Alexandra-Valentina Dumitru

Protest al Sindicatelor din administrația publică anunțat pe 15 septembrie în București

Șapte federații sindicale reprezentative din administrația publică au semnat primul document comun de acțiune împotriva politicilor guvernamentale care vizează reducerea drastică a posturilor din sectorul public.

Încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina este „puțin mai dificilă” decât mă așteptam, explică Trump

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat, miercuri, că inițial a crezut că încheierea războiului Rusiei împotriva Ucrainei va fi simplă, dar a recunoscut că s-a dovedit a fi mai dificilă decât se aștepta, potrivit The Kyiv Independent.

Putin anunță că este dispus să se întâlnească cu liderul ucrainean la Moscova: „Dacă Zelenski este pregătit, să vină”. Reacția Ministerului de Externe de la Kiev

Președintele rus Vladimir Putin a declarat, miercuri, că este dispus să se întâlnească la Moscova cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, relatează CNN.

Putin: „Există lumină la capătul tunelului pentru războiul din Ucraina”

Întrebat de un grup restrâns de reporteri dacă războiul din Ucraina este aproape de final, Vladimir Putin le-a spus jurnaliștilor la Beijing că există „lumină la capătul tunelului”, potrivit SkyNews.

Avertismentul ONU: Alimentele pentru victimele cutremurului din Afganistan sunt pe cale să se termine

Afganistanul a parașutat miercuri militari comando pentru a scoate supraviețuitorii de sub dărâmături în zonele devastate de cutremurele din această săptămână, în timp ce o agenție a ONU a avertizat că ajutoarele alimentare pentru victime s-ar putea epuiza curând fără o finanțare urgentă.

Ucraina vrea să extindă beneficiile militare ale „contractelor 18-24” la alte grupe de vârstă

Ucraina ar putea extinde beneficiile oferite până acum doar noilor recruți, cu vârste între 18 și 24 de ani, și către alte grupe de vârstă, a declarat Pavlo Palisa, adjunct al șefului de cabinet al președintelui Volodimir Zelenski, într-un interviu marți.

Parlamentul Ucrainei susține proiectul de lege privind impozitarea activelor virtuale

Parlamentul Ucrainei a adoptat, miercuri, în primă lectură, un proiect de lege care legalizează piața activelor virtuale din țară și stabilește reguli pentru impozitare, a anunțat deputatul Iaroslav Jelezniak, potrivit The Kyiv Independent.

„Bursele nu aveau o așezare corectă”. Grindeanu explică decizia de a modifica sistemul de acordare a burselor

Într-o ediție a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache", liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a explicat decizia privind modificarea sistemului de burse pentru elevi și studenți, într-un context în care criticii susțin că s-a pierdut componenta socială din guvernare.

Ministrul Sănătății extinde rețeaua de tratament pentru accidentul vascular cerebral

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat includerea a patru noi spitale în programul de tratament rapid pentru pacienții cu AVC.

Pîslaru announces 600 million euro funding through norwegian grants

The Minister of Investments and European Projects, Dragoș Pîslaru, announced that a memorandum of understanding for 600 million euro funding through European Economic Area and Norwegian grants will be signed in November.

Nicușor Dan: Electricity will become increasingly important

Electricity will become increasingly important because artificial intelligence will have a very significant role in the global economy, says Nicușor Dan, present on Wednesday at Cernavodă on the occasion of launching work on the Unit 1 retechnologization project.

Ilie Bolojan on Bucharest elections: I hope we’ll find a formula during this month

Prime Minister Ilie Bolojan stated that organizing elections for Bucharest's General City Hall depends on an agreement within the governing coalition and could take place either this autumn or next spring. He did not give a firm answer regarding support for a specific candidate.

Sorin Grindeanu: „Concedierea nu este reformă”

Liderul interimar al PSD a declarat, la gandul.ro, că reforma administrației nu înseamnă concedieri, ci o chestiune care printre altele, ține de digitalizare.

Cehia investește 1,6 miliarde de dolari în 44 de tancuri Leopard cumpărate din Germania

Guvernul ceh a aprobat miercuri un plan al Ministerului Apărării pentru achiziția a 44 de tancuri Leopard 2A8 din Germania, într-un acord care face parte dintr-un amplu proces de modernizare a armatei, pe fondul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, scrie AP.

