Mădălina Dinu

Cazul Epstein: Trump „își cere scuze familiei regale britanice” după căderea lui Andrew / Fostului prinț i se vor retrage și medaliile onorifice obținute în armată

Regele Charles l-a deposedat pe fratele său mai mic, prințul Andrew, identificat acum drept Andrew Mountbatten Windsor, de toate titlurile sale, în urma unor noi detalii divulgate în memoriile postume ale Virginiei Giuffre.

CEO-ul Microsoft AI: „Vreau să creez o inteligență artificială în care să ai suficientă încredere să o lași copiilor tăi să o folosească”

„Creăm o IA cu inteligență emoțională demnă de încredere”, afirmă directorul executiv al Microsoft AI, Mustafa Suleyman.

Maroc și Algeria, cronologia unui conflict de peste jumătate de secol: de la Războiul Nisipurilor la Umbra lui Trump și posibila reconciliere

Relațiile dintre Maroc și Algeria, cele două mari puteri ale Magrebului, au fost marcate de conflicte încă de la obținerea independenței de Franța, la mijlocul secolului XX, amplificate de influența Washingtonului și Moscovei și de disputa privind Sahara Occidentală, care a dus la ruperea relațiilor diplomatice în 2021.

Germanii au plătit cu până la 82% mai mult pentru încălzire în ultimii patru ani, după ce au renunțat la gazul rusesc

Creșterea prețurilor la gaz în Germania, după ce țara s-a deconectat de combustibilul rusesc ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, a dus la facturi energetice cu până la 82% mai mari pentru consumatori. Aceasta afectează și chiria, deoarece costul încălzirii este adesea inclus în prețul apartamentului.

Părintele inteligenței artificiale s-a răzgândit în privința temerilor legate de IA: „Cred că există speranță că putem conviețui”

Câștigătorul Premiului Nobel pentru Fizică din 2024, Geoffrey E. Hinton, cunoscut în domeniul tehnologic drept „nașul inteligenței artificiale” pentru că a revoluționat această tehnologie de două ori, avertizează de câțiva ani asupra pericolelor IA – motiv pentru care, în 2023, a decis să părăsească Google, înainte ca gigantul american să lanseze propria sa inteligență artificială, numită Gemini.

Ai credit ipotecar? Euriborul a crescut pentru a treia oară în trei luni: cum te-ar putea afecta

Euriborul, indicele de referință a zonei euro pentru creditele ipotecare cu dobândă fixă, a încheiat luna octombrie cu o medie lunară de 2,187%, ceea ce reprezintă o ușoară creștere față de nivelul de 2,172% înregistrat la sfârșitul lunii septembrie.

Maria Zaharova dă vina pe americani pentru criza opioidelor

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, acuză Statele Unite că sunt responsabile pentru propria criză a opioidelor, criticând modelul de sănătate american și influența lobby-ului farmaceutic.

Trump amenință Nigeria cu acțiune militară și oprirea ajutorului american

Președintele SUA, Donald Trump, a avertizat Nigeria că va opri sprijinul financiar și ar putea lansa o intervenție militară dacă guvernul nigerian nu ia măsuri pentru a opri violențele împotriva creștinilor.

Iordania și Germania cer mandat ONU pentru o misiune internațională de stabilizare în Gaza

Iordania și Germania au cerut un mandat al Națiunilor Unite pentru a legitima o propusă forță internațională de stabilizare în Fâșia Gaza.

Dan Șucu l-a demis pe Patrick Vieira! Anunțul oficial al clubului Genoa

Genoa s-a despărțit oficial de Patrick Vieira, fostul mare fotbalist francez, după un început de sezon fără victorii. Echipa aflată pe ultimul loc în Serie A caută acum un nou antrenor care să o ajute să evite retrogradarea.

Oraș al morților, sub un spital istoric din centrul Milanului cu rămășițele a peste 10.000 de pacienți din secolul XVII. Ce arată analizele despre populația acelor vremuri

Un mic oraș al morților odihnește sub Ospedale Maggiore, un spital public din centrul Milanului, unde, între anii 1637 și 1693, au fost aruncate și îngropate corpurile a aproximativ 10.000 de pacienți. Înființat de ducele Milanului în 1456, acest spital, supranumit Ca’ Granda („Marea Fabrică”), avea o misiune clară: să ofere ajutor bolnavilor și răniților, în special celor din clasele muncitoare ale orașului.

Acest obicei comun crește riscul de a dezvolta cancer

Deși este clasificat de Organizația Mondială a Sănătății drept carcinogen de grup 1 — aceeași categorie cu azbestul, radiațiile și tutunul — mai mult de jumătate dintre adulți nu știu că și consumul de alcool crește riscul de a dezvolta cancer.

Kamala Harris: „Trump este un maestru al manipulării”. Ce spune despre Joe Biden

Într-o apariție recentă la emisiunea lui Steven Bartlett, fosta vicepreședintă SUA, Kamala Harris, a vorbit despre strategia lui Donald Trump de a capta atenția publicului prin declarații șocante, menite să distragă atenția de la problemele reale ale americanilor.

