Economic

Topul celor mai îndatorate țări din lume. Ce loc ocupă România?

A fost publicată lista celor mai indatorate state din lume în trimestrul 4 al anului 2025. Unde se poziționează țările europene, inclusiv România, în noul clasament global?

Banca Centrală a Rusiei dă în judecată UE pentru blocarea a 210 miliarde de euro

Banca Centrală a Federației Ruse a intentat proces împotriva Uniunea Europeană, contestând decizia de a menține pe termen nedeterminat active suverane rusești în valoare de aproximativ 210 miliarde de euro, scrie Euronews.

Burnete: România are nevoie să își pună în mișcare mediul privat cum n-a făcut-o de multă vreme

România are nevoie să își pună în mișcare mediul privat cum n-a făcut-o de multă vreme, susține consilierul prezidențial Radu Burnete la dezbaterea „România: creștere economică bazată pe competitivitate”, organizată în parteneriat cu Banca Mondială.

Primele pentru cadrele didactice, aprobate de Comisia Europeană. Roxana Mînzatu: Uniunea Europeană investește în calitatea educației

Comisia Europeană a aprobat primele de carieră pentru profesorii din România. Cu toate acestea, banii trebuie folosiți în principal pentru cursuri de formare.

Acțiunile scad pe măsură ce războiul din Orientul Mijlociu alimentează temerile legate de inflație

Investitorii se tem că războiul din Orientul Mijlociu va crește prețurile la energie și va afecta profiturile companiilor, ceea ce a dus la scăderea acțiunilor.

Prețul petrolului urcă a treia zi la rând pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu

Prețurile petrolului cresc pentru a treia zi la rând din cauza conflictului din Orientul Mijlociu, dar și pe fondul situației din Strâmtoarea Ormuz, care se agravează.

Războiul din Iran: Piețele bursiere europene se închid pe roșu

Piețele bursiere europene au fost pe roșu. Luni, acestea au închis în scădere pe fondul războiului în desfășurare din Orientul Mijlociu, acțiunile din turism și companiile aeriene scăzând brusc, iar creșterea prețurilor la energie stârnind temeri privind noi presiuni inflaționiste.

Bolt răspunde șoferilor care cereau sa nu mai fie sanctionati daca refuza curse

Bolt reacționează după poziția exprimată de Asociația Șoferilor Autonomi și susține că măsurile aplicate pe platformă nu au caracter punitiv. Compania afirmă că șoferii rămân parteneri independenți, cu libertatea de a alege când și ce curse acceptă, însă anulările nu pot fi utilizate abuziv.

Proiectul trenului metropolitan în zona Cluj-Napoca. Numeroase companii vor să participe la lucrări

Numeroase companii vor să participe la lucrările de modernizare a infrastructurii feroviare în cadrul proiectului trenului metropolitan din zona Cluj-Napoca. Acestea au depus licitații în cadrul procedurii inițiate de compania feroviară.

Prețurile gazelor naturale din Europa au crescut cu aproape 50% după ce Qatar Energy a oprit producția de gaze naturale lichefiate

Deja în creștere bruscă luni dimineață, prețul gazelor europene a crescut vertiginos după ce compania energetică de stat din Qatar, QatarEnergy, a anunțat că oprește producția de gaze naturale lichefiate (GNL) în urma unui atac cu drone iraniene.

Coaliția de guvernare a analizat bugetul de stat pentru 2026. Ședință decisivă programată miercuri

Liderii partidelor din Coaliția de guvernare s-au reunit luni într-o ședință de lucru pentru a analiza principalele componente ale bugetului de stat pe 2026, liberalii anunțând că discuțiile au vizat structura bugetului, prioritățile de finanțare și măsurile necesare pentru menținerea stabilității economice.

Fost ministru al Energiei: Tensiunile din Golf nu sunt un conflict îndepărtat care nu ne privește

Virgil Popescu, fost ministru al Energiei, avertizează că tensiunile din Orientul Mijlociu pot declanșa efecte economice și în România, la pompă, în facturile industriei, în inflație.

Avertismentul lui Bogdan Chirițoiu pentru benzinari: „Nu am vrea să vedem comercianți care profită de contextul internațional pentru a crește suplimentar prețurile în mod nejustificat”

Consiliul Concurenței monitorizează sectorul distribuției de carburanți, inclusiv dinamica prețurilor și comportamentul comercial al operatorilor, care le poate atrage sancțiuni, dacă autoritatea descoperă încălcări ale legii concurenței, a atras atenția președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, într-o declarație pentru Mediafax.

Cel mai mare producător de mașini electrice din lume a raportat o scădere puternică a vânzărilor în februarie

Vânzările producătorului auto chinez BYD au înregistrat în februarie cea mai mare scădere din ultimii cinci ani, în contextul în care creșterea exporturilor nu a reușit să compenseze încetinirea de pe piața internă.

