Știrile zilei

Euro digital e pregătit pentru lansare în 2029

Banca Centrală Europeană are în vedere lansarea monedei euro digital și insistă ca UE să adopte rapid cadrul legal, pentru un sistem de plăți mai puțin dependent de companiile americane.

Parcările de lângă aeroport intră sub control ANAF

Parcările de lângă aeroporturile internaţionale ar putea fi obligate să emită bon fiscal şi să asigure siguranţa vehiculelor, într-un nou cadru legal menit să protejeze pasagerii şi să combată evaziunea.

Ilie Bolojan, întâlnire cu Nicușor Dan la Palatul Cotroceni – surse

Premierul Ilie Bolojan merge, miercuri, la Palatul Cotroceni, pentru a avea o întâlnire cu președintele Nicușor Dan, potrivit unor surse MEDIAFAX.

Sorana Cîrstea a ajuns în sferturile de finală ale turneului de la Hong Kong

Sorana Cîrstea a ajuns în sferturile de finală ale turneului de la Hong Kong, după ce a învins-o miercuri pe australianca Ajla Tomljanovic.

Moartea doctoriței din Buzău: Inventar la farmacia spitalului pentru stocul de medicamente

Anchetatorii fac un inventar la farmacia Spitalului Județean Buzău pentru a verifica stocurile de medicamente. Miercuri este programată necropsia medicului Ștefania Szabo, însă surse spun că familia a cerut un medic legist agreat, ceea ce ar amâna necropsia.

Avioane poloneze au interceptat o aeronavă rusă deasupra Mării Baltice

Forțele Aeriene ale Poloniei au interceptat marți o aeronavă rusească de recunoaștere, care zbura în spațiul aerian internațional deasupra Mării Baltice fără plan de zbor și cu transponderul oprit, notează Reuters.

Câciu: Oamenii văd boieria de la stat. Trebuie ajustări și la centru

Reforma administrației publice trebuie să înceapă de la centru, după care să coboare spre local, declară la RFI deputatul PSD Adrian Câciu, fost ministru de Finanțe. Liderii coaliției caută de două luni un acord privind reducerea cheltuielilor în plan local.

Jandarmerie: 30-40 de persoane care nu aparțin mediului sindicalist la protestul din Piața Victoriei

Jandarmeria Capitalei anunță că 30-40 de persoane care nu făceau parte din mediul sindicalist au fost identificate în zona exterioară desfășurării protestului din Piața Victoriei.

Cea mai mare economie a Europei pierde tot mai multe conexiuni aeriene

Germania urmează să piardă și mai multe conexiuni aeriene după ce Deutsche Lufthansa AG a anunțat planuri de reducere a unor rute interne ca răspuns la taxele ridicate, amenințând să lase unele centre de afaceri regionale din cea mai mare economie a Europei într-o poziție dezavantajoasă din punct de vedere concurențial.

Fost șef al Statului Major: Decizia administrației Trump și scena politică internă ne aduce într-un moment similar cu cel din 1940

„Reducerea numărului de militari americani în România este o surpriză anunțată din primăvară”, susține generalul Ştefan Dănilă, fost şef al Statului Major General al Armatei Române.

Ministrul francez al Apărării, în vizită joi în România

Ministrul Forțelor Armate și al Veteranilor din Republica Franceză, Catherine Vautrin, va vizita joi România. Oficialul va avea discuții bilaterale cu Ionuț Moșteanu și va vizita contingentele dislocate în Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica”, de la Cincu.

Dan Dungaciu despre retragerea trupelor americane: Administrația americană a anunțat de multă vreme

Analistul de politică externă Dan Dungaciu a declarat, pentru MEDIAFAX, că decizia guvernului american de a retrage o parte dintre trupele americane din România a fost anunțată de mult timp și face parte dintr-o reașezare a priorităților de securitate.

dm-drogherie markt va continua implementarea caselor de marcat self-service în toate magazinele sale. Ce planuri mai are retailerul german

În Germania, retailerul a înregistrat o creștere a vânzărilor de 6,5%, ajungând la 13,3 miliarde de euro, în timp ce în celelalte 13 țări europene unde operează dm-drogerie markt s-a raportat un avans de 12,1%, până la 5,9 miliarde de euro, potrivit companiei.

CNAB lansează „Airport Projects Live Stream”: Șantierele de la Otopeni, vizibile în timp real

Directorul Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), Bogdan Mîndrescu, a anunțat lansarea programului „Airport Projects Live Stream”, prin care toate lucrările de modernizare din Aeroportul Internațional Henri Coandă București pot fi urmărite în direct pe site-ul companiei.

