CELE MAI NOI ARTICOLE

Un proces fără precedent împotriva FIFA ar putea rescrie regulile fotbalului mondial

O fundație olandeză a dat în judecată FIFA și cinci federații naționale, susținând că regulile de transfer ar fi diminuat veniturile a mii de jucători europeni timp de peste două decenii.
Un proces fără precedent împotriva FIFA ar putea rescrie regulile fotbalului mondial

Recunoaștere pentru cei cu „școala vieții”. Ministerul Educației validează competențele obținute în afara școlii  

Ministerul Educației anunță un pas important pentru recunoașterea competențelor obținute în afara școlii: „Dacă ai învățat o meserie prin muncă, acasă, în străinătate sau în alte contexte informale, vei putea obține o calificare recunoscută oficial”.
Recunoaștere pentru cei cu „școala vieții”. Ministerul Educației validează competențele obținute în afara școlii  

Tarifele impuse de Statele Unite pun în pericol 30.000 de locuri de muncă din Africa de Sud

Aproximativ 30.000 de locuri de muncă sunt în pericol din cauza tarifelor comerciale impuse de SUA, transmit luni autorităţile sud-africane. Măsura, ce prevede un tarif de 30% asupra importurilor din Africa de Sud, va intra în vigoare peste patru zile, potrivit AP.
Tarifele impuse de Statele Unite pun în pericol 30.000 de locuri de muncă din Africa de Sud

Mai multe străzi din Sectorul 5 al Capitalei au căpătat sens unic de circulație (P)

Circulația rutieră pe strada Modoran Ene se va desfășura în sens unic, dinspre strada Modoran Ene, nr. 10, bl. M90, către intersecția cu strada Iancu Jianu. Anunțul a fost făcut de Administrația Dezvoltare Urbană Sector 5.
Mai multe străzi din Sectorul 5 al Capitalei au căpătat sens unic de circulație (P)

Oficialii cambodgieni şi thailandezi s-au întâlnit în Malaezia pentru a stabili un armistiţiu

Oficialii thailandezi şi cambodgieni s-au întâlnit luni în Malaezia pentru prima rundă de negocieri ale comitetului transfrontalier de la încheierea armistiţiului tensionat săptămâna trecută. Întâlnirea vine după cinci zile de atacuri armate mortale la frontieră, care au provocat zeci de victime.
Oficialii cambodgieni şi thailandezi s-au întâlnit în Malaezia pentru a stabili un armistiţiu

Muncitori IT nord-coreeni în companii americane: creștere alarmantă a infiltrărilor raportată de CrowdStrike

Un raport recent al gigantului de securitate cibernetică CrowdStrike arată o creștere alarmantă a cazurilor în care muncitori IT nord-coreeni au reușit să se angajeze fraudulos în companii americane și occidentale.
Muncitori IT nord-coreeni în companii americane: creștere alarmantă a infiltrărilor raportată de CrowdStrike

Elveția în criză: Trump vrea tarife de 39% pentru produsele elvețiene

Ziariștii elvețieni o desființează pe președinta Karin Keller-Sutter: „A fost prea naivă în fața lui Trump”
Elveția în criză: Trump vrea tarife de 39% pentru produsele elvețiene

Trafic îngrunat pe DN 1 în urma unui accident grav. Planul Roșu de intervenție activat în Sibiu  

Un accident rutier între un microbuz și un autoturism pe DN 1, între Scoreiu și Porumbacu de Jos, a determinat autoritățile să activeze planul roșu de intervenție în județul Sibiu.
Trafic îngrunat pe DN 1 în urma unui accident grav. Planul Roșu de intervenție activat în Sibiu  

Cehia interzice propaganda comunistă, deși partidul comunist ceh are mare succes în Europa / Românii consideră comunismul „mai degrabă un lucru bun”

Cehia a interzis oficial promovarea ideologiei comuniste, punând-o în aceeași oală cu propaganda nazistă. În ciuda acestei decizii, Partidul Comunist Ceh este unul dintre cele mai de succes din Europa. Pe de altă parte, un sondaj INSCOP dat publicității în luna iulie a arătat că peste jumătate dintre români consideră că regimul comunist a fost „mai degrabă un lucru bun” pentru țara noastră.
Cehia interzice propaganda comunistă, deși partidul comunist ceh are mare succes în Europa / Românii consideră comunismul „mai degrabă un lucru bun”

