CELE MAI NOI ARTICOLE

Alarmă de incendiu la Centrala Nucleară Cernavodă. Panou electric în flăcări, pericol înlăturat rapid

Autorităţile au fost în alertă joi dimineaţa după ce a sunat alarma de incendiu la Unitatea 2, Cota 100 la CNE Cernavodă.
Alarmă de incendiu la Centrala Nucleară Cernavodă. Panou electric în flăcări, pericol înlăturat rapid

ANOSR lansează analiza „Bursele studenţilor – „povara” statului de 10 ani”

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) lansează, joi, o analiză care surprinde evoluţia fondului de burse şi protecţie socială destinat studenţilor şi evidenţiază necesitatea corectării sistemului de acordare a burselor, modificat prin măsurile de austeritate.
ANOSR lansează analiza „Bursele studenţilor - „povara” statului de 10 ani”

Un bărbat acuzat că şi-a înscenat moartea pentru a evita acuzaţiile de viol, găsit vinovat în Utah

Un bărbat din Rhode Island acuzat că şi-a înscenat moartea şi a fugit din Statele Unite pentru a scăpa de acuzaţiile de viol a fost găsit vinovat miercuri de agresiune sexuală asupra unei foste iubite, în primul său proces din cele două pe care le are în Utah, notează AP.
Un bărbat acuzat că şi-a înscenat moartea pentru a evita acuzaţiile de viol, găsit vinovat în Utah

Deţinutul evadat din Ambulanţa care îl ducea la Jilava a fost prins

Bărbatul care a evadat dintr-o ambulanţă a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) care îl ducea la Spitalul Penitenciar Jilava a fost prins, în noaptea de miercuri spre joi, pe un câmp din apropiere de Bacău.
Deţinutul evadat din Ambulanţa care îl ducea la Jilava a fost prins

Serbia în Focul Protestelor. Ciocniri violente între susţinătorii lui Vucic şi manifestanţii antiguvernamentali

Miercuri, seară au izbucnit ciocniri între protestatarii antiguvernamentali sârbi şi susţinătorii puterii, pentru a doua zi, într-o escaladare majoră după mai bine de nouă luni de demonstraţii împotriva preşedintelui autocrat Aleksandar Vucic potrivit AP.
Serbia în Focul Protestelor. Ciocniri violente între susţinătorii lui Vucic şi manifestanţii antiguvernamentali

Melania Trump ameninţă că îl va da în judecată pe Hunter Biden. Care este motivul

Prima Doamnă Melania Trump a ameninţat că îl va da în judecată pe Hunter Biden pentru 1 miliard de dolari, după ce acesta a susţinut că i-a fost prezentată soţului ei de către agresorul sexual Jeffrey Epstein, potrivit BBC.
Melania Trump ameninţă că îl va da în judecată pe Hunter Biden. Care este motivul

Trump relaxază reglementările spaţiale. A fost semnat un ordin executiv în favoarea SpaceX şi a lui Elon Musk

Preşedintele american Donald Trump a semnat miercuri un ordin executiv care relaxează reglementările pentru industria spaţială privată, inclusiv eliminarea unor evaluări de mediu, o decizie favorabilă fostului său consilier, Elon Musk, potrivit AFP.
Trump relaxază reglementările spaţiale. A fost semnat un ordin executiv în favoarea SpaceX şi a lui Elon Musk

Rusia restricţionează apelurile pe WhatsApp şi Telegram. Ce motive invocă

Rusia a anunţat restricţii privind apelurile prin aplicaţiile de mesagerie WhatsApp şi Telegram, susţinând că acest lucru este necesar pentru combaterea criminalităţii, a relatat presa de stat, potrivit France 24.
Rusia restricţionează apelurile pe WhatsApp şi Telegram. Ce motive invocă

Priscilla Presley, prinsă într-un nou scandal. Acuzaţii de înşelăciune privind drepturile asupra numelui şi imaginii

Foştii parteneri de afaceri ai Priscillei Presley au intentat un proces prin care solicită despăgubiri de peste 50 de milioane de dolari, invocând fraudă şi încălcarea contractului, potrivit AP.
Priscilla Presley, prinsă într-un nou scandal. Acuzaţii de înşelăciune privind drepturile asupra numelui şi imaginii

O țară europeană va oferi copiilor instruire cu drone pentru a contracara ameninţarea Rusiei

Copiii din Lituania vor fi învăţaţi cum să construiască şi să opereze drone, ca parte a eforturilor micii ţări baltice de a-şi dezvolta capacitatea de a face faţă oricărei ameninţări viitoare din partea Rusiei, potrivit The Guardian.
O țară europeană va oferi copiilor instruire cu drone pentru a contracara ameninţarea Rusiei

PSG-Tottenham Hotspur 2-2 în Supercupa Europei. Echipa franceză câştigă trofeul, după 4-3 la penalty

După o revenire spectaculoasă, PSG câştigă Supercupa Europei la penalty-uri împotriva lui Tottenham.
PSG-Tottenham Hotspur 2-2 în Supercupa Europei. Echipa franceză câştigă trofeul, după 4-3 la penalty

Trump îşi întăreşte controlul asupra forţelor de ordine. Prezenţa Gărzii Naţionale va creşte în Washington D.C.

