galati

Rusia la ONU, despre drona din Galați: „Dacă era rusească, acoperișul era distrus complet”

Reprezentantul Rusiei la ONU a încercat să pună sub semnul întrebării concluziile anchetei românești privind drona care a explodat la Galați, susținând că efectele vizibile ale impactului nu ar corespunde unei drone rusești de tip Geran-2.

Oana Țoiu contrazice la ONU narațiunea Rusiei despre drona de la Galați: „Analiza arată fără îndoială că era de origine rusească”

Ministrul de Externe Oana Țoiu a declarat, în Consiliul de Securitate al ONU, că analiza militară și raportul tehnic realizat de autoritățile române arată „fără îndoială” că drona care a explodat la Galați era o dronă Geran-2 de origine rusească.

Statele Unite condamnă la ONU incidentul de la Galați: „Vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO”

Reprezentantul Statelor Unite în Consiliul de Securitate al ONU a condamnat incidentul de la Galați, unde o dronă militară rusească a intrat în spațiul aerian al României și a lovit un bloc de locuințe.

Reacția Chinei la incidentul cu drona din Galați: Criza din Ucraina se extinde peste granițe. Dacă se permite continuarea pe această cale, va avea cu siguranță consecințe ireversibile

Reprezentantul permanent al Chinei la ONU, Fu Cong, a declarat în cadrul reuniunii Consiliului de Securitate, că incidentul de la Galați reflectă extinderea efectelor războiului din Ucraina asupra statelor vecine. Acesta a făcut apel la calm, dialog și o soluționare diplomatică a conflictului.

Rusia sugerează la ONU, fără dovezi, o posibilă „provocare” ucraineană în cazul dronei de la Galați

Reprezentantul Rusiei la ONU a sugerat, în Consiliul de Securitate, fără a prezenta dovezi, că incidentul de la Galați ar putea fi o „provocare” a Kievului, menită să testeze reacția statelor NATO și să accelereze implicarea acestora în conflict.

Reprezentantul Marii Britanii la ONU: Suntem alături de Ucraina, România și toți aliații noștri din NATO

În cadrul sesiunii Consiliului de Securitate al ONU, convocată după incidentul legat de drona care a intrat într-un apartament al unui bloc cu 10 etaje din Galați, reprezentantul Marii Britanii, James Kariuki, a condamnat ferm acțiunea Federației Ruse.

Rusia neagă la ONU responsabilitatea pentru drona de la Galați și acuză România de „isterie anti-rusă”

Reprezentantul Rusiei la ONU a respins, în Consiliul de Securitate, acuzațiile formulate după incidentul de la Galați, susținând că România ar fi convocat „în grabă” reuniunea și ar fi lansat acuzații „nefondate și părtinitoare” împotriva Moscovei.

Reprezentanta Letoniei la ONU: Suntem pe deplin solidari cu România, aliatul nostru din UE și NATO

Reprezentanta Letoniei la Consiliul de Securitate al ONU a condamnat ferm acțiunile Rusiei și a exprimat solidaritate deplină cu România, după incidentul în care o dronă rusească s-a prăbușit pe un bloc de locuințe, rănind civili.

Reprezentantul Franței la ONU: România poate conta pe deplin pe solidaritatea noastră

Franța a condamnat ferm încălcarea spațiului aerian românesc de către o dronă implicată într-un atac rusesc asupra Ucrainei, care s-a prăbușit la Galați și a rănit două persoane. În cadrul ședinței Consiliului de Securitate, convocată la solicitarea României, ambasadorul Franței la ONU, Jérôme Bonnafont, a transmis sprijinul deplin al Parisului pentru autoritățile și cetățenii români.

Kremlinul se face că n-aude: Peskov zice că n-a primit nicio reacție a Bucureștiului, după declarațiile lui Putin despre drona din Galați

Kremlinul nu a primit nicio reacție din partea României la comentariile lui Putin despre drona doborâtă, afirmă luni secretarul de presă al președintelui rus.

„Oh, wow!” De ce i-a enervat pe analiștii ucraineni interviul lui Nicușor Dan la BBC

O serie de analiști ucraineni comentează interviul lui Nicușor Dan la BBC pe tema dronei ruse care a lovit blocul din Galați, speculând pe tema contradicțiilor cu Radu Miruță, ministrul român al Apărării.

Președintele Nicușor Dan, șeful Apărării, Radu Miruță, și MApN, trei variante ale dronei care a lovit în Galați. Contradicții la nivel înalt

Președintele Nicușor Dan și ministrul Apărării, Radu Miruță (USR), par să aibă variante diferite în ceea ce privește drona rusă care a lovit în Galați și sprijinul pe care îl oferă NATO României. În plus, Radu Miruță a spus că MApN a monitorizat drona, în timp ce purtătorul de cuvânt al ministerului a spus că ea a fost pierdută de pe radar în sudul Galațiului.

