spalare de bani

Fostă Miss Thailanda, arestată după ce ar fi luat 30 de milioane de dolari din banii destinați victimelor inundațiilor

Panadda „Boom” Wongphudee, fostă Miss Thailanda, a fost arestată vineri sub acuzații de spălare de bani și fraudă, după ce ar fi luat 30 de milioane de dolari din banii unei organizații caritabile, destinați victimelor inundațiilor.

Operațiunea „Jupiter 6” ajunge în a cincea zi. Aproape 300 de percheziții în toată țara și un prejudiciu de peste 25 de milioane de lei

Operațiunea „Jupiter 6” continuă vineri cu 277 de percheziții domiciliare desfășurate simultan la nivel național și 29 de mandate de aducere puse în executare în București și în mai multe județe. Anchetatorii investighează infracțiuni economico-financiare, de mediu și contra patrimoniului, iar prejudiciile identificate în dosarele vizate se ridică la peste 25 de milioane de lei.

Marco Rubio neagă implicarea SUA în plecarea lui Flavio Bolsonaro din Brazilia

Secretarul de stat american Marco Rubio a respins informațiile potrivit cărora administrația de la Washington ar fi ajutat la plecarea lui Flavio Bolsonaro din Brazilia și la sosirea acestuia în Statele Unite. Rubio a precizat că autoritățile americane nu au organizat deplasarea politicianului.

Amendă de 260 de milioane de dolari pentru un cazino după ce ar fi închis ochii la o posibilă spălare de bani. Compania susține că amenda o va trimite în lichidare

Un cazino din centrul orașului Sydney a fost amendat cu 260 de milioane de dolari pentru că a închis ochii la o posibilă spălare de bani. Penalizarea vine la patru ani după ce a fost intentată o acțiune în justiție împotriva companiei. Firma a susținut că orice penalizare de peste 100 de milioane de dolari o va trimite în lichidare.

DIICOT Iași a reținut un important om de afaceri din construcții, într-un dosar de 55 de milioane de lei. Ce au decis judecătorii

Florian Mihăiță, om de afaceri din domeniul construcțiilor, a fost reținut într-un dosar instrumentat de DIICOT Iași, în care procurorii estimează prejudicii totale de peste 55 de milioane de lei. Tribunalul Iași a respins cererea de arestare preventivă și a dispus plasarea sa sub control judiciar pentru 60 de zile.

48 de percheziții într-un dosar de evaziune fiscală în construcții. Prejudicii de peste 55 de milioane de lei

Polițiștii și procurorii DIICOT efectuează joi 48 de percheziții în București și șase județe, într-un dosar care vizează o grupare infracțională suspectată de evaziune fiscală, delapidare și spălare de bani în domeniul construcțiilor.

Percheziții în Constanța, la firma administrată de Gabriel Daraban, director comercial al companiei de stat Oil Terminal și pasager în zborul de lux spre Mykonos/ Fraudă de un milion de euro legat de nave NATO

Procurorii DNA fac miercuri percheziții în trei locații din județul Constanța, într-un dosar care vizează suspiciuni de evaziune fiscală, înșelăciune și spălare de bani în legătură cu servicii de asistență portuară pentru nave militare ale statelor membre NATO. Ancheta este coordonată la nivel internațional, cu sprijinul Eurojust, iar în Norvegia au fost reținute cinci persoane.

Stenograme: un milion de euro pentru promovarea lui Georgescu pe TikTok. Campania pentru Nicolae Ciucă deturnată și adaptată pentru susținerea lui Călin Georgescu

Bogdan Peșchir ar fi direcționat sume de ordinul milioanelor de euro către promovarea lui Călin Georgescu pe TikTok, în timp ce candidatul declarase zero lei cheltuieli de campanie electorală, potrivit referatului de arestare.

Corupție la Ministerul Justiției din Ucraina. Fost secretar de stat, judecat pentru furtul a 435.000 de dolari

Un fost secretar de stat din Ministerul Justiției al Ucrainei va fi judecat într-un dosar privind însușirea a peste 19,5 milioane de hrivne, echivalentul a aproximativ 435.000 de dolari, din fonduri publice. Banii au fost obținuți prin achiziții la prețuri supraevaluate.

