viktor orban

Ungaria vorbeşte despre al Treilea Război Mondial. Ce trebuie să evite Occidentul

Dacă soldaţii occidentali ar fi trimişi în Ucraina, aşa cum sugerează unii politicieni europeni, varianta iniţială fiind lansată de preşedintele francez Macron, ar izbucni un nou război mondial. Acest lucru a fost declarat ieri ministrul maghiar de Externe, Peter Szijjarto, la o conferinţă de presă desfăşurată la Amman – Iordania, relatează agenţia rusă Tass. „Unii […]

Viktor Orban spune că e izolat în interiorul Uniunii Europene după atacul asupra premierului Slovaciei

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat că s-a trezit şi mai izolat în cadrul Uniunii Europene după o tentativă de asasinat asupra aliatului său slovac, premierul Robert Fico.

Logica Ungariei

AUTOR: GEORGE FRIEDMAN

Protest în Ungaria. Mii de oameni s-au adunat la un miting organizat de rivalul lui Viktor Orban

Aproximativ 10.000 de persoane s-au adunat în Debrecen, al doilea oraş ca mărime din Ungaria, pentru a-l susţine pe Péter Magyar, un personaj nou pe scena politică de la Budapesta. Acesta a devenit proeminent datorită promisiunilor de a pune capăt unor probleme cu care societatea maghiară se confruntă, printre care corupţia oficială şi declinul calităţii […]

Se închid uşile la Bruxelles în faţa lui Viktor Orban. Poliţia belgiană a oprit o conferinţă a extremiştilor europeni, cu Viktor Orban şi Nigel Farage printre vorbitori

Conferinţa Naţională a Conservatorilor, care trebuia să constituie o reuniune a unor personalităţi politice importante din rândul extremei drepte la nivel european, a fost suspendată de către poliţiştii din Bruxelles, scrie POLITICO. Evenimentul urma să îi primească pe liderul ungar Viktor Orbán şi pe politicianul britanic Nigel Farage. În timp ce se afla pe scenă, […]

Ungaria fierbe: demonstraţie uriaşă împotriva lui Orban la Budapesta

Zeci de mii de oameni au ieşit pe străzile Budapestei pentru a protesta împotriva premierului Viktor Orban.

Ciolacu, despre discuţia cu Viktor Orban: Spaţiul Schengen terestru

Premierul Marcel Ciolacu a spus, joi, că discuţia pe care a avut-o cu omologul maghiar Viktor Orban a fost despre aderarea României la Spaţiul Schengen terestru, întrucât Ungaria preia preşedinţia Consiliului European.

Iohannis îi primeşte la Cotroceni pe Viktor Orban, Charles Michel şi premierii din Belgia şi Croaţia

Klaus Iohannis va găzdui miercuri, la Cotroceni, împreună cu Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, o reuniune de lucru dedicată pregătirii viitoarei Agende Strategice a UE, cu participarea premierilor Ungariei, Belgiei şi Croaţiei, Viktor Orban, Alexander De Croo şi Andrej Plenković.

Viktor Orban, atacuri la adresa UE: ,,Nu avem altă opţiune decât să ocupăm Bruxelles-ul”

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat vineri că este pregătit să mărşăluiască la Bruxelles şi să ,,ocupe" centrul Uniunii Europene pentru a ,,apăra libertatea şi suveranitatea Ungariei", înainte de alegerile pentru Parlamentul European din luna iunie, informează Reuters.

Ungaria protestează faţă de comentariile lui Biden despre „dictatura lui Orban”

Autorităţile de la Budapesta l-au convocat pe ambasadorul SUA pentru a protesta faţă de afirmaţia liderului de la Casa Albă, Joe Biden, că premierul Viktor Orban ”caută să devină dictator”, a declarat, marţi, ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto.

Viktor Orban: Trump nu va da bani Ucrainei dacă va fi reales preşedinte

Fostul lider american Donald Trump nu va da bani pentru a ajuta Ucraina să lupte împotriva Rusiei dacă va câştiga din nou preşedinţia şi asta va grăbi sfârşitul războiului, a declarat premierul Viktor Orban, potrivit Reuters.

