Știrile zilei

Ion Cristoiu: Mă întrebam pe 14 noiembrie 2014: Sunt românii capabili, duminică, la al doilea tur, de o Revoluţie prin vot?

Moto: „Anunţ de pe acum că aşa cum am procedat în întreaga campanie, cum am procedat de mai mult timp între cele două tururi, voi căuta să-mi păstrez luciditatea în furtuna de zbierete pro şi contra din jurul meu.” (Evenimentul zilei”, joi, 6 noiembrie 2014)   Am pus acest Moto,, luat dintr-un comentariu publicat în […]

Nou record mondial: cel mai mare coral din lume, găsit lângă Insulele Solomon

Structura măsoară 34 de metri în lăţime şi 32 de metri în lungime, fiind de trei ori mai mare decât fostul deţinător al recordului, un coral numit „Big Momma” din Samoa Americană. Acest coral este mai lung decât o balenă albastră, potrivit AFP. „Am găsit un coral uriaş format din aproape un miliard de polipi […]

Trump deţine controlul deplin asupra guvernului, dar nu va obţine întotdeauna ceea ce doreşte

În limbajul politic de la Washington, se numeşte „trifecta guvernării”, atunci când partidul preşedintelui controlează şi ambele camere ale Congresului – Camera Reprezentanţilor şi Senatul. Acest control îl deţine acum Partidul Republican al lui Donald Trump. Controlul unui singur partid a fost cândva obişnuit, dar în ultimele decenii a devenit mai rar şi mai scurt. […]

Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant

Ionela a absolvit printre primii Colegul „Gheorghe Lazăr”, unul dintre cele mai bine cotate colegii din Sibiu, dar şi din ţară, şi este căpitan al echipei „Zburătorii”. De o viaţă, ea se află în scaun rulant, dar a ajuns vicecampioană la baschet.

Echipa lui Trump întocmeşte o listă de ofiţeri de la Pentagon pe care să îi concedieze

Planificarea concedierilor se află într-un stadiu incipient după victoria lui Trump în alegerile din 5 noiembrie şi s-ar putea schimba pe măsură ce administraţia lui Trump prinde contur, au declarat sursele, care sunt familiarizate cu tranziţia lui Trump şi au solicitat anonimatul pentru a vorbi deschis despre aceste planuri. Una dintre surse a pus sub […]

Ceaţă şi vizibilitate scăzută pe drumurile din opt judeţe

Se circulă în condiţii de ceaţă, joi dimineaţa, pe multe artere rutiere din judeţele Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa, Timiş şi Tulcea, vizibilitatea în trafic fiind redusă sub 200 metri, izolat la sub 50 de metri.

Studiu: Starea de spirit a românilor: între optimism şi pragmatism

Unul din doi români se declară optimist, în timp ce 15% dintre ei adoptă o atitudine pragmativă. Stresul şi oboseala sunt resimţite de 12% dintre cei care au răspuns unui studiu, iar 6% se consideră pemimişti. Generaţia Z şi Generaţia Y se arată mai optimiste decât Generaţia X sau Baby Boomers.

Trump ar putea numi în perioada următoare un emisar special pentru Ucraina

Se aşteaptă ca Donald Trump să numească „în curând” un emisar special pentru pace în Ucraina, după ce a promis să negocieze sfârşitul războiului cu Rusia.

Scholz spune că Germania trebuie să facă „totul” pentru a menţine relaţii bune cu Statele Unite

După alegerea lui Donald Trump, Germania trebuie „să facă tot posibilul” pentru a-şi menţine bunele relaţii cu Statele Unite, care sunt „o bază pentru succesul” primei economii europene, a declarat Olaf Scholz, potrivit Le Figaro.

Războiul din Ucraina, ziua 994. Cât ajutor militar au livrat SUA Ucrainei din promisiunile făcute / Armata rusă avansează în apropierea a 10 aşezări din estul Ucrainei / Biden către Trump: ajutorul pentru Kiev este în interesul nostru

Biden către Trump: A ajuta Kievul este în interesul nostru „Biden i-a spus lui Trump că sprijinirea Ucrainei este în interesul nostru naţional”. Consilierul american pentru securitate naţională, Jake Sullivan, a spus acest lucru într-un briefing de presă. Creşterea încetineşte în Rusia, la +3,1% în trimestrul al treilea PIB-ul Rusiei a crescut cu 3,1% anual, […]

Trump către Biden, la intrarea în Biroul Oval: politica este dură / Cei doi, strânşi în jurul şemineului

Donald Trump a fost primit de Joe Biden la Casa Albă. Politica este dură, i-a spus Trump lui Biden la intrarea în Biroul Oval. Întâlnirea s-a desfăşurat miercuri şi a avut rolul de a asigura tranziţia puterii între cele două administraţii.

