Știrile zilei

Dronă rusească doborâtă lângă palatul prezidenţial din Kiev în timpul vizitei lui Starmer în Ucraina

În curtea palatului s-a auzit sunetul focurilor de armă antiaeriene, în timp ce sirenele aeriene avertizau cu privire la posibile atacuri ale dronelor. O dronă a fost doborâtă, însă martorii oculari cred că existau cel puţin două drone în funcţiune şi bănuiesc că acestea erau dispozitive de supraveghere, deoarece cea doborâtă nu a explodat în […]

Instanţa sud-coreeană a respins cererea de eliberare a preşedintelui

Avocaţii preşedintelui sud-coreean, Yoon Suk Yeol, au eşuat joi în încercarea lor de a obţine eliberarea acestuia, la o zi după ce a fost reţinut la reşedinţa sa pentru a fi interogat în legătură cu acuzaţiile de rebeliune legate de instituirea legii marţiale, informează AP News.

USR acuză limitarea timpului de vot în diaspora: Discriminare şi încălcare gravă a dreptului de vot

„La ora 21:00 în Bucureşti, în Los Angeles e doar 11:00 dimineaţa, iar în Montreal e ora 14:00. Este o măsură discriminatorie şi o încălcare gravă a dreptului de vot al românilor din diaspora”, a declarat Elena Lasconi pe pagina sa de socializare. Ea a subliniat că, la alegerile anterioare, Marcel Ciolacu a obţinut puţine […]

Adrian Sârbu: Simpaticul domn Marcel Ciolacu, un Dobi-Tik-Tok, nu ştie nimic legat de guvernare. Azi îţi dă taxe noi, mâine îţi ia pensia pe care ţi-a promis-o ieri

AZI ŞTII PE CE LUME TRĂIEŞTI. Ştii de Eminescu. Te cred. Copiii tăi nu mai ştiu. Nu e pe TikTok. Deci nu există. Există Marcel. Îmbrăcat, dezbrăcat, tatuat. Azi îţi dă. Taxe noi. Mâine îţi ia pensia, Pe care ţi-a promis-o ieri. Nu-l mai crezi. Un Dobi-Tik-Tok. El ştie. Îţi zâmbeşte. „Ai câştigat. M-am tatuat […]

Socialiştii francezi decid să nu susţină moţiunea de cenzură împotriva lui Bayrou

Deşi era de aşteptat ca Bayrou să supravieţuiască votului, datorită semnalelor că formaţiunea de extremă dreapta, Adunarea Naţională (RN), condusă de Marine Le Pen, nu va susţine moţiunea, poziţia Socialiştilor a fost mult aşteptată, relatează Reuters. Premierul a încercat să obţină sprijinul stângii, inclusiv prin promisiunea de a renegocia reforma pensiilor din 2023, contestată de […]

Constantin Bogdan Matei preia mandatul de Preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

Noul Preşedinte a declarat că preluarea mandatului reprezintă atât o onoare, cât şi o responsabilitate uriaşă. „Prin numirea Prim-ministrului, am devenit preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport. Este o bucurie şi o mare onoare, dar şi o responsabilitate uriaşă. Revin în această funcţie şi vreau să asigur că vom forma aceeaşi echipă solidă pentru a susţine […]

Timothée Chalamet, amendat după ce şi-a parcat bicicleta pe covorul roşu la premiera noului său film

Vorbind miercuri la emisiunea franceză Quotidien, actorul a explicat că a recurs la această opţiune de transport pentru a evita blocajele în trafic, însă în graba sa de a participa la premieră, a încălcat politicile stricte ale companiei Lime privind parcarea bicicletelor. „A avut loc un blocaj în trafic şi de fapt nu aveam voie […]

Staţiunile balneare şi-au dublat numărul unităţilor de cazare în ultimul deceniu

Într-un deceniu, nu doar capacitatea de cazare a crescut, dar şi nu­mărul turiştilor care ajung în aceste des­tinaţii, care au devenit tot mai popu­lare în rândul românilor. În 2023, ulti­mul an pentru care există date pu­blice, staţiunile balneare au primit 1,1 milioane de turişti, potrivit INS. În ur­mă cu zece ani, numărul turiştilor în aceste […]