Trump l-a asaltat pe Orban cu cuvinte măgulitoare

Premierul Ungariei se află în vizită în SUA la fostul preşedinte american.

Viktor Orban se întâlneşte astăzi cu Donald Trump, sfidându-l pe Joe Biden

Premierul Ungariei, Viktor Orbán, urmează să se întâlnească vineri cu Donald Trump la Mar-a-Lago, Florida, într-un semn rar de susţinere din partea unui lider european pentru candidatul republican.

Viktor Orban: Revenirea lui Trump la preşedinţia SUA este singura şansă de încheiere a războiului din Ucraina

Premierul maghiar Viktor Orban a confirmat vineri că îl va vizita pe Donald Trump în Florida săptămâna viitoare şi a declarat că revenirea lui Trump la preşedinţie ar fi ,,singura şansă serioasă" pentru a pune capăt războiului din Ucraina, scrie Associated Press (AP).

Viktor Orban anunţă că Ungaria va semna un acord cu Suedia privind industria de apărare

Ungaria şi Suedia sunt pe cale să semneze un acord substanţial privind industria de apărare, deschizând calea pentru ca parlamentul de la Budapesta să ratifice aderarea ţării nordice la NATO la începutul săptămânii viitoare, a declarat premierul Viktor Orban.

China se oferă să susţină Ungaria în materie de securitate

China s-a oferit să susţină Ungaria în probleme de securitate publică, dincolo de relaţiile comerciale şi de investiţii, în timpul unei întâlniri cu premierul Viktor Orban, informează Reuters.

Viktor Orban a anunţat când ar putea Ungaria să ratificie aderarea Suediei la NATO

Parlamentul Ungariei va fi pregătit să ratifice aderarea Suediei la NATO atunci când se va reuni pentru sesiunea de primăvară, care începe la sfârşitul acestei luni, a declarat sâmbătă premierul Viktor Orbán.

Demisiile din Ungaria îl lasă pe Viktor Orban în cea mai mare criză de până acum

Ungaria a fost zguduită de demisiile bruşte ale celor mai populare şi de succes două femei dintr-un partid de guvernământ, evenimentele constituind cea mai mare ameninţare la adresa lui Orban de la revenirea sa la putere în 2010, scrie BBC.

Viktor Orban vrea o ţară balcanică în UE înaintea Ucrainei şi consideră că Rusia nu ia în serios Europa pentru că „nu suntem suficient de puternici”

Uniunea Europeană "va pierde" Serbia în favoarea Chinei dacă nu permite aderarea rapidă a acestei ţări la blocul comunitar şi ar trebui să facă acest lucru înainte de a admite Ucraina, a declarat premierul Ungariei, Viktor Orbán, într-un interviu.

Ungaria, presată să ratifice candidatura Suediei la NATO, după acordul cu UE privind Ucraina

Vineri, premierul Viktor Orban a declarat că ,,a mers până la capăt” pentru ţara sa, înainte de a accepta acordul UE în valoare de 50 de miliarde de euro în cadrul summitului desfăşurat la Bruxelles. Ungaria fusese singura dintre cele 27 de state membre ale UE care nu a susţinut acordul la summitul din decembrie. […]

Viktor Orban a cedat. Uniunea Europeană aprobă un pachet de sprijin de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina

Liderii Uniunii Eurpene au convenit asupra unui pachet de sprijin financiar de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina în cadrul bugetului comun al blocului, după ce au ajuns la un acord de compromis în urma căruia premierul Ungariei, Viktor Orbán, şi-a ridicat veto-ul împotriva ajutorului.

Reuters: Cu ochii pe Ungaria. UE decide cu privire la acordarea unui ajutor suplimentar Ucrainei

Liderii Uniunii Europene vor încerca să ajungă joi la un acord privind extinderea unui nou ajutor financiar de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina şi suplimentarea unui fond folosit pentru înarmarea Kievului, au declarat diplomaţi şi oficiali, dar Ungaria ar putea bloca măsurile, scrie Reuters.

