Politic

Robert Negoiță, reacție virală la investigația Recorder: „Nu strada noastră e pe țeava dumnealor, țeava dumnealor e sub strada noastră”

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a reluat miercuri întâlnirile periodice de toamnă cu locuitorii, eveniment dominat de întrebări legate de investigația Recorder care susține că administrația locală a construit, în ultimii ani, 11 drumuri peste magistrale de gaz fără respectarea normelor de protecție.

Ce a răspuns Cătălin Drulă când a fost întrebat dacă mai e susținut de Nicușor Dan

Cătălin Drulă, care și-a anunțat intenția de a candida la Primăria Capitalei din partea USR, spune că este, în continuare, susținut la funcția de primar general de președintele Nicușor. Mai mult, el afirmă că a mai avut recent o întâlnire cu șeful statului.

Ministerul Educației caută profesori pentru copiii internați

Au început înscrierile pentru cadrele didactice care vor să predea copiilor internați, în cadrul programului național „Școala din spital”, coordonat de Ministerul Educației.

„De unde mai găsim bani pentru Ucraina?”. Nicușor Dan spune că subiectul va fi abordat azi la Bruxelles

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat joi, înaintea reuniunii Consiliului European de la Bruxelles, că liderii Uniunii Europene vor aborda mai multe teme strategice, de la securitate și sprijinul pentru Ucraina, până la competitivitate și obiectivele climatice.

Nicușor Dan: Suntem mult mai puternici economic decât Rusia

Oamenii să stea calmi, pentru că suntem mult mai puternici economic decât Rusia”, spune președintele Nicușor Dan, întrebat despre declarația generalului Fabien Mandon, șeful Statului Major al Armatei Franței, potrivit căruia armata se pregătește pentru „un șoc în trei-patru ani".

Ministrul Economiei, Radu Miruță: Comisia Europeană, de acord cu iniţiativa de a nu renunţa la cărbune înainte de a pune ceva în loc

Ministrul Economiei Radu Miruţă arată că este esenţială adoptarea legii USR privind responsabilitatea în Energie, în condiţiile în care Comisia Europeană a acceptat propunerea ca România să nu renunţe la cărbune fără a pune înainte ceva în loc.

Nicușor Dan: Obiectivul este începerea procesului formal de aderare a Republicii Moldova la UE

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat la sosirea la Consiliul European că sprijinul pentru Republica Moldova și avansarea procesului de aderare la Uniunea Europeană sunt priorități pentru România în cadrul reuniunii liderilor europeni.

Fenechiu: Grindeanu încearcă să-l călărească pe premier, pentru că „deh, PSD trebuie să conducă”. Este o ieșire pur electorală

Sorin Grindeanu încearcă să-l călărească pe premier și are o atitudine necolegială, spune la RFI liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, după ce președintele interimar al PSD a avut o ieșire dură la adresa lui Ilie Bolojan.

Tomac, atac la Șoșoacă: „o trădătoare vândută Kremlinului”. Consilierul lui Nicușor Dan își exprimă solidaritatea cu tinerii ruși care protestează împotriva lui Putin

Consilierul prezidențial Eugen Tomac a transmis un mesaj dur la adresa liderei SOS, Diana Șoșoacă, pe care o acuză că servește interesele Kremlinului, și și-a exprimat solidaritatea cu tinerii ruși arestați pentru proteste împotriva lui Vladimir Putin.

Bujduveanu, după raportul preliminar al INSEMEX: Branșarea la gaze în blocul din Rahova s-a făcut fără respectarea legislației

Stelian Bujduveanu a declarat că, potrivit primelor concluzii din anchetă, lucrarea de racordare la gaze a blocului din Calea Rahovei ar fi fost realizată cu încălcarea legislației.

Cine va decide candidatul PSD la Primăria Capitalei? Băluță: Realitate

Primarul PSD al Sectorului 4, Daniel Băluță, a fost întrebat cine va decide cine candidează din partea PSD la Primăria Capitalei, între el și Gabriela Firea. „Realitatea”, a spus Băluță.

Băluță, despre Planșeul Unirii, M4 și noul spital TBC: Sunt proiecte esențiale pentru București

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a vorbit despre stadiul lucrărilor la Planșeul Unirii, Magistrala 4 de metrou și noul spital pentru tratarea tuberculozei, afirmând că toate sunt proiecte majore pentru siguranța bucureștenilor.

Băluță: Cel mai probabil voi candida la PMB. Mă recomandă faptele, nu discursul politic

Primarul Sectorului 4 din PSD, Daniel Băluță, a spus că „cel mai probabil” va candida la alegerile pentru Primăria Capitalei din 7 decembrie, afirmând că performanțele sale administrative îl recomandă mai mult decât „abilitățile de politician”.

