irak

Italia își retrage militarii de la baza NATO din nordul Irakului și reduce personalul diplomatic

Autoritățile italiene au decis retragerea militarilor aflați la baza din Erbil, în Kurdistanul irakian, după ce aceasta a fost lovită de o dronă în cursul nopții de miercuri spre joi.

Macron, despre atacul asupra bazei militare din Irak: „Este inacceptabil”. Un soldat francez a fost ucis

Președintele francez, Emmanuel Macron, a condamnat, vineri, atacul cu drone asupra bazei militare Erbil, situat în nordul Irakului. În urma atacului, un soldat a murit, iar mai mulți au fost răniți.

Șase soldați francezi, răniți într-un atac cu drone asupra unei baze militare din Irak

Cei șase soldați francezi care au fost răniți se aflau într-o bază militară din nordul Irakului, când aceasta a fost atacată de drone.

UPDATE. CENTCOM anunță că și-a pierdut aeronava cisternă deasupra Irakului, în timpul realimentării

Comandamentul Central al Armatei SUA anunță, joi seară, printr-un comunicat oficial, că și-a pierdut aeronava cisternă KC-135, chiar în timpul realimentării, pe teritoriul Irakului.

De ce războiul scumpește totul: țările din Orientul și-au redus producția de petrol cu ​​aproape 7 milioane de barili pe zi

Bloomberg dezvăluie astăzi că, de la începutul războiului din Iran, țările din Orientul Mijlociu, mari producătoare de petrol, și-au redus producția cu aproape 7 milioane de barili pe zi. Petrolul este mai greu de importat pentru alte state, motiv pentru care a devenit mai scump, ceea ce duce la creșterea costului vieții.

De ce războiul din Iran ar putea costa Irakul locul la Cupa Mondială din 2026

Echipa națională de fotbal masculin a Irakului se află la doar 90 de minute distanță de calificarea la Cupa Mondială FIFA pentru prima dată în 40 de ani – în teorie. Evenimente care depășesc cu mult controlul echipei au întărit zicala că ultimul kilometru este adesea cel mai greu.

Tensiuni în Irak după zeci de atacuri cu drone lansate de miliții pro-iraniene

Conflictul dintre Iran, Israel și Statele Unite riscă să se extindă în Irak, unde în ultimele zile au fost lansate zeci de atacuri cu drone de către miliții șiite apropiate de Teheran. Țintele au inclus zone din Kurdistanul irakian, dar și obiective americane din capitala Bagdad, arată Il Post.

„Îmi cer scuze”. Iranul schimbă strategia în ultimul moment și anunță că nu va mai ataca țările vecine

Într-un mesaj televizat, dintr-o locație necunoscută, președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, anunță că republica islamică a hotărât să nu mai atace statele vecine, decât dacă este atacată din respectivele state.

Drone au atacat situri petroliere și aeroporturi din Irak

Un incendiu a izbucnit în birouri și depozite aparținând firmelor americane Halliburton și KBR după ce un atac cu drone în provincia Basra din Irak a vizat un complex în care locuiau angajați ai unor companii petroliere străine, a relatat Reuters citând surse din domeniul securității.

O activistă din cadrul Organizației pentru Libertatea Femeilor din Irak a fost împușcată mortal la Bagdad

Activista pentru drepturile femeilor din Irak, Yanar Mohammed, a fost împușcată mortal la Bagdad luni, a anunțat organizația sa. „La ora 9:00 (6:00 GMT), doi bărbați înarmați aflați pe o motocicletă au deschis focul asupra ei în fața casei”, a declarat Organizația pentru Libertatea Femeilor din Irak (OWFI).

Ciocniri între susținătorii milițiilor pro-iraniene și forțele de securitate irakiene în capitala Bagdad. Chiar și acum, ținta protestatarilor este ambasada americană din oras

Ciocniri au izbucnit duminică între susținătorii milițiilor pro-iraniene și forțele de securitate irakiene în capitala Irakului, în apropierea Zonei Verzi, unde se află sediul ambasadei SUA.

Irak: Guvernul anunță retragerea completă a forțelor armate SUA

Guvernul irakian a declarat că armata Statelor Unite și-a încheiat complet retragerea din toate bazele aflate pe teritoriul federal al țării. Acest pas reprezintă un moment important în relațiile de securitate dintre Bagdad și Washington, după peste 20 de ani de prezență militară americană, anunță CNN.

