Laura Buciu

ANM: Două săptămâni de caniculă în România. Temperaturile urcă până la 36 de grade, cu ploi doar în unele regiuni

România intră într-o perioadă de două săptămâni cu temperaturi ridicate și episoade de caniculă, potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru intervalul 6-19 iulie. În unele regiuni maximele vor ajunge la 36 de grade Celsius, în timp ce ploile vor fi puține și se vor manifesta mai ales la începutul și spre finalul perioadei.

Documente oficiale dezvăluie cum s-au aprobat achizițiile de vaccinuri anti-COVID. Voiculescu: „Premierul lua decizia, ministrul Sănătății era exclus”

Documente obținute de G4Media de la Secretariatul General al Guvernului reconstituie circuitul decizional al achizițiilor de vaccinuri anti-COVID și explică modul în care România a ajuns în litigiul cu Pfizer. Fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu susține că deciziile privind achizițiile au fost luate la nivelul premierului, iar Ministerul Sănătății a avut doar rolul de implementare.

Csoma Botond: Nicușor Dan a devenit „prea mult jucător”, l-a întrecut chiar pe Traian Băsescu

Președintele Nicușor Dan trebuie să iasă din pasivitate și să ajute la formarea unui nou Guvern. Afirmația a fost făcută de liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, care observă că prin ultima desemnare de premier, șeful statului a devenit chiar mai jucător decât Traian Băsescu. În același timp, i se cere lui Nicușor Dan să „iasă din pasivitate”.

Cum a funcționat rețeaua de fraudare a Bacalaureatului din 2023 până în prezent: zeci de candidați au primit subiectele și răspunsurile prin căști ascunse

Rețeaua suspectată de fraudarea Bacalaureatului, care a funcționat în cinci județe din țară, „lucra” din 2023 și era formată din cinci persoane care au creat și consolidat gruparea: zeci de candidați au primit subiecte la fiecare sesiune de examene, arată procurorii.

Studiu revoluționar: Urangutanii știu ce plante îi vindecă și le caută intenționat

Urangutanii nu aleg plantele la întâmplare, ci le selectează pe cele cu proprietăți antimicrobiene, antiinflamatoare și cicatrizante, arată un studiu realizat după două decenii de observații în pădurile din Borneo. Descoperirea sugerează că aceste primate se pot automedica,folosind remedii naturale.

De ce miliardarii nu pot cumpăra nemurirea: adevărul despre tratamentele anti-îmbătrânire promovate de elitele din tehnologie

De la terapii genetice și suplimente experimentale până la crioterapie și transfuzii cu sânge tânăr, unii dintre cei mai bogați oameni din lume investesc milioane de dolari în încercarea de a încetini îmbătrânirea. Cu toate acestea, dovezile științifice arată secretul longevității rămâne simplu.

Kelemen Hunor: „The solution lies in the PSD, PNL, USR and UDMR camp. It must be found”

UDMR President Kelemen Hunor says that Romania needs a government with full powers and asks PSD, PNL and USR to put aside their "angers" in order to find a solution.

Competition Council: Diesel excise duties increased by 36 bani/liter since the beginning of July

An analysis published on Friday by the Competition Council shows that for most of the period from March 1 to June 30, 2026, fuel prices in Romania remained significantly below the European Union average, both at final prices, with taxes, and at prices excluding taxes.

New treatment for patients recovering from stroke in Galați

The President of the Galați County Council (CJ), Costel Fotea, announced on Friday, on his Facebook page, that at the Galați County Hospital, patients who have suffered a Cerebral Vascular Accident (CVA) can recover with the help of a transcranial magnetic stimulation device (rTMS).

Un bărbat din Sibiu a fost atacat cu săbii și bâte de cinci tineri, dintre care patru sunt minori

Un bărbat de 30 de ani a fost grav rănit după ce a fost atacat cu o sabie și bâte de un grup de cinci tineri în cartierul Avantgarden din Sibiu. Patru dintre agresori, majoritatea minori, au fost reținuți pentru tentativă de omor, iar un tânăr de 18 ani este acuzat de complicitate după ce i-a transportat la locul atacului.

Alexandru Muraru: PSD și Ministerul Muncii sunt responsabile politic pentru scandalul azilelor din Bihor

Vicepreședintele PNL, Alexandru Muraru, spune că responsabil politic pentru scandalul azilelor din Bihor e Ministerul Muncii, deținut în ultimii ani de PSD.

Incendiu la Centrul de Plasament din Pașcani: Degajări mari de fum, pompierii intervin pentru stingerea focului

Mai multe persoane au fost evacuate vineri din Centrul de Plasament din Pașcani, după un incendiu care a izbucnit la subsolul clădirii, unde sunt depozitate mase plastice.

Suspiciuni că subiectele la Bacalaureat au fost distribuite înainte de examen. Percheziții în cinci județe

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba fac vineri zeci de percheziții în județele Alba, Arad, Bihor, Cluj şi Sibiu după ce s-ar fi încercat fraudarea bacalaureatului prin divulgarea subiectelor înainte de proba de examen.

