Andreea Tobias

Reacția Ministerului Justiției după decizia Curții de Justiție a UE privind fugarii

„Juridic, hotărârea CJUE reprezintă un succes pentru autoritățile române, dispozitivul hotărârii reflectând poziția exprimată de România în fața instanței, atât în observațiile scrise, cât și în ședința de audiere a pledoariilor”, transmite Ministerul Justiției după decizia Curții de Justiție a UE.

Remiză pentru Farul în meciul amical cu echipa bulgară Cerno More Varna, 1-1

Farul Constanța a încheiat la egalitate meciul amical disputat pe teren propriu,vineri după-amiază, în compania echipei bulgare Cerno More Varna, scor 1-1.

REPER reacționează la declarațiile lui Octavian Berceanu, după ce și-a anunțat demisia din partid

„Democrația internă se bazează pe reguli, nu pe atacuri personale”, transmite REPER, care ia act de decizia lui Octavian Berceanu de a-și retrage candidatura la funcția de președinte și la Primăria Municipiului București și de a demisiona din partid.

Dragoș Pîslaru face ordine la minister: Sunt angajați care vin la serviciu „ca la plajă”

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, aplică o circulară pentru ținută decentă: „Tricourile Metallica sunt ok, problema e să fii îngrijit".

Marinescu, după declarațiile lui Kelemen: „Nu pot să iau o poziție pentru conducătorul Guvernului”

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, evită să comenteze direct declarația liderului UDMR, Kelemen Hunor, care a spus că „mai bine mergem cu toții acasă” dacă legea pensiilor magistraților va pica la Curtea Constituțională.

Incendiu în clădirea Parlamentului Republicii Moldova

Un incendiu s-a produs, joi după-amiază, în clădirea Parlamentului Republicii Moldova.

Giorgio Armani, regele modei, a murit la vârsta de 91 de ani

Giorgio Armani, „regele modei”, a murit joi, înconjurat de familie și de Leo Dell'Orco, partenerul său din ultimii 20 de ani. Avea 91 de ani.

STB modifică traseele tramvaielor din cauza lucrărilor pe Theodor Pallady

Începând cu 6 septembrie, STB modifică traseele a cinci linii de tramvai din cauza lucrărilor de modernizare pe Bulevardul Theodor Pallady.

Un parlamentar afiliat PSD a semnat o moțiune AUR: „Am semnat ca primarul, nici nu știam că e moțiune de cenzură”

„Mă grăbeam" - este explicația lui Dorin Popa, afiliat grupului social-democraților, pentru semnarea moțiunii de cenzură a AUR.

Dan: Trebuie să continuăm să exercităm presiuni asupra Rusiei

„Trebuie să continuăm să exercităm presiuni asupra Rusiei, deoarece aceasta continuă să demonstreze că nu își dorește pacea. Din păcate, ea înțelege doar limbajul forței și trebuie să acționăm în consecință”, spune președintele Nicușor Dan după „Coaliția celor dispuși”.

Executivul stabilește bursele școlare: 15% dintre elevi pot primi 450 lei pentru merit

Guvernul a aprobat acordarea a patru tipuri de burse pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat, de merit (450 lei), sociale și tehnologice (300 lei) și pentru mame minore (700 lei).

Guvernul oferă subvenții de 2.250 lei/lună pentru angajarea victimelor violenței domestice

Guvernul sprijină integrarea pe piața muncii a victimelor violenței domestice și traficului de persoane prin subvenții de 2.250 lei/lună pentru angajatori.

„Fake news-ul” că România dă gratis energie Republicii Moldova, demontat de Bogdan Ivan

Ministrul Energiei Bogdan Ivan respinge categoric afirmațiile că România oferă energie electrică gratuită Republicii Moldova, prezentând date care arată că țara noastră vinde energie mai scump decât o cumpără.

Prețuri dinamice la energie: 80 bani ziua, 1,4 lei seara în intervalele de vârf. Bogdan Ivan explică mecanismul

Consumatorii vor putea beneficia de energie mai ieftină în anumite ore ale zilei prin introducerea prețurilor dinamice, care vor avea maxim 1 leu dimineața, 80 bani la amiază și 1,4 lei seara. Românii ar putea economisi pornind aparatele de aer condiționat ziua, când energia este mai ieftină.

