Social

Tot mai mulți liceeni vor să muncească / Numărul aplicărilor a crescut cu 25%

Vor să fie independenți financiar, pe de o parte, și vor să acumuleze experiență încă din perioada liceului, pe de altă parte. Asta îi face pe adolescenții de 16 - 17 ani să-și caute un job, iar platformele de profil spun că angajatorii au de unde alege.

Premieră pe Aeroportul Otopeni. Inteligența artificială le va spune pasagerilor când își primesc bagajele

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) și EUROCONTROL au implementat la Aeroportul Internațional Henri Coandă prima etapă a proiectului „Prediction of Luggage Delivery Time”, o soluție bazată pe inteligență artificială care estimează timpul de așteptare al bagajelor în zona Sosiri.

Protest la Ministerul Sănătății. Ambulanțierii acuză tăierea sporurilor și scăderea veniturilor

Aproximativ 1.000 de angajați ai serviciilor publice de ambulanță din întreaga țară sunt așteptați să participe joi în fața Ministerului Sănătății, la apelul Federației Naționale Sindicale „Ambulanța” din România (FNSAR). Sindicaliștii susțin că noul proiect al Legii salarizării ar putea reduce veniturile personalului din sistemul de urgență.

Cutremur în România, joi dimineață. Ce magnitudine a avut și unde s-a produs

Un cutremur s-a produs joi dimineață în România, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul s-a produs la ora 01:58.

Românii care călătoresc în Italia, avertizați de MAE

Transportul feroviar din Italia este afectat astăzi de o grevă națională. Ministerul Afacerilor Externe avertizează românii aflați în peninsulă că sunt posibile întârzieri și anulări de trenuri între orele 9 și 17.

Unde se văd online meciurile de la Campionatul Mondial din 2026. Opțiunile de streaming pentru microbiști

Campionatul Mondial din 2026 debutează pe 11 iunie și promite să fie cea mai spectaculoasă ediție din istoria competiției. Pentru prima dată, 48 de echipe vor lupta pentru trofeu în 104 meciuri disputate în Statele Unite, Canada și Mexic. Pentru fanii care nu vor să rateze niciun minut din turneu, opțiunile de vizionare online sunt mai importante ca oricând.

Pastor din Călățele, arestat preventiv după acuzații de viol și agresiune sexuală asupra a patru tinere

Un lider spiritual în vârstă de 66 de ani din comuna Călățele a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru viol și agresiune sexuală.

Canada. Proiectul de lege privind interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani ajunge în parlament

Într-o manieră similară de a spori siguranța copiilor în mediul online, guvernul Canadei a prezentat, miercuri, un proiect de lege care ar interzice accesul tinerilor sub 16 ani la rețelele sociale, cu excepția platformelor care îndeplinesc anumite standarde de siguranță.

Operațiunea Jupiter: 16 percheziții într-un dosar cu mașini de lux aduse din Europa și vândute cu acte false

Polițiștii din Dâmbovița au efectuat 16 percheziții domiciliare în cadrul Operațiunii Jupiter, într-o anchetă care vizează o grupare suspectată că a introdus în România autoturisme obținute fraudulos din mai multe state europene. În urma descinderilor, anchetatorii au indisponibilizat opt mașini de lux și au reținut șase persoane.

Cod portocaliu de furtuni în Arad și Timiș. Averse torențiale, vijelii și grindină

Administrația Națională de Meteorologie a emis joi dimineață o avertizare nowcasting Cod portocaliu de vreme severă imediată pentru mai multe localități din județele Arad și Timiș.

O adolescentă de 15 ani a murit într-un incendiu care a distrus o locuință din Ilișești, județul Suceava

O adolescentă în vârstă de 15 ani și-a pierdut viața în urma unui incendiu izbucnit miercuri seară la o locuință din localitatea Ilișești, județul Suceava.

Trei greșeli la locul de muncă care duc la concediere: avertismentul experților în dreptul muncii

Întârzieri de zece minute, un refuz adresat unui superior sau ore suplimentare făcute pe cuvânt - trei situații aparent minore la muncă pot duce la concediere sau la pierderea unor beneficii financiare. Avocații de la Equipo Jurídico EOM au explicat într-un videoclip viral pe TikTok de ce aceste obiceiuri sunt mai riscante decât par.

Peste 600 de camere video, instalate în Sectorul 4, lângă școli, grădinițe și locuri de joacă

Primul Sectorului 4, Daniel Băluță, alături de Bogdan Berechet, directorul general al Poliției Capitalei au anunțat, miercuri, în cadrul unei conferințe comune de presă că vor fi instalate peste 600 de camere video care vor veghea asupra școlilor, grădinițelor și locurilor de joacă din sector.

