Știrile zilei

Un ministru german anunţă interzicerea completă a activităţilor Hamas

Germania interzice, de miercuri, activităţile Hamas, organizaţie clasificată drept teroristă în această ţară, precum şi ale grupului pro-palestinian Samidoun, a anunţat, joi, ministrul de interne, scrie Reuters.

Indicele de poluare din India, îngrijorător. O ceaţă toxică a acoperit New Delhi

O ceaţă toxică a acoperit, joi, New Delhi, stârnind temeri privind o nouă urgenţă de sănătate publică în capitala indiană. Agenţiile guvernamentale au avertizat că nivelul de poluare s-ar putea agrava în următoarele zile, în ciuda eforturilor de reducere a acestuia, potrivit Reuters.

Ciolacu: Ne concentrăm asupra a ceea ce avem de făcut pentru depunerea cererii de plată numărul 3 / România ar urma să beneficieze de peste 3 miliarde de euro

Ne concentrăm în continuare serios asupra a ceea ce avem de făcut pentru depunerea cererii de plată numărul 3, prin care România va beneficia de peste 3 miliarde de euro, spune joi premierul Marcel Ciolacu.

Fechet anunţă că programul Rabla ar putea fi modificat

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă că programul Rabla ar putea fi modificat. Printre aspectele vizate se numără şi valoarea maximă a unui autoturism care poate fi achiziţionat cu astfel de vouchere. „Este o discuţie legitimă, care a mai avut loc şi în trecut”, adaugă el.

O femeie din SUA şi-a otrăvit iubitul după ce a aflat că acesta a moştenit 30 de milioane de dolari şi că voia s-o părăsească

O femeie din Dakota de Nord este acuzată că şi-a otrăvit mortal prietenul cu antigel după ce a aflat că acesta plănuia să se despartă de ea după ce a primit o moştenire importantă.

Raport: Democraţia în declin la nivel mondial. Trump, Orban şi Erdogan sunt găsiţi vinovaţi / Situaţia în România

Aproape jumătate dintre ţările din întreaga lume înregistrează un declin al democraţiei, potrivit unui raport publicat joi. Conducerea dură a liderilor actuali şi foşti, inclusiv Viktor Orbán în Ungaria, Donald Trump în SUA şi Recep Tayyip Erdoğan în Turcia, a contribuit la declinul observat în ultimii ani, arată Raportul Stării Globale a Democraţiei 2023 realizat […]

Alina Gorghiu despre românca închisă în China: Va mai dura până să obţinem înţelegere

Procedura de aducere în ţară a Alinei Apostol, românca închisă în China pentru fraudă bancară, este una extrem de complicată şi va mai dura până când statul român va obţine de la autorităţile chineze înţelegerea pe care o solicită, a spus, joi, Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a trimis în luna octombrie declaraţii pentru rambursarea a aproximativ 1 miliard de euro

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a trimis în luna octombrie declaraţii de cheltuieli pentru rambursarea a aproape 1 miliard de euro din fondurile europene alocate României, potrivit unui comunicat de presă transmis joi.

Prahova: Un copil de 4 ani s-a încuiat în casă şi a refuzat accesul părinţilor

Un copil în vârstă de 4 ani s-a încuiat în casă şi a refuzat să mai deschidă uşa părinţilor. Au intervenit pompierii prahoveni, care au intrat pe geamul de la balcon în locuinţă şi l-au găsit pe copil uitându-se la desene animate.

Gorghiu: Până la finalul anului ordinul de protecţie se va emite pentru toate categoriile de victime

Legea extinderii ordinului de protecţie a fost adoptată în Senat cu un amendament cu privire la victime, în sensul că s-a introdus principiul că agresorul plăteşte. Ordinul de protecţie, spune ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, se va emite pentru toate categoriile de victime.

