Politic

Curtea de Apel București, Curtea de Apel Galați și Curtea de Apel Alba Iulia suspendă de miercuri ședințele de judecată / Judecătorii cer retragerea proiectului de lege privind pensiile de serviciu

Judecătorii de la Curțile de Apel București, Galați și Alba Iulia suspendă ședințele de judecată începând de miercuri, cu excepția cauzelor care implică drepturi fundamentale sau măsuri preventive. Măsura reprezintă o formă de protest față de proiectul de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraților.

Nigel Farage a anunțat planul Reform UK de gestionare a migrației

Nigel Farage, liderul partidului Reform UK, a anunțat un plan radical pentru oprirea migrației ilegale prin mijloace precum detenția tuturor migranților care ajung ilegal în Marea Britanie și deportarea lor, inclusiv către țări precum Afganistan și Eritreea, notează BBC.

Friedrich Merz anunță că Germania nu va recunoaște un stat palestinian

Germania anunță că nu va susține la ONU recunoașterea unui stat palestinian, contrar inițiativelor altor aliați occidentali, deoarece consideră că condițiile nu sunt îndeplinite.

Stelian Bujduveanu anunță deschiderea a două noi șantiere pentru modernizarea rețelei de termoficare

Primarul interimar al Bucureștiului, Stelian Bujduveanu, a anunțat deschiderea a două noi șantiere pentru înlocuirea conductelor magistrale de termoficare cu o lungime totală de 4,1 kilometri.

Franța: Un ministru nu exclude alegerile anticipate în urma moțiunii de cenzură din septembrie

Gérald Darmanin, ministrul Justiției, a avertizat că Franța ar putea avea alegeri anticipate după ce premierul Francois Bayrou a cerut o moțiune de cenzură pentru data de 8 septembrie, informează Reuters.

Amnesty International cere anchetă pentru „crime de război” după distrugerile „masive” din Liban

Amnesty International acuză armata israeliană de distrugeri deliberate și masive în sudul Libanului, pe care le consideră posibile crime de război, și cere o anchetă internațională.

Nazare, nouă propunere: Un sistem adaptiv, corelând suma capitalului social cu dimensiunea afacerii

Ministrul Finanțelor Alexandru Nazare a propus, luni, în ședința coaliției modificarea capitalului social minim pentru SRL-uri, o măsură care va corela suma capitalului social cu dimensiunea afacerii.

ANOSR acuză Guvernul de indiferență față de problemele studenților si reclamă o „sfidare”

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România critică lipsa de interes a guvernanților privind problemele studențești , în contextul în care sute de tineri au protestat în ultima lună în mai multe centre universitare.

Nicușor Dan: Economia să înceapă să se relanseze. Avem nevoie de o strategie pe care nu o avem

Nicușor Dan a declarat marți că economia României trebuie relansată printr-o strategie clară și prin colaborarea autorităților, diplomaților și mediului privat.

România nu are în momentul acesta o strategie pentru românii din diaspora, spune Nicușor Dan

Președintele României, Nicușor Dan a subliniat lipsa unei strategii clare privind populația română din diaspora și a făcut un apel la instituții pentru realizarea unui plan concret.

Nicușor Dan îi primește pe șefii misiunilor diplomatice cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomației

Președintele Nicușor Dan îi primește marți la palatul Cotroceni pe șefii de misiuni diplomatice, șefii oficiilor consulare și pe directorii Institutelor culturale românești cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomației Române.

Ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova Mihai Popșoi, în vizită la București

Ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova Mihai Popșoi a făcut marți o vizită la București. El s-a întâlnit cu Oana Țoiu și cu președintele Nicușor Dan.

Năsui: Criză? Nu e chiar pentru toți. Pentru șmecheri continuă să vină banii de la stat, bine mersi

Fostul ministru al Economiei, deputatul USR Claudiu Năsui, susține că „nu e criză chiar pentru toți” și critică guvernul Bolojan care a acordat ajutoare de peste 160 de milioane de lei pentru două companii.

