântând celebra piesă The Day We Die într-un format acustic.

Real Madrid și promotorii Superligii Europene cer peste 4 miliarde de euro despăgubiri de la UEFA

Clubul spaniol Real Madrid și compania A22 Sports Management, promotorul proiectului Superligii Europene, solicită despăgubiri de peste 4 miliarde de euro de la UEFA, acuzând forul european că a sabotat lansarea competiției.

Compania Distrigaz, despre ancheta privind explozia din cartierul Rahova: „Dacă vor fi identificate și demonstrate deficiențe, ne vom asuma întreaga responsabilitate”

Distrigaz Sud Rețele anunță joi, într-un comunicat de presă, că nu a fost emisă nicio concluzie tehnică definitivă privind cauzele incidentului. Poziția companiei vine după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a informat-o că deține calitatea de suspect în ancheta privind explozia din cartierul Rahova.

Peste 50 de rachete și 650 de drone lansate de Rusia în ultimele atacuri. Civilii și instalațiile energetice, în ținta lor, spune Zelenski

Volodimir Zelenski a comentat atacurile majore ale Rusiei din noaptea de joi. El a spus că operațiunile de urgență și salvare sunt încă în curs de desfășurare după ce Rusia a lansat peste 650 de drone și mai mult de 50 de rachete, care, potrivit lui, au lovit instalații energetice și civili.

Ilie Bolojan, despre Oana Gheorghiu: Sper ca experiența ei să se vadă în Guvern

Premierul Ilie Bolojan i-a urat bun venit Oanei Gheorghiu, noul vicepremier al Guvernului, exprimându-și încrederea că experiența și dedicarea acesteia vor contribui la reformele din administrație.

Rheinmetall transformă industria de apărare din România și Bulgaria: Investiții de peste 1,5 miliarde de euro pentru muniție și pulbere modernă

Compania germană conduce un plan european de reindustrializare militară, cu investiții majore în Bulgaria și România, menite să reducă dependența UE de importurile de armament.

După 30 de ani, Budapesta spune adio celui mai mare festival al Europei Centrale: Sziget nu va avea loc în 2026

Decizia Consiliului General al Budapestei de a nu susține acordul cu organizatorii pune capăt unuia dintre cele mai mari festivaluri din Europa.

Bujduveanu, la 10 ani de la Colectiv: Avem datoria să construim un oraș sigur

Avem datoria să construim un oraș în care siguranța nu este doar o promisiune, ci o realitate, spune, joi, primarul general interimar, Stelian Bujduveanu, când se împlinesc 10 ani de la tragedia din clubul Colectiv.

Frauda AI, noua metodă folosită de angajați pentru falsificarea chitanțelor pentru decontarea cheltuielilor

Odată cu integrarea rapidă a inteligenței artificiale în viața de zi cu zi, înșelătoriile evoluează la fel de repede, devenind mai sofisticate, mai convingătoare și mult mai greu de detectat.

Horațiu Potra vrea să revină voluntar în țară. Mesaj transmis prin avocații săi: „Nu am de ce să mă ascund”

Horațiu Potra a transmis un mesaj prin intermediul avocatului său, Șerban Moga, prin care spune că vrea să revină voluntar în țară pentru a dovedi că este nevinovat. Discuția a avut-o Potra, joi, cu Procuratura din Emiratele Arabe Unite.

Nicușor Dan, la zece ani de la tragedia din „Clubul Morții”: Colectiv rămâne oglinda unui stat care nu a funcționat

Colectiv rămâne oglinda unui stat care nu a funcționat, o oglindă în care vedem cum legile sunt doar pe hârtie, controalele formale și răspunderea se diluează în birocrație, afirmă președintele Nicușor Dan, la 10 ani de la tragedie.

Premierul Ungariei se va întâlni cu Trump pentru a discuta despre întâlnirea dintre SUA și Rusia

Prim-ministrul ungar, Viktor Orban, se va întâlni cu Donald Trump pe 7 noiembrie la Washington, unde intenționează să discute despre o întâlnire între SUA și Rusia și să solicite scutirea de sancțiunile energetice impuse de SUA, a declarat joi șeful de cabinet al lui Orban.

Percheziții în Bistrița-Năsăud, Ilfov și București într-un dosar de infracțiuni economice

Polițiștii și procurorii au făcut joi șase percheziții domiciliare în Bistrița-Năsăud, Ilfov și în București, într-un dosar privind delapidare, abuz de încredere, evaziune fiscală și transmiterea fictivă a părților sociale ale unor societăți comerciale. Prejudiciul depășește 1,6 milioane de lei.

