Știrile zilei

Curtea de Conturi recomandă MIPE remedierea erorilor legate de primele dascălilor

Curtea de Conturi recomandă Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) remedierea erorilor identificate cu prilejul auditului financiar. Curtea a constatat probleme cu fondurile din care au fost plătite primele de carieră didactică și a primelor de carieră profesională.

Rușii au lansat peste 100 de drone noaptea trecută către Ucraina

Rușii au lansat peste 100 de drone în noaptea de luni spre marți către Ucraina. Ucrainenii susțin că au interceptat și doborât majoritatea dronelor. Atacurile în valuri asupra Ucrainei au loc în timp ce rușii susțin că vor să înceapă discuțiile privitoarea la un armistițiu.

O companie aeriană le-a cerut însoțitorilor de zbor să returneze măririle salariale primite în 2024

Compania aeriană low-cost Ryanair a cerut unor însoțitori de zbor din Spania să returneze mii de euro din majorările salariale primite anul trecut, în urma anulării în instanță a unui acord sindical, potrivit documentelor consultate de Reuters.

Curtea Supremă îi permite lui Donald Trump să anuleze statutul de imigrant al venezuelenilor

Curtea Supremă a Statelor Unite a permis luni administrației Trump să revoce statutul de protecție temporară (TPS) care interzicea deportarea a aproximativ 350.000 de venezueleni, transmite AFP.

Parlamentarii maghiari au aprobat proiectul pentru ieșirea Ungariei din Curtea Penală Internațională

Parlamentarii maghiari au aprobat proiectul de lege pentru ieșirea Ungariei din Curtea Penală Internațională. Este un prim demers oficial făcut pentru retragerea din instituție. Liderii Ungariei susțin că instanța a devenit „politică”.

Se reia activitatea la secția de Ginecologie a Spitalului din Târgu Jiu

Secția de Obstetrică - Ginecologie de la Spitalul din Târgu Jiu se redeschide, de marți, după 12 zile. În acest timp au fost remediate mai multe deficiențe. Secția a fost închisă din 9 mai, după ce trei paciente au fost depistate cu infecții nosocomiale.

Klopp ar fi acceptat oferta de la Roma: Primele ținte pentru piața transferurilor

Jurgen Klopp va fi noul antrenor al echipei AS Roma începând cu sezonul viitor, înlocuindu-l pe Claudio Ranieri, potrivit cotidianului italian La Stampa. Răspunsul definitiv al tehnicianului german ar fi sosit duminică seara, la ora 22:57.

Reuniunea G7 în Canada: pe agenda discuțiilor domină Ucraina și tarifele lui Trump

Liderii financiari din țările G7 se întâlnesc începând de marți în provincia Alberta din Canada, într-un context marcat de incertitudini privind războiul din Ucraina și de consecințele tarifelor impuse recent de președintele american Donald Trump.

Ministerul Dezvoltării va aloca circa 73 de milioane de lei pentru consilidarea seismică a șase clădiri

Ministerul Dezvoltării anunță că aloca aproape 73 de milioane de lei pentru consilidarea seismică a șase clădiri, inclusiv a unei școli din județul Olt.

Ambasada SUA la București: Kathleen Kavalec se retrage, după o carieră distinsă

Kathleen Kavalec se retrage după o carieră distinsă în serviciul diplomatic al Statelor Unite, anunță marți Ambasada SUA la București. Adjunctul șefului misiunii, Michael Dickerson, va ocupa funcția de Chargé d'affaires ad interim în cadrul Ambasadei SUA la București.

44 de morți în noi atacuri israeliene asupra Gazei, majoritatea femei și copii

Cel puțin 44 de persoane, în majoritate femei și copii, au fost ucise în urma atacurilor israeliene din Gaza marți, conform declarațiilor agenției de apărare civilă din teritoriul palestinian.

Președintele Taiwanului oferă pace cu China, dar afirmă că insula trebuie să-și întărească sistemul de apărare

Taiwanul dorește pace și dialog cu China, dar guvernul trebuie să continue să consolideze apărarea insulei, a declarat marți (20 mai) președintele Lai Ching-te, care a împlinit un an de mandat.

Moleculă care blochează moartea celulelor, posibil tratament pentru Parkinson și Alzheimer

O moleculă care poate bloca selectiv moartea celulelor a fost identificată de un institut de cercetare din Australia. Descoperirea ar putea revoluționa tratamentul bolilor neurodegenerative precum Parkinson și Alzheimer.

