Știri externe

Putin: Rusia nu respinge discuţiile cu Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că iniţiativa africană ar putea fi baza unei soluţii de pace în Ucraina, însă atacurile ucrainene o fac greu de realizat.

Dezastru în Thailanda după ce un depozit de artificii a explodat. Bilanţul tragediei se ridică la peste o sută de răniţi

O explozie a distrus un depozit de artificii din Thailanda, ucigând nouă persoane şi rănind peste o sută, a declarat un oficial local, citat de The Guardian.

Republica Dominicană recunoaşte Sahara de Vest ca parte integrantă din teritoriul Marocului

Marocul consideră Sahara de Vest propriul său teritoriu, dar Frontul Polisario susţinut de Algeria vrea să înfiinţeze acolo un stat independent. Disputa a înrăutăţit relaţiile Marocului cu unii dintre vecinii săi, mai ales cu Algeria. Poziţia Republicii Dominicane a fost exprimată într-o scrisoare de către ministrul său de externe Roberto Álvarez, a declarat Ministerul de […]

China şi-a pus nădejdea în Franţa, în privinţa atenuării relaţiilor cu UE

China speră ca Franţa să poată „stabiliza tonul” relaţiilor dintre UE şi China, a declarat sâmbătă la Beijing vicepremierul He Lifeng unui ministru francez, în timp ce liderii europeni dezbat cum să „elimine riscurile”, dar şi să coopereze cu a doua cea mai mare economie a lumii, potrivit Reuters.

Alegerile din Spania: Socialiştii pierd un loc, după numărarea voturilor din diaspora

Socialiştii spanioli au ieşit cu un loc mai puţin după numărarea voturilor din străinătate la alegerile de săptămâna trecută, ceea ce face mai grea formarea unei coaliţii de stânga, deoarece ar avea nevoie de sprijinul separatiştilor catalani de linie dură, mai degrabă decât de simpla lor abţinere.

Heil Zelenski: filmuleţ în care propaganda rusă îl compară pe preşedintele ucrainean cu Hitler

Un videoclip aşa-zis satiric circulă pe reţelele de socializare şi vizează sprijinul Berlinului pentru Ucraina folosind comparaţii cu nazismul prin sintagma „Heil Zelenski”.

Fiul preşedintelui Columbiei, Nicolas Petro, acuzat de spălare de bani şi arestat

Nicolas Petro, fiul preşedintelui columbian Gustavo Petro, a fost arestat, fiind acuzat de spălare de bani şi îmbogăţire ilicită, a anunţat sâmbătă dimineaţă biroul procurorului general, citat de Reuters.

Kamala Harris, atac la guvernatorul Floridei, Ron DeSantis

Vicepreşedintele Kamala Harris a fost incisivă în discursul său în mai multe state americane unde a fost în ultimele săptămâni, atacându-l pe guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, pentru că a susţinut „istoria revizionistă” despre sclavie.

Războiul din Ucraina, ziua 521. Zelenski vizitează soldaţii din apropierea oraşului Bahmut / Forţele ucrainene continuă contraofensiva şi avansează la sud de Bahmut / Wagner, ameninţare pentru Polonia / Putin anunţă că e gata să facă pace

UPDATE – Rusia, supărată şi pe păpuşa Barbie UPDATE – Podoliak: este timpul să ignorăm plângerile lui Putin Mikhailo Podoliak, consilier al preşedintelui ucrainean Zelenski, a criticat pe Twitter declaraţiile făcute ieri de preşedintele rus Vladimir Putin cu privire la negocieri. „Ignoraţi plângerile lui Putin şi atunci multe lucruri se vor rezolva rapid”, a scris […]

Jaf la drumul mare: oamenii au furat hălci de carne dintr-un caminon răsturnat

23.000 kg de carne s-au răsturnat dintr-un camion, ocazie cu care localnicii au fugit cu bucăţi de vită şi de porc, furtul petrecându-se chiar în faţa poliţiei.