Vicepreședinte ASF, semnal de asigurare după ce BVB a deschis pe roșu. Dan Armeanu „Fondurile de pensii private rămân stabile și reziliente”

Fondurile de pensii private rămân stabile și reziliente iar impactul volatilității bursiere asupra portofoliilor pensiilor private este limitat si conjunctural, a transmis Dan Armeanu, vicepreședinte Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) responsabil de piața pensiilor private, într-o declarație la solicitarea Mediafax.

Înmatriculările de autoturisme noi, în scădere în februarie

Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu aproape 25% în a doua lună a anului 2026, comparativ cu luna februarie 2025.

Bursa de Valori București a deschis pe roșu ședința de luni, după declanșarea conflictului armat în Orientul Mijlociu. Cum au evoluat principalii indici în primele ore

Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, avea o scădere de 1,11%, față de închiderea zilei de tranzacționare precedente, în primul sfert de oră după ce a sunat clopoțelul în ședința de luni, după escaladarea tensiunilor și declanșarea conflictului armat în Orientul Mijlociu, iar două ore mai târziu, ajunsese la – 1,53%.

Navele japoneze au oprit tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz

Indicele Nikkei 225 a coborât cu aproximativ 2% la deschidere și a închis ziua în scădere cu 1,35%. Obligațiunile guvernamentale japoneze s-au apreciat ușor, iar yenul, volatil la începutul sesiunii, s-a slăbit până la aproape 157 de yeni pentru un dolar în a doua parte a zilei.

Ivan, despre prețul carburanților: O creștere mai mare de 3-5 bani la pompă nu este justificată

Ministrul Energiei Bogdan Ivan spune că o creștere mai mare de 3-5 bani a prețului carburanților la pompă nu este justificată în acest moment.

Carburanții ar putea trece de 9–10 lei/litru în România dacă petrolul urcă spre 90–100 dolari/baril, avertizează AEI. Brent a sărit la peste 82 dolari în Asia după escaladarea din Golf

Depășirea pragului de 9–10 lei/litru la benzină și motorină devine „realistă” în România dacă țițeiul se stabilizează pe termen mai lung la 90–100 dolari/baril, pe fondul escaladării militare din Orientul Mijlociu și al riscurilor pentru traficul prin Strâmtoarea Ormuz, a avertizat președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-o analiză transmisă presei.

Prețul gazului în Europa crește cu 25%, pe fondul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu

Prețurile europene ale gazelor naturale au crescut brusc după ce luptele din Orientul Mijlociu au alimentat temeri legate de o perturbare majoră a aprovizionării globale cu energie.

Războiul care poate zgudui planeta / Prețul barilului de petrol ar putea sări de 100 de dolari / Ce urmează la pompă

Atacurile asupra Iranului au declanșat un val de volatilitate pe piețele globale. Prețul petrolului Brent a urcat brusc, investitorii s-au retras din acțiuni, iar analiștii avertizează că, dacă infrastructura energetică din Golf este afectată, barilul ar putea sări lejer de 100 de dolari.

Războiul din Orientul Mijlociu crește prețul petrolului: plus 13% în mai puțin de 48 de ore

Prețul petrolului a explodat luni, la deschiderea piețelor din Asia, după atacul comun lansat de Statele Unite și Israel asupra Iran și după ce președintele Donald Trump a anunțat că loviturile vor continua „până la atingerea tuturor obiectivelor”.

Presa maghiară: Județul Brașov, viitorul centru european al metalelor rare din Groenlanda

Un acord româno-american prevede construirea unei fabrici de prelucrare a metalelor rare în județul Brașov. Minereul va proveni din Groenlanda, iar producția va deservi Europa și Statele Unite, potrivit presei maghiare.

Investitorii, în alertă după moartea lui Khamenei: petrol la 100 de dolari, inflație globală și obligațiuni nesigure

Conflictul din Orientul Mijlociu a trecut de la un risc marginal la o preocupare majoră pentru piețele financiare globale. Moartea lui Khamenei, represaliile iraniene și blocarea Strâmtorii Ormuz schimbă calculele investitorilor.

Profesorul Cristian Socol: Despre consecințele economice și sociale ale Războiului din Orientul Mijlociu. Ce efecte asupra economiei românești?

Analiza consecințelor economice și sociale ale războiului din Orientul Mijlociu depinde structural de durata acestui conflict. Semn al creșterii incertitudinii, deja apar corecții bursiere, iar dolarul american și aurul cresc, ca și active de refugiu, transmite profesorul universitar Cristian Socol avertizează, într-o analiză exclusivă pentru MEDIAFAX.

Opec+ majorează producția de petrol după loviturile SUA-Israel asupra Iranului, care zguduie piețele energetice globale

Opec+ majorează producția de petrol după loviturile SUA-Israel asupra Iranului, în timp ce blocajele din Strâmtoarea Hormuz afectează piețele.

