sua

Marea Britanie semnează un acord de liber schimb cu Coreea de Sud

În cursul nopții de luni spre marți, s-a confirmat că Marea Britanie a semnat un acord de liber schimb cu Coreea de Sud. În urma acordului, exporturile britanice, estimate la 2 miliarde de lire, nu vor fi afectate de tarifele din Seoul.

Taxa UE pe carbon ar putea fi extinsă la mașini și electrocasnice

Uniunea Europeană pregătește extinderea taxei pe carbon la importuri și la produse precum mașinile, pentru a preveni ocolirea regulilor de către producătorii din afara blocului comunitar și a proteja industria europeană.

Fiul cel mare al lui Donald Trump s-a logodit cu Bettina Anderson, o figură mondenă din Palm Beach

Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui SUA, s-a logodit cu Bettina Anderson, a anunțat luni seară președintele Donald Trump, în cadrul unui eveniment organizat la Casa Albă.

SUA suspendă acordul tehnologic cu Marea Britanie pe fondul tensiunilor comerciale

Statele Unite au suspendat punerea în aplicare a unui acord tehnologic încheiat cu Marea Britanie în timpul vizitei de stat a lui Donald Trump în Regatul Unit, pe fondul frustrărilor tot mai mari de la Washington privind ritmul negocierilor comerciale cu Londra.

Discuții româno-americane la MApN privind securitatea regională și contracararea dronelor rusești

Secretarul de stat din Ministerul Apărării Naționale, Sorin-Dan Moldovan, a avut luni, o întrevedere cu o delegație a Departamentului de Stat al SUA, condusă de Christopher W. Smith, discuțiile vizând situația de securitate regională, cooperarea bilaterală în domeniul apărării și măsuri pentru întărirea Flancului estic al NATO.

Doi soldați americani și un interpret civil au fost uciși în Siria

Doi soldați ai armatei americane și un interpret civil au fost uciși, sâmbătă, într-un atac în Siria, potrivit Departamentului Apărării, citat de CNN.

Statele Unite vor să limiteze exportul de ADN creat în laborator

Un grup bipartizan de parlamentari americani a propus reguli noi care ar obliga firmele din SUA să ceară licență înainte de a exporta ADN sintetic către țări precum China sau Rusia.

Serviciile secrete daneze acuză SUA că își folosesc puterea economică pentru a-și „afirma voința” asupra aliaților

Statele Unite ale Americii au fost, de asemenea, menționate de serviciile secrete daneze ca o amenințare din cauza interesului său crescând pentru Groenlanda, care este vitală pentru securitatea națională a Americii.

Nave rusești cu încărcătură militară, doborâte de forțele speciale ucrainene

Forțele de Operațiuni Speciale ale Ucrainei au lovit, vineri, mai multe nave rusești, printre care și două cu încărcătură militară, în cadrul unei operațiuni speciale.

Monetăria SUA a prezentat noile monede aniversare. Figura lui Trump lipsește

Monetăria SUA a dezvăluit modelele monedelor care comemorează cea de-a 250-a aniversare a independenței americane de anul viitor. Acestea înfățișează documentele fondatoare și Războiul de Independență, dar până acum nu și pe președintele Donald Trump, în ciuda eforturilor unor aliați de a-i plasa chipul pe o monedă.

Noi fotografii îl arată pe Trump alături de femei din anturajul lui Epstein

Noi fotografii îl arată pe Trump alături de femei din anturajul lui Epstein. Democrații din Comisia de Supraveghere a Camerei Reprezentanților au publicat vineri o nouă serie de fotografii din proprietatea lui Jeffrey Epstein, inclusiv imagini cu Donald Trump înconjurat de cinci femei.

Moment decisiv în negocierile de pace. Ucraina ar putea adera la UE până la 1 ianuarie 2027. Zelenski: Acest lucru depinde de europeni și americani

Ucraina ar urma să adere la Uniunea Europeană anul viitor, în baza unei propuneri susținute de Bruxelles în negocierile pentru încheierea războiului declanșat de Rusia, conform Financial Times.

Moscova sugerează că s-ar putea să nu fie de acord cu noile propuneri de pace pentru Ucraina: „S-ar putea să nu ne placă multe lucruri”

Consilierul pentru politică externă al Kremlinului, Yuri Ușakov, a declarat vineri că Moscova nu a văzut propunerile revizuite ale SUA formulate după cele mai recente discuții cu Ucraina. Cu toate acestea, spune că Rusia ar putea să nu fie de acord cu unele dintre ele.