Încă o dispariţie misterioasă în China: al doilea ofiţer superior de negăsit în ultimele trei luni

Mister în legătură cu moartea comandantului adjunct al forţelor de rachete din China, generalul-locotenent Wu Guohua.

Inginer de la centrala nucleară din Zaporojie, răpit şi torturat

Un inginer de la centrala nucleară din Zaporojie a fost reţinut ilegal de Rusia de la "răpirea" sa de luna trecută şi este supus torturii, afirmă compania de stat ucraineană pentru energie nucleară.

Blinken afirmă că preşedintele destituit al Nigerului beneficiază de sprijinul „neclintit” al SUA

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, i-a oferit liderului nigerian destituit Mohamed Bazoum sprijinul Washingtonului şi i-a avertizat pe cei care îl reţin că "sute de milioane de dolari de asistenţă" sunt în pericol.

Liderii africani solicită restabilirea acordului privind cerealele

Liderii ţărilor africane au cerut reînnoirea Iniţiativei privind exportul de cereale prin Marea Neagră, din care Moscova s-a retras unilateral, în cadrul summitului Africa-Rusia de la Sankt Petersburg.

Trădează Franţa Occidentul? China speră că Parisul poate contribui la atenuarea relaţiilor cu Uniunea Europeană

China speră ca Franţa să poată "stabiliza tonul" relaţiilor dintre UE şi China, i-a spus vicepremierul He Lifeng omologului său francez sâmbătă la Beijing, în timp ce liderii europeni dezbat cum să echilibreze reducerea dependenţei şi cooperarea cu a doua economie a lumii.

Statele Unite vor ajuta Australia să dezvolte rachete ghidate până în 2025

Statele Unite vor ajuta Australia să producă sisteme de rachete ghidate cu lansare multiplă până în 2025, a declarat sâmbătă, la Brisbane, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin.

Doi copii printre cele nouă persoane rănite în atacul cu rachete ruseşti asupra oraşului Dnipro

„În primul rând, atacuri cu rachete pe Dnipro. Noaptea, inamicul şi-a continuat teroarea. Am vizitat regiunea Nikopol”, a scris guvernatorul din Dnipropetrovsk pe Telegram. „Artileria grea a lovit chiar Nikopol şi comunitatea Marganets. Consecinţele sunt în curs de investigare. Dar principalul lucru este că localnicii sunt întregi. În Dnipro, numărul victimelor nu s-a schimbat. 9 […]

Ucraina continuă decuplarea culturală de Rusia. Zelenski a mutat oficial data Crăciunului

Ucraina a mutat sărbătoarea oficială de Crăciun de pe 7 ianuarie pe 25 decembrie, cea mai recentă măsură menită să se distanţeze de Rusia.

NASA lansează propria sa platformă de streaming. Vei putea vedea în direct misiunile spaţiale pe Lună şi Marte

Credeai că sunt deja prea multe platforme de streaming după Netflix, Hulu, Disney+, HBO Max Sky Showtime, Amazon Prime şi Apple TV+?  NASA lansează propria sa platformă de streaming  unde va transmite misiunile spaţiale. ,,Vă prezentăm noul serviciu de streaming al NASA, NASA+, care se lansează în curând. Mai mult spaţiu. Mai multe rachete. Mai […]

Cele mai multe incendii din Grecia au fost declanşate „de mâna omului”

Cele mai multe incendii din Grecia au fost declanşate "de mâna omului", potrivit guvernului. Oficialii dau vina pe piromani pentru majoritatea celor 667 de incendii care s-au extins pe fondul vremii extreme.

Financial Times: Ucraina lansează rachete nord-coreene pentru a arunca în aer poziţii ale Rusiei

Câteva unităţi de artilerie ucrainene au tras rachete fabricate în Coreea de Nord împotriva poziţiilor ruse, întorcând muniţia Phenianului împotriva aliatului său, preşedintele Vladimir Putin.

