Social

Premierul Ilie Bolojan prezintă bilanțul primelor 100 de zile de mandat: „am evitat intrarea în incapacitate de plată”

Premierul Ilie Bolojan a susținut, vineri, o conferință de presă la Palatul Victoria, marcând 100 de zile de la preluarea guvernării.

Spania vrea să introducă dreptul la avort în Constituție, la patru decenii după legalizare

Guvernul Spaniei vrea să facă din avort un drept constituțional, la 40 de ani după ce a fost legalizat. Pentru ca reforma să treacă, executivul are nevoie de sprijinul Partidului Popular, principala formațiune conservatoare din opoziție.

Rusia „vizează sateliții militari britanici” pe fondul tensiunilor crescânde în spațiu

Forțele ruse încearcă în mod regulat să bruieze sateliții militari britanici, a dezvăluit șeful Comandamentului Spațial Britanic.

Daniel Zamfir: Aberant ca instanța să suspende un acord de mediu pentru că pe acolo e un culoar de popândăi

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, o acuză pe ministrul Mediului, Diana Buzoianu, că întârzie emiterea avizelor pentru trei hidrocentrale.

Sfânta Cuvioasă Parascheva: Care este programul pelerinajului de la Iași

Arhiepiscopia Iașilor a anunțat programul pelerinajului cu ocazia Sfântei Cuvioase Parascheva. Anul acesta, pelerinii se vor putea închina și şi la moaștele Sfântului Grigorie Palama, aduse din Tesalonic (Grecia).

George Simion le cere românilor să își anuleze abonamentul la Netflix. Explicația fenomenului „cancel Netflix”

George Simion, președintele partidului AUR, a anunțat vineri că și-a anulat abonamentul la platforma de streaming Netflix.

Momentul în care un copac este doborât de vânt peste mașini aflate în mers, în București

Un copac s-a prăbușit vineri peste mai multe autoturisme aflate în mers pe strada Luică din București, în timpul unei furtuni puternice.

Cod roșu de inundații pe râurile din Muntenia. Mobilizare generală a echipelor Apelor Române

Râurile din Muntenia se află sub cod roșu hidrologic până sâmbătă, ora 12:00, ca urmare a precipitațiilor de peste 100 l/mp prognozate, iar Administrația Națională „Apele Române” a mobilizat peste 500 de angajați și 75 de utilaje pentru prevenirea efectelor viiturilor rapide.

Președintele Iranului: Țara trebuie să-și mute capitala din Teheran, pe fondul agravării crizei apei

Președintele Iranului a afirmat că țara nu are altă opțiune decât să-și mute capitala din Teheran în sudul țării, din cauza supraexpansiunii orașului, a lipsei de aprovizionare adecvată cu apă și a amenințării crescânde de subsidență.

ANAF confirmă că a preluat imobilul fostului președinte Klaus Iohannis din Sibiu. Accesul s-a făcut prin schimbarea yalei ușii de la intrare

Agenția Națională de Administrare Fiscală a confirmat preluarea cotei de jumătate dintr-un imobil situat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29, din Sibiu, anterior deținut de familia fostului președinte Klaus Iohannis, după ce statul român a dobândit dreptul de coproprietate printr-o moștenire vacante.

Actorul Marius Manole își donează ziua de naștere pentru 36 de copii fără părinți

Marius Manole își donează ziua de naștere pentru 36 de copii care cresc în case familiale construite de Fundația Hope and Homes for Children aflate în București și Ilfov. Donațiile vor asigura accesul copiilor la meditații, cursuri, terapie, sport, excursii.

Președintele CJ Iași: Fac un apel către părinți să meargă în continuare cu copiii la spital

Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a anunțat controale la Spitalul de Copii „Sfânta Maria”, unde mai mulți copii au murit din cauza infecțiilor spitalicești. El i-a îndemnat, totodată pe părinții din zona Moldovei să meargă, în continuare cu copiii la spitalul din Iași.

Algoritmul TikTok recomandă conținut pornografic copiilor – raport

Algoritmul TikTok recomandă pornografie și conținut cu caracter sexual copiilor, potrivit unui nou raport al unui grup de campanie pentru drepturile omului.