Rubio, discuții despre războiul din Ucraina cu omologii europeni

Secretarul de stat american Marco Rubio a purtat discuții cu oficiali europeni și ucraineni despre soluții diplomatice pentru încheierea războiului din Ucraina.

Daniel David: Dacă demisia mea ar rezolva bugetul necesar, cu plăcere aș pune-o jos

Ministrul Educației, Daviel David, căruia sindicaliștii din învățământ îi cer demisia, spune că ar renunța la funcție dacă asta ar duce la rezolvarea problemelor din sistem.

Petra Kvitova, înfrântă de Diane Parry. Anunțul emoționant al sportivei din Cehia

Petra Kvitova (35 de ani, 543 WTA), dublă câștigătoare de Grand Slam, și-a încheiat cariera profesionistă luni, după ce a fost învinsă în primul tur al US Open de franțuzoaica Diane Parry (22 de ani, 107 WTA), scor 1-6, 0-6.

Două mari companii din industria auto au primit fonduri de la Ministerul Finanțelor

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a semnat acorduri de finanțare pentru două proiecte strategice de investiții. Unul al companiei Automobile Dacia și altul al DRM Draxlmaier România Sisteme Electrice, prin schema de ajutor de stat prevăzută de HG nr. 300/2024.

Grindeanu, întâlnire cu președinta Comitetului European al Regiunilor

Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu s-a întâlnit cu Kata Tüttő, președinta Comitetului European al Regiunilor. El a cerut ca viitorul buget european pe termen lung să țină cont de revendicările și nevoile de dezvoltare ale României și ale autorităților locale.

Ionuț Moșteanu s-a întâlnit la Kiev cu premierul Ucrainei

Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a avut, în cadrul vizitei pe care o face la Kiev, o întâlnire oficială cu premierul Ucrainei, Yulia Svyrydenko.

Diana Buzoianu, condiții pentru ocuparea funcției de director intermiar al Romsilva. Ce propune ministrul

Ministrul Mediului Diana Buzoianu spune că este esențial ca directorul interimar al Romsilva, a cărui selecție este în desfășurare, să nu fi fost implicat în scandaluri publice.

Daniel Zamfir îl atacă pe Cătălin Drulă pentru presupuse presiuni privind alegerile din București

Senatorul PSD Daniel Cătălin Zamfir îl atacă pe Cătălin Drulă, acuzându-l că face presiuni pentru organizarea rapidă a alegerilor din Capitală din motive pur personale.

Fifor (PSD): Riscăm ca administrații locale și instituții centrale să nu își mai poată achita nici taxele

Unele propuneri ale administrațiilor locale nu au fost transpuse în legislație de ministerele Dezvoltării și Finanțelor, astfel că riscăm ca administrații locale și instituții centrale să nu își mai poată achita nici măcar taxele la stat, susține deputatul PSD Mihai Fifor.

Ministerul Apărării din Ucraina dezvăluie câte pachete de ajutor militar a trimis România către Kiev

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu s-a întâlnit la Kiev cu ministrul ucrainean al Apărării, Denis Șmîhal.

Oana Țoiu: România va rămâne un pilon al securității în Marea Neagră

Mesajul central al Reuniunii Anuale a Diplomației Române (RADR 2025) a fost transmis luni de ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, care a subliniat că România își va consolida rolul de aliat NATO, partener strategic al SUA și susținător ferm al Republicii Moldova și Ucrainei.

Cătălin Drulă: Nu PSD decide dacă avem alegeri la București

Deputatul USR, Cătălin Drulă, consternat de ultimele declarații date de liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu.

Prim-ministrul Norvegiei vizitează Ucraina, în timp ce Trump analizează opțiunile de pace

Sprijinul militar și civil de miliarde de dolari al Norvegiei pentru lupta Ucrainei împotriva invaziei ruse va continua și anul viitor, a declarat luni la Kiev premierul norvegian Jonas Gahr Store, în contextul incertitudinii legate de eforturile conduse de SUA pentru obținerea unui acord de pace.