Avertizare MAE pentru Portugalia. Stare de alertă din cauza riscului ridicat de incendii de vegetație

A fost instituită stare de alertă în Portugalia, în perioada 3-6 iulie 2026, din cauza riscului ridicat de incendii de vegetație, iar autoritățile române au emis o avertizare de călătorie.

Prognoza meteo pentru iulie 2026: Caniculă în toată țara și precipitații sub normal până la începutul lunii august

Luna iulie își va merita numele din tradiția populară, „luna lui Cuptor”, pentru că temperaturile vor fi caniculare, iar ploile vor fi puține, potrivit prognozei pentru perioada 6 iulie - 3 august.

Fostul olimpic american Davey Hearn, acuzat că a vandalizat bazinul reflectorizant din Washington

Un fost atlet olimpic american a fost acuzat de vandalizarea bazinului reflectorizant Lincoln Memorial din Washington, DC. Autoritățile spun că David „Davey” Hearn, în vârstă de 67 de ani, triplu canoist olimpic, a fost văzut întinzând mâna în apă unde stratul de pe fundul piscinei a fost decojit.

Bolojan atacă la CCR decizia ÎCCJ: Justiția nu poate decide cum se împart banii publici

Premierul Ilie Bolojan a declarat că în ședința de Guvern de joi a s-a decis sesizarea Curții Constituționale a României (CCR) pentru soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională cu Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru că „instanța s-a substituit puterii executive”.

Iași: Un bărbat în haine preoțești a atras o femeie pe un câmp și a violat-o

Un bărbat de 50 de ani, din Iași, îmbrăcat în haine preoțești, a luat în mașină o femeie care făcea autostopul în Podu Iloaiei și, sub pretextul a a face o rugăciune, a dus-o într-o zonă izolată unde a violat-o. Individul a fost arestat preventiv.

Trump șochează cu un videoclip creat cu AI: apare ca medic și diagnostichează actori celebri, ca Robert De Niro și Julia Roberts

Președintele SUA, Donald Trump postează un videoclip bizar în care el este prezentat ca medic, cu versiuni generate de inteligență artificială ale lui Whoopi Goldberg, Robert De Niro sau Julia Roberts par a fi „pacienți” care au nevoie de ajutor pentru că suferă de tulburare mentală.

Șarpe găsit în baia unei locuințe din Piatra Olt – jandarmii au intervenit și l-au capturat

Proprietarul unei locuințe din Piatra Olt, județul Olt, a sunat la 112 pentru a cere ajutor după ce a găsit un șarpe în baie.

Curțile de Apel reclamă acţiuni de „reducere până la negare” a principiului independenţei justiţiei, după acuzațiile PNL

Preşedinţii curţilor de apel din România atrag atenţia asupra degradării discursului public şi asupra acţiunilor repetate „de reducere până la negare a principiului independenţei justiţiei”, ca răspuns la acuzațiile PNL.

Aeronavă C-17 Globemaster III a decolat din România cu ajutoare pentru Venezuela

O aeronavă C-17 Globemaster III a decolat joi, de la Baza 90 Transport Aerian „Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu” din Otopeni, într-o misiune de transport aerian strategic, având la bord ajutor umanitar destinat Venezuelei, după cutremurele din 24 iunie.

Neamț: Un bărbat și-a atacat fosta soție cu un cuțit în ziua când a expirat ordinul de protecție

Un bărbat de 34 de ani, din Roman, județul Neamț, și-a atacat fosta soție cu un cuțit imediat după ce a expirat ordinul de protecție. Individul a aruncat cuțitul în curtea unui cimitir înainte de a fi prins.

Conflict juridic între ÎCCJ și Guvernul Bolojan? Discuții pentru a decide dacă Executivul sesizează CCR

Guvernul discută joi dacă sesizează Curtea Constituțională a României (CCR) în legătură cu un posibil conflict juridic de natură constituțională între executiv și Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), după ce Instanța Supremăa dat în judecată guvernul Bolojan pentru veniturile suplimentare.

Descoperire revoluționară: o singură celulă stem a fost transformată în milioane de celule care atacă cancerul

O echipă de oameni de știință din China a dezvoltat o metodă revoluționară de producție în masă a celulelor imunitare oncologice, reușind să multiplice o singură celulă stem în peste 14 milioane de celule Natural Killer (NK).

Senator USR, răspuns lui Grindeanu: Pretenția PSD ca lumea să mai aibă încredere în el e ridicolă

Senatorul USR, Ștefan Pălărie, îi răspunde liderului PSD, Sorin Grindeanu, care a anunțat că partidul său este gata să semneze un acord politic cu PNL, USR și UDMR privind o rotativă a guvernelor minoritare, cu condiția ca PSD să preia primul guvernarea: „Pretenție ridicolă”.