Misterul câinilor albaștri de la Cernobîl ar fi fost rezolvat

Un mister care îi intriga pe oameni – apariția unor câini cu blana albastră în zona dezastrului de la Cernobîl, în Ucraina – i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă radiațiile sau inteligența artificială sunt de vină. Totuși, o veterinară care lucrează în zonă crede că a găsit explicația, iar aceasta nu este deloc îngrijorătoare.

Reacția presei din Ungaria la retragerea trupelor americane de la Kogălniceanu: „România are probleme” | Presa spaniolă a amintit de operațiunea „Santinela Estică”

România are probleme: soldații americani părăsesc bazele, a titrat publicația Maghiar Nemzet, în timp ce spaniolii au menționat operațiunea militară Santinela Estică.

dm-drogherie markt va continua implementarea caselor de marcat self-service în toate magazinele sale. Ce planuri mai are retailerul german

În Germania, retailerul a înregistrat o creștere a vânzărilor de 6,5%, ajungând la 13,3 miliarde de euro, în timp ce în celelalte 13 țări europene unde operează dm-drogerie markt s-a raportat un avans de 12,1%, până la 5,9 miliarde de euro, potrivit companiei.

Câte trupe NATO sunt în România și unde sunt poziționate

Într-un context regional tensionat, România a devenit unul dintre punctele strategice cheie pentru NATO pe flancul estic. În 2025, peste 5.000 de militari aliați se află pe teritoriul țării, în structuri permanente sau rotaționale, potrivit datelor publicate de surse oficiale.

Pietonii din Slovacia obligați să respecte o limită maximă de viteză pe trotuare

Parlamentul slovac a aprobat marți o lege care stabilește o limită de viteză maximă pentru pietoni de 6 kilometri pe oră pe trotuare, limită pe care trebuie să o respecte și toate mijloacele de transport, cum ar fi bicicletele și trotinetele.

Acțiunile PayPal, creștere cu 14% după acordul de plată ChatGPT

Această mișcare permite utilizatorilor ChatGPT să descopere și să cumpere de la milioane de comercianți susținuți de PayPal.

Recipientele de copt din silicon, un alt pericol neștiut din bucătărie

Recipientele de copt din silicon – populare pentru proprietățile lor antiaderente și pentru ușurința în curățare – pot elibera compuși potențial toxici în alimente și în aer, potrivit unui nou studiu.

Trecerea la ora de iarnă: beneficii, dezavantaje și sfaturi pentru adaptare

În noaptea de duminică, 26 octombrie, Europa a trecut la ora de iarnă. De atunci și până primăvara, ziua va începe și se va încheia mai devreme. Mai mulți experți susțin că ora de iarnă este cea mai benefică pentru sănătate, deoarece permite un somn mai odihnitor.

În timp ce alte vedete își retrag produsele de pe piață, Selena Gomez dă lovitura cu Rare Beauty

Selena Gomez a acumulat o avere uluitare cu brandul său de cosmetice Rare Beauty, estimat la 2,7 miliarde de dolari. Cântăreața și actrița a confirmat, de asemenea, că nu intenționează să își vândă prea curând brandul de beauty, pe care l-a fondat în 2020, declarând: „Nu sunt pregătită.”

Ucraina afirmă că agricultura sa se dezvoltă „în conformitate cu standardele UE”

Vicepremierul ucrainean pentru Integrare Europeană și Euroatlantică, Taras Kachka, a declarat luni că agricultura țării sale se dezvoltă „în conformitate cu standardele Uniunii Europene” și a subliniat, totodată, că Ucraina este „unul dintre cei mai buni și mai de încredere parteneri comerciali” ai blocului comunitar.

Modificări în calendarul plăților sociale în noiembrie. Când se virează pensiile, indemnizațiile, alocațiile și ajutoarele

Luna noiembrie aduce câteva modificări minore în programul plăților sociale din România. Pensionarii, părinții care beneficiază de indemnizații și persoanele cu dizabilități trebuie să țină cont de noile date comunicate de autorități, deoarece începutul lunii va aduce o mică întârziere în virarea pensiilor și a altor beneficii.

Taxă pe casele de marcat cu autoservire. Motivul pentru care un oraș european a luat această decizie

Orașul belgian Liège a decis să introducă o nouă taxă anuală de 519 euro per casă de marcat cu autoservire, începând cu 2026.

Femeile slăbesc mai greu decât bărbații, dar obțin mai multe beneficii cardiovasculare din activitatea fizică decât aceștia

Un studiu arată că, prin 250 de minute de exercițiu pe săptămână, femeile își reduc riscul de boală coronariană cu 30%, în timp ce bărbații au nevoie de aproximativ 500 de minute pentru a obține o scădere similară.

Jumbo continuă strategia de a cumpăra malluri în loc să închirieze spații. Retailerul grec încheie anul cu achiziția unui nou centru comercial 

Jumbo SA, lanțul grec de retail de jucării, articole pentru casă, a decis, prin Consiliul său de Administrație din 23 octombrie 2025, să cumpere o firmă. HERALD HELLAS S.A. 2, o subsidiară a băncii Eurobank SA, care deține centrul comercial Veso Mare din orașul Patras (Grecia).