Radu Miruță, avertisment după incidentul cu drona din Galați: „Se mai poate repeta și acum”

Ministrul Apărării a anunțat că incidente precum cel din Galați, unde o dronă rusească a lovit un bloc, se mai pot repeta până când România va primi noile sisteme anti-dronă.

Locatarii blocului din Galați afectat de căderea unei drone revin în apartamente. Imobilul poate fi ocupat în siguranță

Locatarii blocului de pe strada Brăilei din Galați, afectat de căderea unei drone, au început să revină în apartamente după ce specialiștii au stabilit că imobilul poate fi ocupat în condiții de siguranță.

O comisie va evalua pagubele și va stabili valoarea ajutoarelor financiare de urgență acordate familiilor ale căror locuințe au fost afectate de prăbușirea dronei la Galați

O comisie de evaluare a pagubelor produse de drona prăbușită la Galați, la ordinul prefectului județului. Comisia va face evaluări la fiecare apartament afectat de incident, în vederea stabilirii gradului de afectare și a cuantumului ajutoarelor ce urmează a fi acordate.

Locatarii blocului lovit de dronă în Galați se pot întoarce acasă. Structura de rezistență nu a fost afectată

Locatarii blocului de pe strada Brăilei din Galați, afectat de incidentul produs în urma impactului unei drone, se pot întoarce în siguranță în apartamentele lor, după ce evaluările efectuate de instituțiile abilitate au stabilit că structura de rezistență a imobilului nu a fost afectată.

De ce spune Gelu Duminică despre atacul cu dronă de la Galați că schimbă totul: „Data viitoare s-ar putea să nu mai avem noroc”

Sociologul Gelu Duminică e de părere că incidentul în care o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din Galați reprezintă un moment care schimbă percepția românilor asupra războiului din Ucraina.

„Ucraina este pregătită să apere România”. Anunțul lui Zelenski după discuția cu Nicușor Dan

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spune că țara sa este pregătită să apere România, după incidentul cu drone de la Galați.

Nicușor Dan, huiduit la Galați după atacul cu dronă rusească: „Avem patru proiecte”. Întrebat despre protecția oamenilor, a invocat lipsa echipamentelor anti-dronă

Președintele Nicușor Dan a fost huiduit la Galați după ce a vizitat blocul avariat de o dronă rusească. Întrebat de jurnaliști când vor fi protejați locuitorii din Galați și Tulcea, șeful statului a vorbit despre „patru proiecte” pentru combaterea dronelor și despre lipsa echipamentelor anti-dronă la nivel european.

Putin vrea ca Rusia să facă anchetă pe drona de la Galați, crede că e a Ucrainei. Anunțul președintelui rus

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a comentat cazul dronei care a lovit blocul din Galați.

Darău: România pregătește investiții de sute de milioane de euro în drone și sisteme anti-dronă după incidentul de la Galați

Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a anunțat că România va derula proiecte de sute de milioane de euro dedicate exclusiv dezvoltării și achiziției de drone și sisteme anti-dronă, în contextul incidentului de la Galați, unde o dronă rusească folosită în războiul din Ucraina a lovit un bloc de locuințe.

Nicușor Dan a vizitat victimele atacului cu drone de la Galați

Președintele Nicușor Dan a vizitat victimele atacului cu drone de la Galați. El a vorbit cu femeia și cu adolescentul despre care a spus că sunt optimiști. Ulterior, Nicușor Dan a plecat spre blocul lovit de dronă.

Nicușor Dan explică traiectoria dronei și absența lui Bolojan

Nicușor Dan a oferit la Galați explicații privind traseul dronei care a lovit un bloc din Galați, afirmând că aceasta a fost deviată după ce a fost interceptată în apropierea orașului Reni. În același timp, președintele a respins criticile legate de absența lui Ilie Bolojan, spunând că „nu trebuie amestecate lucrurile cu politicul”.

Ambasadorul Rusiei, chemat de urgență la MAE. România închide Consulatul de la Constanța și expulzează consulul general

România a făcut vineri unul dintre cele mai ferme demersuri diplomatice din ultimii ani în relația cu Federația Rusă, după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

„Trebuie să fie pierderi de vieți ca să se ia măsuri?” – fosta prefectă a Galațiului, după drona rusească

Andreea Naggar, fosta prefectă a județului Galați, spune că a cerut măsuri de protecție după incidentul cu dronă din 25 aprilie, dar Ministerul Apărării nu a transmis niciun răspuns. „Dacă se luau măsuri, probabil că nu am mai fi fost în această situație", a spus ea.

UPDATE: Dosar penal pentru drona rusească prăbușită într-un bloc din Galați: Tentativă de omor calificat și distrugere | PÎCCJ a preluat dosarul dronei militare ce a explodat pe un bloc din municipiul Galați

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați au deschis dosar penal după explozia dronei rusești. Se cercetează tentativă de omor calificat, distrugere și încălcarea Codului aerian.