Emiliano Martinez susţine că Kylian Mbappé va câştiga „o mulţime” de trofee Ballon d’Or

Câştigătorul Trofeului Yashin, portarul argentinian Emiliano Martinez, care l-a ironizat pe Kylian Mbappé după victoria Argentinei în finala Cupei Mondiale împotriva Franţei, a adoptat un ton mult mai respectuos, când a vorbit despre francez la ceremonia de decernare a Balonului de Aur.

Grupul bulgar de restaurante Happy intră în România. Unde va fi deschis primul restaurant şi ce obiective au vecinii de la sud în ţara noastră

Grupul bulgar de restaurante Happy, unul dintre cei mai puternici jucători de pe piaţa de restaurante de la sud de Dunăre, va deschide în prima jumătate a anului viitor o unitate în mallul AFI Cotroceni, marcând astfel intrarea pe piaţa locală, potrivit companiei de consultanţă imobiliară CBRE, relatează ZF.

Românii aplică la nouă joburi în acelaşi timp: 1,1 mil. de CV-uri trimise în octombrie

Numărul românilor în căutare de job creşte. Candidaţii au trimis 1,1 milioane de CV-uri în luna octombrie, un nou record al acestui an, aplicând şi la câte nouă joburi fiecare.

UE restricţionează utilizarea datelor personale de către Meta privind anunţurile vizate

Uniunea Europeană (UE) a impus noi restricţii Meta, compania mamă a Facebook şi Instagram, cu privire la utilizarea datelor personale în scopul anunţurilor vizate. În conformitate cu Regulamentul General privind Protecţia Datelor (GDPR) al UE, Meta trebuie să obţină consimţământul utilizatorilor înainte de a utiliza informaţiile lor personale în scopuri publicitare, anunţă CNN. În trecut, […]

Războiul din Ucraina seamănă din ce în ce mai mult cu Primul Război Mondial. Şeful armatei ucrainene: Războiul se află „într-un impas” / „Am ajuns la un nivel de tehnologie care ne pune în impas”

Comandantul-şef al forţelor armate ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, a declarat că războiul din Ucraina se află "într-un impas", avertizând că este posibil să nu se producă rapid "niciun progres profund şi frumos" în contraofensiva împotriva Rusiei.

Djokovic îl depăşeşte pe Nadal în topul meciurilor jucate în Era Open

Novak Djokovic şi-a început cursa pentru un al şaptelea titlu record la Mastersul de la Paris cu o victorie confortabilă în două seturi în faţa lui Tomas Martin Etcheverry. Asta îl plasează acum pe locul 4 în topul numărului de meciuri jucate în istoria Erei Open a tenisului mondial.

Ciolacu, despre pensii: Suntem primul guvern care face şi indexare şi recalculare în acelaşi an

Acesta este primul guvern care face şi indexare şi recalculare în acelaşi an, spune premierul Marcel Ciolacu despre majorarea pensiilor. Condiţia, adaugă el, este ca legea să fie adoptată în Parlament până pe data de 20 noiembrie.

Şedinţă de coaliţie pentru bugetul pe 2024. Ciolacu: Vreau să construim acest buget pe proiecte

„Astăzi (joi-n.r.) vom adopta memorandumul având ca temă investiţiile publice prioritare pentru anul viitor, document care va sta la baza elaborării bugetului pe 2024”, spune Marcel Ciolacu la începutul şedinţei de Guvern. El anunţă că joi va avea loc o şedinţă de coaliţie pentru bugetul de stat pe 2024. „Astăzi (joi – n.r.) va fi […]

Avertizare meteo: Cod galben de vânt în mai mult de jumătate din ţară

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi dimineaţa, o avertizare cod galben de vânt pentru aproape jumătate din ţară: Banat, Crişana, Maramureş, Carpaţii Meridionali, Transilvania şi Moldova.

Elon Musk şi-a şters contul de Instagram pentru că ajunsese să îşi facă prea multe selfie-uri

Elon Musk şi-a şters contul de Instagram şi nu a mai postat „de ceva vreme” pentru că devenise prea vanitos, scrie pagesix.com.