Casele a trei familii de români din Belfast, vandalizate după violențele anti-imigrație

Casele a trei familii de români au fost vandalizate, în noaptea de marți spre miercuri, după violențele din timpul protestelor anti-imigrație din Belfast, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la București.

Copiii cu dizabilități ar putea primi un nou sprijin financiar

Statul ar putea acorda anual un ajutor financiar copiilor cu dizabilități, dacă inițiativa legislativă depusă în Parlament de o deputată neafiliată va fi aprobată.

RA-APPS are în parcul auto un tractor fabricat în 1988. Parc auto: 96 de Dacii, 35 de Volkswagenuri

RA-APPS are în parcul auto un tractor fabricat în 1988, vechi de aproape patru decenii, dar și vehicule noi, fabricate în 2025, potrivit listei mijloacelor de transport din parcul instituției.

Soția fostului deputat PSD Mugurel Surupăceanu, în stare critică după ce a încercat să se sinucidă

Soția fostului deputat PSD Mugureș Surupăceanu a fost dusă la spital în stare critică, miercuri, după ce a încercat să se sinucidă. Nu este clar încă de ce a recurs la acest gest.

A.REST 1989 – Arhiva video a Securității. Probe și artefacte, expuse pentru prima dată în România

Expoziția A.REST 1989 – Arhiva video a Securității va fi vernisată marți, 16 iunie, începând cu ora 16:00, la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR).

Accident cu o motocicletă și un tramvai în Capitală. Un tânăr a murit

Un tânăr de 26 de ani a murit după ce a intrat, miercuri, într-un accident în care au fost implicate motocicleta pe care se afla tânărul și un tramvai de pe linia 53, a anunțat Brigada Rutieră a Capitalei.

Haos în transportul feroviar din Franța. MAE avertizează românii

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îi avertizează pe cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Franța că traficul feroviar ar putea fi afectat miercuri, 10 iunie, ca urmare a unei greve anunțate de sindicatele căilor ferate franceze.

Inundații în Vaslui și Galați: hidrologii emit cod galben

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis miercuri o atenționare cod galben de inundații pentru râuri din județele Vaslui și Galați.

Ciucu îl demite pe șeful care se ocupă de transportul în comun din București – Ilfov. 9 structuri fac aceleași lucruri. Pe cine a pus în funcție

Ciprian Ciucu, primarul Bucureștiului, anunță că l-a demis din funcție pe Vladimir Ghițulescu, Directorul General al ADI TPBI - structură care gestionează, reglementează și monitorizează serviciul public de transport local de călători din Regiunea București-Ilfov - și l-a numit pe George Micu.

Este acceptabil să vorbești la telefon pe difuzor într-un loc public? Reguli esențiale pentru eticheta telefonică

Nu este o noutate că mulți dintre noi suntem dependenți de telefon și nici nu este de mirare că un comportament public lipsit de considerație pare acum a fi norma, dar atunci când cele două se ciocnesc, poate stârni furie.

Aplicația 112 pentru persoanele cu deficiențe de auz și vorbire este disponibilă acum în toată țara

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a anunțat operaționalizarea la nivel național a aplicației mobile Apel 112 NG, o soluție destinată persoanelor cu deficiențe de auz și/sau de vorbire, care permite contactarea serviciilor de urgență prin mai multe canale de comunicare adaptate nevoilor utilizatorilor.

Rata șomajului din UE a atins anul trecut 6,0%. Unde se situează România?

Anul trecut, rata șomajului în UE a fost de 6,0% în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 15 și 74 de ani din populația activă, în ușoară creștere față de 5,9% în 2024.

UE schimbă regulile pentru transportul feroviar. Călătorii mai rapide și mai puține blocaje la frontiere

Uniunea Europeană a adoptat un nou regulament care vizează modernizarea și eficientizarea transportului feroviar.

450 de militari din România, SUA, Moldova, Ucraina, Georgia, Turcia și Bulgaria, la exercițiul SEA BREEZE 26.1

Aproximativ 450 de militari din România, Statele Unite ale Americii, Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Turcia și Bulgaria participă până în 20 iunie la exercițiul SEA BREEZE 26.1, găzduit de România.

Un copil mort și alți doi în stare gravă, descoperiți într-un apartament din Galați

Un copil mort și alți doi în stare gravă au fost descoperiți miercuri într-un apartament din Galați.

