CELE MAI NOI ARTICOLE

Membrii Federaţiei Sindicatelor din Comerţ protestează luni la Ministerul Muncii

Federaţia Sindicatelor din Comerţ, federaţie afiliată CNS Cartel ALFA, declanşează acţiuni de protest. Sindicaliştii din comerţ vor protesta luni, între orele 11.00 şi 13.00, în faţa Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Membrii Federaţiei Sindicatelor din Comerţ protestează luni la Ministerul Muncii

Ce spun cei care merg la Workaholicii Anonimi, program de recuperare pentru dependenţii de muncă

Circa 20 de oameni se întâlnesc săptămânal pe Zoom într-un program „Workaholics Anonymous”, care reuneşte oameni din toată Marea Britanie şi chiar şi pe cei aflaţi în fusuri orare diferite. Programul este unul de recuperare pentru dependenţii de muncă.
Ce spun cei care merg la Workaholicii Anonimi, program de recuperare pentru dependenţii de muncă

Cursuri secrete pentru a contracara „spălarea pe creier” în Ucraina ocupată

La fel ca milioane de alţi ucraineni, în primele săptămâni ale invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, Nataliia (nume fictiv) a fost forţată să îşi părăsească locuinţa. Nu şi-a lăsat doar casa şi rudele, dar şi profesia de dascăl. Azi dă cursuri online pentru sute de foşi elevi ai săi.
Cursuri secrete pentru a contracara „spălarea pe creier” în Ucraina ocupată

Bitcoin este în corecţie, dar şeful Binance spune că va depăşi 80.000 de dolari curând

Bitcoin este gata să îşi continue raliul său record şi să depăşească 80.000 de dolari, deoarece investitorii instituţionali vor vărsa mai mulţi bani în fondurile tranzacţionate la bursă, potrivit directorului executiv al Binance, Richard Teng.
Bitcoin este în corecţie, dar şeful Binance spune că va depăşi  80.000 de dolari curând

18 cetăţeni străini, prinşi când încercau să treacă ilegal frontiera

Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat 18 cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un TIR, respectiv pe la zona verde”.
18 cetăţeni străini, prinşi când încercau să treacă ilegal frontiera

Cinci autobuze şi o linie de noapte circulă în weekend pe linia de tramvai pe Bd. Autogării

Autobuzele liniilor 112, 205, 301, 330 şi 605, precum şi cele ale liniei de noapte N119 circulă din acest weekend pe linia de tramvai de pe Bulevardul Aerogării, anunţă, duminică, primarul Capitalei, Nicuşor Dan.
Cinci autobuze şi o linie de noapte circulă în weekend pe linia de tramvai pe Bd. Autogării

Jennifer Lopez, obligată să îşi anuleze concertele, pentru că biletele nu s-au vândut

Cu noul ei album „This Is Me… Now”, Jennifer Lopez se chinuie să îşi umple concertele şi a fost nevoită să anuleze mai multe date în Statele Unite, scrie BFMTV. A fost o perioadă dificilă pentru Jennifer Lopez. Cântăreaţa, care şi-a făcut marea revenire muzicală în acest an cu albumul „This Is Me… Now, se luptă să îşi umple […]
Jennifer Lopez, obligată să îşi anuleze concertele, pentru că biletele nu s-au vândut

Alianţa USR – PMP – Forţa Dreptei a fost respinsă de Biroul Electoral Central

Biroul Electoral Central a respins, duminică, alianţa USR - PMP - Forţa Dreptei. Cele trei partide consideră această situaţie „abuzivă, anticonstituţională şi antidemocratică”. USR, PMP şi Forţa Dreptei contestă decizia la ÎCCJ.
 Alianţa USR - PMP - Forţa Dreptei a fost respinsă de Biroul Electoral Central

Cristian Popescu Piedone şi-a lansat oficial candidatura la Primăria Capitalei / Fiul său va candida la Sectorul 5

Cristian Popescu Piedone, preşedintele executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) şi primar al Sectorului 5, şi-a lansat, duminică, în mod oficial, candidatura la Primăria Capitalei. Fiul său, Vlad, va candida la Primăria Sectorului 5.
Cristian Popescu Piedone şi-a lansat oficial candidatura la Primăria Capitalei / Fiul său va candida la Sectorul 5

Bunuri contrafăcute în valoare de peste 4 milioane de lei, confiscate la Vama Calafat

Poliţiştii de frontieră din Calafat au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui vehicul din Bulgaria, mai mulţi paleţi ce conţineau peste 13.000 de bunuri contrafăcute, respectiv haine, parfumuri, încălţăminte
Bunuri contrafăcute în valoare de peste 4 milioane de lei, confiscate la Vama Calafat

