Cosmin Pirv

REPER acuză Jandarmeria că i-a respins cererea de amplasare a unui cort în Piaţa Victoriei

REPER acuză Jandarmeria Bucureşti că încearcă obstrucţionarea partidului de a strânge semnături, după ce ar fi respins luni o cerere de amplasare a unui cort în Piaţa Victoriei.

Al 3-lea centru de numărare şi sortare a ambalajelor, inaugurat luni la Braşov

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a participat luni, la Braşov, la inaugurarea celui de-al treilea centru de numărare şi sortare a ambalajelor din cadrul Sistemului de Garanţie – Returnare (SGR).

Marţi, miercuri şi joi sunt programate sferturile de finală ale Cupei României la fotbal

De marţi până joi sunt programate sferturile de finală ale Cupei României la fotbal, urmând ca faza semifinalelor să aibă loc în 17 aprilie, cu o săptămână mai devreme decât fusese programată iniţial.

Burduja, întâlnire cu preşedintele Azerbaidjanului: Marile proiecte energetice merg înainte

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a avut la Baku o întâlnire cu preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev. „Marile proiecte energetice merg înainte”, susţine ministrul.

AEP: Alegătorii români din străinătate se pot înregistra de luni online

Alegătorii români care doresc să voteze la alegerile prezidenţiale şi/sau la alegerile parlamentare din acest an prin corespondenţă sau la o secţie de votare din străinătate mai aproape de domiciliu sau reşedinţă se pot înregistra de luni pe portalul votstrainatate.ro, anunţă AEP.

Botoşani: Poliţistul lovit de o maşină în timpul serviciului, internat la Spitalul Floreasca. Ar putea fi transferat la Viena

Potrivit IPJ Botoşani, Alexandru, poliţistul de 24 de ani, se afla, vineri, pe DE 58, la ieşirea din oraşul Flămânzi, când a efectuat semnal de oprire unui autoturism, iar alt autoturism, care se angajase în depăşire, l-a lovit în plin şi l-a proiectat în şanţul betonat de pe sensul opus de mers, la zeci de […]

600.000 de euro pentru formarea profesorilor din liceele cu profil agricol

Ministerul Educaţiei a anunţat luni lansarea în consultare publică a Ghidului solicitantului privind apelul care vizează formarea cadrelor didactice din liceele cu profil agricol, care beneficiază de o finanţare de 600.000 de euro.

Poluare pe pârâul Peţa din Oradea

Angajaţii Apelor Române Crişuri intervin după ce duminică a fost semnalată o poluare cu mortalitate piscicolă pe pârâul Peţa din Oradea.

JO Paris 2024: România debutează la polo contra Greciei, medaliată cu argint la Tokyo

Echipa de polo a României va debuta la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024 contra Greciei, medaliată cu argint la Tokyo, a anunţat luni Agenţia Naţională pentru Sport.

Prelevare de organe de la o pacientă în moarte cerebrală la SCJU Târgu Mureş

Mai multe echipe de medici din Târgu Mureş, Bucureşti şi Cluj-Napoca au prelevat, în weekend, ficatul, rinichii, cornee şi ţesut osos de la o pacientă aflată în moarte cerebrală la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş

Ciucă, despre şedinţa de luni a coaliţiei: Finalizăm toate aspectele care ţin de Capitală

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă susţine că în şedinţa de luni a coaliţiei se vor finaliza toate aspectele care ţin de Capitală, în ceea ce priveşte alegerile.

Avertizare ANM: Cod galben şi portocaliu de vânt puternic în întreaga ţară până marţi seara

Meteorologii au emis avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de vânt puternic, valabile în întreaga ţară până marţi seara.

Naţionala feminină de fotbal începe pregătirile pentru primele jocuri din preliminariile WEURO 2025

Naţionala feminină de fotbal începe pregătirile pentru primele jocuri din preliminariile WEURO 2025, cele cu Armenia şi Kazahstan, a anunţat duminică Federaţia Română de Fotbal.

Erdogan spune că Turcia va susţine un nou şef NATO în funcţie de nevoile şi aşteptările sale

Preşedintele turc Tayyip Erdogan i-a spus duminică premierului olandez Mark Rutte că Ankara va susţine un candidat la şefia NATO pe baza aşteptărilor şi nevoilor sale, a declarat preşedinţia turcă, citată de Reuters.