Grindeanu: PSD a decis să participe din nou la ședințele coaliției. Astăzi are loc o nouă ședință / Se dorește menținerea coaliției

PSD a decis luni, cu unanimitate de voturi, să participe din nou la ședințele coaliției de guvernare. Liderii coaliției se întâlnesc astăzi.

PSD a decis să participe din nou la ședințele coaliției. Decizia, luată cu unanimitate de voturi

PSD a decis luni, cu unanimitate de voturi, să participe din nou la ședințele coaliției de guvernare.

Grindeanu acuză unele companii de energie că întârzie facturile: „Mi se pare absolut scandalos”

Sorin Grindeanu a declarat luni că unele companii din energie nu emit facturi la timp pentru a specula o eventuală majorare a TVA, calificând situația drept „scandaloasă” și cerând Ministerului Energiei să ia măsuri.

Sorin Grindeanu spune că o potențială candidatură comună a PNL și USR la București ar putea duce la ruperea coaliției

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că își dorește menținerea coaliției, în raport cu organizarea alegerilor pentru Primăria Municipiului București.

Șeful Forțelor de Apărare ale Israelului: Există un „acord pe masă” pentru ostaticii rămași în Gaza

Israelul trebuie să accepte acordul privind ostaticii, ar fi declarat comandatul Forțelir de Apărare ale Israelului, potrivit BBC.

Guvernul vrea să introducă taxarea inversă a TVA pentru fructe și legume. Anunțul făcut de Ministerul Finanțelor

Executivul vrea să introducă taxarea inversă pentru vânzarea de fructe și legume începând cu anul 2026, în încercarea de a reduce evaziunea fiscală.

Sorin Grindeanu: România are toate atuurile pentru a deveni o voce internațională relevantă

Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a transmis, la Reuniunea Anuală a Diplomației Române, că România trebuie să își consolideze rolul pe Flancul Estic al UE și NATO și să devină o voce respectată în plan internațional.

Grindeanu: Am discutat „tangențial” cu Bolojan despre alegerile pentru Primăria Capitalei

Primăria Generală a Capitalei își așteaptă conducătorul. Sorin Grindeanu spune că a discutat „tangențial” cu premierul Ilie Bolojan despre convocarea alegerilor pentru funcția de primar general al Capitalei.

Vicepreședinte PNL: USR trebuie să înțeleagă că tehnica piciorului în ușă nu funcționează

USR trebuie să înțeleagă că tehnica piciorului în ușă nu funcționează, spune la RFI vicepreședintele PNL Alexandru Muraru. PNL și USR ar putea avea un candidat comun la alegerile pentru Primăria Capitalei.

Israel este dispus să sprijine Libanul în dezarmarea grupării Hezbollah

Guvernul israelian a anunțat că este pregătit să susțină Libanul în procesul de dezarmare a Hezbollah, promițând o reducere treptată a prezenței militare pe teritoriul libanez, anunță The Times of Israel.

Petre Florin Manole: Copiii cu dizabilități au dreptul la demnitate și șanse egale

Ministrul Muncii, Petre Florin Manole, a anunțat luni că a discutat cu reprezentanți ai ONG-urilor, instituțiilor naționale și partenerilor internaționali despre soluții pentru sprijinirea copiilor cu dizabilități.

Fost candidat la prezidențiale, audiat după ce ar fi contactat un minor pentru relații intime

Sebastian Popescu, fost candidat la președinția României, a fost dus la audieri de poliție după ce un apelant la 112 a sesizat că ar fi încercat să contacteze un minor de 15 ani pe social media, pentru a întreține relații intime, potrivit unor surse judiciare.

Cseke Attila promite continuarea Programului „Anghel Saligny” până în 2028

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a declarat, în Bihor, că se lucrează la memorandumul pentru continuarea Programului „Anghel Saligny” pe următorii trei ani.

Alexandru Muraru: PSD creează blocaje în coaliție. USR, preocupat de propria imagine

PSD pune frână reformelor, declară la RFI vicepreședintele PNL Alexandru Muraru. Liderul PNL Iași critică, de asemenea, atitudinea conflictuală a colegilor de coaliție de la USR.