Manchester United, huiduită după înfrângerea cu Newcastle. West Ham a eliminat-o pe Arsenal

Manchester United a fost învinsă cu 3-0 pe teren propriu de Newcastle United în turul al patrulea al Cupei Ligii, startul foarte slab de sezon continuând pentru Diavolii roşii. Arsenal a părăsit şi ea competiţia, în timp ce Liverpool şi Chelsea s-au calificat în sferturile de finală.

Bursă. În două zile, OMV Petrom a pierdut un miliard de lei din capitalizare după rezultatele la T3

Acţiunile OMV Petrom (SNP), cel mai mare producător de hidrocarburi din România, s-au depreciat cu 3,85% în ultimele două sesiuni de tranzacţionare de la Bursă, de la 0,55 lei la 0,529 lei pe unitate, scrie Ziarul Financiar.

Ministrul japonez de externe îşi va asigura omologii palestinieni cu privire la ajutor

Ministrul japonez de externe a declarat joi că se va întâlni cu omologii palestinieni în timpul unei vizite în Israel şi Iordania şi că va comunica disponibilitatea Japoniei de a oferi ajutor palestinienilor, potrivit Reuters.

Restricţii de circulaţie pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti

Circulaţia rutieră se desfăşoară cu restricţii, joi dimineaţa, pe Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, pe sensul către Piteşti, pentru lucrări de reparaţii ale asfaltului.

Bayern Munchen a fost eliminată din Cupa Germaniei de Saarbruecken, echipă de liga a 3-a

Saarbruecken, echipă din liga a treia germană, a învins surprinzător miercuri seara campioana din Bundesliga, Bayern Munchen, cu 2-1, cu o victorie obţinută în ultimul moment, cu care i-a eliminat pe bavarezi din Cupa Germaniei, în turul doi.

Ministrul Adrian Câciu anunţă până la ce dată va fi prelungită valabilitatea cardurilor de energie

Valabilitatea cardurilor de energie se va prelungi până la data de 31 martie 2024 astfel încât gospodăriile vulnerabile să aibă resursele necesare pentru a trece cu bine şi peste iarna care începe, spune, joi, ministrul Fondurilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

O carte pe zi: „Eu cânt şi muntele dansează”, de Irene Solà

O poetă care scrie un roman. Un roman în care totul este animat de acelaşi suflu uman, animale, fenomene naturale, natură, fenomene supranaturale. Totul pare atemporal. Totul se petrece în Pirineii catalani, munţi descrişi fabulos.

Studiu: Pisicile au 276 de expresii faciale diferite în interacţiunile sociale

Un studiu recent efectuat de doi oameni de ştiinţă din SUA şi publicat în Behavioral Processes aruncă lumină asupra complexităţii expresiilor faciale la pisicile domestice. Acestea prezintă o surprinzătoare varietate de 276 de expresii faciale distincte în timpul interacţiunilor sociale. Noile constatări pun la îndoială presupunerile anterioare despre comunicarea pisicilor şi evidenţiază impactul domesticirii asupra […]

Filipine acuză China de intruziune în apele sale

Ministerul filipinez de externe a acuzat joi China de intruziune în apele sale, după un incident în care au fost implicate nave militare ale celor două ţări la un banc de nisip disputat din Marea Chinei de Sud, la începutul acestei săptămâni, potrivit Reuters.

Guvernul Japoniei anunţă un pachet de 113 miliarde de dolari pentru a combate creşterea preţurilor

Premierul Japoniei, Fumio Kishida, a declarat joi că guvernul de la Tokyo va cheltui peste 17.000 de miliarde de yeni (113 miliarde de dolari) într-un pachet de măsuri pentru a atenua creşterea costului vieţii cauzată de inflaţie, care va include reduceri de taxe.

