CELE MAI NOI ARTICOLE

CSA Steaua are un nou conducător. Moşteanu: Steaua nu poate trăi doar din amintiri

Colonelul Eduard Danilof a fost numit la conducerea CSA Steaua, cu un mandat de şase luni în care are ca obiective reorganizarea clubului. Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, afirmă că „Steaua nu poate trăi doar din amintiri”.
CSA Steaua are un nou conducător. Moşteanu: Steaua nu poate trăi doar din amintiri

Poliția britanică susține că masacrul de la sinagoga din Manchester a fost un atac terorist

Poliția Metropolitană din Londra, care conduce operațiunile antiteroriste, a declarat atacul de la o sinagogă din Manchester drept atac terorist, potrivit AP.
Poliția britanică susține că masacrul de la sinagoga din Manchester a fost un atac terorist

Şeful Ryanair avertizează că 100.000 de pasageri ar putea avea zboruri anulate săptămâna viitoare. Care este motivul

Directorul executiv al Ryanair a avertizat că 100.000 de pasageri ar putea avea zboruri anulate săptămâna viitoare din cauza unei greve a sindicatului controlului traficului aerian din Franţa.
Şeful Ryanair avertizează că 100.000 de pasageri ar putea avea zboruri anulate săptămâna viitoare. Care este motivul

Videoclipul artistului german Till Lindemann stârnește critici în Republica Moldova. Secvențe filmate în Spitalul de Psihiatrie din Chișinău

Cântărețul german Till Lindemann, totodată și solist al trupei germane de metal Rammstein, a publicat videoclipul melodiei sale, filmat în Republica Moldova. Videoclipul a stârnit furori printre moldoveni.
Videoclipul artistului german Till Lindemann stârnește critici în Republica Moldova. Secvențe filmate în Spitalul de Psihiatrie din Chișinău

Ce părere are Nicuşor Dan despre stagiul militar voluntar: În mod voluntar nişte oameni pot să aleagă să înveţe disciplină militară

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a explicat joi principalele modificări aduse de noua lege privind voluntariatul militar, care prevede un stagiu de pregătire de patru luni, plătit, pentru cei care aleg să devină rezervişti.
Ce părere are Nicuşor Dan despre stagiul militar voluntar: În mod voluntar nişte oameni pot să aleagă să înveţe disciplină militară

Nicușor Dan: Dacă vom avea alegeri, un fenomen precum cel din noiembrie 2024 nu se va mai întâmpla

Președintele Nicușor Dan a declarat că instituțiile din România au căpătat experiență în urma alegerilor anulate din 2024.
Nicușor Dan: Dacă vom avea alegeri, un fenomen precum cel din noiembrie 2024 nu se va mai întâmpla

Nicuşor Dan despre zidul anti drone: A fost o discuţie preliminară

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat joi că liderii europeni au început discuţiile privind un plan de acţiune pentru securitatea Europei, care va include şi măsuri legate de apărarea cu drone pe flancul estic.
Nicuşor Dan despre zidul anti drone: A fost o discuţie preliminară

Militarii americani de la baza Deveselu nu vor fi plătiți din cauza blocajului guvernamental din SUA

Blocajul bugetar declanșat la nivel federal în Statele Unite îi afectează și pe militarii americani dislocați la baza militară din România de la Deveselu. Potrivit anunțului făcut joi, din cauza expirării alocărilor bugetare, militarii americani nu vor mai fi plătiți, dar își vor continua activitățile, în mod normal. „Expirarea alocărilor bugetare: Cele mai recente alocări […]
Militarii americani de la baza Deveselu nu vor fi plătiți din cauza blocajului guvernamental din SUA

Nicușor Dan despre iniţiativa comună cu Ucrainei privind construcţia de drone: În stadiul de discuţii

Preşedintele Nicuşor Dan susţine că iniţiativa comună a României şi Ucrainei privind construcţia de drone este „în stadiul de discuţii”.
Nicușor Dan despre iniţiativa comună cu Ucrainei privind construcţia de drone: În stadiul de discuţii

Lituania construiește adăposturi antiaeriene: „Trebuie să ne pregătim”

Recentele incursiuni ale dronelor deasupra unor țări au stârnit temeri privind un atac rus la scară largă. În aceste condiții, Lituania a trecut la pasul următor și încurajează construirea de adăposturi antiaeriene.
Lituania construiește adăposturi antiaeriene: „Trebuie să ne pregătim”

O cometă din afara sistemului nostru solar a atras atenţia astronomilor şi a agenţiilor spaţiale. Cometa 3I/Atlas va trece vineri la doar 29 de milioane de kilometri de Marte, oferind o oportunitate rară de observaţie.

