Social

Două zile de foc în România. Cod galben de caniculă în aproape toată ţara, duminică şi luni

Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de caniculă, valabilă duminică şi luni în aproape toată ţara.

Prognoză specială pentru Capitală: Temperaturi maxime de până la 38 de grade

Temperaturile maxime vor ajunge până la 38 de grade Celsius în Capitală, potrivit unei prognoze speciale pentru Bucureşti, emisă de ANM.

Maramureş: un bărbat despre care se ştie că s-a întâlnit cu un urs este căutat de salvamontişti

Salvamontiştii din Maramureş caută duminică un bărbat de 55 de ani, care a fost dat dispărut după ce membrii grupului din care făcea parte s-au întâlnit cu un urs, s-au speriat şi au fugit.

Poliţia se mută la mare. MAI alocă forţe suplimentare pe litoral în sezonul estival

Peste 1.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne vor acţiona, suplimentar faţă de dispozitivele curente, pe litoralul românesc în timpul sezonului estival.

Trafic intens la frontieră în plină vacanţă: 361.000 de persoane au trecut sâmbătă graniţa

361.000 de persoane au tranzitat sâmbătă punctele de trecere a frontierei, cele mai multe pe sensul de intrare în ţară, arată datele Poliţiei de frontieră.

Generaţia X este mai expusă riscului de cancer decât părinţii şi bunicii – studiu

Cei născuţi între 1965 şi 1980 sunt mai expuşi riscului de a dezvolta cancer decât cei care au venit pe lume înaintea lor.

Castelul Balmoral din Scoţia îşi va deschide porţile pentru public pentru prima dată

Castelul Balmoral, refugiu scoţian al familiei regale din Marea Britanie încă din anii 1850, va fi deschis publicului pentru prima dată în istoria sa, scrie Sky News.

Salvamontul, pus la treabă: 44 de persoane salvate sâmbătă din zonele montane

Un caz a fost preluat de serviciul IML, iar alte 14 victime au fost preluate de Ambulanţă sau SMURD, arată Salvamont România.

Închişi în case, înecaţi în Tisa, dispăruţi în munţi. Cum încearcă tinerii să scape din Ucraina, folosind graniţa cu România, pentru a nu merge la război / Cât este şpaga pentru a nu fi trimis pe front

De la începutul războiului, mii de ucraineni au trecut ilegal graniţa pentru a evita serviciul militar, în ciuda interdicţiei naţionale de a părăsi ţara pentru bărbaţii cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani.

Marocul anunţă decesul mamei regelui Mohammed al VI-lea

Prinţesa Lalla Latifa, mama regelui Mohammed al VI-lea al Marocului şi văduva regelui Hassan al II-lea, a murit sâmbătă, a declarat un purtător de cuvânt al palatului regal.

15 amenzi la Marşul Bucharest Pride şi Pride Park

Jandarmii bucureşteni au dat 15 amenzi la Marşul Bucharest Pride şi Pride Park. 11 amenzi au primit contramanifestanţii.

Un atac rusesc asupra unui oraş din Ucraina a ucis 7 persoane, potrivit autorităţilor

Forţele ruse au tras sâmbătă rachete asupra oraşului Vilniansk, din sud-estul Ucrainei, omorând 7 persoane, inclusiv 2 copii, şi rănind alte 18, au declarat oficialii.

Războiul din Ucraina, ziua 857. 10 civili au fost eliberaţi din captivitate / Dronele ruşilor, doborâte peste noapte / Nou ajutor american / Sancţiuni pentru Belarus

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat vineri că zece civili au fost eliberaţi ca parte a unui schimb de deţinuţi, după mai mulţi ani de captivitate în Rusia şi Belarus.

Oficial Hamas: Negocierile cu Israelul privind încetarea focului în Gaza nu au progresat

Eforturile mediatorilor arabi, susţinuţi de Statele Unite, au eşuat până acum în a încheia o încetare a focului, ambele părţi învinuindu-se reciproc pentru impas. Hamas afirmă că orice acord trebuie să pună capăt războiului şi să ducă la retragerea completă a Israelului din Gaza, în timp ce Israelul afirmă că va accepta doar pauze temporare […]

Cernavodă 1 revine după o revizie amplă

Nuclearelectrica anunţă că lucrările aferente opririi planificate a Unităţii 1 CNE Cernavodă au fost terminate, iar sincronizarea la Sistemul Energetic Naţional s-a realizat sâmbătă după-amiază.