Fostul poliţist judiciar din DNA Eduard Moise, acuzat de corupţie, este achitat de Tribunalul Bucureşti

În Minuta sentinţei se arată că “În baza art. 396 alin.(5) rap. la art. 16 alin.(1) lit. a) C.pr.pen. achita pe inculpatul MOISE MARIUS-EDUARD pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. prev. de art.289 alin.(1) C.pen. rap. la art.7 alin.(1) lit. c) din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.35 alin.(1) C.pen. (două acte materiale din perioada […]

Zeci de migranţi s-au înecat în timp ce încercau să ajungă în Spania, potrivit unui ONG

Autorităţile marocane au salvat, miercuri, 36 de persoane dintr-o ambarcaţiune care a părăsit Mauritania la 2 ianuarie cu 86 de migranţi, inclusiv 66 de pakistanezi, la bord, a mai transmis grupul. 44 dintre cei despre care se presupune că s-au înecat proveneau din Pakistan, a declarat Helena Maleno, CEO al Walking Borders, pe platforma X. […]

Nintendo anunţă lansarea consolei de jocuri video Switch 2

Lansarea noii console este programată în 2025, la opt ani după cea a predecesoarei sale, informează AFP. Ea preia acelaşi concept şi le permite utilizatorilor să se joace atât în modul portabil, cât şi pe un ecran de televizor. Nintendo a precizat că jocurile de pe primul Switch vor putea fi jucate şi pe Switch […]

Raliul Dakar 2025: Gyenes pierde primul loc în penultima etapă la Original by Motul

La general, liderul Daniel Sanders (KTM) pare aproape de victorie, menţinând un avantaj de 9 minute faţă de Schareina. În comparaţie, Gyenes îşi continuă parcursul remarcabil, fiind pe locul 11 la Rally 2 şi locul 21 în clasamentul general moto. La clasa Original by Motul, în care riderii nu beneficiază de asistenţă tehnică, Gyenes a […]

Pensionarii cu venituri mici vor primi un ajutor unic în toamnă, anunţă Kelemen Hunor

Guvernul va acorda o plată unică pentru pensionarii cu venituri mici, în perioada septembrie-noiembrie 2025, anunţă Kelemen Hunor: „Atât putem face în acest an. Bugetul, anul trecut, a fost făcut varză”.

Doi morţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală slovacă

Un elev a ucis cel puţin două persoane şi a rănit grav o alta într-un atac cu cuţitul la o şcoală secundară din estul Slovaciei, anunţă agenţia de presă TASR.

Echipa naţională de fotbal a României va juca un meci amical contra Republicii Moldova

FRF precizează că acesta va fi primul meci disputat între cele două reprezentative în România care va conta în palmaresul oficial. Ultima partidă disputată între România şi Moldova s-a jucat în noiembrie 2022, la Chişinău, când tricolorii s-au impus cu 5-0. În preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe […]

Tarom înfiinţează o nouă societate de întreţinere şi reparaţii aeronave civile

Tarom anunţă înfiinţarea Tarom Tehnic, o nouă entitate dedicată furnizării de servicii de întreţinere şi reparaţii pentru aeronave civile, cu specializare pe modelele Boeing, Airbus şi ATR.

Vot în Diaspora: Programul secţiilor de votare a fost modificat

„O particularitate a votului în străinătate… Până acum votul, dacă ne aducem bine aminte, începe la ora 12, ora locală, în secţiile de votare din străinătate. Începând cu vineri, votul va începe la ora 7 dimineaţa locală, se va încheia la ora 21 locală, sâmbătă de la 7 dimineaţa locală la ora 21 locală, duminică, […]

Contraversă: Pakistan International Airlines lansează o reclamă cu un avion care zboară spre Turnul Eiffel. Criticii o aseamănă cu atacurile teroriste din 11 septembrie 2001