Copil de doi ani opărit, dus de urgență la spital, în Bistrița

Echipajele SMURD au intervenit de urgență în Tiha Bârgăului pentru salvarea unui copil care a suferit opăriri cu apă fierbinte. Micuțul era conștient în momentul preluării și a fost transportat la spital pentru îngrijiri.

Milioane de români peste 40 de ani nu știu că au acest drept

Românii asigurați care au împlinit 40 de ani pot beneficia gratuit de consultații preventive, analize și investigații pentru depistarea cancerului, bolilor cardiovasculare sau osteoporozei. Mulți pacienți nu știu însă că aceste servicii sunt decontate prin CNAS și pot fi accesate direct prin medicul de familie.

Inspector din cadrul ITM Constanța, reținut după ce a cerut mită

Un inspector din cadrul ITM Constanța a fost reținut de procurorii DNA după ce ar fi cerut 20.000 de lei mită de la reprezentanții unei firme ca să nu îi amendeze.

Mașini dezmembrate ilegal, deșeuri incendiate, în județul Buzău. În cadrul operațiunii JUPITER, polițiștii au găsit aproape 50 de vehicule

Polițiștii buzoieni au descins, în cadrul operațiunii naționale JUPITER, la o firmă dintr-o localitate din județ unde erau dezmembrate autovehicule în mod neautorizat. Reprezentanții societății sunt cercetați penal pentru activitatea neautorizată, dar și pentru că au incendiat deșeurile rezultate din dezmembrarea mașinilor.

Unde se muncește cel mai puțin în UE? Media programului de lucru din țările UE

Potrivit unor date Eurostat, locuitorii unor țări europene lucrează cu aproape opt ore mai mult pe săptămână decât cei din alte țări. Iată cât lucrează angajații din diverse țări UE, ce influențează durata programului de lucru, dar și care sunt domeniile unde se muncește cel mai mult!

Psihologii au stabilit ce oameni sunt mai deschiși față de operațiile estetice

Psihologii au stabilit ce tipuri de oameni sunt mai deschiși față de operațiile estetice. Pe listă sunt persoanele care au tulburări de personalitate, narcisiști și oamenii impulsivi.

„Sugative politice” | Câciu dă de pământ cu liderii USR-PNL: „Să-i vedem dacă au curajul să se decupleze de la banul public”

Fostul ministru PSD Adrian Câciu lansează un atac violent la adresa liderilor USR și PNL, pe care îi acuză că se agață de putere pentru „funcții, contracte și bani publici”. Într-o postare pe FB, Câciu vorbește despre „sugative politice”, „mite mascate”. „A venit timpul să dăm cu ei de pământ”, scrie acesta, referindu-se la Bolojan și Fritz.

ANAF Antifraudă: O firmă de construcții ar fi folosit societăți-fantomă pentru achiziții fictive de forță de muncă. La cât se ridică prejudiciul

Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF au efectuat un control la o societate din domeniul construcțiilor, constatând că ar fi înregistrat cheltuieli fictive și ar fi utilizat societăți-fantomă pentru a disimula forța de muncă folosită în activitate. Prejudiciul se ridică la 8,7 milioane de lei.

ANM: Cod galben de furtuni, vijelii și ploi torențiale în mai multe regiuni ale țării și București. Avertizările continuă până vineri

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri trei atenționări Cod galben de instabilitate atmosferică, valabile succesiv în mai multe regiuni ale țării și Capitala, unde sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină.

Un nou record negativ. Copernicus: Planeta a înregistrat a doua cea mai caldă lună mai din istorie în acest an

Luna mai 2026 a fost a doua cea mai caldă lună mai din istoria măsurătorilor, pe fondul schimbărilor climatice și al fenomenului meteorologic El Niño, potrivit Copernicus.

Operațiunea „Jupiter 5”: peste 400 de percheziții în toată țara. Anchetatorii investighează fraude de peste 100 de milioane de lei

Autoritățile au desfășurat miercuri una dintre cele mai ample acțiuni din cadrul operațiunii „Jupiter 5”, cu sute de percheziții și zeci de dosare care vizează infracțiuni economice, de corupție și criminalitate organizată. Prejudiciile estimate depășesc 104 milioane de lei.

Zeci de persoane au fost șantajate de un individ cu imagini compromițătoare care nu existau în realitate

Un bărbat a fost trimis în judecată de DIICOT după ce a șantajat peste 70 de persoane cărora le-a preluat datele conturilor online asociate adreselor de e-mail. El a reușit să obțină sute de mii de fotografii și înregistrări video, cu scopul de a le folosi pentru a-și satisface anumite nevoi sexuale