Veşti mari pentru Ucraina. Viktor Orban ar fi cedat

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a confirmat că este pregătit să îşi îndulcească poziţia cu privire la un pachet de ajutor propus de Uniunea Europeană pentru Ucraina, care ar urma să fie finanţat din bugetul blocului comunitar, înaintea unui summit de urgenţă care va avea loc săptămâna aceasta.

Viktor Orban ar merge pentru prima dată în Ucraina de la începutul invaziei. Ungaria a blocat în repetate rânduri ajutorul UE spre Kiev

Discuţiile ar urma să aibă loc cu câteva zile înainte de un summit al UE, care va încerca să ajungă la un acord comun privind asupra unui pachet de ajutor pentru Ucraina, blocat în repetate rânduri de guvernul de la Budapesta. ,,Au fost făcuţi paşi încurajatori pentru restabilirea climatului de încredere între Ungaria şi Ucraina, […]

Consilierul lui Viktor Orban susţine că Ungaria este deschisă acordării ajutorului pentru Ucraina

Unul dintre principalii consilieri ai premierului maghiar Viktor Orban susţine că Ungaria este deschisă acordării ajutorului pentru Ucraina. Declaraţia apare în condiţiile în care se vorbeşte despre eventuale sancţiuni ale UE faţă de Ungaria, dacă Orban se opune acordării de ajutor, potrivit Reuters.

Scenariu de coşmar pentru UE. Viktor Orban ar putea ajunge accidental la cărma Uniunii. Charles Micheln singurul ce îl poate opri

Preşedintele Consiliului European va rămâne în funcţie, pe fondul temerilor că Viktor Orban ar putea ajunge la cârma Uniunii. Decizia lui Charles Michel vine înaintea reuniunii UE în care se aşteaptă ca premierul Ungariei să blocheze pachetul de sprijin pentru Ucraina.

Liderii europeni ar putea invoca „opţiunea nucleară” împotriva lui Orban. Ce este aşa-numitul Articol 7

Liderii europeni se întâlnesc săptămâna viitoare pentru a aproba un ajutor vital de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina. Un nou blocaj al Ungariei este văzut ca inacceptabil.

Charles Michel va candida la alegerile europarlamentare. Viktor Orban ar putea fi cel mai important om din Uniunea Europeană

Într-un interviu acordat sâmbătă pentru trei publicaţii belgiene, Charles Michel a declarat că intenţionează să candideze în fruntea partidului său liberal, Mişcarea Reformistă, la alegerile europarlamentare din 6-9 iunie. „Vreau să servesc acolo unde sunt util, şi cred că pot fi util la nivel european”, a declarat el pentru Le Soir, De Standaard şi La […]

Planul B: UE pregăteşte un plan de sprijin de până la 20 de miliarde de euro pentru Ucraina

Planul B. UE pregăteşte un plan de sprijin în valoare de până la 20 de miliarde de euro pentru Ucraina, folosind o structură a datoriei care să evite obiecţiile lui Viktor Orbán.

Rusia se declară impresionată de Ungaria. Viktor Orban a blocat pachetul de 50 de miliarde de euro de ajutor financiar pentru Kiev / Reacţia Moscovei la începerea negocierilor de aderare cu Kiev şi Chişinău

Rusia a spus prin Dmitri Peskov vineri că decizia Uniunii Europene de a deschide discuţii de aderare cu Ucraina şi Moldova este o decizie politizată care ar putea destabiliza blocul. Peskov a declarat că Ungaria nu este o ţară pro-rusă, dar Rusia a fost impresionată de faptul că este pregătită să îşi apere propriile interese.

UE nu a reuşit să ajungă la un acord asupra unui pachet de finanţare de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina / Viktor Orban a blocat pachetul critic de ajutor financiar pentru Kiev

UE nu a reuşit să ajungă la un acord asupra unui pachet critic de ajutor financiar de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina, după ce premierul Ungariei, Viktor Orbán, s-a opus prin veto propunerii, punând sub semnul întrebării sprijinul pe care Europa îl va acorda în continuare Kievului.

