Știrile zilei

Scandalul PNL-PSD. Stroe: Cel mai grav „malsprasi” al PSD e că Ciolacu îl ţine în braţe pe Rafila

Scandalul PNL-PSD continuă, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe spunând că „cel mai grav malsprasi” al PSD este faptul că preşedintele PSD Marcel Ciolacu „îl ţine în braţe” pe ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Deputat PNL: Ciolacu îl acoperă pe Rafila de teama ambiţiilor prezidenţiale ale acestuia

„Atacurile PSD la adresa PNL, dar mai ales ironiile lui Marcel Ciolacu, sunt făcute doar pentru a deturna atenţia de la ministrul Alexandru Rafila şi de la nenorocirile din Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon” din Capitală”, spune deputatul PNL Alexandru Muraru.

Atacul rusesc asupra supermarketului din estul Ucrainei a ucis 14 civili

14 persoane au murit şi alte 43 au fost rănite după ce racheta rusească a lovit vineri supermarketul din oraşul ucrainean Kostiantynivka din regiunea Doneţk, aflată pe linia frontului, au declarat oficialii ucraineni, citaţi de Reuters.

Mexicul respinge cererea Ucrainei de a-l aresta pe Vladimir Putin dacă va participa la învestirea noului preşedinte

Ucraina a cerut Mexicului să îl aresteze pe preşedintele rus, Vladimir Putin, dacă acesta participă la ceremonia de depunere a jurământului de la 1 octombrie a preşedintei alese Claudia Sheinbaum, scrie Euractiv. Purtătorul de cuvânt al Comisiei pentru afaceri externe, Peter Stano, a declarat joi pentru Euractiv că apartenenţa Mexicului la CPI înseamnă că are […]

COMENTARIU Lelia Munteanu: Ce subterfugiu va mai găsi Netanyahu, ca să continue războiul care îl ţine la putere?

Există nu doar semnale, sunt şi declaraţii, unele explicite, că Guvernul Netanyahu, de extremă dreapta, nu doreşte un acord de încetare a focului în Gaza. Asasinarea şefului Biroului Politic al Hamas, Ismail Haniyeh, la Tehran, e doar semnul de exclamare pus acestei idei. Au ţinut să sublineze acest lucru reprezentanţii mediatorilor, de la preşedintele Biden care […]

Inspectorul şef adjunct al ITM Sibiu este vizat într-un control judiciar pentru fapte de corupţie

Procurorii din cadrul DNA Alba-Iulia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, începând de vineri faţă de Radu Lucian, inspector şef adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea […]

Ciucă îi răspunde „colegului” Ciolacu: Are o criză de gestionat. Nu să vorbească despre cărţi

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, îi răspunde „colegului” de coaliţie, Marcel Ciolacu, preşedinte PSD, în ceea ce priveşte cartea sa, „Un ostaş în slujba ţării”: „Insist ca premierul să se aplece asupra problemei, nu să vorbească despre cărţi (...). Are o criză uriaşă de gestionat.”

Calitatea medaliilor de la Paris 2024 este criticată de un sportiv olimpic

Skateboarderul american Nyjah Huston reproşează calitatea slabă a medaliilor de la Paris 2024 după deteriorarea evidentă a medaliei sale în mai puţin de două săptămâni de la câştigarea acesteia.

Incendii uriaşe cuprind Amazonul. Suprafaţa afectată este dublă în comparaţie cu anul trecut

Specialiştii spun că este cel mai neaşteptat şi prost start al sezonului incendiilor de pădure din ultimii 20 de ani din Amazon. Ei spun că pe lângă impactul comunităţilor umane care se tot extind în pădurea tropicală, de vină sunt seceta record şi încălzirea globală, potrivit Reuters. Vineri, fumul a acoperit Autostrada Transamazoniană din apropierea […]

Ameninţarea rusească, dincolo de graniţă: Cum încearcă armatele din Europa de Est să atragă tineri pe fondul ameninţării războiului

La fel ca majoritatea fostelor state sovietice – care fac parte din NATO în prezent – Cehia a ratat de ani de zile obiectivele de recrutare şi s-a străduit să menţină nivelul trupelor. Acest lucru a făcut ca unităţile armatei să fie lipsite de personal şi incapabile să atingă nivelul de pregătire pentru luptă, iar […]

Tânăr irakian, reţinut la Viena după dejucarea planului de atac împotriva lui Taylor Swift

Un irakian în vârstă de 18 ani a fost reţinut la Viena în legătură cu investigaţiile privind un presupus complot de atac în timpul unui concert al lui Taylor Swift în capitala Austriei, a declarat vineri ministrul austriac de Interne.