Strategia de securitate a Poloniei și America First. Nawrocki cere alinierea Varșoviei la noua politică a SUA

Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a declarat că Varșovia trebuie să își adapteze strategia națională de securitate la noua foaie de parcurs prezentată de Statele Unite, document ce reflectă orientarea administrației Trump către politica America First și o reconfigurare a priorităților de apărare ale Washingtonului.

Planul lui Trump de a îndepărta patru țări de UE, menționat în versiunea nepublicată a Strategiei de Securitate Națională a SUA. Reacția Casei Albe

Versiunea nepublicată a Strategiei de Securitate Națională a SUA conține o propunere de a ţine patru state departe de UE, ca parte a unei noi strategii îndrăzneţe „Make Europe Great Again”.

Surse Reuters: Washingtonul se pregătește să confişte mai multe petroliere în largul coastei Venezuelei

Statele Unite se pregătesc să intercepteze mai multe petroliere în largul coastei Venezuelei, după ce au capturat unul în această săptămână.

SUA oferă o „zonă economică liberă” în estul Ucrainei dacă va ceda Donbasul. Zelenski: Nu știu cine va guverna acest teritoriu

Volodimir Zelenski afirmă că planul SUA de a oferi o „zonă economică liberă” în estul Ucrainei dacă cedează Donbasul nu ar fi echitabil fără garanții că Rusia nu va prelua pur și simplu controlul asupra zonei.

Zelenski respinge propunerea SUA de retragere unilaterală din Donețk. „De ce Rusia nu se retrage?”

Președintele Zelenski a declarat că SUA cer Ucrainei să se retragă din regiunea Donețk, unde ar fi creată o zonă economică liberă demilitarizată, în timp ce Rusia ar rămâne în sud. Ucraina a trimis o contrapropunere în 20 de puncte către Washington.

Statele Unite, desemnate drept o amenințare de către o țară NATO: „Folosește puterea economică și tehnologică drept instrument de putere”

Serviciul de informații militare al unei țări europene, membră NATO, a clasificat pentru prima dată SUA drept un risc pentru securitate.

Kremlinul spune că Rusia este interesată de investiții străine, după apariția unor informații privind planuri majore ale SUA

Kremlinul a declarat joi că Rusia este interesată să atragă investiții străine suplimentare, după ce Wall Street Journal a relatat că planul SUA pentru pace în Ucraina include investiții în Rusia.

Comisarul European pentru Apărare acuză cu SUA urmărește subminarea unității statelor europene

Andrius Kubilius, comisarul european pentru Apărare, a avertizat miercuri că noua Strategia Națională de Securitate adoptă o poziție „antagonică” față de UE și și urmărește subminarea unității statelor europene, notează Politico.

Liderii Coaliției de Voință, discuții în contextul Planului de Pace revizuit

Liderii Coaliției de voință se vor întruni, joi, în format de videoconferință, potrivit președinției Franței, citată de Sky News.

Fermierii americani critică pachetul de sprijin al administrației Trump

Fermierii din Statele Unite au avertizat că pachetul de sprijin al guvernului de la Washington acoperă doar o mică parte din pierderile estimate între 35 și 44 de miliarde de dolari, ca urmare a prețurilor scăzute, a costurilor ridicate și a provocărilor generate de războaiele comerciale.

Verificarea conturilor de pe rețelele de socializare la intrarea în SUA. Ce înseamnă și când va fi introdusă măsura

Călătorilor care intră în SUA le vor fi verificate conturile de pe rețelele de socializare. Autoritățile americane vor să introducă măsura care va afecta milioane de oameni. Un anunț oficial a fost miercuri.

Un republican a depus un proiect de lege prin care cere retragerea SUA din NATO: America nu ar trebui să fie garanția securității mondiale

Thomas Massie, membru al Camerei Reprezentanților din Congresul SUA din partea Partidului Republican, a depus un proiect de lege prin care cere retragerea SUA din NATO. Anunțul a fost făcut de biroul congresmanului.

Lavrov: Trump este singurul „lider din Vest” care înțelege poziția Moscovei

Vorbind în cadrul Consiliului Federației, Serghei Lavrov, Ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, și-a declarat admirația față de președintele SUA, Donald Trump.

Rusia declară că așteaptă un răspuns din partea SUA cu privire la noul tratat START, pe măsură ce termenul de expirare al tratatului nuclear se apropie

Miercuri, Rusia a declarat că încă așteaptă un răspuns oficial din partea Washingtonului cu privire la propunerea președintelui Vladimir Putin de a respecta în comun ultimul tratat rămas între Rusia și SUA privind controlul armamentului, care expiră în mai puțin de două luni.

SUA critică incidentul cu radarul chinezesc și afirmă că angajamentul față de Japonia rămâne neschimbat

Marți, Statele Unite au criticat pentru prima dată acțiunile avioanelor de vânătoare chineze care și-au îndreptat radarele către avioane militare japoneze săptămâna trecută, incidente pe care Tokyo le-a descris ca fiind „periculoase”, scrie Reuters.