Apple lansează propriul său chatbot şi noi căşti

Apple a anunţat un set de căşti Apple Vision Pro şi urmează să fie testat în această săptămână. Compania a anunţat însă şi un nou instrument, acum că ChatGPT, Bing AI şi Bard AI sunt la modă. Bridget Carey, jurnalista de la CNET, spune: ,, Hai să începem cu cea mai nouă inovaţie Apple, căştile Apple […]

Sateliţii confirmă prezenţa grupării Wagner în Belarus. Ce pregătesc Putin, Lukaşenko şi Prigojin?

Grupul de mercenari Wagner mută trupe şi vehicule din Rusia către baza militară TSEL din Belarus. Transferul are loc ca urmare al unei rebeliuni împotriva Moscovei pe 24 iunie. Creşterea bazei semnalează că armata privată mută un număr mare de personal şi echipamente în cadrul unui acord negociat de Belarus. Wall Street Journal analizează imagini […]

Un artist portughez a întins un covor de bancnote pentru a denunţa costurile vizitei Papei

Celebrul artist de stradă portughez Bordalo II a pătruns în locaţia din Lisabona unde Papa Francisc va celebra o slujbă săptămâna viitoare şi a întins un covor uriaş de bancnote supradimensionate pentru a critica sumele cheltuite de stat pentru acest eveniment, scrie Reuters.

Producători de cipuri din Paris au fost arestaţi pentru că au furnizat tehnologii secrete Rusiei. China este acuzată de SUA că furnizează armament letal Rusiei

Directorii companiei Ommic, condusă de un om de afaceri chinez, au fost arestaţi la Paris.  Ziarul Le Parisien a relatat incidentul, făcând referire la rezultatele anchetei autorităţilor franceze şi la deciziile instanţelor de judecată. Ommic este una dintre puţinele companii europene care produc semiconductori. Aceasta este specializată în fabricarea de cipuri ultra-puternice de înaltă performanţă, […]

Republicanii se întrec în promisiuni. Mike Pence şi Donald Trump vor să interzică avortul şi schimbarea sexului, Ron DeSantis promite uzul forţei letale împotriva cartelurilor mexicane

UPDATE: Donald Trump, fost preşedinte: ,,În prima zi, voi interzice mutiliarea genitală a copiilor” Donald Trump, fostul preşedinte s-a lăudat cu realizările din primul său mandat (2017-2021): ,,Am înlocuit catastrofalul NAFTA, cel mai rău acord,  cu USMCA.  Am creat cele mai puternice frontiere din istoria SUA. Suntem cea mai tare economie. Le-am dat putere celor […]

29 iulie 1890 – Moare pictorul Vincent Willem van Gogh

Vincent Willem van Gogh (30 martie 1853 – 29 iulie 1890) a fost un pictor olandez postimpresionist, care se numără printre cele mai faimoase şi influente personalităţi din istoria artei occidentale.

Trei miliarde de oameni stau lunar pe Facebook. George Butunoiu, sociolog: ,,Facebook este un instrument util pentru afaceri”

Trei miliarde de oameni stau lunar pe Facebook potrivit unui raport de la Meta. Jumătate din români petrec trei ore zilnic pe platforma de socializare. În topul preferinţelor se află Facebook, Instagram şi Tik-Tok. Sociologii susţin că Facebook nu este doar o reţea de socializare, ci şi un mijloc pentru a face profit în lumea […]

Filmul ,,Oppenheimer” este aspru criticat de istorici pentru o greşeală majoră

Oppenheimer, un film biografic al regizorului Christopher Nolan dedicat lui Robert Oppenheimer, considerat inventatorul bombei atomice, încearcă să fie cât mai fidel adevărului istoric.