Pacea în Ucraina pare tot mai îndepărtată după convorbirea telefonică dintre Trump și Putin

Convorbirea telefonică de două ore dintre președintele american Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin, desfășurată luni, a ridicat noi semne de întrebare cu privire la posibilitatea încheierii războiului din Ucraina în viitorul apropiat.

Numărul locurilor de muncă vacante a scăzut în primul trimestru

Numărul locurilor de muncă vacante a fost în primul trimestru al anului de 32.600, în scădere cu 1.700 față de trimestrul anterior, arată datele publicate marți de Institutul Național de Statistică.

Inteligența artificială economisește doar 3% din timpul angajaților

Impactul chatbot-urilor cu inteligență artificială asupra productivității și veniturilor angajaților este mult mai redus decât se anticipa, arată un nou studiu.Chatbot-urile cu IA economisesc doar 3% din timpul angajaților și cresc salariile cu 3-7%.

Ce te face să pari mai atrăgător? Știința are câteva răspunsuri surprinzătoare

Pentru cei care simt că sunt blocați în „perioada rățuștii celei urâte”, există o mulțime de trucuri, tendințe și produse care le pot fi recomandate – de la lipirea ridurilor cu bandă adezivă până la apa de gură cu turmeric. Din păcate, aceste „trucuri de frumusețe” sunt adesea lipsite de dovezi științifice solide.

Ce a declarat Cristina Neagu după ultimul meci jucat

„Mă simt mândră și norocoasă că am putut să las ceva în urmă. Las o viață de om trăită pe teren”, spune marți, într-o postare pe Facebook, Cristina Neagu, care a jucat duminică ultimul meci la CSM București.

Autostrada București – Pitești: Trafic restricționat marți, se lucrează pe mai multe sectoare

Traficul va fi restricționat marți pe autostrada București-Pitești din cauza unor lucrări pe mai multe sectoare.

Negrescu: Prelungirea perioadei de implementare pentru proiectele mature din PNRR

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, anunță că marți va fi aprobat raportul prin care se solicită Comisiei Europene prelungirea perioadei de implementare a proectelor mature din PNRR.

Marea Britanie devine „bolnavul lumii bogate” din cauza deceselor cauzate de droguri și violență

Marea Britanie se confruntă cu o criză de sănătate publică ce o transformă în „bolnavul lumii bogate", din cauza numărului în creștere de persoane care mor din cauza drogurilor, sinuciderilor și violenței, arată un nou studiu.

FRF prezintă lista cluburilor care au primit licență pentru participare în Superliga

Federația Română de Fotbal (FRF) a prezentat marți lista cluburilor care au primit licență pentru participare în sezonul 2025-2026 al Superligii.

Inundații și ploi torențiale în Silicon Valley-ul Indiei: Cel puțin o persoană a decedat

Ploile puternice au provocat inundații în mai multe zone din Bengaluru, capitala tehnologică a Indiei, provocând moartea cel puțin unei persoane, conform declarațiilor oficiale. Conform Times of India, numărul victimelor ar putea fi de trei persoane.

Albinele, amenințate de războaie, iluminat stradal și microplastice

Războaiele, iluminatul stradal și microplasticele se numără printre cele 12 noi pericole majore care amenință albinele și alte insecte care transportă polenul, conform unui raport recent al Universității din Reading.

Tenis: Emma Răducanu a câștigat în fața Dariei Kasatkina la Strasbourg

Britanica Emma Răducanu a învins-o luni pe australianca Daria Kasatkina, a șasea favorită, cu 6-1, 6-3 și s-a calificat în optimi de finală la turneul de la Strasbourg, în Franța, scrie Reuters.

Cum va fi vremea până pe 16 iunie: frig și ploi până la sfârșitul lunii mai 

Frig și ploi se anunță până la sfârșitul lunii mai, urmând ca în iunie vremea să se încălzească ușor, conform estimărilor meteorologice pentru următoarea lună publicate marți de Administrația Națională de Meteorologie.

Trump crede că diagnosticul de cancer al lui Biden ar fi fost cunoscut dinainte

Președintele american Donald Trump a sugerat luni că diagnosticul de cancer al fostului președinte Joe Biden era cunoscut cu mult timp înainte de anunțul oficial, readucând în discuție speculațiile privind o posibilă mușamalizare a problemelor de sănătate ale fostului lider democrat.