Prețul unui tricou îi determină durabilitatea? Ce arată un studiu recent

Un studiu universitar sugerează că tricourile mai scumpe uneori se uzează mai ușor în comparație cu piesele mai accesibile. Cele care rezistă cel mai mult sunt cele care încorporează fibre sintetice.
Prețul unui tricou îi determină durabilitatea? Ce arată un studiu recent

Presupusa fiică a lui Vladimir Putin iese la atac: „A distrus milioane de vieți și pe a mea”

O paternitate neclară și o disidență criticată de mulți
Presupusa fiică a lui Vladimir Putin iese la atac: „A distrus milioane de vieți și pe a mea”

Fifor: Pensiile militare nu sunt pensii speciale. Reformați ce vreți, dar lăsați militarii în pace

 Pensiile militare nu sunt pensii speciale, susține luni Mihai Fifor, fost ministru al Apărării: „Militarii beneficiază de pensii de serviciu în acord cu riscurile asumate, interdicțiile profesionale și regimul special al carierei militare”.
Fifor: Pensiile militare nu sunt pensii speciale. Reformați ce vreți, dar lăsați militarii în pace

Analiză Storia: Cererea de locuințe a explodat în luna iulie, pe fondul creșterii TVA de la 1 august: +24% față de iulie 2024, +79% pentru ansamblurile rezidențiale

În luna iulie, prețurile apartamentelor noi și vechi din marile orașe ale României au înregistrat o creștere de 11% față de aceeași perioadă a anului trecut, conform analizei Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX.
Analiză Storia: Cererea de locuințe a explodat în luna iulie, pe fondul creșterii TVA de la 1 august: +24% față de iulie 2024, +79% pentru ansamblurile rezidențiale

Sindicatul Angajaţilor din Aparatul de Lucru al Guvernului îl acuză pe Mihai Jurca că a cerut liste cu angajaţii vizaţi de concedieri

Sindicatul Angajaţilor din Aparatul de Lucru al Guvernului îl acuză pe Mihai Jurca, şeful Cancelariei prim-ministrului, că a cerut în secret identificarea angajaţilor vizaţi de concedieri, după ce public a negat că se fac astfel de solicitări.
Sindicatul Angajaţilor din Aparatul de Lucru al Guvernului îl acuză pe Mihai Jurca că a cerut liste cu angajaţii vizaţi de concedieri

Trump l-a demis pe şeful agenţiei care raportează datele despre locurile de muncă din Statele Unite

Consilierii economici ai Casei Albe au apărat decizia preşedintelui Donald Trump de concediere a şefului Biroului de Statistică a Muncii (BLS), respingând criticile potrivit cărora acţiunea lui Trump ar putea compromite încrederea în datele economice oficiale ale SUA.
Trump l-a demis pe şeful agenţiei care raportează datele despre locurile de muncă din Statele Unite

Cât are la dispoziție asocierea turco-română să finalizeze lotul 2 din Drumul Expres Arad-Oradea? Ministrul Transporturilor răspunde

Ministrul Transporturilor Ciprian Şerban anunţă că asocierea turco-română Onur Taahhut - Straco Holding, câştigătorul contractului de 2,77 miliarde lei fără TVA privind construcţia lotului 2 din Drumul Expres Arad-Oradea, are la dispoziţie 24 de luni pentru finalizarea lucrărilor.
Cât are la dispoziție asocierea turco-română să finalizeze lotul 2 din Drumul Expres Arad-Oradea? Ministrul Transporturilor răspunde

Rusia repară pista aeroportului din Donetsk pentru a lansa mai multe drone de atac

Rusia a început lucrări de reparaţie la pista aeroportului din Donetsk, oraş aflat sub ocupaţie din 2015, pentru a extinde utilizarea dronelor de atac lansate din teritoriile controlate de Moscova, a anunţat Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) pe 3 august.
Rusia repară pista aeroportului din Donetsk pentru a lansa mai multe drone de atac