Kelemen Hunor: Guvernul e varză, Parlamentul e varză, trebuie să avem o instituție în picioare

Președintele României e criticat deopotrivă de susținători și de opozanți, dar cât timp „Guvernul e varză, Parlamentul e varză”, o instituție trebuie să rămână în picioare și asta este Președinția, spune președintele UDMR, Kelemen Hunor. Despre Nicușor Dan spune că „așa e el”.

Un deținut reclamă la Curtea Constituțională o „anomalie” în Codul de Procedură Penală: „Legea îmi prelungește ilegal detenția”

Un deținut a atacat la Curtea Constituțională a României (CCR) un articol din Codul de Procedură Penală care i-a amânat liberarea condiționată: „Am fost amânat 18 luni și 19 zile”, spune el, reclamând că în această formă legea descurajează exercitarea dreptului la contestație.

Cât timp este sigur să stai în fața ecranelor? Explicațiile unui oftalmolog

Pe parcursul întregii zile, ochii sunt supuși unor factori nocivi: nu doar că cei mai mulți dintre noi nu poartă ochelari cu protecție UV corectă, dar majoritatea suntem „sclavii” tehnologiei. Nu există „timp perfect sigur” în care să ne uităm în ecrane, spune medicul oftalmolog Irina Bartoș.

Pîslaru: Profesorii sunt nemulțumiți pentru că promisiunea salarială din 2023 nu poate fi onorată

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, spune că profesorii sunt supărați că nu au primit promisiunea din 2023, pentru care guvernul ar fi trebuit să acorde 8 miliarde de lei. În schimb, se încearcă o creștere a veniturilor, chiar dacă acea promisiune nu poate fi pusă în practică.

Instanța a aprobat plecarea lui Ciprian Ciucu în concediu, în ciuda controlului judiciar

Magistrații Tribunalului București au încuviințat, miercuri, ca primarul general Ciprian Ciucu să părăsească România pentru a merge în concediu de odihnă, deși se află sub măsura controlului judiciar.

Cât va mai dura criza politică? Bolojan: Toată lumea va încerca să fugă din poza responsabililor

Calculele cinice nu ajută la nimic și dacă România va pierde niște finanțări, toată lumea va încerca să fugă din poza responsabililor, spune premierul demis Ilie Bolojan, întrebat cât va mai dura criza politică. „Nu am o problemă să fiu singur în poză”, a spus Bolojan.

Bacalaureat 2026: Furtuna a schimbat examenul. 17 elevi au susținut examenul cu subiecte de rezervă

Peste 97% dintre absolvenții înscriși la proba de matematică sau istorie a Bacalaureatului s-au prezentat miercuri la examen. Dintre ei, 17 candidați, din care 11 din București, au susținut proba cu subiecte de rezervă. Măsura specială a fost aplicată din cauza furtunilor și a problemelor de trafic.

Bolojan: Scenariul anticipatelor nu există acum. Ce spune de suspendarea președintelui

În momentul de față nu există ipoteza alegerilor anticipate, spune, marți seara, președintele PNL, Ilie Bolojan. El s-a referit și la anunțul AUR privind suspendarea președintelui.

Cum s-a acutizat criza politică din România? Bolojan vorbește despre cel mai dificil moment

Premierul demis Ilie Bolojan vorbește despre momentul în care s-a acutizat criza politică din România: Nicușor Dan nu a procedat într-o manieră în care să crească încrederea dintre el și PNL, atunci când l-a desemnat premier pe Adrian Veștea, fără știrea partidului.

Zeci de mesaje Ro-Alert în țară din cauza vijeliilor: case inundate, copaci și acoperișuri la pământ, mașini distruse. Un om a murit

Peste 140 de copaci au fost doborâți, zeci de acoperișuri au fost luate de vânt, mai multe case au fost inundate în umra fenomenelor meteo severe din ultimele ore, în 36 de localități din 18 județe. Un om a murit în Ilfov în mașina strivită sub greutatea unui copac.

Mort într-o mașină lovită în mers de un copac doborât de furtună, în Ilfov

O persoană a murit, marți seara, într-o mașină lovită de un copac doborât de furtună, în localitatea Găneasa, județul Ilfov.

Eugen Tomac, despre posibilitatea unui guvern: în câteva săptămâni lucrurile ar trebui clarificate

Fostul premier desemnat Eugen Tomac spune că România ar urma să aibă un guvern stabil când partidele vor renunța la o parte din pretenții: „într-un timp scurt, de câteva săptămâni”.

Tomac arată cu degetul spre Bolojan: Țara e blocată pentru că PNL anunță că e în opoziție cu toți, apoi își revizuiește decizia

Fostul premier desemnat, Eugen Tomac, spune că președintele PNL, Ilie Bolojan, „trebuie să dea dovadă de mai multă flexibilitate” pentru că „țara este blocată tocmai pentru că PNL-ul într-o săptămână este în opoziție totală cu toată lumea”, iar peste câteva zile anunță că „și-a revizuit decizia”.

Cod roșu de vijelii și grindină pentru mai multe localități din județele Sibiu și Hunedoara

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o avertizare cod roșu de grindină și vijelii pentru mai multe localități din nordul județului Sibiu.