Social

Serratia marcescens, bacteria care a ucis cei șase copii din Iași este rezistență la antibiotice și prezintă riscuri majore în secțiile ATI

Serratia este un gen de bacterii gram-negative care aparține familiei Enterobacteriaceae. Diverse specii de Serratia se găsesc frecvent în mediu, inclusiv în sol, apă și pe legume. Totuși, cea mai relevantă specie din punct de vedere clinic este Serratia marcescens, care poate provoca o varietate de infecții la oameni, în special în mediile spitalicești.

Spitalul „Sf. Maria” din Iași confirmă focarul de infecție cu Serratia. Explicația conducerii spitalului în legătură cu decesul celor șase copii

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași a transmis, la solicitarea MEDIAFAX, că în secția ATI corp A a fost depistat un focar de infecție cu Serratia marcescens, constituit din 9 cazuri. Reprezentanții unității au precizat că pacienții afectați erau copii cu afecțiuni grave, cronice sau genetice, imunocompromiși și cu factori de risc suplimentari, precum prematuritatea sau spitalizarea prelungită.

530 de persoane prinse muncind la negru la o firmă de curierat într-o singură zi / Petre Florin Manole, despre amenda dată de inspectori: Este mult prea puțin pentru a descuraja abuzurile

Inspecția muncii anunță vineri un record de muncă nedeclarată identificată la o singură companie de curierat din București: 530 de persoane au fost depistate lucrând „la negru" într-o singură zi. Ministrul muncii, Petre Florin Manole a oferit comentarii legate de neregulile descoperite de inspectori.

Ministerul Educației: Toleranță zero pentru violența din sistemul educațional

Ministerul Educației anunță că monitorizează cazurile de violență din școli și cercetare, precizând că acestea nu sunt tolerate și că vor fi aplicate proceduri clare pentru prevenire și sancționare.

Restricții de trafic sâmbătă în Capitală pentru Crosul Bucuriei și Cupa Toamnei la ciclism

Sâmbătă, în București, traficul va fi restricționat în mai multe zone pentru „Crosul Bucuriei Brâncuși” și „Cupa Toamnei 2025” la ciclism.

Copii morți la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași / Măsurile dispuse de ministrul Sănătății

Prima infecție de la Iași a apărut în data de 13 septembrie, dar a fost raportată către DSP cu întârziere, în 19 septembrie, când la nivelul spitalului erau deja 4 pacienți infectați, informează Ministerul Sănătății.

Ministrul Daniel David: „Nu sunt răspunzător, nici în bine, nici în rău, pentru rezultatele PISA de anul viitor”

„Când creăm competențe, abia atunci mă aștept să fiu tras la răspundere”

Primele declarații ale lui Alexandru Rogobete vizavi de moartea celor șase copii de la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași

Declarațiile ministrului Alexandru Rogobete, referitoare la situația de la Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, au vizat atât partea medicală, cât și cea administrativă.

Lucrările pe tronsonul Bacău – Pașcani din Autostrada Moldovei se apropie de 40%. Se vor finaliza în 2026, anunță Cristian Pistol

Lucrările pe tronsonul Bacău - Pașcani al A7 (Autostrada Moldovei) se apropie de 40%, anunță directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.

Schimbările climatice vor crește zgomotul produs de avioane. Mii de oameni sunt afectați – studiu

Aerul mai cald va menține avioanele la altitudini mai joase pentru mai mult timp, expunând mai mulți europeni la zgomotul produs de avioane, afirmă oamenii de știință.

Lucrări feroviare la Topolovăț: trenurile IR 72 și IR 73 vor circula cu modificări pe 23 octombrie

CFR SA anunță modificări în circulația trenurilor InterRegio 72 și 73 pe data de 23 octombrie, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară din stația Topolovăț.

Posturile de radio independente olandeze anunță o emisiune de 15 ore pentru Palestina

Zece posturi de radio independente olandeze se reunesc pentru o emisiune specială de 15 ore intitulată „Transmission For Palestine”, cu scopul de a strânge fonduri pentru Palestina.

Oncologii italieni anunță: Activitatea fizică este arma împotriva cancerului

Oncologii din Italia promovează prin campania #oncorun2025 importanța exercițiilor fizice pentru prevenirea și reducerea recidivelor cancerului.