Ucraina poate continua reformele pentru aderare fără acordul Ungariei, spun oficialii europeni

Comisia Europeană spune că Ucraina poate avansa cu reformele tehnice și fără unanimitate, iar toate cele șase clustere ar putea fi deschise până la finalul lui 2025.
Ucraina poate continua reformele pentru aderare fără acordul Ungariei, spun oficialii europeni

Un startup românesc a atras o nouă rundă de finanțare de 1,2 milioane de dolari pentru a oferi pisicuțelor o viață mai lungă

Un startup înființat în România preocupat de cercetare în longevitate felină a reușit să atragă o nouă rundă de finanțare pentru derularea studiilor sale.
Un startup românesc a atras o nouă rundă de finanțare de 1,2 milioane de dolari pentru a oferi pisicuțelor o viață mai lungă

Rogobete, către deputatul USR Emanuel Ungureanu: Nu cred că e corect să legăm toate aceste cifre de această situaţie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat joi că este necesară o diferenţiere între declaraţiile politice şi cele medicale sau administrative, în contextul acuzaţiilor formulate de deputatul USR Emanuel Ungureanu.
Rogobete, către deputatul USR Emanuel Ungureanu: Nu cred că e corect să legăm toate aceste cifre de această situaţie

Rogobete: Doar 14 dintre directorii DSP-urilor din țară au ocupat postul prin concurs

Doar 14 dintre directorii Direcțiilor de Sănătate Publică din țară ocupă posturile în urma unor concursuri, în timp ce restul sunt interimari, susține Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.
Rogobete: Doar 14 dintre directorii DSP-urilor din țară au ocupat postul prin concurs

Proiect inovator: fluturi cu coadă de rândunică din ouă înghețate în azot

Cercetătorii vor încerca să crească fluturi cu coadă de rândunică din ouă înghețate în azot lichid, într-un test pentru a vedea dacă crioconservarea ar putea sprijini conservarea pe termen lung a celei mai mari specii native din Marea Britanie.
Proiect inovator: fluturi cu coadă de rândunică din ouă înghețate în azot

Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Vodafone România în achiziția Telekom România Mobile Communications

Vodafone România a anunțat finalizarea tranzacției de preluare a pachetului de acțiuni deținut de Hellenic Telecommunications Organization S.A. (OTE) în Telekom România Mobile Communications S.A.
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Vodafone România în achiziția Telekom România Mobile Communications

Nicușor Dan: România s-a alăturat inițiativei de a înființa o Coaliție Europeană împotriva Drogurilor

Nicușor Dan a anunțat că România s-a alăturat inițiativei înființării Coaliției Europene împotriva Drogurilor. Organizația va fi înființată la inițiativa președintelui francez Emmanuel Macron și a premierului italian Giorgia Meloni.
Nicușor Dan: România s-a alăturat inițiativei de a înființa o Coaliție Europeană împotriva Drogurilor

Rusia şi Ucraina au făcut un schimb de 185 de prizonieri de război

Schimbul de prizonieri anunţat de Moscova a fost confirmat de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a declarat că soldaţii, ofiţerii armatei, Garda Naţională şi poliţiştii de frontieră au putut să se întoarcă în Ucraina, potrivit Le Figaro.
Rusia şi Ucraina au făcut un schimb de 185 de prizonieri de război

Fluidizarea traficului în Capitală: marcaj galben „Nu blocați intersecția” la Piața Victoriei

Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, anunță, joi, că la Piața Victoriei a fost introdus marcajul galben „Nu blocați intersecția”, o măsură menită să fluidizeze traficul și să prevină blocajele, urmând ca soluția să fie extinsă și în alte zone aglomerate din București.
Fluidizarea traficului în Capitală: marcaj galben „Nu blocați intersecția” la Piața Victoriei