Compania aeriană naţională a Pakistanului a fost criticată pe scară largă pentru difuzarea unei reclame care arăta un avion zburând spre Turnul Eiffel, scrie BBC. Reclama era menită să promoveze reluarea zborurilor Pakistan International Airlines către capitala Franţei şi avea titlul „Paris, venim astăzi”. Unii utilizatori ai reţelelor de socializare au remarcat asemănarea anunţului cu atacurile […]

Guvernul aprobă noi reguli pentru derularea campaniei electorale şi realizarea publicităţii politice

Executivul aprobă, prin ordonanţă de urgenţă, noi măsuri privind derularea campaniei electorale şi realizarea publicităţii politice. Astfel, printre alte modificări, este constituit un mecanism de monitorizare a materialelor care vor fi publicate pe reţelele sociale.

Poliţia explică pas cu pas cum funcţionează înşelătoria „Votează pentru Adeline”

Poliţia Română dezvăluie mecanismul complet al înşelătoriei care circulă în aplicaţiile de mesagerie, unde victimelor li se cere să voteze pentru o anumită „Adeline" într-un presupus concurs de dans.

Dezinformări privind procesul de extindere şi modernizare a Bazei de la Kogălniceanu, combătute

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) respinge speculaţiile cu privire la procesul de extindere şi modernizare a Bazei 57 Aeriană „Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino” de la Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa.

Trump ar putea salva TikTok în America: „Am un loc călduros în inimă pentru această platformă”

Donald Trump pregăteşte o mutare surprinzătoare în privinţa TikTok după ce va prelua Casa Albă pe 20 ianuarie.

Şase persoane reţinute în dosarul corupţiei de la Casa de Pensii Sibiu

Un funcţionar public din cadrul Casei Judeţene de Pensii Sibiu este acuzat de săvârşirea a 10 infracţiuni de luare de mită, iar agentul de pază al acestei instituţii de comiterea a 8 infracţiuni de complicitate la luare de mită şi 29 de infracţiuni de trafic de influenţă. Totodată, procurorul a dispus luarea faţă de cei […]

Premierul britanic: Putin a eşuat în încercarea de a izola Ucraina

Keir Starmer, premierul britanic, a transmis un mesaj puternic în timpul vizitei sale la Kiev, unde s-a întâlnit cu preşedintele Volodimir Zelenski. El a subliniat că strategia lui Putin de a îndepărta Ucraina de partenerii săi occidentali s-a dovedit un eşec total.

Bărbat condamnat la 15 ani de închisoare pentru viol, depistat în Sectorul 5

Un bărbat condamnat la 15 ani de închisoare pentru viol în formă continuată, care se sustrăgea executării pedepsei, a fost prins la o adresă din Sectorul 5.

Ciolacu anunţă creşterea investiţiilor în infrastructură: 2,8 miliarde de lei pentru drumuri noi

Premierul Marcel Ciolacu anunţă o creştere semnificativă a fondurilor pentru investiţii, pe fondul unei creşteri estimate a PIB-ului nominal cu aproximativ 150 miliarde de lei.

China ajunge Rusia în clasamentul ţărilor cu cea mai puternică armată. SUA se menţin pe primul loc. România cade 10 locuri

Publicaţia Global Fire Power a publicat clasamentul ţărilor funcţie de puterea armată a fiecăreia.

Marcel Ciolacu: Regulile trebuie să fie la fel pentru toţi candidaţii

„Regulile să fie acelaşi pentru toţi candidaţii”, spune premierul Marcel Ciolacu la începutul şedinţei de guvern în care se aprobă calendarul electoral pentru alegerile prezidenţiale şi se analizează proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru acest scrutin.

USR nu susţine referendumul pentru demiterea lui Iohannis: ar coincide cu alegerile şi ar fi penibil

Un eventual referendum pentru demiterea preşedintelui Klaus Iohannis s-ar suprapune cu calendarul alegerilor prezidenţiale din luna mai, spune liderul senatorilor USR, Ştefan Pălărie.