S-a aflat de ce betonul folosit la construcțiile din Roma Antică rezistă mii de ani

Romanii antici erau maeștrii în construcții și inginerie, poate cele mai cunoscute dintre construcțiile realizate de aceștia sunt apeductele. Aceste minunății încă funcționale se bazează pe un material de construcție unic: betonul pozzolanic, un beton foarte durabil, care a oferit structurilor romane rezistența lor incredibilă. Chiar și astăzi, una dintre structurile lor - Panteonul, încă intact și vechi de aproape 2.000 de ani - deține recordul pentru cea mai mare cupolă din beton nearmat din lume.

Israelul se confruntă cu avertismente din partea Marii Britanii, Franței și Canadei

Liderii Marii Britanii, Franței și Canadei au emis un avertisment către Israel, condamnând ceea ce ei numesc „acțiuni flagrante" în Gaza și promițând să ia „măsuri concrete" dacă țara nu își oprește ofensiva militară din teritoriul palestinian și nu ridică restricțiile asupra ajutorului umanitar.

Premieră medicală mondială: Primul transplant de vezică urinară, un succes în SUA

Un transplant de vezică urinară a fost realizat cu succes pentru prima dată în lume la Centrul Medical Ronald Reagan UCLA din Los Angeles. Intervenția, considerată până acum imposibilă din cauza dificultăților de acces și a complexității vascularizării, deschide noi speranțe.

Viktor Orban confruntat cu un val de nemulțumire după ce l-a susținut tacit pe Simion

Premierul ungar Viktor Orban se confruntă cu un val de nemulțumire din partea comunității maghiare din România, după ce a acordat sprijin tacit candidatului de extremă dreapta George Simion la alegerile prezidențiale, care a fost învins de centristul pro-european Nicușor Dan.

Cod galben de vânt puternic în zonele montane din Gorj și Vâlcea

Administrația Națională de Meteorologie a emis marți o avertizare meteorologică cod galben de vânt puternic pentru zonele montane din județele Gorj și Vâlcea.

Nicușor Dan, felicitat pe site-ul École Normale Supérieure, după câștigarea alegerilor

„Sunt româncă și pot să spun că sunt foarte mândră”

Denzel Washington, distins cu un Palme d’Or onorific surpriză la Festivalul de la Cannes

Denzel Washington a primit un Palme d’Or onorific surpriză la Festivalul de Film de la Cannes, ca recunoaștere a carierei sale remarcabile, cu ocazia premierei mondiale a noului său film „Highest 2 Lowest”, în regia lui Spike Lee.

Israelul permite intrarea ajutoarelor în Fâșia Gaza după o blocadă de 11 săptămâni

Israelul a permis, după 11 săptămâni de blocadă, intrarea a cinci camioane cu ajutoare umanitare în Gaza, însă ONU consideră această acțiune insuficientă în raport cu nevoile urgente ale populației afectate.

Trump i-a informat pe liderii europeni despre discuția cu Putin: Vom continua să sprijinim Ucraina

Președintele SUA, Donald Trump, i-a informat pe liderii europeni despre discuția cu liderul rus Vladimir Putin. Vom continua să-l sprijinim pe Volodimir Zelenski, a fost concluzia participanților la discuție.

Protest la conferința Microsoft față de contractele companiei cu guvernul israelian

„Fiecare byte de date stocat în cloud poate și va fi folosit ca justificare pentru a distruge orașe și a extermina palestinieni”, scrie un protestatar

Kelemen Hunor a fost sunat de Nicușor Dan: Suntem pregătiți să construim împreună

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a fost contactat de președintele ales Nicușor Dan, iar în urma discuției, UDMR s-a declarat pregătit să colaboreze și să construiască împreună cu noul șef al statului.

Pericol de inundații pe râul Someșul Mare

Inundațiile se pot produce până marți, la ora 12.00.

Volei masculin: Internaționalul Andrei Mihălescu rămâne la Craiova

Jucătorul de volei Andrei Mihălescu își va continua cariera la SCM Universitatea Craiova și în sezonul viitor, după ce a avut un rol important în obținerea medaliei de bronz în campionatul Divizia A1 și face parte și din echipa națională a României.