Social

Diamant de 2 carate descoperit în parcul național din Arkansas va fi folosit pentru inel de logodnă

O femeie din New York a descoperit un diamant alb de 2 carate într-un parc statal din Arkansas, o piatră prețioasă pe care spune că o va folosi pentru inelul de logodnă, scrie AP.

ASE lansează programul Education MBA, dedicat profesorilor, liderilor și experților în educație

Academia de Studii Economice din București lansează, prin Bucharest Business School, programul Education MBA, dedicat profesorilor, liderilor și experților din domeniul educației.

Discrepanțele educaționale din București. Cartierul decide viitorul elevilor / Unele cartiere nu au trimis niciun elev la un colegiu național

O analiză recentă realizată de AIParte arată că viitorul educațional al elevilor din București este influențat semnificativ de cartierul în care își desfășoară studiile gimnaziale.

Restricții pentru camioane de Sfânta Maria: Circulația interzisă pe principalele drumuri spre litoral și munte

Circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7.5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, va fi interzisă pe mai multe tronsoane de drum, în minivacanţa de Sfânta Maria.

Accident pe DN 7, în Sibiu. Maşina condusă de un bucureştean de 81 de ani a ieşit în decor

Un bucureştean de 81 de ani şi soţia sa, de 78 de ani, au fost răniţi, joi dimineaţa, după ce maşina condusă de bărbat a părăsit din cauze neclare drumul naţional 7, în Boiţa, judeţul Sibiu, a lovit parapetul metalic şi a ieşit în decor.

Alarmă de incendiu la Centrala Nucleară Cernavodă. Panou electric în flăcări, pericol înlăturat rapid

Autorităţile au fost în alertă joi dimineaţa după ce a sunat alarma de incendiu la Unitatea 2, Cota 100 la CNE Cernavodă.

Deţinutul evadat din Ambulanţa care îl ducea la Jilava a fost prins

Bărbatul care a evadat dintr-o ambulanţă a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) care îl ducea la Spitalul Penitenciar Jilava a fost prins, în noaptea de miercuri spre joi, pe un câmp din apropiere de Bacău.

Miruță, despre problemele litoralului: Când ai mai puțini bani, renunți la mare și la restaurante

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a explicat, miercuri seară, motivele pentru care plajele românești sunt mai puțin populate în această vară.

Care este singura modalitate prin care omenirea poate supraviețui superinteligenței artificiale? „Nașul AI” dezvăluie răspunsul

Geoffrey Hinton, cunoscut drept „nașul AI”, se teme că tehnologia pe care a ajutat-o să o construiască ar putea distruge omenirea. El a dezvăluit, în schimb, o modalitate inedită prin care oamenii pot supraviețui inteligenței artificiale și pot rămâne dominanți în fața acestor modele.

Patru răniți, printre care și un copil, după ce o butelie a explodat la Bacău. Victimele au fost transferate la alte spitale din țară

Patru persoane au fost rănite,miercuri, după ce o butelie a explodat și a generat un incendiu într-o casă dintr-o localitate din Bacău. Printre acestea se numără și un copil.

Un deținut a evadat dintr-o ambulanță a ANP Botoșani, în timp ce era transferat la Penitenciarul Spital Jilava

Un bărbat de 58 de ani, care se afla în arest preventiv, a evadat, miercuri seară, dintr-o ambulanță a Administrației Naționale a Penitenciarelor, în timp ce era transferat la secția de psihiatrie a Penitenciarului Spital Jilava.

Israel negociază relocarea masivă a palestinienilor din Gaza în Africa. Noul stat este, de asemenea, zonă de conflict

Un plan controversat al Israelului ar putea trimite palestinieni din Gaza în Sudanul de Sud, mutându-i dintr-o zonă devastată de război și foamete în alta de același fel.

Transportul public dintr-un mare oraș european va fi temporar gratuit. Motivul din spatele deciziei

Transportul public va fi temporar gratuit în orașul Geneva, au decis autoritățile.

Ajutor neobișnuit: Un papagal a contribuit la destructurarea unei rețele britanice de trafic de droguri

 Polițiștii britanici au reușit să aresteze un grup de traficanți de droguri datorită papagalului liderului rețelei, potrivit unui comunicat de presă emis de autorități, citat de AFP.

Tinerii din echipa TehnoZ au devenit campioni mondiali la robotică: „Vrem să facem din acest domeniu ceva mai important în România”

TehnoZ, echipa de la Colegiul Național „Zinca Golescu” din Pitești, a plecat peste Ocean și s-a întors cu titlul de Winning Alliance Captain la Maryland Tech Invitational (MTI) – una dintre cele mai tari competiții de robotică din lume.

Incendiul din Chilia Veche: Intervenție din aer, de pe mare și terestru pentru stingerea focului

Echipele de pompieri continuă, fără pauză, misiunea de localizare și stingere a incendiului de vegetație uscată și fond forestier din zona Chilia Veche. Peste 40 de salvatori, sprijiniți de 15 mijloace terestre și navale, intervin zilnic pentru limitarea răspândirii focului.

Patriarhia Română: Preoții nu au fost niciodată exceptați de la plata contribuțiilor de sănătate

Patriarhia Română a transmis că preoții nu au fost niciodată exceptați de la plata contribuțiilor de sănătate, iar monahii care nu realizează venituri beneficiază de asistență medicală gratuită asemenea altor cetățeni fără venituri.

Banii pentru autostrăzi se termină în septembrie. „Respingem maimuțăreala cu ieșirea de la guvernare din cauza autostrăzilor”, spun experții tehnici

Șantierele de autostrăzi riscă blocajul financiar din septembrie, avertizează o organizație independentă care monitorizează infrastructura, cerând guvernului să prioritizeze proiectele

Femeie de 66 de ani, reţinută pentru că vindea heroină şi metadonă cu sume între 250 şi 400 lei

O femeie de 66 de ani a fost reţinută, miercuri, acuzată că vindea heroină şi metadonă cu sume între 250 şi 400 lei pentru o doză consumatorilor din Bucureşti.

