Sute de cărți rare din departamentul de antichități egiptene au fost deteriorate de o scurgere de apă la muzeul Luvru evidențiind starea de degradare a infrastructurii la doar câteva săptămâni după jaful care a scos la iveală vulnerabilități în securitate.
De la deschiderea secțiilor de vot și până la ora 18.00, au fost înregistrate 61 de sesizări privind posibile incidente electorale și se fac cercetări cu privire la 46 de fapte penale, au anunțat reprezentanții MAI.
Remus Ștefureac, directorul general al INSCOP Research, a comentat duminică, într-o postare pe Facebook, nivelul prezenței la vot în București până la ora 17.00, în contextul alegerilor pentru Primăria Capitalei.
Tinerii bucureșteni nu se mobilizează la vot fără un impuls emoțional puternic, asfel că prezența a ajuns la un minim istoric până la ora 17:00, arată sociologul Antonio Amuza.de la Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES).
Verificările în rețeaua de apă din Prahova continuă. Apa care a părăsit stația Voila îndeplinește condițiile pentru consumul uman, dar se mai fac analize în rețeaua de distribuție, a anunțat duminică Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.
Cătălin Drulă, candidatul USR la alegerile parțiale pentru Primăria Municipiului București, a făcut un apel la mobilizare îndemnând bucureștenii să iasă la vot.
Numărul bucureștenilor care au votat până la ora 17.10 a ajuns la 25%, potrivit datelor oficiale cu privire la prezența la urne. Au votat peste 450.000 de alegători.
Lando Norris a devenit campion mondial de Formula 1 pentru prima dată în carieră, după ce a încheiat pe locul al treilea în Marele Premiu de la Abu Dhabi. Verstappen a câștigat Grand Prix-ul, însă nu a fost suficient pentru a-l depăși pe Norris în clasamentul general.
Daniel Băluță, candidatul PSD la alegerile parțiale pentru Primăria Municipiului București, acuză atitudinea unui contracandidat care „se declară câștigător” subliniind că este „nedemocratic și ilegal”.
Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a anunțat duminică faptul că se va întâlni cu președintele Donald Trump afirmând că a doua fază a planului american pentru Gaza este „foarte aproape”, deși negocierile continuă, relatează Reuters.
Celebrul Teatro alla Scala din Milano sărbătorește duminică deschiderea sezonului de gală cu o operă rusă, pentru a doua oară de la invazia Moscovei în Ucraina din 2022, scrie AP.
Ciprian Ciucu, unul dintre candidații la alegerile pentru Primăria Capitalei de duminică, acuză de manipulare unele partide, din cauza rezultatelor sondajelor trimise.
Biroul Electoral al Municipiului București a anunțat că votarea pentru alegerea primarului general de duminică , se va încheia strict la ora 21:00, fără posibilitatea prelungirii programului.
Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a transmis un mesaj pe rețelele de socializare după ce a viotat în cadrul scrutinului de duminică. Acesta a subliniat că municipiul are nevoie de stabilitate, responsabilitate și continuitate în administrație.
Autoritățile din Iași au deschis un dosar penal după ce o persoană ar fi votat pe liste suplimentare deși locuiește în altă comună. În județul Iași au loc alegeri în comuna Vânători.
Donald Trump Jr. a declarat la Doha Forum că Ucraina nu reprezintă o prioritate pentru publicul american, subliniind că Washingtonul nu mai este dispus să scrie „cecuri” fără limită.
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Prahova a finalizat, duminică, analizele microbiologice la stația de tratare ESZ Voila și transmite că apa tratată în această stație este potabilă.
Macedonia de Nord, una dintre cele mai puțin vizitate țări din Europa, ascunde comori naturale spectaculoase și prețuri incredibil de accesibile, mult sub nivelul destinațiilor turistice consacrate.
Bucureștenii se pare că votează rațional, fără să fie contaminați de ideologia promovată de „o stafie care bântuie România”, consideră sociologul Marius Pieleanu, CEO-ul Avangarde, parte in consorțiul CURS-Avangarde, care colectează datele pentru Exit-Poll-ul de la ora 21.00, relatează stiripesurse.ro.
Antonio Damasio a studiat neurologia la sfârșitul anilor 1960 pentru a înțelege ce îi face pe oameni fericiți sau nefericiți. Ani de cercetare i-au permis să înțeleagă acest lucru. Și, patru decenii mai târziu, devenit unul dintre cei mai eminenți neurocercetători, el susține că inteligența artificială (IA) este cea mai mare amenințare la adresa fericirii.
Liderul deputaților AUR, Mihai Enache, reclamă că la alegerile locale parțiale pentru viitorul președinte al Consiliul Județean Buzău, „există primari din mai multe localități din Buzău care execută ordine primite de la conducerea PSD-ului pentru a intimida și mitui alegătorii”.
Administrația Națională „Apele Române” reacționează după ce au apărut, în spațiul public, imagini video care arată umectări vizibile. Specialiștii spun că este un comportament normal al lucrării hidrotehnice, caracteristic perioadei de iarnă.
Primele date ale unei cercetări sociologice realizate în ziua alegerilor din București, până la prânz, conturează profilul alegătorului din Capitală: orientat majoritar pro-european, cu opțiuni ancorate în oferta partidelor, dar marcat de temeri economice și de neîncredere în clasa politică.
Anca Alexandrescu, candidata independentă susținută de AUR la Primăria Capitalei, a votat duminică și a spus că a ales „un oraș în care să se poată trăi și în care să ne permitem să trăim”.
Hainele pe care le purtăm pot conține substanțe dăunătoare sănătății noastre și, deși nu reprezintă principala sursă de expunere la toxinele pe care le întâlnim zilnic, acestea sunt prezente. Pentru a minimiza riscurile asociate cu anumite materiale și coloranți, experții subliniază importanța spălării hainelor noi înainte de a le purta.
La ora 13:00, prezenţa la vot pentru Alegerea Primarului Municipiului București era de doar 13,17%, adică 237.545 de alegători – cel mai slab nivel de participare la prânz din ultimii ani în Capitală. La același moment al zilei, în iunie 2024 votaseră peste era 16,43% (297.343).
Persoane necunoscute au distrus, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 27 de mașini, parcate în oraș. Unele au oglinzile rupte, altele parbrizele sau geamuri laterale spart.
Comunitatea românească din SUA a sărbătorit Ziua României la reședința președintelui Donald Trump, la Mar-a-Lago. Consilierul prezidențial Eugen Tomac spune că președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj video de felicitare.
Keith Kellogg, trimisul special al președintelui american Donald Trump pentru Ucraina, a declarat că un acord pentru încheierea războiului din Ucraina este „foarte, foarte aproape”.
Polițiștii din Dâmbovița au confiscat peste 4.500 de kilograme de deșeuri feroase găsite într-un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, condus de un bărbat de 46 de ani, în localitatea Ulmi.
Un grup de soldați a declarat la televiziunea națională că a preluat puterea în Benin, țară din Africa de Vest. Cu toate acestea, situația a rămas neclară, soldații loiali președintelui Beninului, Patrice Talon, afirmând că au dejucat încercarea de lovitură de stat de a răsturna guvernul, adăugând că liderul țării este în siguranță.