Un bărbat din Olt vindea ciuperci halucinogene prin easybox

Un bărbat din judeţul Olt este acuzat că vindea ciuperci halucinogene, considerate drog de mare risc, consumatorilor din judeţ, iar după ce stabilea preţul prin intermediul reţelelor de socializare, livrarea se făcea prin sistem easybox.

Oficiali americani, vizaţi de hackerii iranieni înaintea alegerilor prezidenţiale din noiembrie. Avertismentul lansat de cercetătorii Microsoft

Cercetătorii Microsoft au declarat vineri că hackeri legaţi de guvernul iranian au încercat să pătrundă în contul unui „oficial de rang înalt" din cadrul campaniei prezidenţiale din SUA în luna iunie, relatează Reuters.

Tudose, ironii despre cartea lui Ciucă:Înţeleg că va fi aproape de Capra cu trei iezi ca şi conţinut

Vicepreşedintele PSD Mihai Tudose ironizează cartea anunţată de preşedintele PNL, Nicolae Ciucă: „Capra cu trei iezi... Înţeleg că e pe aproape ca şi conţinut”.

Parcurile pentru copii din Sectorul 1 sunt adevărate capcane din cauza neglijenţei

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a făcut, în această săptămână, un control tematic privind respectarea prevederilor legale în domeniu la locurile de joacă administrate de Primăria Sectorului 1, prin Administrarea Domeniului Public (ADP) Sector 1. A fost dată o sancţiune de 6.000 lei, iar ANPC a interzis folosirea echipamentelor până la remedierea deficienţelor.  „Au […]

Braşov. Fete sărace sau dependente de droguri, obligate să se prostitueze

Patru persoane sunt cercetate pentru trafic de minori după ce ar fi recrutat o fată de 17 ani, dependentă de droguri, alta de 16 ani, cu situaţie materială precară şi alta majoră, şi le-au obligat să se prostitueze.

Tricoul lui Nadal în victoria de la Roland Garros 2005 a fost vândut cu un preţ record

Acesta a fost autentificat de Resolution Photmatching ca fiind acelaşi pe care Nadal l-a purtat în timpul turneului Roland Garros din 2005, unde şi-a făcut debutul la Paris. Termenul de 4 august a fost stabilit ca fiind ultima zi de licitaţie. La o săptămână după ce tricoul său a fost scos la vânzare, un ofertant […]

Mesajul lui Ciolacu pentru Ciucă: Atacurile isterice sunt apanajul oamenilor politici slabi şi disperaţi / Replica lui Ciucă

Jignirea nu înseamnă deloc onoare, la fel cum nici jocul de glezne sau proba de panotaj - viteză nu sunt probe olimpice, nici măcar în politică, îi transmite Marcel Ciolacu liderului PNL, Nicolae Ciucă.

Cum au devenit grecii de la PPC cel mai puternic jucător pe piaţa de regenerabile din România după ce au bătut palma cu australienii Macquarie? Greii statului român nu au fost chemaţi la negocieri, dar relaţia greci-australieni are o istorie deja

Relaţia dintre grecii de la PPC şi australienii de la Macquarie Asset Management este deja de lungă durată.  În timp ce Macquarie face achiziţii în Grecia chiar de la PPC, în România grecii de la PPC cumpără activele Macquarie Ultimul subiect de tranzacţie a fost parcul eolian Fântânele-Cogealac, proiectul de 1 mld. euro, de 600 […]

Cercetătorii au descoperit o metodă de restaurare a apei pe Marte folosind praf de metal

Cercetările recente realizate de Edwin Kite şi echipa sa de la Universitatea din Chicago propun o abordare promiţătoare pentru a face Marte mai locuibil, restabilind apa pe planetă, relatează Indy100. Studiul, publicat în Science Advances, sugerează o metodă care ar putea creşte semnificativ temperatura suprafeţei lui Marte, folosind un  praf format din tije metalice extrem […]