Analiză: cât costă să încarci o maşină electrică în România în comparaţie cu alte ţări

Ziarul Financiar a aflat cât costă să încarci o maşină electrică dacă vrei să parcurgi 100 de kilometri. Concluzia: în România costul este dublu faţă de Portugalia şi Finlanda, dar la aproape jumătate faţă de Norvegia

Creştere explozivă a cererilor pentru pilule de avort, după victoria lui Trump

Americancele se grăbesc să obţină pilule pentru avort după victoria lui Donald Trump, de teama că noul preşedinte ar putea restricţiona accesul la acest medicament după preluarea mandatului în ianuarie. Cererile s-au înmulţit de 17 ori într-o singură zi.

Melania Trump respinge tradiţia: Prima doamnă refuză să se întâlnească cu Jill Biden la Casa Albă

Fosta şi viitoarea primă doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a refuzat invitaţia soţiei lui Joe Biden de a participa la întâlnirea tradiţională dintre primele doamne, care face parte din procesul de tranziţie a puterii.

Hipopotamul viral Moo Deng, care „a prezis” victoria lui Trump are un cântec lansat în patru limbi

Există acum un cântec oficial despre puiul de hipopotam preferat al internetului, Moo Deng. Melodia a fost lansată în patru limbi, pentru a fi înţeleasă de fanii săi din întreaga lume, potrivit AP News.

Pregătiri pentru noi furtuni. Spaniolii acoperă maşinile cu folii de plastic şi desfundă canalizările

Mai multe zone ale Spaniei, inclusiv cele afectate de inundaţii, sunt vizate de avertismente de furtună. Locuitorii fac pregătiri şi printre altele îşi acoperă maşinile cu folii de plastic. În urmă cu două săpătâmâni, inundaţiile au provocat peste 200 de decese şi pagube uriaşe.

Tribunalul Bucureşti declină contestaţia Dianei Şoşoacă

Tribunalul Bucureşti a constatat necompetenţa de a soluţiona contestaţia Dianei Şoşoacă referitoare la respingerea candidaturii sale la alegerile prezidenţiale şi o înaintează Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

România în Schengen până la finalul anului: Predoiu are discuţii cu ambasadoarea Austriei

Viceprim-ministrul şi ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a discutat, miercuri, cu Ulla Krauss-Nussbaumer, noua ambasadoare a Austriei în România, punând accent pe subiectul aderării depline a României la Spaţiul Schengen până la finalul acestui an. Discuţii relevante vor fi la Budapesta.

650 de mii de elevi şi preşcolari primesc de luni bani pe cardurile educaţionale

Peste 650 mii de preşcolari şi elevi dezavantajaţi vor primi, începând de luni, sprijinul din partea Guvernului în valoare de 500 lei prin tichetele educaţionale.

Ciucă respinge varianta nominalizării lui Iohannis în funcţia de premier

„În primul rând preşedintele Iohannis nu este Putin, iar eu nu sunt Medvedev, motiv pentru care resping total acest subiect”, spune Nicolae Ciucă, întrebat dacă, în cazul în care va fi ales preşedinte, l-ar nominaliza pe Klaus Iohannis să devină prim-ministru.

Ciucă, despre HG pentru vila lui Iohannis: A fost secretizată de iniţiator, de SGG

Hotărârea de Guvern privind vila pregătită pentru Klaus Iohannis a fost secretizată „de iniţiator, adică de secretarul general al Guvernului”, spune Nicolae Ciucă. În timpul mandatului său de premier, în timpul căreia a fost emisă HG, secretar general era Marian Neacşu, reprezentant PSD.

SUA promit un răspuns „ferm” la intervenţia Coreei de Nord în războiul din Ucraina

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat miercuri la Bruxelles că va da un răspuns ferm cu privire la implicarea trupelor militare nord-coreene în războiul din Ucraina, potrivit AFP.

Oficial CIA bănuit că a dezvăluit planurile secrete de atac ale Israelului asupra Iranului, arestat

Un angajat al guvernului american a fost arestat în Cambodgia pentru că a făcut publice documente strict secrete despre planurile militare ale Israelului.

Una din patru persoane suferă de „long Covid” fără să realizeze acest lucru

Aproape un sfert dintre persoanele care au avut Covid-19 suferă acum de forma lungă a bolii, conform unui nou studiu publicat în revista Med de cercetătorii americani de la Mass General Brigham.

Oboseala te face mai agresiv – studiu

Oboseala mentală ne poate transforma în persoane mai agresive şi mai puţin cooperante, arată un nou studiu făcut de cercetătorii italieni, publicat în „Proceedings of the National Academy of Sciences".