Spitalul Universitar București: Nervi și bătaie pentru un loc de parcare. Unul dintre bărbați, luat pe capotă

Doi bărbați s-au certat în fața Spitalului Universitar București, după ce unul dintre ei a parcat neregulamentar. Nervos, pietonul s-a pus în fața mașinii, iar șoferul l-a acroșat și apoi a pus mașina în mișcare cu victima pe capotă.

Arde mănăstirea Cozia Veche. Unde a zbucnit incendiul

Un incendiu a izbucnit vineri la Mănăstirea Cozia Veche, situată pe DN 7, în județul Vâlcea.

DIPLOMA Show 2025. Cel mai mare festival al noii generații aduce artiști emergenți și lucrări de neratat

DIPLOMA Show 2025 are loc între 3 și 12 octombrie la Hanul Gabroveni și reunește 145 de artiști emergenți din 17 domenii creative, selectați dintr-un număr record de 630 de lucrări.

Informare IGI: Numărul avizelor de muncă pentru străini a ajuns la 72% din cel aprobat

Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) anunță vineri că în 2025 au fost aprobate 84.826 de avize de muncă pentru străini, ceea ce reprezintă 72,4% din contingentul anual aprobat pentru acest an.

Cod portocaliu în Teleorman: Gospodării fără curent, copaci căzuți și stâlpi avariați

Pompierii militari și autoritățile locale intervin pentru degajarea copacilor și remedierea avariilor la rețeaua electrică, peste 6.500 de abonați fiind afectați, în urma condițiilor meteo cauzate de codul portocaliu de vânt puternic.

India și China vor relua zborurile directe după o interdicție de cinci ani

India și China vor relua zborurile directe între cele două țări în această lună, a anunțat ministerul de externe al Indiei, într-un alt pas către normalizarea treptată a relațiilor.

Cod portocaliu de vânt în București și Ilfov: 86 de intervenții ale pompierilor / Copac prăbușit pe un autoturism în mers pe Splaiul Unirii; o persoană rănită

Pomperii au avut vineri dimineața 86 de intervenții în București și în județul Ilfov, în urma unor copaci doborâți de vânt.

Craiova: Au loc intervenții pentru menținerea carosabilului curat în urma fenomenelor meteo

Angajații Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova desfășoară permanent acțiuni de curățare a carosabilului, pe sectoarelele de drum afectate de condițiile meteorologice.

Traficul aerian de pe aeroporturile din București se desfășoară normal, în ciuda codului portocaliu

Aeroporturile Henri Coandă și Băneasa funcționează fără perturbări, iar Compania Națională Aeroporturi București a implementat toate măsurile necesare pentru siguranța zborurilor, în contextul avertizării meteo de cod portocaliu valabilă până vineri seara.

Cod portocaliu de vânt: zeci de copaci și bucăți de acoperiș doborâte în București și Ilfov

Vântul foarte puternic a provocat pagube majore în București și Ilfov, unde copaci, stâlpi și bucăți de construcții au fost doborâte. Mai multe mașini au fost avariate.

Un turist din București, neechipat și fără experiență, a fost salvat după ce s-a rătăcit la Bâlea Lac

Un bărbat de 37 de ani a fost recuperat vineri seară de echipa Salvamont Sibiu la Bâlea Lac, după ce s-a pierdut în zona Căldării Laița din cauza lipsei de echipament și a vizibilității reduse. Salvamontiștii atrag atenția asupra riscurilor traseelor montane iarna și recomandă precauție maximă.

Pompierii din Giurgiu au intervenit după furtună pentru degajarea copacilor și cablurilor avariate

Pompierii din Giurgiu au intervenit pentru a îndepărta copaci și cabluri căzute din cauza vântului puternic, județul aflându-se sub cod portocaliu, iar autoritățile au transmis recomandări de siguranță pentru populație.

HUAWEI WATCH GT 6. Ceasul cu autonomie de până la 21 de zile, care nu îți arată doar câți kilometri ai parcurs, ci și cum ai simțit fiecare pas (P)

Mișcarea este esențială pentru o viață sănătoasă. Auzi asta zilnic, dar nu-i așa că uneori ai vrea să știi în timp real ce efect au exercițiile fizice asupra corpului tău? Pentru asta nu ai neapărat nevoie de un antrenor personal, ci de un ceas inteligent care se comportă ca unul. Noua serie HUAWEI WATCH GT […]

Amenzi de peste 85.000 de lei la meciul FCSB – Young Boys Berna

Jandarmii au aplicat, joi, zece sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 85.400 de lei, în contextul meciului dintre FCSB și BSC Young Boys.