Comisia anti-rasism a CE: România, repetentă la hărțuirea în școli, discriminarea LGBTI și a romilor

Organismul anti-rasism al Consiliului Europei (CE), Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI), a publicat joi rapoarte privind România, Slovenia și Spania, evaluând progresele înregistrate în ceea ce privește modul de raportare la infracțiuni motivate de ură și discriminare.

Disputa privind TikTok: China anunță că va colabora cu Statele Unite pentru a găsi o soluție

Beijingul a transmis că este dispus să colaboreze cu Washingtonul pentru a găsi o soluție în privința aplicației TikTok, după întâlnirea dintre președintele Xi Jinping și liderul american Donald Trump, care nu a dus însă la un acord privind proprietatea platformei.

Ce sfaturi dau bancherii și poliția pentru prevenirea fraudelor online de Black Friday

Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) și Asociația Română a Băncilor (ARB) atrag atenția asupra riscurilor crescute de fraude online în perioada Black Friday și oferă recomandări pentru protejarea cumpărătorilor.

10 ani de la tragedia din Colectiv. Rogobete: Zece ani de durere, de rușine, de neputință

La zece ani de la tragedia din Colectiv, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că simte rușine uneori pentru nepăsarea și indolența sistemului care nu a reușit să să construiască ceea ce trebuia demult făcut.

China îndeamnă Statele Unite să respecte „cu seriozitate” interdicția testelor nucleare

China a cerut Statelor Unite să respecte „cu seriozitate” interdicția internațională asupra testelor nucleare, reacționând la ordinul președintelui Donald Trump prin care Ministerul Apărării american a fost instruit să testeze armele nucleare ale țării.

Fritz mesaj pentru vicepremierul Oana Gheorghiu: Ați dovedit că imposibilul se poate construi

Liderul USR, Dominic Fritz, a transmis un mesaj de felicitare pentru Oana Gheorghiu, nou numită viceprim-ministru: „Ați dovedit că imposibilul se poate construi”.

Băieții folosesc inteligența artificială „personalizată” pentru terapie și relații amoroase

Natura „hiperpersonalizată” a roboților bazați pe inteligență artificială (IA) îi atrage pe adolescenții de sex masculin, care îi folosesc acum pentru terapie, companie și relații, potrivit unei cercetări recente.

China suspendă pentru un an restricțiile la exportul de pământuri rare

Beijingul a anunțat că renunță temporar la planul de a impune controale asupra exportului de pământuri rare, o decizie care calmează temerile privind posibile perturbări majore ale lanțurilor globale de aprovizionare.

Noi contre în coaliție: Falcă (PNL): Dacă România va pierde bani europeni, va fi doar vina PSD

Dacă România va pierde bani europeni, va fi doar vina PSD, spune europarlamentarul Gheorghe Falcă. Potrivit acestuia, Sorin Grindeanu va avea responsabilitatea maximă. Falcă mai spune că Ilie Bolojan i-a rugat pe liberali să nu intre în conflict cu partenerii de coaliție.

Oana Gheorghiu a depus jurământul pentru funcția de vicepremier. Grindeanu nu a participat

Oana Gheorghiu a depus, joi dimineață, jurământul pentru funcția de vicepremier. Liderul PSD, Sorin Grindeanu, care este și președinte al Camerei Deputaților, nu a participat la ceremonie.

Sondaj: Mamele care muncesc în străinătate nu găsesc job în România. Câti părinți vor să se întoarcă

Aproape jumătate (46%) dintre părinții plecați la muncă în străinătate își motivează decizia invocând salariul insuficient pentru familie, în vreme ce 28% afirmă că motivul este îmbunătățirea situației financiare a familiei, potrivit unui sondaj.

Lukoil a găsit cumpărător pentru activele sale din străinătate. Ce deține gigantul petrolier în România?

Gigantul petrolier din Rusia, Lukoil, a anunțat, joi, că a primit o ofertă pentru activele sale din străinătate din partea grupului elvețian Gunvor.

Cinci noi arestări în ancheta privind jaful bijuteriilor regale de la Luvru

Procurorul din Paris a anunțat joi arestarea a cinci persoane în cadrul investigației privind spectaculosul jaf al bijuteriilor regale din Muzeul Luvru.

Catedrala Națională: acces temporar restricționat, Jandarmeria explică situația pelerinilor

Jandarmeria București a precizat, joi dimineață, că restricționarea temporară a accesului la Catedrala Națională a fost o măsură administrativă, dispusă pentru curățenie, și nu un incident de ordine publică.

Alegeri parlamentare în Țările de Jos: Partidul centrist D66 obține o victorie importantă

Formațiunea progresistă D66 a obținut o victorie importantă în alegerile parlamentare din Țările de Jos, devansând la limită partidul populist al lui Geert Wilders. Rezultatul deschide calea pentru ca liderul D66, Rob Jetten, să devină cel mai tânăr prim-ministru din istoria țării.