Extensia metroului către Aeroportul Otopeni, tot mai aproape

Metrorex anunţă obţinerea autorizaţiei de construire pentru Lotul 1.2 al Magistralei 6 de metrou, marcând un pas semnificativ în avansarea Proiectului „Magistrala 6. 1 Mai – Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni”. Acest segment, denumit Secţiunea Nord, va lega capitala României de principala poartă aeriană, Aeroportul Internaţional Henri Coandă, asigurând astfel o conexiune vitală în […]

Cartea „Un ostaş în slujba ţării” a lui Nicolae Ciucă este scrisă sau nu? Răspunsul lui Rareş Bogdan

„Discuţia despre cărţi în cadrul frumosului palat din Kiseleff, un palat absolut minunat, nu ştiu dacă este cea mai potrivită. Sigur, mai au câţiva intelectuali, nu foarte mulţi în zona PSD. Intelectualitatea publică din România a activat în general în zona dreptei. Eu mă bucur că sunt preocupaţi de cartea domnului Ciucă. Vă asigur că […]

Sute de maşini electrice aruncate la groapa de gunoi. Cum a dat greş „iPhone-ul industriei auto”

Cazul a apărut pe Tik Tok şi a fost repede elucidat: sunt circa 1200 de vehicule electrice Solo, construite de ElectraMeccanica, un start-up canadian care a mizat totul pe un monoloc original, dar cu erori tehnice.

Efectele revoltelor. Autorităţile britanice vor să modifice modul de reglementare a reţelelor sociale

Guvernul britanic ia în considerare mai multe modificări ale legii privind siguranţa online, potrivit Reuters. Legea, adoptată în octombrie, urmează să intre în vigoare la începutul anului viitor. Aceasta permite guvernului să amendeze companiile de social media cu până la 10% din cifra de afaceri în cazul în care sunt constatate încălcări ale reglementărilor. Ca […]

Luptătoarea Kriszta Incze, învinsă în primul tur la paris 2024. Românca mai are şanse la un bronz

Aflată la a doua participare la Jocurile Olimpice, după Tokyo 2020, Kriszta Tunde Incze a avut parte de o tragere la sorţi cu ghinion, ea având parte în primul tur de o adversară tânără, dar titrată, vicecampioană mondială în 2023. Românca a cedat după doar 38 de secunde, japoneza reuşind să facă tuş, culcând-o cu […]

Ciucă, solicitare către Ciolacu: Să trateze cu maximă responsabilitate situaţia de la spitalul Pantelimon

„Am observat ardoarea cu care premierul Marcel Ciolacu aduce în discuţie problema cărţii pe care am scris-o. Îi transmit să stea liniştit! Va avea un exemplar cu dedicaţie, sper că va reuşi să-l citescă. Dar până atunci, în calitate de partener de coaliţie, îi solicit să trateze cu maximă responsabilitate situaţia de la spitalul Pantelimon”, […]

K2 arată ca o groapă de gunoi la mare înălţime. Imagini elocvente publicate de un şerpaş

Mingma Tenzi, un şerpaş nepalez, a urcat pentru prima dată pe K2 în iulie li a fost şocat să descopere că situaţia deşeurilor din Tabăra 2 era mai rea decât cea de pe Everest.

Surpriză: Traian Băsescu, unul dintre cei politicienii cu cele mai mari investiţii în titluri de stat emise de Ministerul Finanţelor din România: 3 milioane lei şi 575.000 de euro

Traian Băsescu, 73 de ani, preşedinte al României între 2004 şi 2014 iar în prezent europarlamentar, este unul dintre politicieni cu cele mai mari investiţii în titluri de stat emise de Ministerul Finanţelor din România, arată datele agregate de ZF din declaraţiile de avere. Astfel, în declaraţia de avere din iunie 2024 publicată pe site-ul […]

Rapperul american Travis Scott, arestat la Paris după o bătaie la hotel

Rapperul american Travis Scott a fost arestat vineri dimineaţă pentru o bătaie la un hotel de cinci stele din capitala Franţei, au declarat procurorii.

Ucraina spune că 20.000 de persoane trebuie evacuate din regiunea de frontieră

Poliţia ucraineană declară că „aproximativ 20.000 de persoane trebuie să fie evacuate" din 28 de aşezări din regiunea Sumî - o creştere bruscă faţă de estimarea anterioară, de 6.000 de persoane.

Supermarket din Doneţk, vizat de un atac aerian al ruşilor. Cel puţin doi oameni au murit

Un supermarket din Doneţk a fost vizat de un atac aerian al ruşilor. Cel puţin doi oameni au murit şi mai mulţi au fost răniţi.