Robert Negoiță a retras proiectele privind modernizarea Parcului IOR de pe ordinea de zi a ședinței de azi

Consiliul Local al Sectorului 3 votează mâine, 29 octombrie, proiectul de „modernizare” a Parcului IOR și a alte două parcuri din zonă.

Profitul Mercedes-Benz scade drastic din cauza prăbușirii pieței din China și a tarifelor americane

Producătorul german de automobile premium Mercedes-Benz a raportat miercuri un profit în scădere pe trimestrul al treilea, afectat de vânzările slabe din China, precum și de tarifele americane.

Expert în securitate: Americanii nu retrag trupe pentru ruși

„România trebuie să își ia soarta în propriile mâini mult mai mult decât până acum, pentru că s-a dus boieria în care ne apărau alții, americanii, francezii”, spune expertul în securitate națională Iulian Fota.

Președintele Consiliului de Administrație al Romgaz, fost director general, a demisionat. Dumitru Chisăliță revine la conducerea Asociației Energia Inteligentă

Dumitru Chisăliță pleacă din funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Romgaz, prin demisie, la începutul lunii viitoare, și reia poziția de la conducerea asociației pe care a înființat-o.

Șerban: Proiecte lansate de Sorin Grindeanu prind contur: Două noi contracte de infrastructură

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, anunță, miercuri, semnarea a două noi contracte: lotul 2B Grințieș-Pipirig al Autostrăzii A8 și Drumul Expres Focșani-Brăila, ambele derulate de Compania Națională de Investiții Rutiere.

Patru bulgari, judecați în Franța pentru profanarea unui memorial evreiesc

Patru cetățeni bulgari urmează să fie judecați începând de miercuri în Franța pentru vandalism. Ei sunt acuzați că au profanat anul trecut un memorial evreiesc cu amprente de mâini roșii, ceea ce procurorii consideră că ar fi putut fi o interferență străină legată de Rusia.

Iulian Chifu despre retragerea trupelor SUA: E un transfer de responsabilitate

Analistul de politică externă Iulian Chifu a declarat, pentru MEDIAFAX, că decizia administrației Trump de a retrage o parte din trupele americane staționate în România nu reprezintă o diminuare a angajamentului SUA, ci o reașezare strategică a responsabilităților în cadrul NATO.

Daniel David propune consultări cu Ministerul Educației din Ucraina

Ministrul Educației Daniel David propune consultări cu ministerul de profil din Ucraina cu privire la măsurile care ar afecta învățământului cu predare în limba română din regiunea Cernăuți.

Moșteanu: Nu se discută despre armată obligatorie

Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu dă asigurări că România nu va reintroduce serviciul militar obligatoriu. Rezerva armatei urmează să fie întinerită prin serviciul miltar voluntar.

Moșteanu, întrebat dacă retragerea SUA e un regres: Aș fi vrut să nu fie așa

Ministrul Apărării Naționale Ionuț Moșteanu spune că singura modificare în ceea ce privește trupele americane va fi la baza de la Kogălniceanu, de unde va pleca brigada rotațională.

Moșteanu: Mă bucur foarte mult. Oameni ca Oana Gheorghiu trebuie să intre în politică

Vicepremierul și ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, salută decizia Oanei Gheorghiu de a se implica în politică, subliniind că este „esențial pentru țară și pentru societate ca oameni ca ea să facă acest pas”.

George Simion, prima reacție după anunțul privind retragerea trupelor americane

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat că a fost informat despre redimensionarea unei părți a trupelor americane dislocate pe Flancul Estic al NATO, în cadrul procesului de reevaluare a posturii globale a forțelor SUA. Liderul AUR, George Simion, leagă anunțul MApN privind redimensionarea unei părți a trupelor americane dislocate pe Flancul Estic al NATO de o deteriorare a relației cu Washingtonul și susține că formațiunea sa este „singura” capabilă să o „deblocheze”

Câte trupe NATO sunt în România și unde sunt poziționate

Într-un context regional tensionat, România a devenit unul dintre punctele strategice cheie pentru NATO pe flancul estic. În 2025, peste 5.000 de militari aliați se află pe teritoriul țării, în structuri permanente sau rotaționale, potrivit datelor publicate de surse oficiale.

Anchetă la Spitalul „Bagdasar-Arseni” după moartea unui pacient

Polițiștii și procurorii din Capitală au deschis o anchetă după decesul, la sfârșitul lunii august, a unui pacient internat la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”. Anchetatorii au făcut percheziții și audiază două cadre medicale în legătură cu modul în care a fost îngrijit pacientul.