Robert Fico reacționează după ce o dronă a lovit un bloc din Galați: „UE trebuie să înceapă imediat dialogul cu Rusia”

Premierul slovac Robert Fico a reacționat după prăbușirea unei drone asupra unui bloc de locuințe din Galați, cel mai grav incident produs pe teritoriul României în contextul războiului din Ucraina.

Nicușor Dan critică reacțiile unor lideri politici: „Acum pot vedea românii cine e pro-occidental”

Președintele României, Nicușor Dan, a criticat dur reacțiile unor lideri politici și de opinie după incidentul în care o dronă rusească a căzut pe teritoriul României, în zona Galați.

UPDATE: O dronă s-a prăbușit peste un bloc de locuințe în Galați | Consulatul Rusiei de la Constanța va fi închis. Anunțul lui Nicușor Dan | Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE | IMAGINI ÎN PREMIERĂ

O dronă rusească s-a prăbușit pe un bloc de locuințe din Galați, provocând o explozie, un incendiu și rănirea ușoară a două persoane. Președintele Nicușor Dan a convocat CSAT, iar ambasadorul Rusiei a fost chemat la MAE.

Consulatul Rusiei de la Constanța va fi închis. Anunțul lui Nicușor Dan după drona ruseacă prăbușită la Galați

Consulatul Rusiei la Constanța va fi închis, iar consulul general va fi declarat Persona non grata, ca răspuns la drona rusească prăbușită la Galați, a anunțat președintele Nicușor Dan.

Anunțul lui Merz după atacul dronelor ruse în România: „Suntem pregătiți…”

Cancelarul german Friedrich Merz a lansat un avertisment Rusiei după atacul cu drone al Rusiei de la Galați.

Nicușor Dan anunță măsuri după CSAT: consulul Rusiei la Constanța, declarat persona non grata în urma incidentului de la Galați

Președintele Nicușor Dan a anunțat, după ședința CSAT convocată în urma incidentului de la Galați, că întreaga responsabilitate revine Federației Ruse. Consulul general al Rusiei la Constanța a fost declarat persona non grata, iar Consulatul General al Federației Ruse la Constanța va fi închis.

Latest updates on the victims of the drone that struck an apartment building in Galați

The two victims of the drone attack on Galați are in stable condition. They are a woman and her son, a 14-year-old boy. The victims were taken to different hospitals.

Bolojan Announces First Measures Taken by Romania After Russian Drone Crash in Galați

Interim Prime Minister Ilie Bolojan announced on Friday from Chișinău, where he is currently on a visit, the first measures adopted by Romania after a Russian drone crashed into an apartment building in Galați.

Prefectura Galați: Locuitorii din blocul lovit de dronă pot opta pentru relocare / Inspectorii ISC vor face o expertiză tehnică a blocului

În urma prăbușirii dronei în blocul din Galați, prefectul județului, George Toderașc, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. În cadrul ședinței s-a stabilit că locuitorii care solicită relocare, pot beneficia de cazare temporară. Acoperișul blocului va fi pus în siguranță, iar experții Inspectoratului de Stat în Construcții vor face o expertiză tehnică a imobilului.

NATO discută despre atacul dronei rusești asupra României. Cine a făcut anunțul

Țările NATO discută despre atacul dronei rusești asupra blocului din Galați, de peste noapte, din România.

„În tot ghinionul ăsta avem și un strop de noroc”. Primarul Galațiului explică de ce impactul dronei nu s-a transformat într-o catastrofă

Ionuț Pucheanu, primarul Galațiului, spune că drona rusească a lovit mai mult casa liftului decât blocul și că explozia s-a produs deasupra holului, nu deasupra unei camere. „În tot ghinionul ăsta avem și un strop de noroc", a spus edilul.

Psihiatru: Galați e doar începutul

„Galați e doar începutul”, spune psihiatrul Gabriel Diaconu. Acesta susține că, după ședința CSAT de azi, vom afla, printre altele, dacă România are sau nu președinte.

Viktor Orbán cere guvernului ungar „să se abțină” după incidentul de la Galați: „Ne exprimăm simpatia față de cei răniți”

Viktor Orbán a transmis un mesaj de solidaritate după incidentul în care o dronă a lovit teritoriul României, subliniind că războiul din regiune reprezintă un pericol direct pentru statele vecine. Declarația vine în contextul tensiunilor crescute de la granița estică a NATO.

Ciolacu: Armata nu a putut intercepta drona care a intrat în spațiul aerian al României

Marcel Ciolacu atacă dur Guvernul după ce o dronă rusească a lovit un bloc din Galați. Fostul premier susține că România a fost afectată direct în propriul spațiu aerian și acuză autoritățile de lipsă de reacție.