Evaluarea dură a președintelui SUA la adresa Europei reaprinde tensiunile transatlantice

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a oferit o evaluare dură privind conducerea Europei într-un interviu de 45 de minute acordat publicației Politico, acuzând statele europene de „slăbiciune”, „decădere” și incapacitatea de a gestiona războiul din Ucraina și politicile de migrație.

SUA blochează raportul Global Environment Outlook al ONU. Dispută majoră privind concluziile despre climă

Un raport esențial al ONU privind starea mediului global, raportul Global Environment Outlook, a fost publicat fără un rezumat pentru factorii de decizie, după ce Statele Unite și alte țări au refuzat să accepte concluziile științifice, susțin autorii documentului.

Deportarea cetățenilor iranieni din SUA: Al doilea zbor charter cu iranieni a plecat din Arizona spre Teheran

Statele Unite au trimis recent înapoi în Iran un al doilea grup de cetățeni iranieni, într-un zbor charter cu peste 50 de persoane, decizie care a generat critici dure din partea unor organizații religioase și umanitare.

Un fost ofițer al armatei SUA susține că Trump a fost informat despre existența pe Pământ a unor specii de extratereștri

Un fost ofițer al armatei SUA susține că președintele american Donald Trump a fost informat despre existența pe Pământ a unor specii de extratereștri. Trump ar putea deveni cel mai important lider al lumii dacă va declasifica informațiile despre extratereștri și navele lor, mai spune fostul ofițer.

Anunțul lui Zelenski după discuțiile de la Londra: Planul de pace revizuit va fi prezentat marți Statelor Unite

Ucraina va prezenta, marți, Statelor Unite, un plan de pace revizuit. Acesta vizează încheierea războiului cu Rusia și vine după discuțiile de la Londra dintre președintele Volodimir Zelenski și liderii Franței, Germaniei și Marii Britanii.

Un pacient a murit de rabie deoarece i s-a transplantat un rinichi infectat

Un pacient din SUA a murit de rabie deoarece i s-a transplantat un rinichi infectat. Decesul a fost la începutul anului, dar misterul a fost deslușit recent. Este al patrulea caz din ultimii 50 de ani în care rabia este transmisă prin organe transplantate în SUA.

„Nu avem o viziune unitară asupra Donbasului”. Zelenski anunță că nu s-a ajuns la un acord privind teritoriile din estul Ucrainei în discuțiile cu SUA

Volodimir Zelenski a declarat că negociatorii care discută inițiativa de pace mediată de SUA rămân divizați în privința teritoriului din estul țării, aflat temporar sub ocupație rusă.

Antonio Costa, președintele Consiliului UE, avertizează SUA să nu intervină în viața democratică a Europei

Antonio Costa, președintele Consiliului UE, a declarat că Statele Unite ale Americi nu ar trebui să interfereze în viața politică a statelor membre, în contextul publicării noi Strategii Naționale de Securitate a SUA, informează Politico.

Noul ambasador SUA în Danemarca urmează să se întâlnească cu oficiali groenlandezi pe fondul interesului lui Trump pentru regiune

Kenneth Howery, noul ambasador al Statelor Unite în Danemarca, efectuează prima sa vizită oficială în Groenlanda, unde se întâlnește cu reprezentanți ai Groenlandei și Danemarcei, pe fondul intenției președintelui Trump de a prelua teritoriul, notează Reuters.

Kremlinul laudă noua strategie de securitate a SUA: Documentul lui Trump corespunde, în mare măsură, cu viziunea Rusiei

Kremlinul a salutat duminică noua strategie de securitate națională a președintelui american Donald Trump și a spus că aceasta corespunde în mare măsură percepțiilor Rusiei, fiind prima dată când Moscova laudă atât de explicit un astfel de document venit de la fostul său rival din Războiul Rece, scrie Reuters.

Tensiuni inventate? Macron neagă acuzația că Washingtonul ar putea trăda Kievul

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat vineri că „nu există nicio neîncredere” între Europa și Statele Unite, reacționând la o informație apărută în presa germană potrivit căreia el ar fi avertizat în privat că Washingtonul ar putea „trăda” Ucraina în negocierile cu Rusia.

Reuters: Statele Unite cer Europei să preia majoritatea capacităților de apărare NATO până în 2027. Presiuni fără precedent asupra aliaților europeni

Statele Unite le-au transmis aliaților europeni că se așteaptă ca, până în 2027, Europa să preia majoritatea capacităților convenționale de apărare ale NATO, de la informații militare până la sisteme de rachete.