Războiul din Ucraina, ziua 520. Rusia se arată dispusă la negocieri / Contraofensiva se intensifică pe direcţia sud-est / Armata ucraineană eliberează localităţi noi din Doneţk / Primarul Moscovei susţine că armata a doborât drone inamice / Kim s-a revăzut cu Şoigu

UPDATE – A doua clădire din Dnipro a fost lovită de o rachetă, spune Zelenski O nouă înregistrare video publicată de preşedintele Zelenski pare să arate o a doua clădire lovită de rachete la Dnipro. Preşedintele ucrainean a declarat că o clădire aparţinând Serviciului de Securitate al Ucrainei a fost atacată, pe lângă blocul de apartamente […]

Financial Times: Autoritatea de reglementare din Uniunea Europeană constată că sistemul bancar este „solid”

Sistemul bancar al Uniunii Europene este "solid", doar trei dintre cele mai mari 70 de bănci europene având nevoie de majorarea capitalului în scenariul cel mai grav, anunţă Autoritatea Bancară Europeană, la peste un deceniu de la criza financiară, potrivit Financial Times.

Summitul Rusia-Africa | Liderul Uniunii Africane cere armistiţiu în Ucraina / Putin vrea „ordine mondială multipolară”

Azali Assoumani, liderul Uniunii Africane, a salutat propunerile Rusiei privind furnizarea de cereale naţiunilor din Africa, dar a subliniat că acţiunile sunt insuficiente, astfel că este necesar armistiţiu în Ucraina, iar preşedintele Vladimir Putin a pledat pentru o "ordine mondială multipolară".

SUA aprobă vânzarea a 21 de vehicule amfibii de asalt către România, la un cost de 120,5 milioane de dolari

Potrivit Pentagonului, Guvernul României a solicitat achiziţionarea a 16 vehicule amfibii de asalt (AAV), varianta pentru personal (AAVP-7A1); trei vehicule amfibii de asalt, varianta de comandă (AAVC-7Al); două vehicule amfibii de asalt, varianta de recuperare (AAVR-7Al); 16 mitraliere calibru 50; şi cinci mitraliere M240B de 7,62 mm. Sunt incluse, de asemenea, lansatoare de grenade MK-19; […]

UE a decis sancţiuni contra Rusiei din cauza unei campanii de propagandă despre război

Consiliul Uniunii Europene a anunţat, vineri, sancţiuni împotriva unor persoane şi entităţi din Rusia implicate într-o campanie de distorsionare a informaţiilor despre invazia militară rusă în Ucraina.

Rusia anunţă interceptarea a două rachete lansate din Ucraina

Autorităţile militare ruse au anunţat, vineri, interceptarea a două rachete ucrainene în sud-vestul Rusiei, în apropierea frontierei cu Ucraina, informează cotidianul Le Monde.

Marea Britanie a trimis din greşeală e-mailuri militare destinate Statelor Unite către un aliat al Rusiei

Autorităţile britanice au lansat o anchetă după ce oficiali au trimis din greşeală e-mailuri destinate serviciilor de informaţii militare americane către guvernul din Mali, un aliat al Rusiei.

Polonia nu va accepta anularea restricţiilor privind cerealele din Ucraina. România, îndemnată să adopte o poziţie similară

Polonia nu va accepta anularea restricţiilor privind importurile de cereale din Ucraina după 15 septembrie, afirmă vicepremierul Jaroslaw Kaczynski, îndemnând şi alte ţări, inclusiv România, să nu ofere concesii Uniunii Europene, care a semnalat că măsurile nu vor fi prelungite.

Parlamentul European va creşte cu 15 europarlamentari în urma alegerilor din 2024

Încă 15 europarlamentari îşi vor ocupa locurile în Parlamentul European în urma alegerilor europene de anul viitor, după ce guvernele au ajuns la un acord preliminar cu privire la mărimea acestuia.

Donald Trump afirmă că nu se va retrage din cursa electorală dacă va fi condamnat

Fostul preşedinte american Donald Trump a declarat, vineri, că nu intenţionează să se retragă din cursa electorală prezidenţială dacă va fi condamnat în diversele procese penale care îl vizează.

Naţiunile Unite exprimă preocupări privind condiţiile din închisorile şi centrele sociale din România

Comitetul Naţiunilor Unite pentru Combaterea Torturii (CAT) a exprimat preocupări, într-un raport publicat vineri, în privinţa condiţiilor din peniteciarele din România, din unităţile medicale de psihiatrie şi din centrele de îngrijire socială.