8 milioane de salariaţi români ar putea ca în curând să finanţeze prin fondurile de pensii private datoria SUA, Canada, Columbia, Australia şi a altor state OCDE

Modificarea, propusă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, vizează lărgirea universului investiţional al fondurilor de pensii private Pilon II şi Pilon III prin posibilitatea investiţiei în obligaţiuni. Acţiunile, precum Nvidia, Apple, UiPath lipsesc momentan
8 milioane de salariaţi români ar putea ca în curând să finanţeze prin fondurile de pensii private datoria SUA, Canada, Columbia, Australia şi a altor state OCDE

18 pacienţi evacuaţi din Spitalul din Sinaia în urma unui scurtcircuit

18 pacienţi au fost evacuaţi duminică dimineaţa din Spitalul din Sinaia, judeţul Prahova, din cauza unui scurtcircuit care a provocat degajări mari de fum.
18 pacienţi evacuaţi din Spitalul din Sinaia în urma unui scurtcircuit

Anunţ major pentru prosumatori. Scapă de taxă

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă că în urma numeroaselor discuţii, întâlniri şi dezbateri, inclusiv prin demersuri la Comisia Europeană, taxa pe soare pentru prosumatori va fi eliminată
Anunţ major pentru prosumatori. Scapă de taxă

Macron nu dă în spate. A reiterat ideea privind posibilitatea unor operaţiuni terestre occidentale în Ucraina

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat într-un interviu publicat sâmbătă seara că operaţiunile terestre occidentale în Ucraina ar putea fi necesare "la un moment dat", la câteva zile după ce s-a întâlnit cu liderii german şi polonez.
Macron nu dă în spate. A reiterat ideea privind posibilitatea unor operaţiuni terestre occidentale în Ucraina

Cea mai veche închisoare din California, singura pentru condamnaţi la moarte, centru de reabilitare

California transferă toţi condamnaţii la moarte de la închisoarea San Quentin în alte locuri, în timp ce încearcă să transforme cea mai veche instituţie de acest fel a statului în centru de reabilitare.
Cea mai veche închisoare din California, singura pentru condamnaţi la moarte, centru de reabilitare

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti a fost convocat la sediul MAE. Zillele trecute Medvedev şi Zakharova au lansat insulte şi acuzaţii la adresa României

Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery Kuzmin, a fost convocat duminică dimineaţa la sediul Ministerului Afacerilor Externe în legătură cu o serie de declaraţii recente ale părţii ruse cu privire la „trecutul istoric”.
Ambasadorul Rusiei la Bucureşti a fost convocat la sediul MAE. Zillele trecute Medvedev şi Zakharova au lansat insulte şi acuzaţii la adresa României

NASA: Ingrediente chimice care se găsesc în oţet şi băuturi alcoolice au fost detectate în jurul a două stele tinere de telescopul spaţial James Webb

Astronomii care folosesc telescopul spaţial James Webb au detectat ingrediente chimice banale care se găsesc în oţet, băuturi alcoolice, înţepături de furnică în jurul a două stele tinere, potrivit NASA.
NASA: Ingrediente chimice care se găsesc în oţet şi băuturi alcoolice au fost detectate în jurul a două stele tinere de telescopul spaţial James Webb

Banca Transilvania limitează sumele transferate prin intermediul serviciului de transfer instant, administrat de Transfond. Soluţia, temporară, a fost aplicată din cauza creşterii tentativelor de fraudă online în România

Banca Transilvania, cea mai mare bancă de pe piaţa locală după active, a decis să limiteze serviciul de transfer instant, administrat de Transfond, din cauza numărului în creştere de fraude şi tentative de fraudă online, a transmis banca. Conform unor surse, limitarea serviciului de plăţi instant ar fi de până la cel mult 3.000 lei, […]
Banca Transilvania limitează sumele transferate prin intermediul serviciului de transfer instant, administrat de Transfond. Soluţia, temporară, a fost aplicată din cauza creşterii tentativelor de fraudă online în România

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, anunţă că va candida pentru a fi reales în iulie

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, va candida pentru o a doua realegere pentru a-şi asigura un nou mandat de şase ani, în cadrul scrutinului prevăzut pentru 28 iulie, a anunţat sâmbătă partidul socialist aflat la putere, citat de Reuters.
Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, anunţă că va candida pentru a fi reales în iulie

Trump prezice sfârşitul democraţiei americane dacă va pierde alegerile din 2024

Donald Trump a declarat sâmbătă că dacă nu va câştiga alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024 va însemna probabil sfârşitul democraţiei americane.
Trump prezice sfârşitul democraţiei americane dacă va pierde alegerile din 2024

UNICEF afirmă că un container cu ajutoare esenţiale pentru mame şi copii a fost jefuit în portul din Haiti

