rusia

Gherasimov: „Trupele noastre avansează practic în toate direcțiile”. Rusia raportează avantaje pe toate fronturile din Ucraina

Un ofițer rus de rang înalt a inspectat miercuri pozițiile deținute de trupele sale în Ucraina și a declarat că forțele Moscovei avansează pe toate fronturile, a anunțat Ministerul rus al Apărării, precizând că cele mai grele lupte au loc în jurul centrului logistic Pokrovsk.

15 persoane, acuzate de terorism în Lituania. Atacurile, comise în numele Moscovei

Lituania a anunțat miercuri inculparea a 15 persoane care au acționat în numele Rusiei și au organizat acte teroriste ce vizau detonarea unor colete în camioane și avioane din Germania, Polonia și Regatul Unit în 2024, scrie Le Figaro.

Polonia cere Uniunii Europene să oprească importurile de petrol rusesc până în 2026

Polonia a cerut statelor membre ale Uniunii Europene care încă achiziţionează petrol din Rusia să înceteze aceste importuri până la sfârşitul anului 2026 şi le va oferi sprijin pentru atingerea acestui obiectiv, a declarat miercuri ministrul energiei, Milosz Motyka, potrivit Reuters.

Friedrich Merz acuză Rusia și pe Vladimir Putin de destabilizarea Occidentului și crime de război

Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a lansat miercuri acuzații directe la adresa președintelui rus Vladimir Putin, acuzând Rusia că „testează de mult timp limitele Occidentului”, „sabotează, spionează, ucide” și încearcă să destabilizeze societățile occidentale.

17 septembrie. Acum 86 de ani rușii invadau Polonia. România avea să cadă pradă la rândul ei pactului Ribbentrop-Molotov

Polonia marchează astăzi 86 de ani de la invazia Uniunii Sovietice, o ofensivă militară care a început la 17 septembrie 1939 și a consfințit sfârșitul celui de-al Doilea Stat Polonez. Evenimentul, produs în contextul pactului Ribbentrop-Molotov, a schimbat radical soarta Europei de Est și rămâne până azi un reper dureros al memoriei colective poloneze, dar și un avertisment al pericolului prezentat de Rusia în context atualului conflict din Ucraina, dar și al incidentelor cu drone din ultimele zile ce au afectat atât Polonia cât și România.

„Ramsteinul Estului”. Un fost comandant NATO afirmă că România este vitală pentru viitorul Ucrainei

Generalul Philip Breedlove, fost Comandant Suprem Aliat al NATO, a explicat într-un interviu acordat publicației ucrainene Kyiv Post de ce baza de la Mihail Kogălniceanu are un rol esențial pentru Ucraina.

Procurorul general: Rusia a mizat pe conspiraţionişti şi pe retorica identitar-nostalgică

Procurorul general al României, Alex Florenţa, a explicat marţi, în cadrul prezentării privind interferenţa Federaţiei Ruse în alegerile prezidenţiale din 2024, care au fost principalele grupuri vizate de campania de dezinformare desfăşurată online.

Exercițiile Zapad 2025: Rusia și Belarus au exersat lansarea de arme nucleare tactice

Rusia și Belarus au exersat lansarea armelor nucleare tactice rusești în cadrul unor exerciții militare comune, a declarat marți președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko.

Atacurile cu drone ucrainene determină Rusia să ia în considerare scăderea producţiei de petrol

Monopolul rus de stat pentru conductele de petrol, Transneft, a avertizat producătorii că s-ar putea să fie nevoiţi să reducă producţia, după ce atacurile cu drone ucrainene au avariat porturi şi rafinării cheie pentru export, au declarat, marţi, pentru Reuters trei surse din industrie.

Polonia, prinsă în capcana Kremlinului. Drone rusești, criză politică și isterie anti-Ucraina

Pe 10 septembrie, aproape 20 de drone rusești au încălcat spațiul aerian al Poloniei, un incident care a generat îngrijorare în întreaga Europă de Est. Avioanele de vânătoare poloneze au fost trimise rapid în misiune, unele drone au fost doborâte, iar oficialii au declarat că țara a fost atacată.

Zelenski cere un sistem european de apărare aeriană după atacul rusesc care a rănit 13 oameni

Forțele ruse au bombardat orașul ucrainean Zaporijjea, din sud, rănind 13 persoane, inclusiv doi copii, au anunțat marți autoritățile. Volodimir Zelenski a îndemnat liderii europeni să facă din continent un loc sigur, construind un ambițios „scut” de apărare aeriană.

Ucraina reia transmisiunile în direct ale ședințelor parlamentare după o pauză de peste trei ani

Pentru prima dată de la începutul invaziei ruse din 2022, Parlamentul Ucrainei a difuzat în direct o ședință plenară, marcând un pas spre transparență după ani de restricții impuse din motive de securitate.