Cum pot consumatorii să aleagă furnizori mai ieftini de energie electrică. Procedura este gratuită, explică Ivan

Bogdan Ivan spune că românii pot schimba gratuit furnizorul de energie electrică într-un termen cuprins între 24 de ore și 30 de zile, alegând online de pe site-ul ANRE operatori cu prețuri mai mici.

18 români infectați cu West Nile în această vară, majoritatea din București. Recomandarea autorităților

18 persoane au fost infectate cu virusul West Nile în România din iunie până în septembrie, 14 bărbați și doar 4 femei, cei mai mulți având peste 60 de ani.

Numărul victimelor accidentului feroviar din Lisabona crește la 17 morți și 21 de răniți

Numărul victimelor accidentului feroviar din capitala Portugaliei, Lisabona, a crescut cu două persoane, ajungând la 17 morți și 21 de răniți, au anunțat joi serviciile de urgență.

COVID-19: Aproape 4.000 de cazuri noi într-o săptămână în România, 9 decese raportate

România a înregistrat 3.982 de cazuri noi de COVID-19 în săptămâna 25-31 august, o creștere de 3,4% față de perioada anterioară, și 9 decese.

Câciu contrazice scenariile apocaliptice: Investițiile depășesc deficitul primar, lucrurile trebuie făcute atent, echilibrat

Fostul ministru de Finanțe Adrian Câciu susține că lipsesc informațiile oficiale despre execuția bugetară și vrea să se oprească „cântatul prohodului României" la televizor, susținând că economia trebuie stimulată, nu îngropată în scenarii apocaliptice.

Guvernul dezbate joi 23 de hotărâri, de la burse la investiții din PNRR

Guvernul se întrunește joi pentru a dezbate 23 de hotărâri, printre care metodologia de acordare a burselor și măsurile de reformă a pieței energetice.

Reforma în administrație nu trebuie să însemne obligatoriu concedieri ci servicii mai bune, afirmă Daniel Zamfir

Reforma în administrație nu înseamnă neapărat să dai oameni afară, spune la RFI liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir.

Daniel Zamfir: Este exclus ca PSD să voteze moțiunile de cenzură

 PSD nu va vota moțiunile de cenzură depuse de Opoziție, spune la RFI liderul senatorilor social-democrați, Daniel Zamfir.

Cazul femeii moarte la Maternitatea Sibiu: Medici sancționați pentru monitorizare deficitară

Trei angajați ai secțiilor de terapie intensivă din Maternitatea Sibiu au fost amendați cu câte 2.000 lei pentru nerespectarea protocoalelor de monitorizare în cazul tinerei decedate la finele lunii august.

ANM: Vreme caniculară și val de intens de căldură cu temperaturi de până la 36°C pentru joi și vineri

Valul de căldură se intensifică vineri în vestul țării, unde temperaturile vor ajunge la 36 de grade, după ce joi maximele se opresc la 34°C. Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi, două alerte Cod galben de val de căldură.

Comerțul cu amănuntul a crescut cu 4,5% în iulie, tras de vânzările de carburanți

Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul a crescut cu 4,5% în iulie 2025 față de aceeași lună din 2024, potrivit datelor ajustate sezonier ale INS. Creșterea e susținută în principal de vânzările record de carburanți.

Un magnat dat în judecată de mama sa declară faliment, cu datorii de 370.000 dolari pentru petreceri

Jason Ader, fost magnat de pe Wall Street care apărea la CNBC, şi-a dus fondul 26 Capital Acquisition Corp în faliment în iulie, după o preluare eşuată de 2,5 miliarde de dolari a celui mai mare cazinou din Filipine.

Olguța Vasilescu: Două comune similare, situaţii diferite: una să dea afară 6 oameni, alta să angajeze unul

Lia Olguţa Vasilescu explică motivele pentru care PSD a cerut amânarea reformei administraţiei locale cu două săptămâni, pornind de la un exemplu concret prezentat de preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu: două comune similare ca număr de locuitori aveau situaţii complet diferite.