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

„În general, condiţiile care prevalează sunt dificile şi periculoase”, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Departamentului pentru Pompieri, Vasilis Vathrakogiannis, în cadrul unei conferinţe de presă, conform AFP. Obişnuită cu verile toride, Grecia se confruntă cu un sezon dificil al incendiilor de vegetaţie după cea mai călduroasă iarnă şi cel mai timpuriu val de […]

Aeroportul Internaţional Henri Coandă, amendă de 10.000 de lei din cauza temperaturii

Aeroportul Internaţional Henri Coandă a primit o amendă de 10.000 de lei din cauza temperaturii din zonele plecări şi sosiri, precum şi din saloanele din zona internaţională Schengen şi non-Schengen.

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Un ofiţer de poliţie sârb a ucis sâmbătă un bărbat care l-a împuşcat în gât cu o arbaletă în faţa ambasadei Israelului la Belgrad, în ceea ce premierul a numit un „act terorist".

MAI trimite peste 1.000 de angajaţi pe litoral, pentru măsuri de siguranţă

Peste 1.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor acţiona suplimentar pe litoralul românesc începând de acest weekend pentru a asigura un sezon estival în siguranţă.

Incident la Bucharest PRIDE. Mai mulţi contramanifestaţi au fost legitimaţi, unul dus la secţie

Pe timpul desfăşurării marşului Bucharest PRIDE, un grup de 10 persoane s-a poziţionat pe traseul manifestaţiei publice autorizate, cu scopul de a-şi exprima nemulţumirea faţă de desfăşurarea acesteia, transmite Jandarmeria. Jandarmii le-au cerut acestor persoane de mai multe ori să înceteze contramanifestaţia. „Anticipând riscul unor altercaţii sau violenţe şi ţinând cont că grupul în cauză […]

Aproape 1,8 miliarde de oameni la nivel global riscă boli grave dacă nu fac sport suficient. Avertismentul lansat de OMS

Un nou studiu realizat de o echipă de cercetători de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi profesori din mediul universitar arată că 1,8 miliarde de oameni de pe glob riscă să dezvolte boli grave dacă nu fac activitate fizică suficientă. Aceşia avertizează că dacă tendinţa se menţine, nivelurile de inactivitate ar putea ajunge la […]

IGSU are de sâmbătă trei noi şalupe multirol

Trei noi şalupe multirol au intrat sâmbătă în dotarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.Acestea vor ajunge în Turnu Măgurele, Tulcea şi Constanţa.

CFR Călători, despre trenul Mangalia-Oradea: Degajări de fum, aproape 3 ore întârziere

CFR Călători anunţă că s-au înregistrat degajări de fum în trenul Mangalia-Oradea şi că nu a fost vorba de un incendiu. Trenul care a plecat vineri seara din Mangalia are o întârziere de aproape trei ore.

Atac terorist asupra ambasadei Israelului la Belgrad. Agresorul a fost ucis, un poliţist rănit

Un bărbat înarmat cu o arbaletă a rănit un ofiţer de poliţie care păzea ambasada Israelului la Belgrad şi, la rândul său, a fost ucis de ofiţer.

Atenţie ce cumperi de la supermarket: prezenţa sticlelor cu alcool în maşină atrage testarea automată / Precizările IGPR cu privire la modificările aduse legislaţiei rutiere

Guvernul a adoptat vineri Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul creşterii siguranţei rutiere, o iniţiativă a Ministerului Afacerilor Interne. Potrivit reprezentanţilor IGPR, una dintre modificările aduse este instituirea unor situaţii obiective în care poliţistul este obligat să efectueze testarea conducătorilor auto, respectiv: dacă în vehicul sunt observate recipiente ce […]

Cât e amenda pentru alarmă falsă. A încasat-o bărbatul care a anunţat amplasarea unei bombe la Palatul de Justiţie din Ploieşti

Bărbatul care joi a sesizat, la 112, amplasarea unei bombe în Palatul de Justiţie din Ploieti, a fost găsit de poliţişti şi amendat cu 4.000 de lei.

Peskov a dezvăluit ce făcea Putin în timpul dezbaterii Biden-Trump

Presa rusă de stat a contabilizat de câte ori candidaţii au pronunţat cuvintele „Vladimir Putin” şi „Rusia”.