Agenţia ONU pentru copii a declarat că unul dintre containerele de ajutor din portul principal din Haiti, care conţinea „articole esenţiale pentru supravieţuirea mamei, a nou-născutului şi a copilului”, a fost jefuit, în timp ce bandele controlează tot mai mult capitala, scrie Reuters.
UNICEF afirmă că un container cu ajutoare esenţiale pentru mame şi copii a fost jefuit în portul din Haiti

Ziua Sfântului Patrick: O sărbătoare a culturii şi tradiţiilor irlandeze, care aduce bucurie şi culoare în întreaga lume

Ziua Sfântului Patrick este sărbătorită în fiecare an pe 17 martie, în onoarea patronului spiritual al Irlandei.
Ziua Sfântului Patrick: O sărbătoare a culturii şi tradiţiilor irlandeze, care aduce bucurie şi culoare în întreaga lume

VIDEO Vulcanul din Islanda a erupt din nou / Poliţia islandeză a anunţat că a declarat stare de urgenţă pentru zonă

Vulcanul din Islanda a erupt sâmbătă pentru a patra oară din decembrie, a anunţat biroul de meteorologie al ţării, aruncând în aer fum şi lavă portocalie strălucitoare în contrast puternic cu cerul întunecat al nopţii.
VIDEO Vulcanul din Islanda a erupt din nou / Poliţia islandeză a anunţat că a declarat stare de urgenţă pentru zonă

Ion Cristoiu: Scriam în martie 2014: Politica PSD faţă de PNL: Asasinarea prin strîngerea în braţe

Ca de obicei, pe ultima sută de metri în chestiunea eseului despre Giovanni Giustiniani, mă loveşte lăcomia de a avea cît mai multe surse. Neîndoielnic, din toată scrierea nu voi putea publica decît jumătate, dacă nu un sfert. Voi lăsa deoparte, presat de timp, multă materie, zicîndu-mi că la un moment dat voi lucra la […]
Ion Cristoiu: Scriam în martie 2014: Politica PSD faţă de PNL: Asasinarea prin strîngerea în braţe

HOROSCOP Miercuri, 17 martie. Trei zodii se bucură astăzi de multă siguranţă de sine. Vezi ce-ţi rezervă astrele

. Zodiile de Pământ, adică Taurii, Fecioarele şi Capricornii, se bucură de multă siguranţă de sine.
HOROSCOP Miercuri, 17 martie. Trei zodii se bucură astăzi de multă siguranţă de sine. Vezi ce-ţi rezervă astrele

Ceaţă pe Autostrada Bucureşti – Constanţa, duminică dimineaţa

Este semnalată ceaţă, duminică dimineaţa, pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, pe alocuri vizibilitatea fiind scăzută sub 50 de metri. Este ceaţă şi pe artere din Tulcea, Botoşani şi Iaşi.
Ceaţă pe Autostrada Bucureşti - Constanţa, duminică dimineaţa

Un atacator s-a baricadat într-o casă după ce şi-a împuşcat sora, mama vitregă şi fosta parteneră

Un presupus atacator s-a baricadat într-o casă după ce ar fi împuşcat mortal trei persoane în suburbia oraşului Philadelphia, potrivit Sky News.
Un atacator s-a baricadat într-o casă după ce şi-a împuşcat sora, mama vitregă şi fosta parteneră

Un avion al United Airlines, cu un panou lipsă, a aterizat în siguranţă în Oregon

Un panou extern lipsă la un avion Boeing a fost detectat când acesta a aterizat vineri pe un aeroport din statul american Oregon, anunţă United Airlines, citat de BBC.
Un avion al United Airlines, cu un panou lipsă, a aterizat în siguranţă în Oregon

Putin ameninţă cu represalii împotriva Ucrainei pentru atacurile din timpul alegerilor

Alegerile prezidenţiale ruseşti, desfăşurate pe parcursul a trei zile, au început în contextul unor tulburări, incluzând vărsarea de vopsea în urnele de vot şi raportări de atacuri cibernetice, generând preocupări privind integritatea procesului, scrie Reuters. Vladimir Putin a acuzat Ucraina că încearcă să perturbe alegerile, invocând incidente precum bombardamentele din regiunile vestice ale Rusiei şi […]
Putin ameninţă cu represalii împotriva Ucrainei pentru atacurile din timpul alegerilor

Războiul din Ucraina, ziua 752. Rachetele ruseşti au ucis 20 de persoane în Odesa, Zelenski promite represalii

Un atac cu rachete balistice ruseşti a lovit vineri o zonă rezidenţială din oraşul ucrainean Odesa, port la Marea Neagră, ucigând cel puţin 20 de persoane şi rănind peste 70, în cel mai sângeros atac al Moscovei din ultimele săptămâni, au declarat oficiali ucraineni, citaţi de Reuters.
Războiul din Ucraina, ziua 752. Rachetele ruseşti au ucis 20 de persoane în Odesa, Zelenski promite represalii

