Social

Sindicaliştii CFR au renunţat la grevă

Sindicaliştii CFR din Federaţia Mişcare-Comercial au afirmat că renunţă la greva pe care au anunţat-o pentru vineri, între orele 7.00-13.00.

Sorin Oprescu a primit cea mai înaltă distincţie a UMF Bucureşti

Rectorul UMF Bucureşti, profesor Florian Popa, a acordat joi primarului general al Capitalei, doctor Sorin Oprescu, trofeul "Carol Davila", cea mai înaltă distincţie a instituţiei medicale, acordată până acum doar preşedintelui Traian Băsescu.

Rata şomajului în octombrie a fost de patru la sută

Rata şomajului înregistrat în luna octombrie a fost de patru la sută, faţă de 3,9 la sută în septembrie şi de 4,1 la sută în aceeaşi lună a anului trecut, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Doar un sfert din posesorii de arme din ţară şi-au vizat permisele

Doar un sfert din posesorii de arme din ţară s-au prezentat la Poliţie pentru a-şi viza permisele de armă, în Capitală fiind vizate, până în acest moment, aproximativ o mie din cele aproape 6.000 de permise, care ar trebui avizate până la sfârşitul anului.

Întârzieri pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca din cauza ceţii

Aproximativ 250 de pasageri au fost afectaţi, joi, de întârzierile unor curse aeriene pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, cauzate de ceaţă, două curse externe decolând cu şapte, respectiv patru ore mai târziu, în timp ce alte două curse, interne, au aterizat cu întârziere de cinci ore fiecare.

Raportul Naţional privind Situaţia Drogurilor

Cea mai mică vârstă declarată de un respondent pentru debutul în consumul de cannabis este de 11 ani, 76,6 la sută dintre consumatorii de cannabis menţionând însă o vârstă de debut până în 24 ani, potrivit Raportului Naţional privind Situaţia Drogurilor, prezentat joi la Bucureşti.

Posesorii de bilete la trenurile afectate de grevă vor putea recupera banii

Posesorii de bilete la trenurile care ar putea fi afectate de greva angajaţilor CFR de vineri vor avea la dispoziţie case special amenajate pentru recuperarea banilor, a declarat, joi, directorul general al CFR Călători, Alexandru Noapteş.

CNI cere Senatului revocarea din Consiliu a avocatei Alice Draghici

Consiliul Naţional de Integritate a decis, joi, să ceară Senatului revocarea din funcţie a repezentantului PC din CNI, avocata Alice Drăghici, care s-ar fi imixtionat în activitatea inspectorilor de integritate.

Sindicaliştii CFR din Federaţia Mişcare-Comercial cer membrilor să amâne greva

Sindicaliştii CFR din Federaţia Mişcare-Comercial, după întâlnirea de joi cu ministrul Transporturilor Ludovid Orban, au cerut membrilor organizaţiei să amâne greva care fusese anunţată pentru vineri, aşteptând aprobarea bugetelor.

Românii au frigidere şi maşini de spălat mai vechi de cinci ani

Un studiu privind dotările gospodăriilor din mediul urban româneasc şi comportamentele faţă de echipamentele electronice, solicitat de asociaţia Eco Tic, lansat joi, arată că majoritatea românilor au televizoare şi maşini de spălat mai vechi de cinci ani, dar îşi schimbă foarte des telefonul mobil.

Tăriceanu vrea doar pescuit turistic în Deltă

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, în cadrul unei deplasări pe Dunăre, între Galaţi şi Isaccea, că doreşte ca pescuitul în Delta Dunării să poată continua doar ca activitate strict turistică şi nu ca activitate pur economică, subliniind situaţia gravă legată de braconaj.

Poliţiştii „Pro Lex” ies din nou în stradă, în 22 noiembrie

Membrii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex" vor ieşi din nou în stradă, în 22 noiembrie, pentru că ar fi nemulţumiţi de managementul defectuos al MIRA şi de nepromovarea legilor necesare în domeniul ordinii şi siguranţei publice, dar şi cele privind statutul poliţistului.

Un bucureştean, căutat de autorităţile franceze, prins de poliţiştii români

Un bărbat care era căutat de autorităţile franceze, fiind acuzat că făcea parte dintr-o reţea care se ocupa cu site-uri erotice, a fost reţinut, miercuri seară, în Bucureşti, în urma mai multor descinderi ale poliţiştilor români şi francezi, făcute în zona Baba Novac.