UE amână al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Decizia depinde și de tarifele impuse de Trump

Uniunea Europeană a decis să întârzie prezentarea noului pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, programat pentru 17 septembrie, pe fondul solicitărilor președintelui american Donald Trump ca aliații europeni să oprească complet achizițiile de petrol rusesc înainte de a aplica noi măsuri.

Războiul din Ucraina s-ar putea încheia în 90 de zile, spune șeful Trezoreriei SUA

Europa poate opri războiul din Ucraina în cel mult trei luni, spune Scott Bessent, dacă sancționează Rusia acolo unde este cea mai vulnerabilă: veniturile din petrol.

Procurorul general a prezentat amploarea atacurilor cibernetice asupra României: Rețea cu sute de pagini de Facebook și 22.000 de boți pe TikTok

Procurorul general Alex Florența a explicat ce scop au avut atacurile cibernetice asupra României. Inducerea în eroarea a populației, dezordinea socială și destabilizarea și slăbirea statului, a spus Florența, care a analizat și rolul jucat de TikTok.

Procurorul general: Scopul războiului hibrid rusesc împotriva României – slăbirea statului din interior

Procurorul general Alex Florența avertizează că războiul hibrid dus de Rusia împotriva României urmărește inducerea în eroare și polarizarea populației, crearea de tensiuni sociale și presiuni asupra instituțiilor, scopul final fiind slăbirea statului din interior.

Rusia ar fi pierdut peste 1,09 milioane de militari de la începutul invaziei, estimează Statul Major ucrainean

Forțele armate ucrainene estimează că armata rusă a pierdut aproximativ 1.096.430 de militari de la lansarea invaziei pe scară largă din 24 februarie 2022, inclusiv 910 numai în ultima zi, scrie Kyiv Independent.

Yale: Copii ucraineni trimiși de Rusia în peste 200 de centre pentru „reeducare” și instruire militară

Un studiu al Yale School of Public Health arată că mii de copii ucraineni au fost duși, din 2022, în cel puțin 210 facilități din Rusia și teritoriile ocupate, unde sunt supuși reeducării și pregătirii militare, în cadrul unei campanii de „rusificare” de amploare.

Nicușor Dan, despre doborârea dronelor: Există cadrul legal, dar decizia se ia de la caz la caz

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că legea adoptată în primăvară oferă cadrul legal pentru doborârea dronelor periculoase, însă decizia trebuie luată de la caz la caz pentru a evita pagube colaterale.

Războiul din Ucraina, ziua 1.300. Șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, condamnă încălcarea spațiului aerian românesc de către dronele rusești / Ucraina a distrus sistemul rusesc de apărare aeriană Buk, în valoare de 40 de milioane de dolari

Militarii ruși s-au infiltrat într-un sat din Ucraina îmbrăcați în civili Militari ruși, îmbrăcați în civili, s-au infiltrat în satul Yampil din Donețk, ceea ce încalcă legea internațională, grupului de analiști ucraineni DeepState, citați de Ukrainska Pravda.  Pe imagini ale camerelor de supraveghere din zonă se vede cum militarii ruși deschid focul asupra sătenilor cu […]

Finlanda, despre incursiunile dronelor rusești în Polonia și România: Rusia încearcă să destabilizeze țările occidentale

Generalul Janne Jaakkola, comandantul Forțelor de Apărare ale Finlandei a precizat că monitorizează îndeaproape exercițiile militare comune Zapad-2025, exercițiile militare dintre Rusia și Belarus, vorbind și despre atacul cu drone din Polonia, dar și incidentul din România.

Cine ar fi fost de vină pentru atacul cu drone din Polonia, dar și incidentul din România? Declarațiile unui oficial rus

Atacul cu drone din Polonia, dar și incidentul în care o dronă rusă a intrat în spațiul aerian al României ar fi putut fi cauzate de MI6, potrivit autorităților ruse.

Raiffeisen vrea să plece din Rusia. Decizia e blocată între Moscova, Bruxelles și Washington

Banca austriacă încearcă de mai bine de 3 ani să găsească un cumpărător pentru subsidiara sa din Rusia. Kremlinul impune taxe de „ieșire” de până la 50% din valoarea activelor.

Suedia îl acuză pe Viktor Orbán de minciuni scandaloase: „Este disperat înainte de alegeri”

Tensiuni diplomatice între Suedia și Ungaria: Viktor Orbán atacă justiția suedeză, iar premierul Ulf Kristersson îl acuză că minte și distruge statul de drept la el acasă.

Andreea Beatrice Ana, calificare în semifinalele categoriei 55 kg la Campionatul Mondial de Lupte

Luptătoarea română Ana Andreea Beatrice s-a calificat luni în semifinalele Campionatului Mondial de Seniori de la Zagreb, după un parcurs impecabil, cu trei victorii la categoria 55 kg.