O femeie a murit după ce a fost urmărită de un urs în Slovacia

O femeie în vârstă de 31 de ani din Belarus a murit după ce a fost urmărită de un urs în nordul Slovaciei, au anunţat autorităţile citate de BBC.
O femeie a murit după ce a fost urmărită de un urs în Slovacia

Primul transport maritim de ajutor umanitar către Gaza a fost descărcat

Primul transport maritim de ajutor umanitar către Gaza a fost descărcat. Organizaţia caritabilă americană World Central Kitchen (WCK), care se află în spatele misiunii, desfăşoară misiunea în cooperare cu Emiratele Arabe Unite, potrivit BBC.
Primul transport maritim de ajutor umanitar către Gaza a fost descărcat

Fratele Dianei spune că sora sa a fost mai expusă decât actuala Prinţesă de Wales

Fratele prinţesei Diana, Earl Spencer, a declarat pentru BBC că atenţia presei la care a fost supusă sora sa a fost „mai periculoasă! decât cea din jurul actualei Prinţese de Wales.
Fratele Dianei spune că sora sa a fost mai expusă decât actuala Prinţesă de Wales

Provocări etice în gaming: Google instruieşte AI să joace jocuri video

Laboratorul de cercetare AI al Google, DeepMind, iniţiază o nouă abordare în jocurile controlate de calculator cu SIMA (Scalable Instructable Multiworld Agent/ Agent Scalabil Instruibil Multi-Lume), potrivit Mashable. Spre deosebire de NPC-urile (personajele non-jucabile) tradiţionale, SIMA acţionează ca un companion AI generalist pentru mediile virtuale 3D, răspunzând la comenzile de limbaj natural ale jucătorilor umani […]
Provocări etice în gaming: Google instruieşte AI să joace jocuri video

Şcoli şi magazine închise în Belgorod pe fondul loviturilor aeriene

Magazinele şi şcolile au fost închise în oraşul rusesc Belgorod după bombardamentele pe care autorităţile de acolo le-au atribuit Ucrainei, potrivit BBC.
Şcoli şi magazine închise în Belgorod pe fondul loviturilor aeriene

Eliberat din închisoare, candidatul opoziţiei la preşedinţia Senegalului atrage public la eveniment

La o zi după ce a fost eliberat din închisoare, liderul opoziţiei din Senegal, Bassirou Diomaye Faye, a atras sute de susţinători la prima sa apariţie publică în calitate de candidat la alegerile prezidenţiale din 24 martie, promiţând să combată corupţia, transmite Reuters.
Eliberat din închisoare, candidatul opoziţiei la preşedinţia Senegalului atrage public la eveniment

Pigcasso, purcica pictor care a uimit lumea, a murit la 8 ani

Pigcasso, celebra purcea pictor care a cucerit lumea cu lucrările sale expresioniste uluitoare, a murit la vârsta de opt ani, a declarat îngrijitoarea sa, Joanne Lefson, săptămâna aceasta, relatează Gizmodo. Într-o postare pe Instagram, Lefson, activistă pentru drepturile animalelor, a spus: „Viaţa ta a făcut o diferenţă în lume. Nu doar că ai provocat lumea […]
Pigcasso, purcica pictor care a uimit lumea, a murit la 8 ani

Acuzaţii de „activităţi teroriste” între Rusia şi Ucraina în timpul alegerilor prezidenţiale ruseşti

În contextul alegerilor prezidenţiale ruseşti, tensiunile dintre Rusia şi Ucraina au escaladat, întrucât Rusia a acuzat Ucraina că se implică în „activităţi teroriste” pentru a obţine sprijinul aliaţilor occidentali, informează Reuters. Ministerul de Externe al Rusiei a emis sâmbătă o declaraţie, afirmând că acţiunile Ucrainei au avut ca scop demonstrarea activităţii sale susţinătorilor occidentali şi […]
Acuzaţii de

Câciu: ️400 milioane de euro disponibile pentru IMM-uri pe o nouă linie de finanţare

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, anunţă fonduri de ️400 milioane de euro disponibile pentru IMM-uri pe o nouă linie de finanţare.
Câciu: ️400 milioane de euro disponibile pentru IMM-uri pe o nouă linie de finanţare

România condamnă deschiderea secţiilor de votare ruseşti din Moldova, Georgia şi Ucraina

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă deschiderea secţiilor de votare ruseşti din regiunea transnistreană a Republicii Moldova şi în regiuni din Georgia, precum şi în teritoriile ocupate din Ucraina.
România condamnă deschiderea secţiilor de votare ruseşti din Moldova, Georgia şi Ucraina