Ion Cristoiu: Amorul întrerupt de exploatarea capitalistă

Moftul român e, din cîte se ştie, o publicaţie satirică scoasă de I.L. Caragiale împreună cu Anton Bacalbaşa. Nota definitorie a acestei reviste stă în faptul că nici un articol, nici o notiţă nu poartă semnătura cuiva. Ulterior, I.L. Caragiale şi-a retipărit în volume bucăţile de proză şi publicistică apărute fără semnătură în Moftul român. […]

HOROSCOP 2 NOIEMBRIE 2023. Este momentul potrivit pentru a vă concentra pe carieră. Noi oportunităţi apar la orizont

În luna noiembrie, concentraţi-vă pe relaţiile interpersonale. Aţi putea construi relaţii mai trainice, dacă acordaţi atenţie comunicării. Nu neglijaţi aspectele ce ţin de carieră. Fiţi deschişi la noi idei şi experienţe. Şi nu uitaţi să fiţi empatici!

De la începutul invaziei ruseşti, peste 200 de civili ucraineni şi-au pierdut viaţa după ce au călcat pe mine de teren

Peste 260 de civili au fost ucişi în Ucraina după ce au călcat pe mine sau alţi explozivi de la începutul invaziei ruse.

Războiul Israel-Hamas, ziua 25. Punctul de trecere al frontierei de la Rafah, deschis / Criza umanitară din Fâşia Gaza se adânceşte. Lupte intense între Hamas şi armata israeliană

UPDATE Cetăţenii americani vor putea ieşi din Gaza, afirmă Biden Cetăţenii americani vor putea acum să iasă din Gaza, a declarat Joe Biden, potrivit Reuters.   Preşedintele american, care a vorbit la o fermă de familie din afara Minneapolisului, a declarat că administraţia va depune eforturi pentru a scoate din regiune alţi americani în zilele următoare, […]

Rafila: În noua lege a salarizării să fie o corecţie legată de serviciul de gardă

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, spune că de la noua lege a salarizării îşi doreşte să aducă o corecţie în ceea ce priveşte serviciul de gardă, care în prezent este plătit la nivelul salariului de acum 5 ani.

Rafila, la 8 ani de la Colectiv: Centrele de mari arşi, obiectivul mandatului meu

Unul dintre obiectivele mandatului ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, este de a lăsa în urmă centre de mari arşi şi în acest context spune că deja se construieşte la Timişoara şi Bucureşti, iar în curând încep lucrările şi la centrul de la Târgu Mureş. Acestea vor fi gata în 2025.

Biletul la control! Un supraveghetor atipic urmăreşte vigilent afluxul navetiştilor din staţia Stevenage din Marea Britanie

O pisică care a făcut dintr-o gară aglomerată o a doua casă i-a impresionat pe navetişti cu aventurile sale. Pisica roşcată Nala a fost fotografiată de sute de ori în staţia Stevenage, de obicei cocoţată pe o poartă de bilete.

Turkish Airlines a anulat zborul pe ruta Constanţa – Istanbul şi retur. Zeci de pasageri, la sol

Compania aeriană Turkish Airlines a anulat, miercuri, zborul pe ruta Constanţa - Istanbul, din cauza unor erori de sistem ale operatorului. 170 de pasageri, care fie ar fi trebuit să plece spre Istanbul, fie să se întoarcă la Constanţa, au rămas la sol.

În Liban, un sat creştin speră la ce e mai bun şi se pregăteşte pentru ce e mai rău

La graniţa Libanului cu Israelul, locuitorii unui sat creştin speră că războiul poate fi evitat, chiar dacă se pregătesc pentru posibilitatea înrăutăţirii ostilităţilor dintre gruparea şiită libaneză Hezbollah şi Israel, scrie, miercuri, Reuters.

Aleksandar Vucic dizolvă parlamentul din Serbia şi stabileşte un vot anticipat pentru 17 decembrie

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a dizolvat miercuri parlamentul şi a convocat alegeri anticipate pentru 17 decembrie, cu scopul de a-şi consolida autoritatea în timp ce încearcă să găsească o modalitate de a normaliza relaţiile cu Kosovo, principala condiţie prealabilă pentru aderarea la UE.