Ministrul Apărării reacționează după retragerea trupelor americane: România rămâne o țară sigură

Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, spune, miercuri, după anunțul privind retragerea parțială a trupelor americane din România, că „România rămâne o țară sigură”, iar prezența militară aliată pe teritoriul național continuă să fie una „considerabilă”.

Expert în comunicare strategică, despre anunțul privind redimensionarea trupelor SUA din România : „Această decizie nu surprinde”

Decizia Statelor Unite ale Americii (SUA) privind redimensionarea trupelor americane din Europa, transmisă României si Aliaților, nu e surprinzătoare, a declarat Dan Luca, expert în comunicare strategică și politici europene, contactat de Mediafax.

Câciu: Oana Gheorghiu, o doamnă extraordinară din perspectivă civică, dar trebuia consens în coaliție

„Oana Gheorghiu este o doamnă extraordinară din perspectivă civică, dar trebuia consens în coaliție. Este o chestie de principiu, pe care domnul premier a încălcat-o”, susține social-democratul Adrian Câciu.

Prima reacție a Oanei Gheorghiu după scandalul postărilor despre Trump: „Privind înapoi, nu aș mai scrie în aceiași termeni”

Oana Gheorghiu, cofondatoarea Asociației „Dăruiește Viață” și propunerea premierului Ilie Bolojan pentru funcția de vicepremier, a transmis o reacție după ce în spațiul public au apărut postări mai vechi ale ei în care lansează atacuri la adresa lui Donald Trump și J.D Vance. Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a cerut retragerea propunerii de numire după apariția acestor postări.

Opt ore, timp de așteptare pentru a vizita Catedrala Națională

Credincoșii care vor să viziteze Catedrala Națională au de așteptat chiar și 8 ore. Autoritățile le recomandă vizitatorilor să respecte indicaţiile și regulile impuse de organizator.

Plângere penală în scandalul legat de moștenirea afaceristului Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu îl acuză pe fiul fostului soț că încearcă să „deturneze” 800.000 €

Adriana Bahmuțeanu, fosta soție a lui Silviu Prigoană, decedat în 12 noiembrie 2024, a formulat o plângere penală împotriva fiului omului de afaceri, Honorius Prigoană, pe care îl acuză de uz de fals și înșelăciune. Surse judiciare au declarat în exclusivitate pentru MEDIAFAX că, în scandalul legat de averea afaceristului, Adriana Bahmuțeanu îl acuză pe Honorius că ar fi falsificat semnătura tatălui său pe un contract de împrumut de 800.000 de euro.

Negrescu: Retragerea trupelor SUA din România – „semnal de alarmă” pentru securitatea naţională

Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a calificat drept „un semnal de alarmă” decizia SUA de a retrage o parte dintre trupele americane din România. El a atras atenția asupra impactului pe Flancul Estic al NATO, menționând instalațiile și forțele de la baza Mihail Kogălniceanu.

Proteste în toată țara! Sindicaliștii pichetează Guvernul, nemulțumiți de premierul Bolojan | Un bărbat înarmat cu un cuțit s-a infiltrat printre manifestanți

Sindicatele anunță proteste în toată țara, chiar în ziua în care premierul Ilie Bolojan participă la reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social. Reprezentanții marilor federații sindicatele acuză Guvernul că încalcă legea și refuză creșterea salariului minim, afectând peste 1,7 milioane de angajați.

Lider PNL, despre declarațiile lui Grindeanu: E cod roșu de slugărnicie și lipsă de demnitate

Prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu a reacționat vehement după declarațiile președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu, criticând atacurile acestuia la adresa Oanei Gheorghiu. „E cod roșu de slugărnicie și lipsă de demnitate”, afirmă liberalul.

Bărbat cu cuțit și unealtă multifuncțională, prins de jandarmi lângă protestul din Piața Victoriei

Jandarmii aflați în misiune de ordine publică la protestul din Piața Victoriei au prins, miercuri dimineață, mai multe persoane care intenționau să se alăture manifestației fără a fi membri de sindicat. Unul dintre aceștia avea asupra sa un cuțit tip briceag și o unealtă cu lamă ascuțită.

Patru din 10 români vor cheltui mai puțin de Black Friday anul acesta față de 2024

Șapte din 10 români vor cumpăra în acest an din marketplace-uri online, unde vânează cele mai bune reduceri. Patru din 10 vor cheltui anul acesta față de 2024.

Cel mai important pas către o descoperire care va salva vieți – test pentru detectarea cancerului

Primul test de respirație din istorie ar putea „revoluționa” îngrijirea pacienților cu cancer pancreatic. Cei care l-au lansat spun că este „cel mai important pas către o descoperire care va salva vieți în ultimii 50 de ani”.