Traficul va fi întrerupt duminică pe Podul Prieteniei pentru un concurs de alergare

Traficul pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi oprit duminică între orele 11:00 și 11:45 pentru desfășurarea cursei internaționale de alergare „Aleargă cu spirit liber Ruse - Giurgiu”.

Texas: Barbat executat pentru uciderea prin „exorcizare” a fiicei de 13 luni a iubitei sale

Un bărbat din Texas a fost executat pentru că a ucis-o pe fiica de 13 luni a partenerei sale, într-un ritual despre care cuplul a spus că a făcut parte dintr-un „exorcism” menit să scoată un demon din corpul copilului, potrivit AP.

Ștefan Călin Dumitrașcu, fostul arhitect-șef al Capitalei, pus sub acuzare de DNA pentru PUZ Primăverii 1

Fostul arhitect-șef al Primăriei Capitalei, Ștefan Călin Dumitrașcu, este pus sub acuzare de DNA pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în legătură cu aprobarea PUZ-ului de pe strada Primăverii nr. 1, notează gandul.ro.

Finanțare de 42,5 milioane lei pentru o porțiune a rețelei de termoficare. Anunțul primarului general interimar al Capitalei

Primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat vineri obținerea unei finanțări de 42,5 milioane de lei pentru modernizarea unei porțiuni importante a rețelei de termoficare din zona Valea Cascadelor.

Alarmă cu bombă la Judecătoria Buiucani înainte de procesul lui Plahotniuc

Judecătoria Buiucani din Chişinău a fost evacuată vineri dimineaţă din cauza unei alarme cu bombă, chiar înainte de ședința în care Vlad Plahotniuc urma să fie judecat pentru frauda de un miliard de dolari din sistemul bancar moldovenesc.

Date RetuRO: Românii au returnat în opt luni din 2025 mai multe ambalaje SGR decât în tot 2024

Românii au returnat aproximativ 3.6 miliarde de ambalaje în primele opt luni ale anului 2025 prin Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), depășind totalul colectat în întreg anul 2024, potrivit datelor prezentate de RetuRO.

Alertă alimentară: Mari retaileri retrag din magazine produse cu Salmonella sau cu niveluri mari de pesticide și alcaloizi din opiu

Kaufland, Mega, Metro și Carrefour retrag din magazine mai multe produse alimentare din cauza contaminărilor bacteriene sau a depășirii limitelor unor substanțe toxice.

India retrage din uz avioanele de vânătoare MiG-21 după șase decenii

India a retras vineri ultima sa flotă de avioane de vânătoare MiG-21 din era sovietică, punând capăt unei perioade de peste șase decenii de serviciu cu un avion odată celebrat pentru abilitățile sale de luptă, dar mai târziu ridiculizat ca „sicriu zburător” din cauza accidentelor frecvente.

Acordul de mediu pentru lucrările de la hidrocentrala Pașcani, lansat în dezbatere / Diana Buzoianu „Urletele populiștilor nu mă prea impresionează”

Acordul de mediu pentru lucrările de la hidrocentrala Pașcani, a anunțat vineri ministra Mediului, Diana Buzoianu: „Blocajul invocat de unii sau alții a reprezentat, în fapt, aplicarea legii”.

BNS, apel către moldoveni: Viitorul Republicii Moldova este în Europa. Mergeți la vot duminică

Blocul Național Sindical din România îndeamnă cetățenii Republicii Moldova să participe la alegerile parlamentare de duminică, pentru că decid între drumul european al libertății și prosperității și revenirea la un model autoritar.

 Un nou sondaj arată care sunt principalele activități sportive ale românilor 

Sportul de masă, noul stil de viață! Aproape jumătate dintre românii care participă la competiții sportive o fac pentru sănătatea lor.

Întâlnire neobișnuită: Pete Hegseth convoacă sute de ofițeri militari de rang înalt în Virginia

Sute de generali și amirali americani din întreaga lume au fost chemați în Virginia pentru o întâlnire cu secretarul apărării Pete Hegseth marțea viitoare, au declarat mai mulți oficiali americani pentru CNN, deși motivul întâlnirii nu este clar.