PSD va depune săptămâna viitoare un proiect pentru eliminarea CASS pentru veterani şi invalizi

Liderul PSD Sorin Grindeanu a anunţat că partidul va depune săptămâna viitoare un proiect de lege pentru eliminarea CASS pentru mai multe categorii sociale, după ce amendamentele nu au fost acceptate în pachetul fiscal al coaliţiei.

Durerile menstruale severe la adolescente cresc cu 76% riscul de dureri cronice la vârsta adultă

Adolescentele care suferă de dureri menstruale severe au un risc cu 76% mai mare de a dezvolta dureri cronice la vârsta de 26 de ani, arată un nou studiu făcut de cercetătorii de la Universitatea din Oxford.

Doi cetăţeni străini au fost agresaţi cu pumnii şi un obiect contondent în Cluj

Doi tineri de 18 şi 20 de ani din Cluj-Napoca şi Apahida au fost arestaţi pentru că au agresat doi cetăţeni străini pe un pasaj pietonal din zona Căii Dezmir.

Se reiau zborurile spre Israel. Wizz Air reia zborurile către Tel Aviv din Bucureşti şi Iaşi în septembrie

Wizz Air anunţă reluarea zborurilor din Bucureşti şi Iaşi către Tel Aviv, începând cu prima săptămână din septembrie.

Bolojan a amenințat Coaliția că-și va da demisia din funcția de premier / Coaliția și Guvernul se reunesc astăzi pentru amendamentele la pachetul fiscal

Guvernul lui Ilie Bolojan își asumă luni, de la ora 19.00, răspunderea în Parlament pe al doilea pachet fiscal, format din cinci proiecte, printre care și reforma pensiilor magistraților. Reforma administrației locale a fost amânată din cauza disputelor din coaliție. Înainte, la ora 16.00, Executivul se reunește pentru a adopta varianta finală a proiectelor, fie în forma inițială, fie cu amendamente.

Avertisment DNSC: Escroci se dau drept angajați ai instituției și promit recuperarea banilor pierduți

Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează că atacatorii sună oamenii pretinzând că sunt angajați DNSC și oferă servicii de recuperare a banilor pierduți în fraude anterioare.

Virusul West Nile în România: 13 cazuri de infecție, cei mai afectați sunt vârstnicii

România a înregistrat 13 cazuri de infecție cu virusul West Nile de la începutul perioadei de supraveghere (2 iunie) până la 28 august, dintre care 12 confirmate și unul „probabil”.

Programul Rabla pentru persoane fizice se lansează în septembrie. Care este cuantumul sprijinului financiar

Administrația Fondului pentru Mediu va lansa în septembrie programul Rabla pentru persoane fizice, cu un buget total de 200 de milioane de lei și vouchere de până la 18.500 de lei pentru autovehicule electrice.

Sezonul chiriilor bate la ușă: Orașul cu cele mai mari prețuri din România și costul chiriilor pe sectoare în Capitală 

Capitala rămâne cea mai scumpă pentru chiriași, cu prețuri de până la 1.100 de euro pentru un apartament cu trei camere în Sectorul 1. Prețurile au crescut cu 20% în Oradea. Contactările dintre proprietari și chiriași au crescut cu 13% în august.

Tomac: Coaliția are obligația să comunice mult mai clar și mai empatic

Amânarea pachetului de măsuri privind administrația publică arată o lipsă de soliditate a coaliției, spune la RFI eurodeputatul Eugen Tomac. Președintele PMP atrage atenția că o eventuală rupere a coaliției ar avea consecințe asupra întregii societăți.

Peste 1.100 de blocuri din Sectorul 4 rămân fără apă caldă până vineri

Peste 1.100 de blocuri din Sectorul 4 nu vor avea apă caldă până vineri seară din cauza lucrărilor de reparații la rețeaua termică, anunță Termoenergetica București.

Meteo ANM: Cod galben de caniculă și disconfort termic pentru marți, în 16 județe

16 județe se vor afla marți sub Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat. Temperaturile vor urca până la 35 de grade Celsius.

Deportare blocată în ultimul moment pe pista de decolare. Administrația Trump plănuia să „repatrieze” peste 600 de copii

Un judecător federal american a oprit duminică deportarea copiilor migranți neînsoțiți în Guatemala, chiar în momentul în care avioanele cu minori la bord erau gata să decoleze din Texas.