Șase persoane arestate într-o operațiune europeană împotriva unei rețele de trafic de migranți

Șase persoane au fost arestate și zece percheziții domiciliare au fost făcute în cadrul unei operațiuni desfășurate în Austria, Italia, Spania și Regatul Unit, care a vizat o rețea suspectată de trafic de migranți și falsificare de documente, potrivit Europol.

Avocații fraților Tate invocă dosarele din România pentru a bloca extrădarea în Marea Britanie

Avocații britanici ai fraților Andrew și Tristan Tate pregătesc o acțiune în justiție împotriva demersului prin care Marea Britanie încearcă să obțină extrădarea celor doi din Statele Unite. Apărarea susține că procedurile penale aflate în desfășurare în România ar trebui soluționate mai întâi.

Un apropiat al lui Maduro pledează vinovat de spălare de bani în fața unei instanțe americane

Alex Saab, o figură cheie a puterii în Venezuela sub Nicolas Maduro, a pledat vinovat marți pentru spălare de bani într-un tribunal american, după ce a acceptat în cele din urmă să coopereze cu anchetatorii.

Angajați ai unor magazine din șapte județe, păcăliți prin telefon. Banii ajungeau inclusiv pe platforme de jocuri de noroc

Polițiștii din Brașov au efectuat marți 24 de percheziții într-un dosar de înșelăciune și spălare a banilor, după ce angajații unor firme ar fi fost convinși prin telefon să facă operațiuni la terminalele de plată din magazine.

SUA își asigură accesul la petrolul Venezuelei. În centrul acordului, un miliardar investigat anterior pentru spălare de bani

Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt, vizat anterior de investigații pentru presupusă spălare de bani în mai multe țări, a devenit un partener important al Washingtonului într-un amplu acord petrolier cu Venezuela.

Frații Tate nu ies pe cauțiune: judecătoarea a amânat decizia. Andrew Tate se teme că va fi condamnat pe nedrept

Frații Tate au depus mărturie, joi, la un tribunal din Miami. Cei doi au susținut că nu se pot apăra adecvat față de acuzațiile penale dacă sunt încarcerați la închisoarea din Miami, în timp ce contestă extrădarea din Marea Britanie. Andrew Tate se teme că va fi condamnat pe nedrept în România.

Se ascundea într-un spațiu secret. Trei frați români, capturați în Italia

Credeau că distanța dintre România și Italia îi poate ține departe de închisoare. Trei frați români, condamnați definitiv pentru infracțiuni grave de criminalitate economică și informatică, au fost însă găsiți și arestați în Italia după săptămâni de căutări și o operațiune coordonată între anchetatorii celor două țări.

Monede de aur și argint, un lingou și un ceas de lux. Ce-au mai găsit procurorii în casele românilor care aduceau droguri cu TIR-ul din Spania

Inspectoratul General al Poliție Române (IGPR) informează, marți, că în urma perchezițiilor la adresele grupării care aducea în țară droguri din Spania cu TIR-ul, au fost arestați 7 dintre inculpați. Este vorba despre șase bărbați, dar și o femeie, cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată, dar și spălare de bani.

DIICOT extinde ancheta în dosarul Nordis. Peste 42 milioane de lei și 14 milioane de euro, prejudiciu suplimentar

Procurorii DIICOT au extins urmărirea penală în dosarul Nordis, după 50 de noi plângeri formulate de 109 persoane vătămate. Prejudiciul suplimentar depășește 42 de milioane de lei, 14 milioane de euro și 17.000 de dolari. Ancheta vizează noi acte materiale de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

Daniel Kinahan, șeful „mafiei irlandeze”, a fost extrădat din Emiratele Arabe Unite. Cu ce acuzații se confruntă

Daniel Kinahan, considerat de autoritățile irlandeze unul dintre cei mai căutați infractori din țară, a fost extrădat duminică din Dubai. Presupusul lider al Grupării de crimă organizată Kinahan se află în arest preventiv și a fost pus sub acuzare.