Prezenţa trupelor Gărzii Naţionale la Washington, DC va fi sportită începând de miercuri seară, conform unui oficial de la Casa Albă, pe măsură ce preluarea controlului de către preşedintele Donald Trump asupra forţelor de ordine din oraş continuă să prindă contur, potrivit CNN.
Trump îşi întăreşte controlul asupra forţelor de ordine. Prezenţa Gărzii Naţionale va creşte în Washington D.C.

Franţa îşi recunoaşte rolul în reprimarea mişcărilor de independenţă din Camerun

Franţa şi-a recunoscut rolul în deceniile de reprimare violentă a mişcărilor de independenţă din Camerun, cea mai recentă etapă a unui proces lent de recunoaştere a trecutului său colonial brutal, potrivit The Guardian.
Franţa îşi recunoaşte rolul în reprimarea mişcărilor de independenţă din Camerun

Trump anunță premiile Centrului Kennedy: Sylvester Stallone, George Strait și Gloria Gaynor, printre laureați

Președintele Donald Trump a anunțat că premiile Centrului Kennedy din acest an vor fi acordate vedetei Sylvester Stallone, actorului de teatru Michael Crawford, cântăreților George Strait și Gloria Gaynor și trupei rock KISS, potrivit BBC.
Trump anunță premiile Centrului Kennedy: Sylvester Stallone, George Strait și Gloria Gaynor, printre laureați

Noi cercetări sugerează că tulburările de somn s-ar putea agrava în weekend. Care e explicația

Noi cercetări sugerează că apneea obstructivă de somn s-ar putea agrava în weekend. Deși cauza nu este dovedită, explicația are la bază factori ai stilului de viață care favorizează gravitatea afecțiunii.
Noi cercetări sugerează că tulburările de somn s-ar putea agrava în weekend. Care e explicația

Putin pare gata să testeze o rachetă cu propulsie nucleară, chiar înainte de discuțiile cu Trump

Rusia pare să se pregătească să testeze o nouă rachetă de croazieră cu propulsie nucleară și armament nuclear, potrivit a doi cercetători americani și unei surse occidentale din domeniul securității, scrie Reuters.
Putin pare gata să testeze o rachetă cu propulsie nucleară, chiar înainte de discuțiile cu Trump

Rogobete: Am invitat AmCham să participe la elaborarea Planului Național de Screening și Prevenție

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a subliniat necesitatea unor reforme curajoase în sistemul medical prin dialog și parteneriate solide, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții Camerei de Comerț Americane în România (AmCham).
Rogobete: Am invitat AmCham să participe la elaborarea Planului Național de Screening și Prevenție

Trump a cerut ca președintele polonez Nawrocki să participe în locul premierului Tusk la videoconferința privind Ucraina

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a cerut ca președintele Poloniei, Karol Nawrocki, să participe la videoconferința despre Ucraina cu liderii europeni, potrivit premierului polonez Donald Tusk.
Trump a cerut ca președintele polonez Nawrocki să participe în locul premierului Tusk la videoconferința privind Ucraina

Miruță, despre problemele litoralului: Când ai mai puțini bani, renunți la mare și la restaurante

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a explicat, miercuri seară, motivele pentru care plajele românești sunt mai puțin populate în această vară.
Miruță, despre problemele litoralului: Când ai mai puțini bani, renunți la mare și la restaurante

Radu Miruță, despre salina de la Praid: Preocuparea mea este să pun la loc ceva repede

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a declarat miercuri că „am avut o salină la Praid, pe care nu o mai avem astăzi” și că „s-a pornit o licitație pentru ca niște specialiști să ne spună de unde se poate începe o exploatare nouă”.
Radu Miruță, despre salina de la Praid: Preocuparea mea este să pun la loc ceva repede

Care este singura modalitate prin care omenirea poate supraviețui superinteligenței artificiale? „Nașul AI” dezvăluie răspunsul

Geoffrey Hinton, cunoscut drept „nașul AI”, se teme că tehnologia pe care a ajutat-o să o construiască ar putea distruge omenirea. El a dezvăluit, în schimb, o modalitate inedită prin care oamenii pot supraviețui inteligenței artificiale și pot rămâne dominanți în fața acestor modele.
Care este singura modalitate prin care omenirea poate supraviețui superinteligenței artificiale? „Nașul AI” dezvăluie răspunsul