Daniel Băluță dezvăluie: Cătălin Predoiu a dat explicații pertinente după ce Grindeanu a cerut dialog cu magistrații

Cătălin Predoiu a prezentat în ședința de coaliție explicații pertinente despre situația pensiilor speciale ale magistraților, după ce Sorin Grindeanu a cerut intensificarea dialogului cu reprezentanții acestei profesii, a dezvăluit Daniel Băluță, primarul PSD al Sectorului 4.

Lia Olguța Vasilescu: Președinții care nu-și ating target-ul electoral nu știu ce o să li se întâmple cu Manda

„Președinții din județele care nu reușesc să-și atingă target-ul electoral, habar nu au ce o să li se întâmple cu Claudiu (Manda - n.r.)”, declară Lia Olguța Vasilescu.

Comisia Europeană a aprobat varianta revizuită a PNRR: Cele opt spitale noi și Autostrada A7 rămân în plan / Bolojan: România are acum un PNRR realist

 Comisia Europeană a aprobat varianta revizuită a Planului Național de Redresare și Reziliență al României, după trei luni de negocieri intense. Autostrada A7 primește 2,17 miliarde de euro în granturi, iar cele opt spitale noi și 1.200 de ambulanțe rămân în PNRR.

Bolojan: România are acum un PNRR realist, care sprijină economia și comunitățile locale

„România are acum un PNRR realist, care sprijină economia și comunitățile locale”, transmite premierul Ilie Bolojan, după aprobarea de către Comisia Europeană a variantei revizuite a planului. Noul acord asigură stabilitatea energetică și păstrează peste 4.500 de locuri de muncă.

Alegerile pentru Primăria Capitalei: Cine se află în topul intențiilor de vot pe cea mai mare platformă de predicții

Alegerile pentru Primăria Capitalei vor avea loc în data de 7 decembrie 2025, în urma deciziei coaliției de guvernare. Printre candidații la Primărie se numără Daniel Băluță, Ciprian Ciucu și Cătălin Drulă, iar piața de predicții Polymarket a început să înregistreze tranzacții privind scrutinul.

Șeful Statului Major al Apărării a făcut anunțul: Nu intrăm într-un război. În schimb, ne pregătim ca pentru unul

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că România nu va intra într-un război, însă „ne pregătim” ca pentru unul. Generalul a făcut și declarații privind trimiterea de militari în Ucraina.

Nazare, discuții cu BID despre finanțarea proiectelor care generează dezvoltare durabilă

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a transmis, miercuri, că a purtat o discuție aplicată cu echipa de management a Băncii de Investiții și Dezvoltare (BID), instituția financiară aflatǎ în coordonarea Ministerului Finanțelor, creată pentru a susține investițiile strategice ale României.

Grindeanu, atac dur la adresa guvernului Bolojan: Se lucrează la statuia unora în loc să se rezolve pensiile magistraților

Sorin Grindeanu a atacat dur guvernul condus de Ilie Bolojan, acuzând că prioritizarea „statuiei unora și altora” împiedică corectarea excesele pensiilor speciale ale magistraților. El a adăugat ironic că guvernarea ar trebui făcută „cu inima deschisă, nu doar cu sprânceana încruntată”

Ministrul Energiei, despre explozia din Rahova: vom coopera „chirurgical” cu MAI și DSU după anchetă

Bogdan Ivan anunță colaborare strânsă cu Ministerul de Interne și cu șeful DSU, Raed Arafat, pentru a preveni situații care pun în pericol vieți; autoritățile vor interveni punctual după finalizarea expertizei procurorilor și a criminaliștilor.

Poate fi prelungit termenul de 28 noiembrie pentru reforma pensiilor speciale? Anunțul lui Dragoș Pîslaru

Termenul de 28 noiembrie pentru reforma pensiilor speciale nu poate fi prelungit, indiferent de contextul politic intern, avertizează ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.

Pîslaru, despre decizia CCR: O revizuire pe fond a legii afectează șansele de încadrare în termen

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat că respingerea de CCR a legii privind reforma pensiilor speciale nu schimbă voința guvernului de a soluționa acest subiect, dar ar putea afecta șansele ca România să se încadreze în termenul-limită pentru jalonul din PNRR.

Ivan, după tragedia din Calea Rahovei: Cei care încasează sume considerabile să aibă condiții clare

Firmele care încasează sume considerabile pentru operațiuni de energie și gaze trebuie să aibă condiții clare în care operează pentru a evita ca oameni nevinovați să moară în case, a spus, miercuri, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, la aproape o săptămână după tragedia din Capitală.