Irakul preia controlul unuia dintre cele mai mari câmpuri petroliere din lume

Autoritățile de la Bagdad au decis să intervină direct într-un proiect energetic strategic, pe fondul sancțiunilor internaționale care afectează operatorul străin.

Irakienii votează pentru un nou parlament. Ce schimbări ar putea aduce alegerile

Irakienii votează marți pentru a alege un nou parlament într-un scrutin atent urmărit, care are loc într-un moment crucial pentru țară și regiune. Atât Iranul, cât și Statele Unite monitorizează rezultatul, în timp ce Irakul, neobișnuit de stabil în ultimii ani, încearcă să depășească decenii de război și represiune.

Alegerile parlamentare încep duminică în Irak

Irakienii se pregătesc să voteze în alegerile parlamentare care au loc într-un moment crucial pentru țară și regiune, scrie AP.

Dick Cheney, cel mai influent vicepreședinte american, a murit. El a fost arhitectul principal al „războiului împotriva terorismului” și al războiului din Irak

Dick Cheney, cel mai puternic vicepreședinte american modern și arhitectul principal al „războiului împotriva terorismului”, care dus la războiul din Irak, bazat pe ipoteze eronate, a decedat, potrivit unei declarații a familiei sale. Avea 84 de ani.

Senatul SUA aprobă în unanimitate abrogarea rezoluției războiului din Irak din 2002: „Așa se termină războiul”

Senatul Statelor Unite ale Americii a votat vineri pentru abrogarea rezoluției care a autorizat invazia americană din 2003, după ce Camera Reprezentanților adoptase o măsură similară luna trecută, care readuce puterea decizională privind războaiele în mâinile Congresului.

Armata americană își reduce prezența în Irak, pe fondul diminuării pericolului ISIS

Pentagonul și-a reafirmat angajamentul de a reduce treptat misiunea militară din Irak, proces care, potrivit unui oficial american, va permite Bagdadului să preia conducerea operațiunilor împotriva Statului Islamic pe propriul teritoriu.

Irakul propune înființarea unei organizații asemănătoare NATO în lumea islamică

Prim-ministrul irakian a propus țărilor din lumea islamică să înființeze o organizație asemănătoare NATO. Potrivit irakienilor, structura de securitate colectivă ar trebui să asigure apărarea țărilor membre în cazul unui atac.

„Torturată timp de mai multe luni”. Studentă doctorandă de la Princeton răpită în Irak a fost eliberată

O studentă de la Universitatea Princeton, care a fost răpită în Irak în 2023 în timp ce făcea cercetări acolo, a fost eliberată și predată autorităților americane, au anunțat marți familia și oficialii acesteia, potrivit AP.

Rusia și partenerii săi din țările arabe vor crește producția de petrol începând cu octombrie

Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și aliații săi (OPEC+), între care se numără Rusia, Arabia Saudită, Irak, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Kazahstan, Algeria și Oman, au decis duminică să majoreze producția de petrol cu 137.000 de barili pe zi începând din octombrie 2025.

„Scorpionii Roșii” din Craiova, dislocați în Irak pentru o misiune NATO de instruire

Militarii Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, cunoscuți ca „Scorpionii Roșii”, au fost dislocați în Irak, unde participă la misiunea NATO de instruire, preluând atribuțiile anterior îndeplinite de forțele franceze.

Ziua Mondială pentru Asistență Umanitară. Eroii tăcuți ai destinelor neștiute de nimeni

De ce este importantă această zi, într-o planetă tot mai zguduită de conflicte

Irakul începe săpăturile la un mormânt comun făcut de Statul Islamic

Oficialii irakieni au început excavarea a ceea ce se crede a fi un mormânt comun făcut de un grup extremist din Statul Islamic, în timpul ravagiilor prin țară acum aproximativ un deceniu, scrie AP.

Companiile petroliere independente din China pătrund în forță pe piața irakiană

Mai multe firme petroliere chineze independente investesc masiv în Irak și plănuiesc să își dubleze producția de petrol până în 2030, profitând de un climat de investiții mai favorabil și de retragerea parțială a unor companii occidentale.

Premierul Irakului declară că vrea relații mai strânse cu Statele Unite

Premierul irakian Mohammed Shia al-Sudani a declarat că a reușit să mențină țara departe de conflictele regionale, în ciuda tensiunilor dintre SUA și Iran, scrie AP.