Carrefour se reorientează? Gigantul francez a achiziționat recent o rețea de supermarketuri ecolologice

Carrefour își accelerează extinderea pe piaţa produselor bio cu achiziţia lanţului francez Le Grand Panier Bio, în timp ce analizează posibila ieşire din România după 24 de ani de activitate.

Amazon va investi 1,4 miliarde de euro în operațiunile sale din Europa

În următorii trei ani, Amazon plănuiește să investească peste 1,4 miliarde de euro în operațiunile sale din Olanda. La începutul acestei luni, compania a anunțat și o investiție de un miliard de euro în Belgia. Retailerul online nu este lider de piață nici în Olanda, nici în Belgia.

Lângă o pandemie globală de sănătate mintală a minorilor, cauzată rețelele sociale, AI-ul adaugă noi provocări

Inteligența artificială (IA) generativă și IA conversațională reprezintă două noi „provocări” în lupta împotriva abuzului sexual asupra minorilor pe internet.

China: Un avion american s-a prăbușit în timpul unui exercițiu militar. Ministrul de Externe al țării acuză SUA că „subminează pacea și stabilitatea regională”

Ministerul Afacerilor Externe al Chinei a declarat luni că un elicopter și un avion de vânătoare ale Marinei Statelor Unite s-au prăbușit astăzi în Marea Chinei de Sud.

Forțele Aeriene din China au dat târcoale Taiwanului cu doar câteva zile înainte de întâlnirea dintre Xi și Trump

Forțele Aeriene ale Armatei Populare de Eliberare (EPL) a Chinei au desfășurat recent manevre în jurul insulei Taiwan.

Sfârșitul schimbării orei în Europa? Câte țări UE din cele 27 trebuie să spună „da” propunerii

În noaptea de sâmbătă spre duminică, weekendul care tocmai a trecut a adus un nou schimb de orar, de la cel de vară la cel de iarnă, dar acesta ar putea fi ultimul dacă va avea succes propunerea Spaniei de a redeschide dezbaterea blocată de ani de zile în Uniunea Europeană pentru eliminarea acestei măsuri.

UE nu vrea să mai depindă de SUA și China. Planul Ursulei Von der Leyen pentru a asigura accesul la materiile prime critice

Președinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a anunțat sâmbătă că instituția pe care o conduce lucrează la un plan menit să faciliteze accesul industriilor europene la materiile prime critice, într-un context marcat de restricțiile impuse pământurilor rare de către China și de tarifele vamale ale Statelor Unite.

Avertismentul unei jurnaliste ruse în exil: Propaganda rusă este extrem de sofisticată, aproape perfectă

Jurnalista rusă Elena Kostyuchenko a scris „Iubesc Rusia” după ce și-a pierdut casa și țara. Exilată în Statele Unite, unde predă la o universitate al cărei nume preferă să nu-l menționeze, ea avertizează într-un interviu acordat agenției EFE că „fascismul este o boală colectivă” care trebuie combătută din interiorul fiecărei națiuni.

Erdogan: Hamas respectă încetarea focului, dar Israel o încalcă

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat vineri că Hamas respectă încetarea focului în Gaza, în timp ce Israelul „continuă să o încalce”.

Cât costă o călătorie pentru a ajunge la capătul lumii, în Antarctica: cine organizează astfel de excursii pentru români

Antarctica a devenit o destinație tot mai vizitată. Românii se orientează tot mai mult spre croaziere de lux și de expediție, pentru care cererea s-a dublat în ultimii doi ani, potrivit datelor CruiseHub, parte din grupul Aerotravel.

Factura climatică globală depășește suma de 4 trilioane de euro: Topul companiilor lidere la emisii de carbon

În această dimineață, 12 activiști Greenpeace România au adus în stradă ceea ce marile companii de petrol și gaze evită de ani de zile: nota de plată a crizei climatice pe care o alimentează. În mai multe puncte din București, activiștii Greenpeace au desfășurat acțiuni simultane pentru a expune costurile uriașe, de aproape 5 trilioane de euro, pe care șase mari poluatori le transferă asupra oamenilor, comunităților și mediului, lăsând societatea să plătească prețul real al distrugerii.

UE vrea să contribuie la guvernanța tranzitorie și la reconstrucția Fâșiei Gaza

Șefii de stat și de guvern ai Uniunii Europene (UE) și-au arătat joi disponibilitatea de a contribui la guvernanța tranzitorie a Gaza și la reconstrucția acesteia, după acordul de pace susținut de SUA în Orientul Mijlociu, și s-au angajat să consolideze mandatele celor două misiuni civile ale celor douăzeci și șapte de state membre desfășurate în Palestina.

Carrefour pregătește vânzarea magazinelor din România și a mandatat BNP Paribas să găsească cumpărători

Retailerul francez Carrefour se pregătește să își vândă toate supermarketurile din România și a desemnat banca BNP Paribas să testeze interesul potențialilor cumpărători.