Firea, apel la istorie pentru a obţine un nou mandat de prim-vicepreşedinte PSD: Ar fi corect

Gabriela Firea spune că „ar fi corect şi cu respect pentru munca politică” pe care a dus-o, dar şi pentru riscurile la care s-a supus când s-a exprimat împotriva lui Viciu Dragnea, să rămână prim-vicepreşedinte al PSD.

Cătălin Chirilă ratează calificarea în finala olimpică la canoe 1000 metri

Românul a dat semne de slăbiciune încă de la start. Chirilă a plecat slab şi era cu 4 secunde în urma polonezului Glazunow, pe locul 5 după prima sută de metri. La 500 de metri era pe locul 4, iar la 750 a trecut al treilea. Pe ultimii 100 de metri, românul a fost depăşit […]

Producătorul de ciment Romcim, deţinut de irlandezii de la CRH, cumpără fabrica de ţeavă din polietilenă TehnoWorld din Suceava. Tranzacţia are avizul Concurenţei

Producătorul de ciment Romcim, parte din grupul irlandez CRH, a cumpărat compania Tehno World SRL din Suceava, care produce ţeavă din polietilenă, potrivit unui anunţ al Consiliului Concurenţei, care a autorizat această tranzacţie. Ziarul Financiar a scris la începutul acestui an că Romcim este interesată de achiziţia businessului Tehno World. La acel moment, nici reprezentanţii […]

Separatistul catalan Carles Puigdemont a fugit din nou din Spania şi este în drum spre Belgia

Carles Puigdemont a părăsit Spania şi se întoarce în Belgia, a declarat vineri un oficial de rang înalt din partidul său. El „se întoarce la Waterloo”, a anunţat Jordi Turull, secretarul general al partidului lui Puigdemont, citat de Politico. Politicianul a dezvăluit la postul de radio RAC1 că Puigdemont a petrecut noaptea trecută în Franţa […]

Înot în ape libere – Ungurul Rasovszky câştigă aurul olimpic la maratonul masculin de 10 km

Ungurul Kristof Rasovszky a câştigat vineri aurul la maratonul masculin de 10 km înot în ape libere la Jocurile Olimpice, învingându-l pe germanul Oliver Klemet, medaliat cu argint, într-o cursă epuizantă decisă pe ultima lungime a râului Sena.

Studiu: Probabilitatea de a muri într-un avion se înjumătăţeşte la fiecare deceniu

Zborurile sunt din ce în ce mai sigure, iar riscul de a muri a fost redus la jumătate, potrivit unui studiu de la Massachusetts Institute of Technology (MIT), citat de Le Parisien. Media înregistrată între anii 2018 şi 2022 în întreaga lume este de un deces la fiecare 13,7 milioane de pasageri. Începând de la […]

Ciolacu: Băluţă categoric va fi în echipa mea. Firea… mai vedem

„Candidatura statutară a preşedintelui, cu moţiune, vine şi cu program politic, dar şi cu echipă, este atributul celui care doreşte să candideze pentru funcţia de preşedinte PSD. Eu voi veni cu o echipă. Daniel Băluţă categoric se va regăsi în echipa mea”, spune Marcel Ciolacu. Întrebat dacă Gabriela Firea se va regăsi pe lista pe […]

Isărescu, guvernatorul BNR: Ne-am dus în jos cu dobânda de politică monetară ca să nu rămânem cocoţaţi cu rata-cheie undeva sus. Am coborât şi noi dobânda pe măsură ce a coborât rata inflaţiei, cu o oarecare întârziere. Politica monetară este suficient de fermă, de restictivă, nu s-a relaxat exagerat

Boardul BNR a decis în august să reducă pentru a doua şedinţă la rând dobânda-cheie la 6,5%, de la nivelul de 6,75% stabilit în iulie. Pe piaţa interbancară decizia a adus o scădere accentuată a dobânzilor, ROBOR la 3 luni coborând sub 5,6%. “Au fost discuţii inclusiv de ce nu am luat decizia de reducere […]

Ciolacu despre cazul de la Pantelimon: Depăşeşte imaginaţia noastră

Marcel Ciolacu spune despre cazul din Spitalul Sf. Pantelimon că nu pricepe de ce managerul „nu este acasă”: „Depăşeşte imaginaţia noastră”.