Tragedie în Irak: Zeci de oameni au murit într-un incendiu la un centru comercial

Aproximativ 50 de persoane au murit într-un incendiu la un centru comercial din orașul Kut, situat în estul Irakului. Anunțul a fost făcut de autoritățile locale, informează CNN.

Aeroport din Irak, atacat cu rachete

Un aeroport din Irak a fost atacat cu rachete. Cel puțin două persoane au fost rănite. Nicio grupare nu a revendicat atacul.

O dronă a atacat o bază militară din Irak

O dronă neidentificată a atacat o bază militară din Irak. Atacul s-a produs la câteva ore după ce rachetele iraniene au vizat o bază militară americană din Qatar.

Stare de alarmă în toate bazele militare și aerodromurile din Irak și Siria

Bazele militare și aerodromurile din Irak și Siria sunt în stare de alertă după atacul iranian asupra unității americane din Qatar. Mai multe țări din Orientul Mijlociu și-au închis spațiul aerian.

Peste 500 de angajați au părăsit misiunea diplomatică a SUA în Irak

Peste 500 de membri ai personalului diplomatic și contractori au părăsit misiunea diplomatică a SUA în Irak începând de duminică dimineață, a declarat o sursă, menționând că planurile de plecare erau deja în desfășurare înainte de atacurile SUA asupra Iranului.

Ambasada SUA din Irak se pregătește pentru evacuare

Ambasada invocă „riscuri de securitate”

Cetățean irakian și complici reținuți după vânzarea unui kilogram de cocaină în București

Trei bărbați, printre care un irakian stabilit în România, au fost prinși în flagrant în București în timp ce vindeau un kilogram de cocaină, fiind reținuți pentru trafic de droguri de mare

11 străini ascunși într-un tir turcesc, descoperiți pe DN 56

11 cetățeni din Iran și Irak au fost descoperiți ascunși într-un tir înmatriculat în Turcia, staționat într-o parcare de autocamioane, a anunțat duminică poliția de frontieră Giurgiu. Nu aveau acte de identitate, iar bagajele lor au fost depistate într-un alt automarfar, din aceeași parcare. Cel mai tânăr dintre imigranții ilegali are 14 ani și vine din Irak.

Lider terorist, ucis de forțele irakiene. Șeful Statului Islamic din Irak și Siria a fost eliminat

Premierul irakian a anunțat că liderul Statului Islamic pentru Irak și Siria a fost ucis. Acesta a fost descris drept „unul dintre cei mai periculoși teroriști din Irak și din lume”. Liderul SI a fost eliminat de forțele de securitate irakiene.

Salwan Momika, refugiatul irakian care a ars Coranul a fost împuşcat mortal în Suedia

Salwan Momika, irakianul refugiat în Suedia cunoscut pentru gestul său controversat de ardere a Coranului, a fost împuşcat mortal în apartamentul său din oraşul Sodertalje, joi, conform presei locale. Autorităţile suedeze au fost alertate despre un incident armat în jurul miezului nopţii de miercuri şi au demarat o anchetă pentru identificarea atacatorului, notează The New […]

Turcia anunţă că a ucis 15 militanţi kurzi în Siria şi Irak

Ministerul turc al Apărării a declarat că luptătorii kurzi pe care i-a „neutralizat” în Siria aparţin Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi miliţiei kurde siriene YPG, potrivit Reuters. Turcia consideră că PKK şi YPG sunt identice, în timp ce americanii le tratează drept grupuri separate. Americanii au interzis PKK-ul clasificându-l grup terorist, dar consideră YPG-ul […]

Armata turcă a ucis 21 de militanţi kurzi în nordul Siriei şi Irakului

Armata turcă a ucis 21 de militanţi kurzi în nordul Siriei şi Irakului, a declarat miercuri Ministerul Apărării, citat de Reuters.

Papa Francisc susţine că a fost vizat de un atentat cu bombă

Papa Francisc susţine că a fost vizat de un atentat cu bombă în urma cu trei ani. El a dezvăluit că atacul trebuia să aibă loc în timpul vizitei din Irak, cu ajutorul unei tinere care avea sub haine explozibile. Dezvăluirea a fost făcută în autobiografia Papei.

Secretarul de Stat al SUA a efectuat o vizită neanunţată în Irak pentru a discuta despre tranziţia politică din Siria

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a făcut vineri o vizită neanunţată în Irak şi s-a întâlnit cu prim-ministrul Mohammed Shia al-Sudani pentru a discuta despre tranziţia politică din Siria, făcând apel la o administraţie non-sectară după căderea lui Bashar al-Assad.