România va deveni exportator de energie în șapte ani, susține Bogdan Ivan

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a fost prezent miercuri la Cernavodă cu prilejul demarării oficiale a lucrărilor pentru proiectul de retehnologizare a Unității 1. Oficialul a subliniat importanța strategică a acestei investiții pentru viitorul energetic al României.

Nicușor Dan la Bookfest Chișinău: Cărțile ne dau acces la speranță, frumusețe și adevăr

Nicușor Dan a transmis un mesaj în deschiderea ediției a VIII-a a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău, subliniind rolul cărții ca factor de unitate între România și Republica Moldova.

Israelul îl acuză pe Macron: Recunoașterea Palestinei „compromite stabilitatea în Orientul Mijlociu”

Israelul a acuzat că Emmanuel Macron „compromite stabilitatea” Orientului Mijlociu și că acțiunile sale sunt „periculoase”, după ce președintele francez a avertizat împotriva oricărei tentative israeliene de a anexa teritorii ca răspuns la recunoașterea Palestinei, planificată de Paris.

Legea „inamicilor străini”, blocată pentru Donald Trump de un tribunal american. Era folosită în timpul celor două războaie mondiale

O curte federală de apel din Statele Unite a blocat marți invocarea de către președintele Donald Trump a unei legi privind „inamicii străini”, adoptată în 1798 și folosită în special în timpul celor două războaie mondiale, pentru a expulza presupușii membri ai unui grup infracțional venezuelean.

Israelul lansează un satelit pentru a-și extinde capacitatea de supraveghere în Orientul Mijlociu

Israelul a lansat un nou satelit de spionaj pe care oficialii din domeniul apărării l-au descris drept o piatră de temelie strategică, afirmând că va consolida capacitatea de supraveghere a țării în Orientul Mijlociu în anii următori, scrie AP.

Putin laudă „curajul” soldaților nord-coreeni care au luptat împotriva Ucrainei

Președintele rus Vladimir Putin a avut, miercuri, la Beijing, o întrevedere cu dictatorul nord-coreean Kim Jong Un, căruia i-a mulțumit pentru sprijinul acordat de Phenian în războiul împotriva Ucrainei, potrivit The Kyiv Independent.

Erdogan: Putin și Zelenski „nu sunt încă pregătiți” să se întâlnească

Președintele Turciei, Tayyip Erdogan, a discutat cu Vladimir Putin și Volodimir Zelenski despre modalități de a încheia războiul din Ucraina, dar părțile „nu sunt încă pregătite” pentru un acord.

Putin are un nou aliat. Liderul rus a lăudat politica „independentă” a Slovaciei

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit la Beijing, marți, cu premierul Slovaciei, Robert Fico. Cei doi au discutat despre războiul Rusiei împotriva Ucrainei, relațiile cu țările occidentale și legăturile economice, potrivit The Kyiv Independent.

Bolojan: Some city halls exist only for employees, not for citizens

Prime Minister Ilie Bolojan says that many city halls cannot cover even their personnel expenses, being fully supported from the state budget. He argues that the solution is reducing the administrative apparatus or local reorganization, including the dissolution of unjustified administrative units.

Energy Minister: Vouchers will cover 60-70% of the increase in electricity bills

Energy Minister Bogdan Ivan says that vulnerable people with incomes below 1,950 lei will receive 50 lei vouchers, which will cover up to 70% of the increase in electricity bills. The cards will be distributed by the Ministry of Labor and Romanian Post in September.

Health Minister announces partnerships with Centers of Excellence from the USA for robotic surgery

Health Minister Alexandru Rogobete held a working meeting with Romania's General Consul in Los Angeles, Lucia Sava, to discuss "concrete projects that can bring direct benefits to patients and doctors in Romania".

NATO a deschis un nou centru de comandă. Se află în Finlanda, foarte aproape de granița cu Rusia

Un nou centru de comandă NATO și-a început funcționarea luni, la aproximativ 250 de kilometri de orașul rus Sankt Petersburg, potrivit The Kyiv Independent.

ONU: 14.000 de migranți s-au reîntors în sud după înăsprirea regulilor la frontiera Statelor Unite

Din cauza înăspririi politicilor de imigrație în SUA sub Donald Trump, peste 14.000 de migranți, în special venezueleni, au renunțat la drumul spre nord și s-au întors spre America de Sud, fenomen numit „flux invers” al migrației.