Pelerinaj Jubiliar la Cacica: Programul complet al sărbătorii Adormirii Maicii Domnului

Mii de pelerini sunt așteptați pe 14 și 15 august la Pelerinajul Jubiliar de la Sanctuarul Maicii Domnului din Cacica, cu slujbe, procesiuni și spațiu de campare peste noapte.

Jumătate din companiile active în România nu au cont bancar. Ministerul Finanțelor cere cont obligatoriu pentru firme și anunță o nouă serie de măsuri

 Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat, miercuri, că aproape jumătate dintre companiile active din România nu au cont bancar, iar în acest context autoritățile vor introduce obligația legală ca toate persoanele juridice să dețină cel puțin un cont deschis la o bancă.

Romanii aleg tot mai des apartamentele vechi

Migrarea cererii către apartamentele vechi reprezintă principala tendinţă observată pe piaţa imobiliară în primul semestru al acestui an. Această schimbare în comportamentul de achiziţie este cauzată de scăderea generală a numărului de tranzacţii şi pe fondul condiţiilor de instabilitate.

Ministerul Energiei, după descinderile DNA: Cercetările vizează activităţi desfăşurate în 2021-2022

Cercetările vizează activităţi desfăşurate în perioada 2021-2022, transmite Ministerul Energiei după ce, marţi, procurorii DNA au descins la sediul ministerului şi în apartamentul lui Ionel Georgescu, director în cadrul instituţiei, vizat într-o anchetă privind suspiciuni de corupţie.

Preoții, călugărițele și călugării nu vor mai fi primiți în spitale făra plata asigurării de sănătate la stat

Alături de alte categorii, preoții ( neasigurați prin salariu) și personalul monahal pierd asigurarea automată de sănătate de la 1 septembrie 2025. Vor putea fi tratați fără costuri în spitale doar dacă plătesc contribuția CASS.

Elevii români vor beneficia de burse în anul școlar 2025-2026: Schimbări majore în criterii și cuantum

Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică metodologia-cadru pentru acordarea burselor școlare 2025-2026, aducând modificări importante în criteriile de acordare și în cuantumul acestora.

Un oraș din România a interzis fumatul, începând de miercuri, în staţii, parcuri şi baze sportive

Fumatul este interzis, începând de miercuri, în staţiile de transport public în comun, în toate parcurile publice şi în bazele sportive aflate în proprietatea municipiului Cluj-Napoca, a anunţat primăria.

O promoție la McDonald’s în Japonia, oprită după ce clienții au luat cadoul și au aruncat mâncarea

O promoție McDonald's din Japonia a fost oprită deoarece clienții au luat cadoul și au aruncat mâncarea. Campania Happy Meal, dedicată copiilor, a inclus cartonașe Pokemon.

Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureşului şi Sălajului va conduce procesiunea de 7 kilometri până la mănăstirea Nicula

Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureşului şi Sălajului va conduce joi procesiunea de 7 kilometri din centrul oraşului Gherla până la biserica de lemn din incinta Mănăstirii Nicula.

Au fost aprobate grupurile de lucru pentru elaborarea noilor porgrame de studiu la liceu

Ministrul Educaţiei şi Cercetării Daniel David a semnat nota pentru aprobarea grupurilor de lucru care vor elabora noile programe ale disciplinelor din planul-cadru pentru învăţământul liceal.

Incendiu puternic într-o hală a unei firme din judeţul Sălaj

Pompierii au intervenit în noaptea de marţi spre miercuri pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit într-o hală a unei firme din localitatea Crişeni, judeţul Sălaj.

Pompierii români dislocaţi în Grecia intervin la un incendiu din zona Megara

Pompierii români dislocaţi în Grecia intervin miercuri dimineaţa pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie care a izvucnit în zona Megara (Attica de Vest).

Tentativele de fraudă prin telefon, în creștere

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra creșterii tentativelor de fraudă prin telefon, numite vishing.

Evadare de la Penitenciarul Mărgineni: Un bărbat de 32 de ani din Prahova este căutat de poliție

Un bărbat de 32 de ani din județul Prahova a fugit marți de la Penitenciarul Mărgineni. Polițiștii au fost alertați și au început căutările pentru a-l găsi. Oamenii care au informații despre bărbat sunt rugați să contacteze poliția.

Arestări după ce o casă ce ar aparține lui Brad Pitt a fost jefuită de hoți

Poliția din Los Angeles a arestat patru persoane suspectate de implicare într-un jaf comis în iunie la o casă din cartierul Los Feliz, despre care se crede că aparține actorului Brad Pitt.

Fondatorul AI care a devenit miliardar pentru că a avut ideea de a produce un soft AI pentru medici

Într-o lume care publică un studiu de cercetare la 30 de secunde, OpenEvidence îți răsfoiește printre milioanele de lucrări ca să-ți dea cele mai bune răspunsuri

Ursoaică cu pui, în zona Lacului Albastru din Baia Sprie. A fost emis mesaj Ro-Alert

O ursoaică împreună cu puii ei a fost semnalată în zona Lacului Albastru din Baia Sprie, autoritățile emițând un mesaj Ro-Alert pentru siguranța populației.

Aeroportul Cluj anunță reluarea zborurilor directe spre Tel Aviv din 27 octombrie

Aeroportul Internațional Cluj-Napoca va relua zborurile directe către Tel Aviv începând cu 27 octombrie 2025, operate de Wizz Air de trei ori pe săptămână.