Transport cu maşina pentru călătorii CFR între staţiile Satu Mare şi Satu Mare Sud, timp de un an

Între staţiile Satu Mare şi Satu Mare Sud s-a deschis şantierul pentru lucrări de tip Quick Wins, astfel că traficul feroviar se va desfăşura, timp de un an, în condiţii speciale pe secţia CF Arad - Oradea, cu transbordarea auto a călătorilor.

Patru morţi şi 27 de răniţi în Ucraina, după cele mai recente atacuri ruseşti

Atacurile ruseşti asupra Ucrainei au provocat moartea a patru persoane şi rănirea a cel puţin 27, conform autorităţilor regionale ucrainene, informează The Kyiv Independent.

Dacia a ajuns la vânzări de aproape 680.000 de maşini în 2024 şi pregăteşte revoluţia: “Vom miza pe electrificare”

Cu 45.729 de unităţi înmatriculate în 2024, Dacia rămâne liderul detaşat al pieţei auto din România. Marca deţine 30% din piaţa vehiculelor de persoane iar 4 din modelele sale figurează în Top 5 al celor mai vândute autoturisme din România. În plus, fiecare model Dacia se menţine lider în segmentul său de piaţă. Primele trei […]

Salariul mediu, creştere la 5.388 lei. Cea mai mare diferenţă, între IT şi industria textilă

Românii au câştigat, în medie, 5.388 lei net în noiembrie 2024, cu 120 lei mai mult faţă de luna octombrie, arată cele mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică.

Kelemen: Preşedintele Iohannis trebuia să se retrăgă în decembrie

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că retragerea preşedintelui Klaus Iohannis pe 22 decembrie ar fi fost benefică pentru România şi ar fi redus tensiunile sociale acumulate: preşedintele putea să facă „un pas înapoi foarte frumos" şi să îl lase pe Ilie Bolojan.

Kelemen: Ciolacu respectă acordul pentru candidatul comun. Orice înţelegere politică poate fi ruptă

„Marcel Ciolacu a cerut în decembrie să trecem numele candidatului comun în acordul de coaliţie. Şi ieri am constatat că nu are de gând să-şi schimbe cuvântul dat”, spune, la B1, Kelemen Hunor. Cu toate acestea, liderul UDMR recunoaşte că orice înţelegere politică poate fi modificată: „Oricând poate, orice acord poate fi rupt. Niciun acord […]

Explozie într-o clădire în care erau cazaţi mai mulţi muncitori

UPDATE Îîn urma exploziei au fost afectate 10 garsoniere şi au rezultat patru victime. Trei răniţi au cu arsuri de gradul II pe o suprafaţă corporală de cca. 60% şi au fost transportaţi la spital conştienţi, iar o victima cu traumatism cranian a refuzat transportul la spital. Structura de rezistenţă a imobilului nu a fost […]

Keir Starmer va semna un acord de 100 de ani cu Ucraina

Keir Starmer va semna un acord de 100 de ani cu Ucraina, cu scopul de a consolida sprijinul britanic şi european, în contextul intensificării conflictului cu Rusia şi al apropiatei inaugurări a lui Donald Trump, anunţă Sky News.

Grigore Leşe, transportat de urgenţă la spital după un recital la Gala Eminescu

Medicii de la ambulanţă au fost chemaţi de partenerul său de scenă prin apel la 112. O echipă SMURD cu medic i-a oferit primul ajutor, după care l-a transportat la urgenţele Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” din Botoşani. Artistul în vârstă de 71 de ani a fost adus la spital cu tensiune ridicată şi temperatură […]

A fost prins bărbatul care a furat trei picioare amputate de la un spital din Bucureşti

Hoţul care a furat trei picioare amputate dintr-un spital din Bucureşti a fost prins. Suspectul a fost dus la audieri la Secţia 6 Poliţie, unde a fost pus sub acuzare.

Executivul decide data alegerilor prezidenţiale şi analizează proiectul de OUG privind acest scrutin

Executivul are pe ordinea de zi a şedinţei de joi hotărârile privind organizarea primului tur al alegerilor prezidenţiale şi a alegerilor locale parţiale în 4 mai şi o analiză referitoare la proiectul de OUG privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea scrutinului.