Bărbat condamnat pentru infracţiuni sexuale în Spania, prins cu aplicaţia E-DAC în Bihor

Un bărbat condamnat la închisoare pentru infracţiuni sexuale în Spania a fost prins duminică în Bihor, cu ajutorul aplicaţiei E-DAC, lansată de MAI cu ocazia aderării la Schengen.

Alegeri locale în Turcia: Partidul lui Erdogan învins. Opoziţia pare că va păstra oraşele cheie

Principalul partid de opoziţie din Turcia pare să îşi păstreze controlul asupra unor oraşe cheie în alegerile locale de duminică, arată rezultatele preliminare, potrivit AP.

Andrei Munteanu, locul trei în finala la paralele la Cupa Mondială Challenge din Antalya

Gimnastul român Andrei Munteanu a obţinut duminică locul trei în finala la paralele la Cupa Mondială Challenge din Antalya.

Armata israeliană: Comandant important al Hezbollah, ucis într-un atac aerian în Liban

Armata israeliană a anunţat că a ucis, duminică, un comandant Hezbollah într-un atac aerian asupra unui vehicul în Liban. Este vorba de Ismail Al-Zin, un comandant al unităţii de rachete antitanc a Forţelor Radwan ale Hezbollah, scrie Reuters.

Grevă generală de luni la Poşta Română. Revendicările angajaţilor

Conducerea companiei precizează, într-un comunicat, că a pus la dispoziţia salariaţilor toate posibilităţile financiare ale Companiei pentru evitarea acestui conflict colectiv de muncă. „Compania a solicitat medierea, însă reprezentanţii SLPR au refuzat acest lucru”, arată reprezentanţii Poştei Române. Aceştia precizează că Poşta va asigura distribuirea, conform tuturor prevederilor contractuale şi legale, a trimiterilor şi drepturilor […]

Farul Constanţa, noul lider al SuperLigii Feminine de fotbal

Farul Constanţa este noul lider al SuperLigii Feminine de fotbal, după victoria din weekend împotriva Universităţii Cluj.

Verificări la fabrici din Japonia, după decese legate de consumul unor suplimente alimentare

Autorităţile sanitare din Japonia au percheziţionat duminică o a doua fabrică a unui producător, după ce au fost raportate decese posibil legate de suplimentele alimentare, a declarat un oficial, citat de Reuters.

Paramedicul şi pacientul din ambulanţa SMURD implicată în accidentul din Capitală, răniţi

Pacientul aflat în ambulanţa SMURD care a fost implicată duminică după-amiaza în accidentul din Capitală a fost rănit, la fel ca şi paramedicul. Ambii au fost duşi la spital. De asemenea, contuzii uşoare a prezentat un copil de 7 ani din celălalt autoturism, care a fost dus şi el la spital.

Suceava: Alertă de incendiu într-un supermarket din Rădăuţi. 220 de persoane s-au autoevacuat

220 de persoane s-au autoevacuat, duminică, după ce alarma de incendiu s-a declanşat într-un supermarket din Rădăuţi, judeţul Suceava. Pompierii intervin la faţa locului.

Prahova: Incendiu major de pădure pe 6 hectare, în zona Valea Doftanei

Un incendiu de pădure, care se manifestă pe 6 hectare, a izbucnit duminică în zona Valea Doftanei din judeţul Prahova.

Regele Charles, prima apariţie publică majoră de când a fost disgnosticat cu cancer

Regele Charles a salutat mulţimea după slujba din Duminica Paştelui de la Windsor, în prima sa apariţie publică majoră de când a fost diagnosticat cu cancer, scrie BBC.

Franţa va trimite vehicule blindate şi rachete în Ucraina

Franţa va livra sute de vehicule blindate vechi şi rachete sol-aer noi Ucrainei, a declarat duminică ministrul francez al apărării, Sebastien Lecornu, scrie Reuters.

Razie de amploare în Galaţi la jucători de barbut. 25 de bărbaţi, amendaţi

Poliţiştii din Galaţi au făcut în noaptea de sâmbătă spre duminică o razie de amploare într-o zonă din oraş unde se juca barbut. 25 de bărbaţi au fost depistaţi şi amendaţi.

Papa Francisc a făcut, în Duminica Paştelui, apel la încetarea focului în Gaza

Papa Francisc a făcut apel, în Duminica Paştelui, la o încetare imediată a focului în Gaza şi la eliberarea tuturor ostaticilor israelieni, într-un discurs care a marcat cea mai importantă zi din calendarul creştin, scrie Reuters.