Astăzi este Ziua Mondială a Bunătăţii, valoarea despre care se spune că poate schimba lumea

Ştiinţa confirmă că bunătatea are beneficii extraordinare pentru sănătate şi pentru bunăstare. Potrivit cercetărilor Asociaţiei Americane a Inimii, cei care practică frecvent acte de bunătate au mai puţine şanse de a dezvolta hipertensiune arterială şi au o incidenţă mai mică a bolilor cardiovasculare. A fi amabil activează eliberarea de oxitocină, cunoscută sub numele de hormonul […]

Urmărit internaţional din categoria Most Wanted, adus în ţară din SUA

Un bărbat de 33 de ani din Mehedinţi, urmărit internaţional din categoria Most Wanted, a fost adus în ţară din Statele Unite ale Americii. Acesta este condamnat la închisoare pentru şapte ani şi o lună după ce a atacat în Craiova un alt bărbat.

Studiu: Efectul dăunător al urmelor de avioane poate fi redus cu doar câţiva euro în plus pe bilet

Efectul de încălzire al urmelor de condens lăsate de avioane ar putea fi redus pentru doar câţiva euro în plus pe bilet, arată un studiu, citat de Sky News.

Românii se împrumută în ritm accelerat de la IFN-uri. Piaţa creditelor rapide a explodat

Legea plafonării dobânzilor practicate de IFN-uri a intrat în vigoare, iar subiectul acestor entităţi a revenit puternic în actualitate.

Undă verde pentru contractul de 6,5 miliarde de dolari pentru avioanele F35. Senatul a aprobat legea

Senatul a aprobat, miercuri, în calitate de for decizional, legea care permite României achiziţionarea a 32 de avioane multirol F-35. Contractul pentru achiziţia a 32 de avioane F-35, în valoare de 6,5 miliarde de dolari fără TVA, va fi semnat pe 21 noiembrie.

Omul de paie – alegătorul de 35 de ani de libertate, faţă-n faţă cu busturi de preşedinţi şi ciorile lor vopsite, în expoziţia manifest social N.P.C. a sculptorului Lucian Ţăran

Vineri, 22 noiembrie, ora 17.00 va avea loc la Combinatul Fondului Plastic (Strada Băiculeşti 29, Bucureşti) vernisajul expoziţiei N.P.C. (Non-Player Character), semnată de sculptorul Lucian Ţăran. Expoziţia va fi deschisă până în februarie 2025.

Congresul SUA va organiza a nouă audiere privind OZN-urile

Congresul Statelor Unite va organiza miercuri o audiere pentru a discuta subiectul OZN-urilor, iar unii legislatori speră că întrunirea va releva noi informaţii despre subiect, scrie The Guardian.

Olaf Scholz se va adresa Bundestagului pentru prima dată de la prăbuşirea guvernului german

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, va lua cuvântul în faţa Bundestagului pentru prima dată după anunţul potrivit căruia Germania va organiza alegeri pe 23 februarie, după ruperea coaliţiei de guvernare, scrie The Guardian.

Forţele israeliene au ucis 14 persoane în Gaza, forţând noi deplasări în nord

Atacurile israeliene au ucis cel puţin 14 palestinieni în întreaga Fâşie Gaza, miercuri, în timp ce armata şi-a intensificat incursiunea în oraşul Beit Hanoun. Ca urmare, majoritatea locuitorilor rămaşi au fost forţaţi să plece, relatează Reuters.

Acord de cooperare în domeniul apărării, semnat între România şi Regatul Unit

A fost semnat, miercuri, un acord de cooperare în domeniul apărării, menit să întărească parteneriatul de lungă durată dintre România şi Marea Britanie şi să răspundă provocărilor actuale de securitate.

Klaus Iohannis promulgă legea de implementare a salariului minim european

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea de implementare a salariului minim european, iniţiată de Executiv, anunţă Administraţia Prezidenţială.

A murit actorul sud-coreean Song Jae-lim. Avea 39 de ani

Actorul sud-coreean Song Jae-lim, cunoscut pentru dramele în care a jucat şi pentru reality show-uri, a fost găsit mort în apartamentul său din Seul, la vârsta de 39 de ani, scrie CNN.

Atac rusesc intens asupra Hersonului: clădiri de apartamente avariate

Forţele ruse au lansat un atac intens asupra districtului Dniprovskyi din Herson, în noaptea de joi, afectând mai multe clădiri de apartamente, a raportat Roman Mrochko, şeful Administraţiei Militare a oraşului Herson, potrivit Ukrinform.

Analiză: China este în căutarea creşterii economice pierdute

China a intrat în centrul atenţiei investitorilor datorită pachetelor de stimulare gândite de Partidul Comunist Chinez, care au impulsionat pieţele globale, însă economia acestui stat se confruntă cu o perioadă de incertitudine odată cu victoria lui Donald Trump.

Nicu Ştefănuţă: Amânarea legii împotriva defrişărilor, o lovitură pentru combaterea crizei climatice

Vicepreşedintele Parlamentului European, Nicu Ştefănuţă, spune că amânarea legii împotriva defrişărilor ar fi o lovitură pentru combaterea crizei climatice, pentru că „pădurile nu pot aştepta”.