Trump vede în blocajul guvernamental o „oportunitate” pentru concedieri în masă

Blocajul guvernamental din Statele Unite a intrat în cea de-a doua zi, fără ca republicanii și democrații din Congres să ajungă la un acord privind bugetul federal pentru instituțiile publice.
Trump vede în blocajul guvernamental o „oportunitate” pentru concedieri în masă

Rogobete cere demiteri la Spitalul „Sf. Maria” din Iași: „O nerespectare gravă a protocoalelor”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a cerut joi oficial demiterea directorului medical și a șefului secției ATI de la Spitalul Sf. Maria din Iași.
Rogobete cere demiteri la Spitalul „Sf. Maria” din Iași: „O nerespectare gravă a protocoalelor”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: Nu mai muşamalizaţi infecţiile nosocomiale

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete a făcut apel la managerii de spital şi şefii de secţie să raporteze toate infecţiile nosocomiale, cu scopul de a le gestiona şi preveni mai bine.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: Nu mai muşamalizaţi infecţiile nosocomiale

Turkish Airlines va lansa zboruri către Armenia pe fondul îmbunătățirii relațiilor

Turkish Airlines intenționează să înceapă zboruri către capitala Armeniei, Erevan, pe fondul dezghețării relațiilor dintre cele două țări vecine, după decenii de tensiuni.
Turkish Airlines va lansa zboruri către Armenia pe fondul îmbunătățirii relațiilor

Explozie la un laborator universitar din Teheran: o persoană a murit şi patru au fost rănite

O persoană a murit şi patru au fost rănite în urma unei explozii care s-a produs un laborator universitar din Teheran. Primele informaţii arată că nu este vorba despre un atac. Autorităţile iraniene au deschis o anchetă.
Explozie la un laborator universitar din Teheran: o persoană a murit şi patru au fost rănite

Rogobete, despre Spitalul „Sfânta Maria” din Iași: În Terapia Intensivă de la acest spital se intră ca în gară

Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a prezentat joi rezultatele verificărilor făcute la Spitalul Sf. Maria din Iași, unde mai mulți copii au murit în urma unor infecții nosocomiale. „În Terapia Intensivă de la acest spital se intră ca în gară”, spune ministrul.
Rogobete, despre Spitalul „Sfânta Maria” din Iași: În Terapia Intensivă de la acest spital se intră ca în gară

Top 5 al celor mai mari daune plătite de unul dintre cei mai mari asigurători din România, în 30 de ani de la intrarea pe piață. Previziuni pentru 2025

Trei incendii și o explozie la fabrici și depozite și o fraudă bancară sunt pe primele locuri în clasamentul daunelor plătite de OMNIASIG Vienna Insurance Group în cele trei decenii de activitate pe piața românească.
Top 5 al celor mai mari daune plătite de unul dintre cei mai mari asigurători din România, în 30 de ani de la intrarea pe piață. Previziuni pentru 2025

România, condamnată de CEDO în 49 de cauze. Situația cea mai des invocată în dosare

Cetățenii români au trimis către Curtea Europeană a Drepturilor Omului peste 3.000 de sesizări, în cursul anului 2024. Potrivit unui raport al Consiliului Superior al Magistraturii, doar 58 de dosare au ajuns să fie judecate, iar în 49 dintre acestea statul român a pierdut.
România, condamnată de CEDO în 49 de cauze. Situația cea mai des invocată în dosare

Gigantul Shein va deschide primele magazine fizice permanente într-o țară europeană

Gigantul asiatic Shein va deschide primele magazine fizice permanente într-o țară europeană, începând cu luna noiembrie a acestui an.
Gigantul Shein va deschide primele magazine fizice permanente într-o țară europeană

Şedinţă de urgenţă la Ministerul Mediului din cauza avertizărilor meteo şi hidro de cod roşu şi portocaliu

Ministra Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a convocat joi Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă, după ce ANM şi INHGA au emis avertizări severe de ploi abundente, vânt puternic şi ninsori viscolite. În mai multe judeţe din sud-vestul ţării sunt aşteptate precipitaţii record.
Şedinţă de urgenţă la Ministerul Mediului din cauza avertizărilor meteo şi hidro de cod roşu şi portocaliu

Fostul dictator Bashar al-Assad ar fi fost otrăvit la Moscova, potrivit Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului

Fostul președinte sirian, Bashar al-Assad, a fost victima unei tentative de „otrăvire” la Moscova, precizează Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului.
Fostul dictator Bashar al-Assad ar fi fost otrăvit la Moscova, potrivit Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului

Atenție, români! România emite o nouă atenționare de călătorie pentru Italia

Autorităţile române au emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unor proteste şi a unei greve naţionale. Acestea se desfăşoară în perioada 2-4 octombrie.
Atenție, români! România emite o nouă atenționare de călătorie pentru Italia

Trump, taxat pentru confuzia dintre Armenia și Albania. Ironii din partea lui Macron, a premierului albanez și a președintelui azer

Confuzia geografică a președintelui american Donald Trump a fost subiectul glumelor liderilor mondiali la summitul de joi.
Trump, taxat pentru confuzia dintre Armenia și Albania. Ironii din partea lui Macron, a premierului albanez și a președintelui azer

Avertisment: Deepfake-uri lansate de escroci au explodat pe Facebook şi Instagram

Deepfake-urile au intrat în topul cheltuielilor pentru reclame politice pe platformele Meta din SUA. Cele mai mari sume investite recent în reclame politice pe Facebook şi Instagram provin din campanii frauduloase bazate pe videoclipuri false, arată un raport al Tech Transparency Project (TTP).
Avertisment: Deepfake-uri lansate de escroci au explodat pe Facebook şi Instagram

Spania cere explicații Israelului pentru reținerea cetățenilor săi din flotila umanitară pentru Gaza

Madridul reacționează după ce Israelul a interceptat flotila umanitară pentru Gaza, reținând inclusiv cetățeni spanioli. Guvernul spaniol cere clarificări oficiale.
Spania cere explicații Israelului pentru reținerea cetățenilor săi din flotila umanitară pentru Gaza

Pepsi încearcă să coloreze Cheetos cu boia de ardei pentru a renunța la coloranții sintetici

Pepsi are o nouă provocare: să mențină produse precum Gatorade și Cheetos viu colorate, fără coloranții artificiali pe care consumatorii americani îi resping din ce în ce mai mult, potrivit AP.
Pepsi încearcă să coloreze Cheetos cu boia de ardei pentru a renunța la coloranții sintetici

Tratament revoluționar pentru fracturi: „adezivul osos” repară oasele rupte cu o singură injecție, prin lipirea fragmentelor

Oamenii de știință din China au prezentat un tratament revoluționar pentru fracturi: un adeziv medical cunoscut sub numele de „Bone 02”.
Tratament revoluționar pentru fracturi: „adezivul osos” repară oasele rupte cu o singură injecție, prin lipirea fragmentelor

Oficial! Guvernul a aprobat sume pentru continuarea unor proiecte de infrastructură rutieră şi feroviară

Guvernul a aprobat sume pentru continuarea unor proiecte de infrastructură rutieră şi feroviară, dar şi bugetul CNAIR şi Al Aeroportului Timişoara, a anunţat joi ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban.
Oficial! Guvernul a aprobat sume pentru continuarea unor proiecte de infrastructură rutieră şi feroviară

Ce costă mai mult pentru investitori în România: corupția sau instabilitatea legislativă? Răspunsul vine din raportul SUA

Corupţia este un aspect negativ mai puţin sesizat de investitorii străini în România, comparativ cu alte probleme. Birocraţia, taxele şi politicile publice instabile sunt aspecte ce preocupă, în mai mare măsură mediul de afaceri, conform Raportului Departamentului de Stat al SUA.
Ce costă mai mult pentru investitori în România: corupția sau instabilitatea legislativă? Răspunsul vine din raportul SUA

Turnul Eiffel, închis joi din cauza grevei din Franța

Turnul Eiffel este închis joi din cauza grevei din Franța, au anunțat sindicaliștii și compania care administrează activitățile turistice. Aceștia au explicat că angajații au decis să participe la grevă. Președintele Societății de Operare a Turnului Eiffel (SETE), Jean-François Martins, a confirmat că monumentul va rămâne „închis astăzi” din cauza grevei, potrivit Le Figaro. „În […]
Turnul Eiffel, închis joi din cauza grevei din Franța