Moment istoric. Liderii UE au luat decizie de a deschide discuţiile de aderare cu Ucraina şi Moldova / Viktor Orban a fost convins să părăsească sala în timpul votului pentru a evita un blocaj

Liderii Uniunii Europene au luat joi o decizie istorică de a deschide discuţiile de aderare cu Ucraina, trecând peste obiecţiile Ungariei şi oferind Kievului un impuls politic major în contextul în care războiul său împotriva invaziei Rusiei continuă.

Putin a folosit un nou termen pentru conflictul din Ucraina: „Război civil” / Liderul rus l-a lăudat pe Viktor Orban şi a atacat din nou UE şi SUA

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat în cadrul conferinţei sale maraton că obiectivele Moscovei în Ucraina rămân neschimbate şi că nu va exista pace până când acestea nu vor fi atinse.

A învins Viktor Orban în lupta cu UE? Comisia Europeană deblochează fonduri Ungariei cu o zi înainte de summitul pe care liderul maghiar a ameninţat că îl dă peste cap

Comisia Europeană a deblocat miercuri 10,2 miliarde de euro din fondurile de coeziune destinate Ungariei, cu o zi înainte ca liderii europeni să discute despre un nou ajutor pentru Ucraina şi despre deschiderea negocierilor de aderare a Kievului, la care premierul Viktor Orbán s-a opus cu îndârjire.

Viktor Orbán: Ucraina este „foarte departe” de a îndeplini condiţiile de aderare la UE

Una dintre ţările care se opune propunerilor de aderare a Ucrainei la UE este Ungaria, care are graniţă comună cu Ucraina, relatează Sky News. Premierul Viktor Orban, care în trecut s-a lăudat cu legăturile sale cu Moscova, a declarat în parlamentul de la Budapesta că o astfel de mişcare nu este în interesul Ungariei. „Având […]

Politicianul austriac care ţine România la porţile Schengen recidivează: boicotează alte două ţări de pe continent

După Ungaria lui Viktor Orban, şi cancelarul austriac Karl Nehammer se opune negocierilor privind aderarea Ucrainei şi Moldovei la Uniunea Europeană.

Orban nu dă în spate. Premierul maghiar a numit Ucraina „una dintre cele mai corupte ţări din lume” şi spune că se va opune aderării ţării vecine la UE

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a rămas ferm în opoziţia sa faţă de admiterea Ucrainei în UE, calificând-o drept "coruptă", cu o săptămână înainte ca liderii UE să ia o decizie privind începerea discuţiilor cu Kievul în vederea aderării la blocul comunitar.

Ministrul german de Externe îl mustră pe Viktor Orban: nu avem timp pentru jocuri

Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, l-a îndemnat, marţi, pe premierul Ungariei, Viktor Orbán, să renunţe la veto-ul privind lansarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE şi aprobarea de noi fonduri pentru Kiev.

Fostul preşedinte al Ucrainei nu a fost lăsat să părăsească ţara pentru că ar fi vrut să se întâlnească cu Viktor Orban

Serviciul de securitate al Ucrainei (SBU) a declarat sâmbătă că l-a împiedicat pe fostul preşedinte Petro Poroşenko să părăsească ţara, pe motiv că Rusia intenţionează să exploateze o întâlnire planificată cu premierul Ungariei, Viktor Orban, pentru a afecta interesele ucrainene.

Viktor Orban ameninţă că va arunca în aer politica Uniunii Europene privind Ucraina / Ungaria ar urma să blocheze un ajutor de 50 de miliarde de euro pentru Kiev

Premierul Ungariei, Viktor Orbán, ameninţă că va bloca toate ajutoarele Uniunii Europene pentru Ucraina, precum şi viitoarea aderare a ţării la blocul comunitar, dacă liderii UE nu vor accepta să îşi revizuiască întreaga strategie de sprijin pentru Kiev.