Începe judecata în cel mai delicat dosar de corupție al DNA. Judecătorii Curții de Apel București constată legalitatea rechizitoriului DNA în cazul Florian Coldea, fostul prim – adjunct SRI

Curtea de Apel București a constatat astăzi legalitatea rechizitoriului DNA în cazul Florian Coldea, fost prim adjunct SRI, și au dispus începerea judecății în caz.

Capital One: Conturile lui Donald Trump au fost închise din cauza unor suspiciuni de spălare de bani

Un nou episod tensionat îl pune pe Donald Trump față în față cu una dintre cele mai mari bănci din Statele Unite, transmite Associated Press.

FBI: Fugara acuzată de fraudă uriașă cu fonduri COVID, capturată în Jamaica

O femeie aflată pe lista celor mai căutați fugari ai FBI pentru fraude financiare a fost capturată în Jamaica și extrădată în Statele Unite, au anunțat sâmbătă autoritățile americane.

Captură record de cocaină în Spania. Ancheta dezvăluie o rețea internațională de spălare de bani cu legături în SUA și Dubai

Cea mai mare captură de cocaină din istoria Spaniei, realizată în toamna anului 2024 în portul mediteranean Algeciras, a dus la descoperirea unei presupuse rețele internaționale de spălare de bani, care ar avea conexiuni cu oameni de afaceri din Statele Unite, investiții imobiliare de lux în Dubai și companii offshore din Panama și São Tomé și Príncipe.

3,6 milioane de dolari, plătiți pentru eliberarea unui ministru ucrainean acuzat de spălare de bani. Cine a achitat suma?

Întreaga cauțiune de 150 de milioane de hrivne (3,6 milioane de dolari) stabilită pentru fostul ministru ucrainean al Energiei, Herman Halușcenko, acuzat de spălare de bani și participare la o organizație criminală, a fost achitată luni.

Fostul șef al Biroului Prezidențial din Ucraina a fost eliberat pe cauțiune

Fostul șef al Biroului Prezidențial din Ucraina, Andrii Yermak, a fost eliberat pe cauțiune pe 18 mai, după ce a petrecut patru zile în arest preventiv într-un dosar amplu de corupție și spălare de bani.

Tribunalul anticorupție din Ucraina dispune arestarea fostului șef de cabinet al lui Zelenski

Tribunalul anticorupție din Ucraina a dispus, joi, arestarea preventivă lui Andrii Yermak, fostul șef de cabinet al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Instanța i-a stabilit și o cauțiune în valoare de 140 de milioane de grivne, adică aproximativ 3,2 milioane de dolari.

Ucraina: Fost oficial prezidențial și un ex-vicepremier, acuzați de spălarea a peste 11 milioane de dolari

Procurorii anticorupție din Ucraina au pus sub acuzare șapte persoane, într-un dosar de spălare de bani și corupție care vizează construirea unui complex rezidențial de lux în apropiere de Kiev.

Fostul șef de cabinet al președintelui Zelenski este suspectat de spălare de bani într-un dosar de milioane de euro

Agenția Națională Anticorupție din Ucraina a anunțat luni că a destructurat un grup organizat implicat într-o schemă de spălare de bani în valoare de 8.8 milioane de euro. Printre suspecți se numără și Andriy Yermak, fostul șef de cabinet al președintelui Zelenski.

Raport OCDE: „România a luat măsuri semnificative în combaterea corupției, dar trebuie să publice declarațiile de avere ale demnitarilor”. Care sunt cele mai corupte zone din România

OCDE laudă dar, pe alocuri, și critică România în ultimul raport dat publicității. Oficialii cred că autoritățile de la București au luat măsuri semnificative în a combate corupția însă corupția a devenit mai complexă decât o noțiune tradițională. OCDE laudă DNA dar spune că zona politică, demnitarii, sistemul sanitar, poliția și vama - sunt percepute ca fiind cele mai corupte paliere din România. Oficialii atrag atenția și asupra riscurilor legate de conflictele de interese și cazurile de corupție din Sănătate. OCDE subliniază că România ar trebui să înăsprească regulile în ceea ce privește lobby, și fac apel la publicarea declarațiilor de avere ale demnitarilor, secretizate anul trecut de Curtea Constituțională. „Publicarea publicarea declarațiilor de avere și interese să fie proporțională cu puterea decizională și expunerea la risc a funcționarilor publici”, spune raportul.