Prețurile energiei din Marea Britanie scad sub zero din cauza furtunii

Producția record de energie eoliană cauzată de furtuna Floris a dat peste cap piața energetică britanică, ducând la prețuri negative timp de opt ore pentru ziua de marți.
Prețurile energiei din Marea Britanie scad sub zero din cauza furtunii

Genele hibernării: Descoperire revoluționară pentru tratamentele diabetului și Alzheimerului

Cercetătorii au descoperit că oamenii ar putea deține în ADN mecanisme similare celor întâlnite la animalele care hibernează, deschizând drumul către tratamente inovatoare pentru boli metabolice, diabet de tip 2 și Alzheimer.
Genele hibernării: Descoperire revoluționară pentru tratamentele diabetului și Alzheimerului

Au fost reluate lucrările la Patinoarul Flamaropol

Stelian Bujduveanu anunță că de luni s-au reluat lucrările la Patinoarul Flamaropol, un proiect de 128 de milioane de lei al Primăriei Capitalei, derulat în parteneriat cu Primăria Sectorului 2, care contribuie cu jumătate din sumă.
Au fost reluate lucrările la Patinoarul Flamaropol

Avertismentul unui oficial moldovean: Rusia vizează alegătorii Republicii Moldova aflați în străinătate

Rusia intensifică eforturile de influențare a moldovenilor care trăiesc în afara țării, în Europa, în contextul alegerilor parlamentare din Republica Moldova programate în luna septembrie a acestui an.
Avertismentul unui oficial moldovean: Rusia vizează alegătorii Republicii Moldova aflați în străinătate

Buzoianu a cerut inventarul clădirilor administrate de instituțiile din subordinea Ministerului Mediului

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a cerut inventarul clădirilor administrate de instituțiile din subordinea Ministerului pe care îl conduce.
Buzoianu a cerut inventarul clădirilor administrate de instituțiile din subordinea Ministerului Mediului

Studiu: Persoanele în vârstă, în special femeile, consumă din ce în ce mai mult alcool

Persoanele în vârstă, în special femeile, dezvoltă tot mai des obiceiuri periculoase de consum al alcoolului, arată un studiu amplu făcut în Suedia și Finlanda. Cercetarea a inclus aproape 12.000 de adulți născuți între 1930 și 1955.
Studiu: Persoanele în vârstă, în special femeile, consumă din ce în ce mai mult alcool

KazMunayGas (KMG) exportă primul transport de țiței către Ungaria prin Croația

KazMunayGas (KMG) exportă, luni, primul transport de țiței către Ungaria prin Croația. Primul transport de țiței kazah în cantitate de 85.000 de tone a fost livrat către o rafinărie din Ungaria.
KazMunayGas (KMG) exportă primul transport de țiței către Ungaria prin Croația

O asociere româno-turcă va construi lotul 2 al drumului expres Arad-Oradea

O asociere româno-turcă va construi lotul 2 al drumului expres Arad-Oradea, de aproape 40 de kilometri.
O asociere româno-turcă va construi lotul 2 al drumului expres Arad-Oradea

China a respins presiunile SUA de a opri importurile de petrol din Rusia și Iran

China nu se supune solicitărilor Statelor Unite de a opri achiziționarea petrolului din Rusia și Iran, menționând că își va proteja suveranitatea energetică.
China a respins presiunile SUA de a opri importurile de petrol din Rusia și Iran

Kremlinul temperează retorica nucleară a lui Trump: „Toată lumea ar trebui să fie foarte atentă”

 Rusia a reacționat cu prudență la declarațiile președintelui american Donald Trump privind repoziționarea submarinelor nucleare, evitând o confruntare publică și îndemnând la reținere în privința discursului nuclear, potrivit Reuters.
Kremlinul temperează retorica nucleară a lui Trump: „Toată lumea ar trebui să fie foarte atentă”

4-7°C mai puțin în casă: soluția Somfy pentru zilele de 40°C

Soluția automată care blochează căldura vara și captează energia solară iarna, oferind confort termic constant și economii la facturi
4-7°C mai puțin în casă: soluția Somfy pentru zilele de 40°C