Bilanţ IGPR: 531 de persoane au murit în accidente rutiere în primele 5 luni ale anului

531 de persoane au murit în accidente rutiere în primele 5 luni ale anului, cu 8 mai puţine decât în perioada similară din 2023, arată o statistică a Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), prezentată sâmbătă.

Trenul Timişoara-Iaşi, întârziere de 5 ore, din cauza unei locomotive defecte

Trenul Timişoara-Iaşi va ajunge la destinaţie cu o întârziere de aproximativ 5 ore, după ce locomotiva s-a stricat în staţia Lugoj, a anunţat duminică CFR Călători.

Mesajul unor diplomaţi cu ocazia Bucharest Pride 2024: Mai sunt multe de făcut la nivel mondial şi în România

Recunoaştem paşii făcuţi către realizarea egalităţii depline pentru persoanele LGBTQ+, dar şi faptul că mai sunt multe de făcut la nivel mondial şi în România, se arată într-o declaraţie comună semnată de mai mulţi ambasadori în România, făcută cu ocazia Bucharest Pride 2024.

Evaluare Naţională: 474 de candidaţi au lipsit la ultima probă scrisă

Un număr de 474 de candidaţi au lipsit vineri la ultima probă scrisă a Evaluării Naţionale, cea la Limba şi literatura maternă, a anunţat sâmbătă Ministerul Educaţiei.

Blocaj la graniţă: 13 copii, opriţi pe aeroporturi pentru că nu îndeplineau condiţiile pentru ieşirea din ţară

13 copii au fost opriţi, în ultima săptămână, pe aeroporturi pentru că nu îndeplineau condiţiile pentru ieşirea din ţară, a anunţat sâmbătă Poliţia de frontieră.

Remarcă amară de Ziua Dunării: În drumul său, revarsă frumuseţe, însă adună deşeuri

În drumul său, Dunărea revarsă frumuseţe, naşte viaţă, însă se confruntă cu tot felul de probleme, adună deşeuri, printre altele, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, într-un mesaj adresat sâmbătă, când este marcată Ziua Dunării.

O medalie de aur şi 5 de argint pentru România la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

O medalie de aur şi cinci de argint au obţinut elevii români care au participă în aceste zile, în Antalya, Turcia, la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori.

Sultanul de Brunei vrea să cumpere o vilă cu 126 de camere. Reşedinţa a găzduit lideri mondiali, printre care şi Putin

Reşedinţa istorică de vară din Sardinia deţinută de fostul premier italian Silvio Berlusconi ar putea intra în proprietatea extrem de bogatului Hassanal Bolkian, scrie La Stampa.

Ceasul de buzunar al lui Theodore Roosevelt se întoarce acasă la 37 de ani după ce a fost furat

La aproape patru decenii după ce a fost furat dintr-un muzeu din Buffalo, New York, un ceas de buzunar purtat de cel de-al 26-lea preşedinte, Theodore „Teddy” Roosevelt, a fost returnat la casa familiei sale din Long Island, au declarat oficialii citaţi de NBC News.

Un asteroid inofensiv va trece sâmbătă pe lângă Pământ

Asteroizii de dimensiunea celui mai recent trec pe lângă noi cam la fiecare 25 de ani, potrivit NBC News.

Papa l-a înduplecat pe Putin: doi preoţi fac parte din lotul de 10 prizonieri eliberaţi de Rusia

Printre cei 10 prizonieri eliberaţi de Moscova se numără şi cei doi preoţi greco-catolici, Ivan Leviţki şi Bohdan Heleta, părinţi ai congregaţiei Preasfântului Mântuitor.

Un DJ riscă o amendă de 300.000 de euro, după ce a organizat o petrecere ilegală într-o rezervaţie naturală

Artistul DJ Diplo a înfuriat Ibiza, după petrecerea electronică dată pe plaja protejată Es Vedrà.

Dezbaterea cu Trump l-a epuizat pe Biden. Preşedintele SUA a avut nevoie de ajutor, pentru a ieşi din scenă

Declarat „învins” de specialişti, Joe Biden a părut obosit la finalul dezbaterii cu rivalul Donald Trump, fiind ajutat de soţia sa, Jill, să coboare de pe scena amplasată de CNN.