Claudiu Manda, critici la adresa PNL: Luptăm mai degrabă cu lozinci sau cu șantaje

Claudiu Manda îl acuză pe premierul Ilie Bolojan că forțează reforme „fără responsabilitate și pe picior”, criticând modul în care PNL gestionează proiectele legislative. El spune că PSD nu va accepta presiuni sau comportament necolegial în coaliție.

Fifor, către Turcan: Lăsați baletul mediatic și haideți să facem o lege care să treacă de Curte

Deputatul PSD Mihai Fifor afirmă că declarațiile Ralucăi Turcan despre judecătorii Curții Constituționale sunt „un atac grav la ordinea constituțională a statului român”. „lăsați baletul mediatic și haideți să facem o lege care să treacă de Curte”, afirmă el.

Lista de nereguli găsite la spitalul privat din Constanța, unde a murit tânăra după ce a născut | Reacția unității medicale

Măști și baloane de resuscitare expirate de un an, geluri ecograf murdare cu termen depășit, dezinfectanți expirați și un autoclav care nu funcționa - acestea sunt doar o parte din neregulile grave descoperite la spitalul privat din Constanța unde o tânără a murit la scurt timp după naștere.

Deputatul Cosmin Corendea reafirmă angajamentul României față de dreptul internațional umanitar

Deputatul AUR, Cosmin Corendea, șeful delegației Parlamentului României la Uniunea Interparlamentară a susținut un discurs în cadrul sesiunii dedicate acțiunii umanitare și cooperării internaționale. El a vorbit despre poziția României privind respectarea dreptului internațional umanitar.

Raluca Turcan îl acuză pe Grindeanu că ar avea informații „pe surse” de la CCR

Raluca Turcan îl acuză pe Sorin Grindeanu că ar avea informații „pe surse” din interiorul Curții Constituționale

Moțiunea împotriva ministrului Agriculturii a picat. George Simion: Vom veni cu o Carte Neagră a agriculturii românești

„Vom veni cu o Carte Neagră a agriculturii românești”, spune liderul AUR, George Simion, după ce moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Agriculturii, Florin Barbu, a fost respinsă, miercuri, în Camera Deputaților.

Scrisoarea unui primar către premierul Bolojan. Mii de oameni au rămas fără încălzire

Primarul muncipiului Brad, Florin Cazacu, a transmis pe grupul Asociației Municipiilor din România (AMR) un mesaj în care îi cere premierului Ilie Bolojan să le acorde subvențiile cerute, după ce mii de oameni au rămas fără căldură.

Secretarul general al ONU: Încălzirea globală împinge planeta la limită

Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, avertizează că încălzirea globală împinge planeta la limită. Acesta îndeamnă țările să implementeze sisteme de avertizare în caz de dezastre pentru a proteja populația împotriva condițiilor meteorologice extreme.

Germania: Deputații de extremă dreapta, suspectați de spionaj pentru Rusia

Deputații de extremă dreapta din Germania sunt suspectați de spionaj pentru Rusia. Oficialii germani sunt îngrijorați de întrebările frecvente adresate de parlamentarii AfD pe teme considerate sensibile pentru securitatea națională.

Rogobete către DSP: Nu mai avizați unități care nu îndeplinesc condițiile deoarece mor oameni

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a lansat un apel către Direcțiile de Sănătate Publică din țară. Nu mai avizați unități care nu îndeplinesc condițiile deoarece mor oameni, a declarat el.

Pacientul transferat în Austria după explozia din Calea Rahovei se va întoarce în țară

Pacientul grav ars transferat în Austria în urma exploziei care a avut loc vineri în Sectorul 5 are evoluție favorabilă și va reveni sâmbătă în România, anunță ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Blocul operator al Spitalului privat din Constanța nu respectă legea. Sângele, pus în frigider casnic

Blocul operator al spitalului privat din Constanța unde a murit o tânără imediat după naștere nu respectă normativele în vigoare. Finisajele sălii de operație nu pot fi dezinfectate, geamurile au draperii, iar sângele și plasma sunt depozitate într-un frigider casnic, spune ministrul Sănătății.

Rogobete, despre spitalul privat din Constanța: DSP a avizat această unitate în afara legii

Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete susține că DSP Constanța a avizat spitalul privat unde o tânără a murit cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare.

Directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Constanța, demis de ministrul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat miercuri că directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Constanța va fi demis cu efect imediat, în urma neregulilor constatate după moartea unei paciente a unui spital privat din Constanța.

Spitalul din Constanța unde a murit o tânără după naștere, transformat în ambulatoriu

Blocul operator și secția de terapie intensivă a spitalului privat din Constanța unde o tânără a murit la scurt timp după naștere au fost închise, iar unitatea va funcționa doar în regim ambulatoriu, anunță ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.