Surse: Țările aliate Ucrainei „evaluează relaxarea sacțiunilor asupra Rusiei” în cazul unui armistițiu

Țările aliate Ucrainei iau în considerare relaxarea sacțiunilor împotriva Rusiei, în cazul în care Kremlinul și-ar exprima acordul pentru un posibil armistițiu.
Surse: Țările aliate Ucrainei „evaluează relaxarea sacțiunilor asupra Rusiei” în cazul unui armistițiu

Războiul din Ucraina, ziua 1267. Casa Albă afirmă că summitul Trump-Putin din Alaska va fi un „exercițiu de ascultare” / Zelenski spune că Trump și-a exprimat sprijinul pentru încetarea focului în Ucraina

Surse: Țările aliate Ucrainei „evaluează relaxarea sacțiunilor asupra Rusiei” în cazul unui armistițiu Țările aliate Ucrainei iau în considerare relaxarea sacțiunilor împotriva Rusiei, în cazul în care Kremlinul și-ar exprima acordul pentru un posibil armistițiu. Trump vrea să organizeze o întâlnire cu Zelenski și Putin dacă summitul din Alaska merge bine Președintele SUA, Donald Trump, […]
Războiul din Ucraina, ziua 1267. Casa Albă afirmă că summitul Trump-Putin din Alaska va fi un „exercițiu de ascultare” / Zelenski spune că Trump și-a exprimat sprijinul pentru încetarea focului în Ucraina

Bolojan spune că România are nevoie de stabilitate politică: Orice fel de discuție despre alegeri anticipate nu are niciun fel de realism

„Orice fel de discuție legată de alegeri anticipate nu are niciun fel de realism. România nu mai suportă alte crize politice artificiale”, declară miercuri premierul Ilie Bolojan.
Bolojan spune că România are nevoie de stabilitate politică: Orice fel de discuție despre alegeri anticipate nu are niciun fel de realism

HOROSCOP 14 august 2025. Berbecii atrag atenția, iar Taurii dau lovitura financiară

Ziua de 14 august 2025 se anunță plină de contraste pentru toate zodiile, cu momente de bucurie, provocări neașteptate și oportunități de creștere personală.
HOROSCOP 14 august 2025. Berbecii atrag atenția, iar Taurii dau lovitura financiară

Bolojan, despre programul Anghel Saligny: Anul acesta nu vom mai semna contracte noi

„Anul acesta nu vom mai semna contracte noi. Nu mai avem această posibilitate”, declară miercuri seara premierul Ilie Bolojan, întrebat despre programul Anghel Saligny.
Bolojan, despre programul Anghel Saligny: Anul acesta nu vom mai semna contracte noi

Diplomat rus, expulzat din Estonia, pe fondul unor „interferențe și infracțiuni împotriva statului”

Primul secretar al ambasadei Rusiei în Tallinn a fost declarat „persona non grata” și a primit ordinul de a părăsi Estonia.
Diplomat rus, expulzat din Estonia, pe fondul unor „interferențe și infracțiuni împotriva statului”

Ilie Bolojan: Sunt doi factori care au concurat la scăderea economică pe care o avem și în România

„Sunt un optimist moderat, pentru că știu care sunt dificultățile majore cu care ne confruntăm în aceste zile, dar am încredere în potențialul economic al țării noastre”, declară, miercuri seara, premierul Ilie Bolojan.
Ilie Bolojan: Sunt doi factori care au concurat la scăderea economică pe care o avem și în România

Adio buget pe hârtie? Nazare: Trebuie să trecem de la buget pe hârtie la unul electronic în 2026

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a prezentat planurile pentru bugetul anului 2026, buget despre care ministrul spune că speră să fie introdus într-o aplicație electronică, marcând trecerea de la varianta tradițională „pe hârtie”.
Adio buget pe hârtie? Nazare: Trebuie să trecem de la buget pe hârtie la unul electronic în 2026

Ministrul Finanțelor: Programarea bugetară de anul acesta pe ultimul trimestru e complet nerealistă

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a explicat că deficitul bugetar de 6 miliarde de lei la jumătatea anului se datorează întârzierilor la rambursările de TVA, subestimării cheltuielilor și nerealizării unor dividende.
Ministrul Finanțelor: Programarea bugetară de anul acesta pe ultimul trimestru e complet nerealistă

Bolojan, despre pensiile speciale: E o problemă de inechitate socială evidentă / Premierul declară că reforma pensiilor magistraților se va regăsi în Pachetul 2

„Aici e o problemă e de inechitate socială evidentă și trebuie s-o corectăm”, declară miercuri seara premierul Ilie Bolojan, în cadrul unei discuții legate de pensiile speciale.
Bolojan, despre pensiile speciale: E o problemă de inechitate socială evidentă / Premierul declară că reforma pensiilor magistraților se va regăsi în Pachetul 2