Bebelușii au un risc mai mic de a face astm dacă cresc în preajma câinilor

Bebelușii care cresc cu câini au cu 48% mai puține șanse să facă astm, reiese dintr-un studiu canadian făcut pe 1.050 de copii.

Gândul: De ce îi convine lui Bolojan creșterea inflației

Creșterea inflației se traduce simplist în creșterea încasărilor de TVA la buget. Practic, orice creștere de prețuri determină, în mod automat, o creștere a nivelului de TVA din preț. Guvernul este primul beneficiar al creșterilor de prețuri, notează gandul.ro.

Interviu secret, ofițer de informații: Emiratele Arabe Unite sunt „principalul susținător al miliției RSF din Sudan”

Într-un interviu exclusiv într-o locație necunoscută, Sky News află că multe dintre avioanele care aterizează în Darfurul de Sud ar transporta arme din țara din Orientul Mijlociu – lucru pe care guvernul acesteia îl neagă vehement.

„Mi-ar plăcea ca Turcia să nu mai cumpere petrol din Rusia”, i-a spus Trump președintelui Turciei

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat joi, în timpul unei întâlniri la Washington cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, că și-ar dori ca Turcia „să nu mai cumpere petrol” din Rusia pentru a înceta sprijinirea Kremlinului în războiul său împotriva Ucrainei.

„Ar fi cazul să dăm și noi jos măcar una-două drone”. Ce crede fostul ministru de Externe, Titus Corlățean

Fostul ministru de Externe și actualul președinte al Comisiei de Politică Externă Titus Corlățean a declarat la TVR Info că, dacă avem legislație pe doborârea dronelor, „ar trebui să dăm jos una-două drone, pentru că lucrurile nu s-au oprit și ne vom mai testa rușii”.

GÂNDUL: Detalii exclusive din spatele anchetei care a dus la capturarea lui Horațiu Potra

Anchetatorii români l-ar fi localizat pe Horațiu Potra imediat după ce a fost dat în urmărire internațională. Datele obținute de polițiști au dovedit, încă de la început, că mercenarul care plănuia să atace Bucureștiul a fost ajutat să părăsească țara la timp.

Profesor reținut după ce ar fi agresat sexual o elevă de 13 ani

Un profesor în vârstă de 59 ani a fost reținut pentru 24 de ore pentru că a fost acuzat de agresiune sexuală asupra unei eleve de 13, în timpul orei de curs pe care el o susținea.

A murit Cardinalul Lucian Mureșan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Greco–Catolice din România /Sicriul cu trupul cardinalului va fi depus vineri în Catedrala din Blaj

Preafericitul Părinte Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică şi Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş, a murit joi la vârsta de 94 de ani.

O autospecială a Centrului de Arestare Preventivă din cadrul IPJ Dolj, implicată într-un accident

O autospecială a Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Dolj, a fost implicată joi într-un accident, pe DN 66. Un polițist a fost rănit.

MAE avertizează asupra unui material fals cu pretinde declarații ale ministrului legate de Moldova

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează că în social media circulă un material fals care face referire la pretinse declarații ale ministrului de externe legate de Republica Moldova.

Patriarhul Daniel transmite condoleanţe la moartea Cardinalului Lucian Mureşan

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, a transmis un mesaj de condoleanţe la moartea Cardinalului Lucian Mureş, despre care spune că a fost un „evlavios cleric mărturisitor al credinţei în timpul regimului comunist”.

Nouă linii de transport din Capitală, modificate sâmbătă, pentru desfășurarea unui eveniment sportiv

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București (TPBI) anunță că traseul a nouă linii de transport în comun din sectoarele 3 și 4 va fi modificat, pentru desfășurarea evenimentului sportiv „Be Healthy Fitness Festival”.

DNSC: Furt de date, sub forma identității unor companii cunoscute. Ce trebuie să știe românii pentru a de proteja?

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a avertizat joi că atacatorii folosesc date ale unor companii cunoscute din România pentru a-i păcăli pe utilizatori să furnizeze date personale.

ÎPS Aurel Percă: România a pierdut cel de-al treilea Cardinal pe care l-a avut în istoria ei

Țara noastră a pierdut cel de-al treilea Cardinal pe care l-a avut în istoria ei, susține ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, într-un mesaj de condoleanțe la moartea Cardinalului Lucian Mureșan.