Chestorul Abraham despre reporterii care l-au criticat: „Jurnalişti manelişti”

Chestorul Pavel Abraham, pensionat de şeful statului, i-a catalogat drept "jurnalişti manelişti" pe reporterii care l-au criticat pentru veniturile obţinute şi pentru activitatea de la Agenţia Naţională Antidrog, spunând totodată că el este un "ziarist profesionist" şi că va intra în politică.

Tăriceanu: Greva anunţată a CFR nu reprezintă un mijloc de rezolvare a problemelor

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, în cadrul unei deplasări pe Dunăre între Galaţi şi Isacea comentând greva CFR de vineri, că această modalitate de protest nu reprezintă un mijloc de rezolvare a problemelor.

Meleşcanu: Eventualele noi misiuni în Irak, de consiliere şi asistenţă

Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, a declarat, joi, la Arad, că orice eventuale noi misiuni româneşti în Irak vor fi de consiliere şi asistenţă a forţelor din această ţară, şi nu de patrulare sau de securitate.

Un tren de persoane a luat foc în Sălaj, fără a exista victime

Un tren de persoane care circulă pe ruta Oradea-Jibou a luat foc, joi dimineaţă, în zona localităţii Ip din judeţul Sălaj, fără a exista victime, mai multe echipaje de pompieri intervenind pentru stingerea focului.

Cinci curse aeriene, întârziate de ceaţa de pe Aeroportul Internaţional Cluj

Cinci curse aeriene, două externe şi trei interne, au întârzieri din cauza ceţii de pe Aeroportul Internaţional Cluj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Procesul în care sunt acuzaţi Dumitru Dragomir şi Gino Iorgulescu, amânat

Instanţa supremă a amânat, joi, pentru 3 decembrie, judecarea dosarului în care fostul preşedinte al FC Naţional, Gino Iorgulescu, şi preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, sunt acuzaţi de corupţie, din cauza imposibilităţii de prezentare a avocaţilor lor.

Procesul primarului Aradului, Gheorghe Falcă, a fost suspendat din nou

Procesul primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă, trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupţie, a fost suspendat, joi, după ce Tribunalul Arad a anunţat că a admis două din cinci excepţii de neconstituţionalitate invocate de avocatul edilului.

Cinci persoane rănite într-un accident în lanţ pe DN1

Cinci persoane au fost rănite, joi dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe DN 1, între localităţile Aiud şi Teiuş din judeţul Alba şi în care au fost implicate trei autoturisme, la ora transmiterii acestei ştiri traficul fiind blocat pe un sens de circulaţie.

Gândul: Clienţii – jefuiţi în hipermarketuri – VIDEO

Consumatorii sunt păcăliţi la preţ, cantitate şi promoţii în aproape toate lanţurile de magazine şi hipermarketuri din ţară, au constatat inspectorii de la Protecţia Consumatorilor.

Ceaţă densă în Argeş, Ilfov, Buzău şi Ialomiţa

Ceaţă densă se înregistra în judeţele Argeş, Ilfov, Buzău şi Ialomiţa, a informat, joi dimineaţa, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), care a emis o avertizare de Cod galben de fenomene meteorologice periculoase.

Un vagon de tramvai al liniei 41 a deraiat, în Bucureşti

Un vagon de tramvai care circula pe linia 41 a sărit de pe şină, joi dimineaţa, la intersecţia dintre străzile Turda cu Ion Mihalache din Bucureşti, incidentul neprovocând victime, însă a perturbat grav transportul de cătălori pe acest traseu, informează oficialii.

Incendiu într-o garsonieră, după ce o femeie a vrut „să alunge demonii”

Un incendiu a izbucnit, miercuri seară, într-o garsonieră din Baia Mare, după ce o femeie a aprins câteva obiecte aflate în locuinţă ca să "alunge demonii", existând riscul producerii unei explozii din cauza unei butelii de gaz.

Patru elevi, vinovaţi de distrugerile din Cimitirul Evreiesc

Patru elevi de gimnaziu au recunoscut anchetatorilor că au distrus monumentele funerare din Cimitirul Evreiesc din Bucureşti, unde au intrat pentru a face un film care s-ar fi intitulat "Povestiri din cartier", la distrugeri fiind martori alţi 18 elevi.

Poluare cu produse petroliere în localitatea constănţeană Castelu

Poliţiştii constănţeni au început o anchetă pentru a stabili cine se face vinovat de producerea mai multor poluări cu produse petroliere înregistrate în zona localităţii Castelu.