Bujduveanu, după întâlnirea cu ambasadorul Israelului: Bucureștiul rămâne deschis parteneriatelor

Stelian Bujduveanu, primarul general interimar al Bucureștiului, s-a întâlnit, miercuri, cu Es Lior Ben Dor, Ambasadorul Statului Israel în România. În cadrul întâlnirii s-a discutat despre importanța schimbului de bune practici și a cooperării constante în domenii de interes comun, bazate pe respect.
Bujduveanu, după întâlnirea cu ambasadorul Israelului: Bucureștiul rămâne deschis parteneriatelor

Românii care lucrează în străinătate au trimis în țară mai mulți bani în al doilea trimestru din 2025 față de cel precedent. Țările de unde vin cele mai mari sume

Sumele de bani transferate în țară de românii care lucrează în străinătate pe perioade mai mari de un an au ajuns la 1,07 miliarde de euro la finalul celui de-al doilea trimestru din 2025, în creștere față de intervalul precedent. Acestă evoluție care vine după un tren descendent din cele trei trimestre anterioare, arată cifrele Băncii Naționale a României, date publicității miercuri seara.
Românii care lucrează în străinătate au trimis în țară mai mulți bani în al doilea trimestru din 2025 față de cel precedent. Țările de unde vin cele mai mari sume

Ministerul Sănătății și UNSAR lansează prima Strategie Națională de screening și prevenție

Ministerul Sănătății și Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) au început elaborarea primei Strategii Naționale de screening și prevenție pe patologii, pentru următorii cinci ani.
Ministerul Sănătății și UNSAR lansează prima Strategie Națională de screening și prevenție

Cei doi complici ai lui Mohamed Amra arestați în Maroc vor fi extrădați

Doi bărbați suspectați de complicitate cu Mohamed Amra, care a evadat în mai 2024 după un atac sângeros, vor fi extrădați din Maroc, informează miercuri o sursă apropiată anchetei, citată de AFP.
Cei doi complici ai lui Mohamed Amra arestați în Maroc vor fi extrădați

Harvard și administrația Trump sunt aproape de o înțelegere care prevede plata a 500 milioane dolari

Universitatea Harvard și administrația Trump se apropie de un acord care ar impune prestigioasei universități din Ivy League să plătească 500 de milioane de dolari pentru a recăpăta accesul la finanțare federală și pentru a încheia o serie de investigații, spune o sursă, potrivit AP.
Harvard și administrația Trump sunt aproape de o înțelegere care prevede plata a 500 milioane dolari

Patru răniți, printre care și un copil, după ce o butelie a explodat la Bacău. Victimele au fost transferate la alte spitale din țară

Patru persoane au fost rănite,miercuri, după ce o butelie a explodat și a generat un incendiu într-o casă dintr-o localitate din Bacău. Printre acestea se numără și un copil.
Patru răniți, printre care și un copil, după ce o butelie a explodat la Bacău. Victimele au fost transferate la alte spitale din țară

Liderii europeni i-au transmis lui Trump cinci condiții de pace privind Ucraina, înainte de întâlnirea lui cu Putin în Alaska

Liderii UE și președintele ucrainean Volodimir Zelenski au avut miercuri o videoconferință cu președintele american Donald Trump, cu două zile înainte ca liderul de la Casa Albă să discute fizic cu Vladimir Putin în Alaska. În timpul discuțiilor, liderii europeni i-au prezentat lui Trump cinci condiții pentru un acord de pace cu Rusia.
Liderii europeni i-au transmis lui Trump cinci condiții de pace privind Ucraina, înainte de întâlnirea lui cu Putin în Alaska

Trump a discutat cu liderii UE și Zelenski înainte de întâlnirea sa cu Putin în Alaska / Trump îl avertizează pe Putin: Vor fi consecințe severe dacă nu oprește războiul

„Sunt oameni minunați care vor să vadă încheierea acordului”, declară miercuri Donald Trump despre liderii europeni cu care urmează să se întâlnească mai târziu în aceeași zi pentru a discuta despre Ucraina.
Trump a discutat cu liderii UE și Zelenski înainte de întâlnirea sa cu Putin în Alaska / Trump îl avertizează pe Putin: Vor fi consecințe severe dacă nu oprește războiul

Ministerul Energiei a atras investiții pentru 2.751MW de energie verde, la a doua licitație din schema de stat sub formă de contracte pentru diferență

Nivelul investițiilor atrase în cadrul celei de-a doua licitații pentru Schema de ajutor de stat sub formă de Contracte pentru Diferență (CfD) este cu 37% mai mult decât planul asumat prin PNRR, a anunțat, miercuri seara, Ministerul Energiei.
Ministerul Energiei a atras investiții pentru 2.751MW de energie verde, la a doua licitație din schema de stat sub formă de contracte pentru diferență