FCSB și-a aflat posibila adversară din play-off-ul Europa League

Aberdeen Football Club va fi adversara FCSB în play-off-ul Europa League, dacă echipa din Capitală o elimină pe Drita FC.
FCSB și-a aflat posibila adversară din play-off-ul Europa League

Noua Zeelandă va cere taxe turiștilor străini pentru vizitarea unor atracții naturale celebre. Când se va implementa schimbarea

Noua Zeelandă va percepe taxe turiștilor străini pentru accesul la patru dintre cele mai celebre atracții naturale ale țării, în cadrul unui plan de conservare.
Noua Zeelandă va cere taxe turiștilor străini pentru vizitarea unor atracții naturale celebre. Când se va implementa schimbarea

Caz revoltător în Africa de Sud: Un fermier alb a fost trimis în judecată pentru că a ucis două femei de culoare și și-a hrănit porcii cu ele

Spiritele sunt inflamate până la refuz în țara care a abolit apartheidul acum 30 de ani
Caz revoltător în Africa de Sud: Un fermier alb a fost trimis în judecată pentru că a ucis două femei de culoare și și-a hrănit porcii cu ele

Al treilea pachet de sprijin de la Guvern pentru românii sinistrați din Neamț și Suceava

Guvernul României acționează în regim de urgență pentru a remedia efectele severe ale inundațiilor care au afectat județele Neamț și Suceava și pregătește al treilea pachet de măsuri.
Al treilea pachet de sprijin de la Guvern pentru românii sinistrați din Neamț și Suceava

Comitet Interministerial pentru funeraliile lui Ion Iliescu

Prima dată înființat în România, un Comitet Interministerial pentru organizarea funeraliilor prezidențiale a fost întrunit, luni, pentru a fi puse în practică toate cele necesare atunci când se va produce decesul fostului președinte al României, Ion Iliescu.
Comitet Interministerial pentru funeraliile lui Ion Iliescu

Netanyahu alege ofensiva militară pentru eliberarea ostaticilor

Premierul israelian pregătește o ofensivă militară pentru eliberarea ultimilor 20 de ostatici, în ciuda protestelor interne și presiunilor internaționale de a pune capăt războiului.
Netanyahu alege ofensiva militară pentru eliberarea ostaticilor

Cinci angajați ai Finanțelor din Capitală reprezentau firme private pe care le și controlau

Cinci funcționari din cadrul Direcției Regionale a Finanțelor Publice București reprezentau în mod ilegal firme private în timp ce aveau atribuții de control fiscal asupra acelorași firme, a anunțat luni ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Cinci angajați ai Finanțelor din Capitală reprezentau firme private pe care le și controlau

Vizita emisarului Witkoff în Rusia se va desfășura miercuri

Vizita oficială a trimisului special SUA, Steve Witkoff este așteptată miercuri. Surse din rândul diplomaților ruși, dar și americani, au confirmat.
Vizita emisarului Witkoff în Rusia se va desfășura miercuri

Avertisment pentru turiști: întreruperea alimentării cu energie electrică anulează călătoriile Eurostar

Pasagerii Eurostar care călătoresc spre și dinspre Paris se confruntă luni cu perturbări grave și anulări, după ce o secțiune critică a rețelei feroviare franceze a fost temporar închisă.
Avertisment pentru turiști: întreruperea alimentării cu energie electrică anulează călătoriile Eurostar

Proiect istoric: Încep lucrările la Traseul Revoluției din Timișoara

Au început lucrările pentru realizarea Traseului Revoluției, un proiect care păstrează vie memoria evenimentelor din Decembrie 1989 și le redă într-o formă accesibilă atât pentru timișoreni, cât și pentru turiști, a anunțat luni Primăria Timișoara.
Proiect istoric: Încep lucrările la Traseul Revoluției din Timișoara

Pakistan reia deportările forțate ale refugiaților afgani, în ciuda apelurilor ONU

Autoritățile pakistaneze au reluat luni expulzarea forțată a peste un milion de refugiați afgani, ignorând apelurile ONU de a opri repatrierile care riscă să destabilizeze și mai mult Afganistanul.
Pakistan reia deportările forțate ale refugiaților afgani, în ciuda apelurilor ONU