Schimbări pe frontul ucrainean: Rusia înaintează în sud și est, Ucraina contraatacă în nord

În timp ce Rusia atacă în sud și est, Ucraina recâștigă teritorii în nord și centru prin operațiuni militare desfășurate împreună de armată și Garda Națională.

Rusia avertizează Europa: Vom ataca orice stat care ne ia bunurile

Rusia amenință statele europene cu represalii dacă Uniunea Europeană confiscă sau folosește activele rusești înghețate pentru a sprijini Ucraina.

Răzgândire istorică. Trump face un pas lateral și recunoaște statutul de „agresor” al Rusiei în relația cu Ucraina

„Am oprit șapte războaie și am crezut că acesta va fi ușor pentru mine, dar s-a dovedit a fi dificil”

Ambasada Rusiei respinge acuzațiile României după incidentul cu drona: „o provocare intenționată a regimului de la Kiev”

Ambasada Rusiei la București a respins ca nefondat protestul autorităților române privind intrarea unei drone rusești în spațiul aerian al României, susținând că incidentul ar fi fost o provocare a Ucrainei și că nu există dovezi concrete privind proveniența aparatului.

Băsescu afirmă că drona rusească intrată în spațiul aerian al României trebuia doborâtă: „A fost o greșeală că nu i s-a demonstrat Rusiei că poate fi lovită drona”

Fostul președinte Traian Băsescu afirmă că nerespectarea doborârii dronei ruseşti intrate în spaţiul aerian românesc a fost „o greșeală”, pentru că nu s-a demonstrat Rusiei că poate fi lovită o dronă, ceea ce, spune el, decredibilizează capacitatea de apărare a ţării.

Ministrul Apărării avertizează: Va trebui să ne obișnuim cu incursiunile dronelor rusești

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, afirmă că România trebuie să se aștepte la repetarea incidentelor cu drone rusești în spațiul aerian, care fac parte dintr-o strategie de testare a NATO și că singura soluție este coordonarea strânsă cu aliații și întărirea capacităților de apărare.

Reacția Ursulei von der Leyen după ce o dronă rusească a intrat în spațiul aerian al României: „O amenințare serioasă la adresa securității regionale”

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, condamnă intrarea dronelor rusești în spațiul aerian românesc, numind-o o încălcare flagrantă a suveranității UE și o amenințare la adresa securității regionale.

Șefa diplomației UE: Încălcarea spațiului aerian românesc de către dronele rusești este „inacceptabilă”

Șefa politicii externe a Uniunii Europene, Kaja Kallas, a condamnat duminică intrarea dronelor rusești în spațiul aerian al României în timpul unui atac asupra Ucrainei, numind această acțiune „inacceptabilă” și exprimând solidaritatea UE cu România.

Victor Negrescu: Incidentele cu drone arată cât de important este faptul că România face parte din NATO

Eurodeputatul Victor Negrescu afirmă că incidentele recente cu drone demonstrează cât de importantă este apartenența României la NATO.

Maia Sandu acuză Rusia că folosește preoți și boți pentru a influența alegerile din Republica Moldova

Președinta Maia Sandu acuză Rusia de ingerință în alegerile din Republica Moldova, inclusiv asupra alegătorilor din diaspora.

Rusia testează racheta hipersonică Zircon în timpul exercițiilor militare Zapad

Ministerul Apărării din Rusia a anunțat duminică lansarea cu succes a rachetei hipersonice de croazieră Zircon către un obiectiv din Marea Barents, ca parte a exercițiilor militare Zapad.

Dronă detectată în spațiul aerian al României. Avioane F-16 și Eurofighter au decolat pentru monitorizarea situației la granița cu Ucraina / Două mesaje RO-Alert în Tulcea

Două aeronave F-16 au detectat sâmbătă o dronă în nordul județului Tulcea. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis un mesaj RO-Alert.

Temându-se de agresiunea Rusiei, Polonia se înarmează și atrage tot mai mulți voluntari în programele de pregătire militară

Polonia se înarmează și atrage tot mai mulți voluntari în programele de pregătire militară, pe fondul temerilor crescânde privind agresiunea Rusiei.

Trump cere statelor NATO să oprească achizițiile de petrol rusesc și propune tarife uriașe Chinei

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a transmis sâmbătă o scrisoare către statele membre NATO, îndemnându-le să înceteze achizițiile de petrol rusesc și să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

Alianța China-Rusia-Coreea de Nord: Kim Jong-un pregătește o nouă strategie militară

Liderul nord-coreean Kim Jong-un a anunțat o nouă strategie militară ce vizează dezvoltarea simultană a arsenalului nuclear și a armatei convenționale.