Israelul a început gradual mobilizarea rezerviștilor pentru ofensiva din Gaza

Israelul a început mobilizarea a zeci de mii de rezerviști marți, ca parte a planului de a extinde ofensiva asupra orașului Gaza, ceea ce a provocat opoziție internă și condamnări internaționale, potrivit AP.

Raport OMS: Un deces din 100 la nivel mondial este cauzat de suicid

Sinuciderile reprezintă un deces din 100 la nivel mondial, a avertizat marți Organizația Mondială a Sănătății (OMS). „Sinuciderea a costat viața a aproximativ 727.000 de persoane numai în 2021”, Dévora Kestel, aflată în prezent la conducerea departamentului de sănătate mintală din cadrul OMS.

Alexandru Rogobete vrea să le ofere medicilor români „instrumente de vârf”. Posibil parteneriat cu centre de excelență din SUA

Ministrul Sănătății anunță parteneriate cu centre de excelență din SUA pentru chirurgia robotică.

Talibanii cer sprijin internațional. 900 de morți în urma cutremurului din Afghanistan

Talibanii au cerut ajutor internațional în timp ce Afganistanul este zguduit de un cutremur care a ucis peste 900 de persoane și a lăsat mii de răniți, potrivit The Guardian.

Polonia lansează cel mai mare exercițiu militar al anului, „Iron Defender-25”

Polonia a lansat, luni, cel mai amplu exercițiu militar al anului, „Iron Defender-25”, a anunțat Comandamentul General al Forțelor Armate, potrivit The Kyiv Independent.

Indonezia: Studenții acuză forțele de securitate de „atac brutal” asupra universităților

Poliția din Indonezia a pulverizat gaze lacrimogene în mulțimea de protestatari din apropierea a două universități din marele oraș regional Bandung, au anunțat marți grupuri de studenți și autoritățile, scrie Reuters.

Afganistan: Salvatorii fac eforturi să ajungă în satele montane izolate lovite de cutremur

Salvatorii din Afganistan vor încerca să ajungă în satele izolate din estul provinciei Kunar, epicentrul unui cutremur care a ucis peste 800 de oameni și a rănit mai mult de 2.800, au declarat marți autoritățile, potrivit Reuters.

Gaza: Apărarea civilă a raportat 13 persoane ucise în urma atacurilor israeliene

Cel puțin 13 persoane au murit marți în Gaza, în urma unor lovituri aeriene israeliene care au vizat clădiri rezidențiale, a anunțat apărarea civilă a teritoriului palestinian, scrie Le Figaro.

Kiev, Sumî și Odesa lovite de drone rusești. Cel puțin o persoană moartă și mai mulți răniți

Forțele ruse au lansat în primele ore ale zilei de marți un val de drone asupra a cel puțin trei regiuni ucrainene, provocând victime și daune infrastructurii civile, potrivit autorităților locale, potrivit The Kyiv Indepedent.

Proteste de amploare în Indonezia: Cel puțin 20 de persoane sunt date dispărute

Cel puțin 20 de persoane au fost date dispărute după manifestațiile violente care zguduie Indonezia de săptămâna trecută, a anunțat marți o organizație locală pentru drepturile omului, în timp ce noi proteste sunt așteptate, scrie Le Figaro.

Ucraina a atacat Rostov cu drone. Locuințe avariate, trei răniți și sute de oameni evacuați

Peste 300 de persoane au fost evacuate din apartamentele, în noaptea de luni spre marți, după un atac cu dronă ucraineană asupra capitalei regiunii Rostov, a declarat marți guvernatorul interimar, potrivit Reuters.

Elon Musk sprijină o manifestație anti-imigrație din Japonia

Elon Musk a sprijinit o manifestație anti-imigrație desfășurată la Osaka, în Japonia, unde partidul „Japonezii pe primul loc” a câștigat teren la recentele alegeri naționale, pe fondul dezbaterilor privind imigrația într-o țară cu populație în scădere și deficit de forță de muncă, scrie Le Figaro.

Belgia va recunoaște statul palestinian la Adunarea Generală a ONU

Belgia a anunțat că va recunoaște statul palestinian la Adunarea Generală a ONU, alăturându-se unei inițiative internaționale conduse de Franța și Arabia Saudită.