A născut o fetiţă, dar a primit de la maternitate un băieţel

Conducerea Spitalului de Copii "Sfânta Maria" din Iaşi a început, miercuri, o anchetă după ce angajaţii unităţii au încurcat doi copii, dându-i unei mame un băieţel, deşi aceasta născuse o fetiţă.

Focşani: Un cerşetor, pe primul loc în topul datornicilor

Reprezentanţii Primăriei Focşani au întocmit un top al datornicilor persoane fizice, care au de achitat amenzi de zeci sau chiar sute de mii de lei la bugetul local, pe primul loc situându-se un bărbat care trăieşte din cerşit şi care are de achitat peste 260.000 de lei.

„Spiru Haret” intră în grevă de avertisment, luni, alături de celelalte trei federaţii

Federaţia "Spiru Haret" a hotărât să participe, în 10 noiembrie, alături de celelalte trei federaţii din educaţie, la greva de avertisment de două ore, după ce, luni, a organizat propria grevă de avertisment de o zi, urmând ca, din 18 noiembrie, toate cele patru sindicate să intre în grevă generală

Tăriceanu: Am depus mărturie la DIICOT despre vânzarea a 8% din acţiunile Petrom

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri, la Brăila, că a depus mărturie, la DIICOT, despre modul cum s-a abordat, la nivelul Guvernului, problema vânzării pachetului de 8% din acţiunile Petrom către salariaţi.

Ioana Maria Vlas a cerut instanţei modificarea programului de supraveghere

Ioana Maria Vlas a cerut Curţii de Apel Bucureşti, care judecă dosarul privind Fondul Naţional de Acumulare, modificarea programului de supraveghere arătând că măsurile luate de organele de poliţie sunt prea drastice şi îi afectează viaţa cotidiană.

Sindicate şi Guvernul: Legea de salarizare unică, funcţională în cel mult şase luni

Legea de salarizare unică în sistemul bugetar ar trebui să fie funcţională în cel mult şase luni, iar săptămâna viitoare partidele politice ar trebui să semneze un acord pe textul final de lege, şi sindicaliştii şi guvernanţii fiind de acord cu aceste termene, au precizat liderii sindicali.

Oprescu: Vreau toate cele 42 de spitale

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a cerut, miercuri, guvernanţilor să dispună măsurile necesare privind trecerea spitalelor în administrarea comunităţii locale, arătând că discuţiile pentru preluarea unităţilor se vor relua de la preluarea tuturor celor 42 de spitale, cu spitale de urgenţă cu tot.

Eliberarea lui Dorin Loiş, aprobată de instanţă

Magistraţii Judecătoriei Deva au aprobat, miercuri, cererea de eliberare condiţionată a lui Dorin Loiş, fost lider al minerilor din Valea Jiului, iar dacă în termen de trei zile nu va fi făcut recurs acesta va putea părăsi penitenciarul.

Compania Protan susţine că nu a fost anunţată de suspendarea activităţii

Compania Protan susţine, într-un comunicat de presă de miercuri, că nu a fost anunţat de vreo decizie a autorităţilor de mediu privind suspendarea activităţii sale de la Popeşti Leordeni şi că, în consecinţă, funcţionează în continuare, "în interesul sănătăţii publice a României"

Adolescent de 16 ani, arestat preventiv după ce ar fi comis 48 de furturi

Un tânăr de 16 ani din localitatea Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost arestat preventiv pentru 19 zile de Judecătoria Sânnicolau Mare, după ce poliţiştii au stabilit că acesta ar fi comis 48 de furturi.

Prelungirea dreptului de circulaţie al şoferilor cu permis reţinut, dispusă de procuror sau instanţă

Prelungirea dreptului de circulaţie cu câte cel mult 30 de zile, până la dispunerea neînceperii urmăririi penale ori până la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei, în cazul şoferilor al căror permis de conducere este reţinut va fi dispusă de către procuror ori instanţa de judecată.

Directoarea acuzată în dosarul „Mită la Bac” va fi eliberată din arest

Directoarea liceului particular "George Pop de Băseşti" din Sighetu Marmaţiei, Meda Leordean, acuzată de trafic de influenţă şi dare de mită, în dosarul "Mită la Bac", va fi eliberată din arest, au decis, miercuri, judecătorii Curţii de Apel Cluj.

Activitatea firmei Protan, suspendată pentru şase luni

Activitatea firmei Protan a fost suspendată, miercuri, de către inspectorii Agenţiei Regionale de Protecţie a Mediului, pentru şase luni, aceasta fiind ultima sancţiune prevăzută de lege înainte de ridicarea autorizaţiei de funcţionare.