Nvidia formează o alianță ca rețelele 6G să fie construite pentru inteligența artificială

Nvidia, cea mai valoroasă companie din lume, vrea ca viitoarele rețele 6G să fie construite astfel încât să poată susține pe scară largă servicii și dispozitive bazate pe inteligență artificială.

Macron anunță confiscarea în Marea Nordului a unui petrolier din flota fantomă a Rusiei

Președintele francez Emmanuel Macron anunță confiscarea în Marea Nordului a unui petrolier din flota fantomă. Europenii sunt hotărâți să taie sursele de finanțare pentru războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina, a transmis liderul francez.

Efectele războiului din Orientul Mijlociu. Prețul petrolului ar putea crește brusc

Experții avertizează că prețul petrolului ar putea crește brusc în urma izbucnirii războiului din Orientul Mijlociu. Situația este agravată de amenințarea Iranului privind blocarea Strâmtorii Ormuz. Piețele internaționale se vor redeschide luni dimineața.

Care e poziția ANRMPSG despre procesul deschis de Lukoil împotriva sa și a Romgaz. Litigiul vizează licența pentru perimetrul Trident din Marea Neagră

Oficialii Autorității Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG), entitatea care gestionează licențele pentru operațiunile petroliere, au transmis, la întrebarea Mediafax, informațiile disponibile cu privire la litigiul inițiat de gigantul petrolier Lukoil, vizat de sancțiuni internaționale, împotriva sa și a companiei Romgaz, partener minoritar în concesiunea perimetrului Trident din Marea Neagră.

Consiliul de Supraveghere al CE Oltenia, după acuzațiile sindicaliștilor: Nereînnoirea contractelor ajunse la termen nu e disponibilizare. Programul e cunoscut de partenerii sociali

Consiliul de Supraveghere a Complexului Energetic Oltenia, a transmis, în exclusivitate la solicitarea Mediafax, prima reacție oficială după acuzațiile publice făcute recent de sindicaliști.

Cât estimează Primăria Capitalei că va încasa în acest an din instituirea taxei speciale pentru promovarea turistică? Răspunsul oficial al PMB

Oficialii Direcției Cultură, învățământ, Turism din cadrul Primăriei Municipiului București au transmis, la solicitarea Mediafax, care este fluxul de turiști pe care în estimează pentru acest an, dar și nivelul încasărilor din taxa specială de promovare turistică, stabilită prin regulamentul aferent adoptat în ultimele zile de anul trecut.

Cazul Lukoil. Ce înseamnă de fapt amânarea termenului de aplicare a sancțiunilor internaționale? Explicațiile specialiștilor

Specialiștii în drept consultați de Mediafax au explicat ce presupune o nouă amânare a termenului-limită de aplicare a sancțiunilor internaționale în cazul activelor gigantului rus Lukoil, decisă joi de Trezoreria Statelor Unite ale Americii.

Prima reacție a Ministerului Energiei după ce Comisia a anunțat o investigație aprofundată privind planul de restructurare modificat al României pentru CE Oltenia

Ministerul Energiei a transmis, vineri, la solicitarea jurnaliștilor, că investigația aprofundată anunțată de Comisia Europeană în privința ajutoarelor de stat plătite de România Europeană reprezintă o etapă procedurală normală.

Transelectrica a terminat anul 2025 cu un profit net de 328 de milioane de lei, cu 44% mai mic decât cel din anul anterior. Care au fost cauzele

Operatorul național de sistem și transport a energiei electrice a avut rezultate nete pozitive în 2025, dar sub cele din 2024, arată raportul preliminar publicat vineri pe site și la Bursa de Valori București. Scăderea veniturilor a fost influențată, în mare, de evoluția producției și a consumului, și de creșterea accelerată a puterii instalate la prosumatori.

Romgaz a încheiat anul 2025 cu un profit cu 4,39% mai mare decât în 2024. Cum a evoluat producția de gaze și stadiul proiectelor strategice de investiții

Profitul net consolidat al anului 2025 înregistrat de cel mai mare producător național de gaze naturale a ajuns la 3,34 miliarde de lei, fiind cu 140,61 milioane lei, respectiv cu 4,39% mai mare decât cele din anul anterior, arată raportul anual consolidat preliminar al Grupului Romgaz, publicat vineri pe site și la Bursa de Valori București.

Excedent bugetar în ianuarie. Nazare: Execuția arată reziliență în administrarea finanțelor publice

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță că luna ianuarie 2026 s-a încheiat cu un excedent bugetar de 0,85 miliarde lei, respectiv 0,04% din PIB, fiind prima lună ianuarie cu excedent din 2019, după ce în ianuarie 2025 România înregistra un deficit de 11 miliarde lei.

Comisia deschide o investigație aprofundată privind planul de restructurare modificat al României pentru CE Oltenia. Demersul vizează ajutoarele de stat

Comisia Europeană deschide o investigație aprofundată în materie de ajutoare de stat în ceea ce privește planul de restructurare modificat al României pentru CE Oltenia, au transmis, vineri, oficialii Executivului comunitar.