Ucraina l-a arestat pe fostul ministru al Energiei și Justiției, în cazul de corupție care zdruncină administrația Zelenski. Procurorii anticorupție dezvăluie cum au fost „sifonate” sute de milioane de dolari

Arestarea lui German Galușcenko este legată de ancheta de corupție care a clătinat biroul președintelui Volodimir Zelenski. Sumele vehiculate în caz sunt în de peste 100 de milioane de dolari.

Cum spală cartelurile de cocaină miliarde de dolari: De la valize cu bani la criptomonede

În ultimii zece ani, comerțul ilegal cu cocaină a cunoscut o creștere rapidă, iar metodele folosite de carteluri pentru a ascunde proveniența fondurilor au devenit tot mai sofisticate. De la transportul direct de numerar și utilizarea bancnotei de 500 de euro, până la tranzacții prin criptomonede și rute financiare care traversează Dubaiul, aceste rețele au transformat spălarea banilor într-un mecanism global, extrem de eficient, arată The Conversation.

A fost arestat cel mai periculos chinez din „imperiul mafiei cibernetice”. Avea centre de muncă forțată unde-și derula escrocheriile

Printre țările care l-au acuzat se află Statele Unite, unde Chen a fost pus sub acuzare pentru conspirație în vederea comiterii de fraudă electronică și spălare de bani.

Cinci români au „spălat” banii unei grupări infracționale prin conturi deschise în mai multe țări europene

Cinci români au „spălat”, timp de 4 ani, banii unei grupări infracționale, deschizând conturi în mai multe țări europene, pentru care ofereau ca date de contact numere de telefon indicate de către suspecți. Polițiștii de frontieră fac, miercuri, percheziții în Vâlcea și București.

O rețea uriașă de spălare a banilor, care are conexiuni cu Rusia, operează în 28 de orașe britanice

Agenția Națională pentru Criminalitate (NCA) a descoperit o rețea de spălare a banilor, evaluată la miliarde de dolari, care operează în 28 de orașe din Marea Britanie.

Fostul comisar european pentru Justiție, Didier Reynders, acuzat de spălare de bani și alte delicte

Didier Reynders, care era investigat din decembrie 2024 pentru presupusă spălare de bani, a fost oficial acuzat de acest delict și de „altul sau altele”.

Elveția pune frână legislației anti-spălare de bani, pentru a-și păstra statutul de lider financiar

Parlamentarii elvețieni se opun noilor reguli anti-spălare de bani, invocând riscul pierderii competitivității în fața rivalilor mondiali precum Singapore sau Hong Kong.

Secretele ascunse din Monaco: Regatul este oficial pe lista neagră UE pentru spălare de bani

Cunoscut pentru lux, supercaruri și avere discretă, Monaco a fost adăugat oficial pe lista Uniunii Europene a țărilor cu risc ridicat în ceea ce privește riscurile de spălare a banilor și de finanțare a terorismului. Comisia Europeană critică secretul financiar, transparența insuficientă și ascunderea deliberată a unor active importante în spatele acestei fațade bogate, scrie cotidianul La Stampa.

Fraude cu criptomonede: Rețea organizată de spălare de bani, destructurată de DIICOT

„Spălătorii digitali”: 13 persoane arestate preventiv pentru fraudă și spălare de bani

Destinația preferată a multor români ar putea înăspri regulile financiare. Țara a fost adăugată pe lista cu „risc ridicat” de spălare de bani

Comisia Europeană a anunțat că Monaco a fost adăugat pe lista sa de țări cu „risc ridicat” de spălare de bani.

Percheziţii în vestul României într-un dosar de spălare de bani

Luni dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, pun în executare 10 mandate de percheziţie domiciliară. Potrivit anchetatorilor, „activităţile se desfăşoară în judeţele Timiş (1), Arad (8) şi Caraş – Severin (1), într-un dosar penal în care se efectuează […]