Războiul din Ucraina, ziua 766. Aproape 1.800 de instituţii culturale au suferit pagube în teritoriile eliberate ale Ucrainei / Mediazona confirmă identităţile a peste 49.200 de soldaţi ruşi ucişi în Ucraina / Ucraina riscă să se retragă fără ajutorul SUA, spune Zelenski

UPDATE 1 mort, 3 răniţi şi infrastructură afectată de loviturile ruseşti din oblasturile Harkov, Kherson, Poltava O persoană a fost ucisă şi trei au fost rănite în ultimele 24 de ore în urma unor atacuri ruseşti în oblasturile Kherson şi Harkov, au anunţat autorităţile ucrainene la 30 martie. UPDATE Zelenski zguduie Biroul Prezidenţial cu mai multe demisii […]

Luare de ostatici într-un club din Olanda

Mai multe persoane au fost luate ostatice în oraşul Ede din estul Olandei sâmbătă dimineaţa, iar casele din zonă au fost evacuate, a anunţat poliţia, citată de Reuters.

Iohannis, mesaj de Paştile Catolice: Să ne îndreptăm gândurile şi rugăciunile către cei în suferinţă

Sărbătoarea Învierii ne aduce împreună într-o comuniune a iertării şi a renaşterii, să ne îndreptăm gândurile şi rugăciunile către cei în suferinţă, susţine preşedintele Klaus Iohannis într-un mesaj adresat cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

Bernadette Szocs s-a oprit în sferturi la WTT Champions Incheon

Bernadette Szocs s-a oprit în sferturi la WTT Champions Incheon, după ce a pierdut, sâmbătă dimineaţa, în faţa chinezoaicei Chen Meng.

Halep nu va face parte din echipa României la confruntarea cu Ucraina din Billie Jean King Cup

Simona Halep nu va face parte din echipa României la confruntarea cu Ucraina din Billie Jean King Cup, a anunţat sâmbătă Federaţia Română de Tenis.

Ursula von der Leyen: Salut eliminarea controalelor la frontierele interne aeriene şi maritime

Comisia Europeană salută cu entuziasm această realizare, o concretizare a deciziei istorice a Consiliului din decembrie 2023. „Ziua de mâine marchează o dată importantă: Bulgaria şi România se alătură familiei Schengen. Salut eliminarea controalelor la frontierele interne aeriene şi maritime. Acesta este un mare succes pentru ambele ţări. Şi un moment istoric pentru spaţiul Schengen […]

Navă de pescuit iraniană, sechestrată de piraţi în Marea Arabiei

Marina indiană a anunţat că a eliberat vineri o navă de pescuit iraniană sechestrată de nouă piraţi înarmaţi în Marea Arabiei, transmite Reuters.

Zelenski a numit un fost înalt oficial de securitate ambasador în Republica Moldova

Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a concediat doi şefi adjuncţi ai biroului său şi a numit un fost înalt oficial de securitate ambasador în Moldova, scrie Sky News.

IPS Aurel Percă: Cântarea de bucurie contrastează cu strigătele care provin din situaţii dureroase

Cântarea de bucurie (...) pe care Biserica o proclamă astăzi contrastează încă cu lamentaţiile şi strigătele care provin din atâtea situaţii dureroase care devin tot mai frecvente în lume şi aproape de noi, arată Arhiepiscopul Mitropolit romano-catolic de Bucureşti, IPS Aurel Percă.

Vas de croazieră din Bulgaria, implicat într-un accident pe Dunăre, în Austria

Unsprezece persoane au fost rănite după ce un vas de croazieră din Bulgaria a intrat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă într-un zid de beton într-o ecluză de pe Dunăre, în nordul Austriei, a anunţat sâmbătă poliţia locală.

Aproape 500 de sancţiuni date de poliţişti, într-o zi, în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Poliţiştii au aplicat aproape 500 de sancţiuni într-o singură zi în cadrul unei acţiuni organizate la nivel naţional şi care a vizat prevenirea accidentelor în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.

Macara masivă pusă în funcţiune pentru a îndepărta resturile podului din Baltimore

Cea mai mare macara operaţională de pe coasta de est a SUA este pregătită să cureţe resturile podului din Baltimore la câteva zile după ce o navă de marfă s-a ciocnit de acesta, scrie Reuters.