Intervenţii în Bucureşti în timpul furtunii. Copaci şi elemente periculoase pe carosabil

ISU Bucureşti-Ilfov anunţă, joi seară, intervenţii în mai multe zone ale Capitalei, în timpul furtunii, după ce arbori au căzut, elemente de construcţie s-au desprins şi un cablu electric a fost rupt.

Urs semnalat în Harghita. Autoritățile au emis mesaj RO-ALERT

Locuitorii din Lacu Roșu, județul Harghita, au primit joi un mesaj de avertizare RO-ALERT după ce prezența unui urs a fost semnalată în localitate

Anunț important pentru șoferi. Ninsoare abundentă pe DN 7A, în zona Obârşia Lotrului

Pe DN 7A, în zona Obârşia Lotrului, ninge abundent joi seara, iar viscolul afectează circulaţia. Drumarii acţionează pentru menţinerea traficului în condiţii de siguranţă.

Taifas, festivalul de film și cultură balcanică revine la Timișoara. Cinefilii pot vedea și prima retrospectivă semnată de Radu Jude

Festivalul de film Taifas revine la Timișoara, în perioada 14 - 19 octombrie. Filmele se pot vedea la Cinema Studio.

400 de blocuri și Spitalul Fundeni rămân, temporar, fără agent termic din cauza unei avarii

Termoenergetica București a anunțat joi că 400 de blocuri și Spitalul Fundeni rămân, temporar, fără agent termic. Cauza este o avarie produsă la rețeaua primară DN 600, pe Magistrala II Sud.

Şedinţă de urgenţă la ISU Olt din cauza codului roşu de precipitaţii

Autorităţile judeţene din Olt s-au reunit, joi seară, în şedinţă de urgenţă la Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, ca urmare a avertizărilor cod roşu de precipitaţii abundente şi creşteri ale debitelor râurilor.

Care este simptomul Covid care poate persista pe viață? Dezvăluirea oamenilor de știință

Un nou studiu a descoperit care este simptomul Covid cu care o persoană ar putea rămâne pe viață după ce a fost depistat pozitiv.

Polonia nu grăbește extrădarea în Germania a suspectului ucrainean din cazul Nord Stream

Polonia nu vede necesitatea de a grăbi extrădarea cetățeanului ucrainean, suspectat de sabotarea conductelor de gaz Nord Stream, a declarat, joi, Tomasz Siemoniak, ministrul coordonator al serviciilor de informații poloneze.

Proiectul futuristic din Parcul Izvor „reprezintă exclusiv un studiu de caz”, afirmă Primăria Capitalei

Primăria Municipiului București a emis, joi, clarificări după ce Asociația Alianță Pentru Pădure a anunțat că a primit „undă verde" pentru un proiect de transformare a Parcului Izvor, care includea construirea unor turnuri high-tech și amenajări extensive.

Avertisment Salvamont: Cum să evitați întâlnirile cu urșii și alte animale sălbatice

Salvamont România a transmis, joi, o serie de recomandări pentru turiștii care merg pe munte, cu scopul de a preveni incidentele cu animale sălbatice.

Poliția britanică susține că masacrul de la sinagoga din Manchester a fost un atac terorist

Poliția Metropolitană din Londra, care conduce operațiunile antiteroriste, a declarat atacul de la o sinagogă din Manchester drept atac terorist, potrivit AP.

Şeful Ryanair avertizează că 100.000 de pasageri ar putea avea zboruri anulate săptămâna viitoare. Care este motivul

Directorul executiv al Ryanair a avertizat că 100.000 de pasageri ar putea avea zboruri anulate săptămâna viitoare din cauza unei greve a sindicatului controlului traficului aerian din Franţa.

Lituania construiește adăposturi antiaeriene: „Trebuie să ne pregătim”

Recentele incursiuni ale dronelor deasupra unor țări au stârnit temeri privind un atac rus la scară largă. În aceste condiții, Lituania a trecut la pasul următor și încurajează construirea de adăposturi antiaeriene.