ilie bolojan

Acordurile negociate de Guvernul Bolojan cu gigantul OMV Petrom, în spatele ușilor închise, înainte de votul decisiv din Parlament. Care este miza

Documentele confidențiale obținute de Mediafax arată stadiul concretizării negocierilor purtate de Guvernul Bolojan cu gigantul OMV Petrom, care au fost anunțate la finalul anului trecut.

„Europa ar trebui să învețe lecții de la România” Analiștii Financial Times vorbesc despre nemulțumiri și în alte părți ale Europei, după exemplul demiterii lui Ilie Bolojan. Paralela cu Germania

Într-o analiză pentru Financial Times, Dániel Hegedűs, director adjunct al Institutului pentru Politică Europeană din Berlin spune că, după demiterea lui Ilie Bolojan, nemulțumiri ar putea să apară și în alte state din Europa, inclusiv în Germania, unde coaliția de guvernare și cancelarul Friedrich Merz sunt fragili în fața AFD.

Dominic Fritz, atac la adresa PSD: „Cu USR nu se poate guverna și fura în același timp”. Ce a spus despre relația lui Bolojan cu miniștrii

Liderul USR, Dominic Fritz, a spus că partidul sprijină colaborarea cu PNL după căderea guvernului Bolojan și că miniștrii USR au lucrat fără favoruri în relația cu premierul.

USR a decis. Rămâne alături de Bolojan. Dominic Fritz: „Îl invit pe Ilie Bolojan la o discuție despre cum putem coordona pașii în criză”

Liderul USR, Dominic Fritz, a anunțat că partidul său nu va mai accepta o viitoare majoritate de guvernare cu PSD dacă acesta votează moțiuni de cenzură împreună cu AUR.

Cum văd judecătorii CSM demiterea lui Ilie Bolojan: „Nu, nu am desfăcut șampania. Este doar o etapă. Avem de reparat un sistem care a fost ciuruit metodic”

Judecătorul CSM, Alin Ene, a comentat pe pagina sa de Facebook demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan de către Parlament.

Crin Antonescu despre criza politică din România: Ilie Bolojan a devenit un personaj politic puternic, poate cel mai puternic

Crin Antonescu a comentat situația în care se află România în urma aprobării moțiunii de cenzură. Parcă asistăm la un număr de iluzionism, a spus Antonescu adăugând că Ilie Bolojan a devenit un personaj politic puternic.

Nicușor Dan, prima reacție după demiterea lui Ilie Bolojan: „Invit la calm. Încep consultări informale, apoi formale când opțiunile se vor cristaliza. Vom avea un Guvern pro-occidental. Exclud anticipatele”

Președintele Nicușor Dan a avut prima reacție după demiterea de către Parlament a Guvernului condus de Ilie Bolojan cu 281 de voturi pentru, în urma adoptării moțiunii de cenzură depusă de PSD și AUR.

Ilie Bolojan pierde și procesul cu ÎCCJ, în ziua demiterii de către Parlament. Ce penalități trebuie să plătească

Guvernul Ilie Bolojan a pierdut astăzi, în primă instanță, și procesul cu Curtea Supremă de Justiție, pe tema punerii în aplicare a hotărârilor judecătorești definitive privind drepturile salariale ale magistraților.

Vlad Gheorghe cere o „Alianță Reformistă” condusă de Bolojan, după căderea Guvernului

Consilierul onorific al lui Ilie Bolojan, Vlad Gheorghe, a afirmat, după căderea Guvernului, că România are nevoie de o „Alianță Reformistă” condusă de Bolojan.

Rareș Bogdan, critic la adresa lui Ilie Bolojan: „Ritmul reformelor, sub așteptări”

Într-o intervenție live la emisiunea „Ai aflat!”, moderată de Ionuț Cristache, europarlamentarul Rareș Bogdan a formulat critici la adresa fostului premier Ilie Bolojan, referitoare la activitatea guvernamentală din perioada mandatului acestuia.

Victor Negrescu: „Moțiunea de cenzură a trecut. Singura direcție viabilă este formarea rapidă a unui guvern pro-occidental”

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, cere partidelor de dreapta să revină la negocieri pentru formarea rapidă a unui guvern pro-occidental.

Criză în conducerea PNL. Ilie Bolojan rămâne susținut doar de un prim-vicepreședinte și secretarul general. Trei lideri se distanțează

Tensiunile din interiorul PNL se adâncesc după ultimele evoluții politice, iar liderul formațiunii, Ilie Bolojan, pare să fi pierdut sprijinul unei părți importante din echipa de conducere.

Victor Ponta după demiterea Guvernului Bolojan: „Nu cred că PNL va rupe relația cu PSD”

Fostul premier Victor Ponta spune că, în ciuda declarațiilor publice, PNL va continua să colaboreze cu PSD și nu va exista o ruptură între cele două partide.

Mircea Abrudean: Căderea Guvernului este rezultatul unei „alianțe toxice”

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a afirmat, marți, după votul moțiunii de cenzură, că demiterea Guvernului este rezultatul unei „alianțe toxice”.

Ce scrie presa internațională despre demiterea Guvernului Bolojan. Politico: Socialiștii și extrema dreaptă din România răstoarnă guvernul / Presa poloneză: Guvernul pro-UE al României a fost demis în urma unui vot de neîncredere

Căderea Guvernului Bolojan a generat reacții puternice în presa internațională, după ce Executivul a fost demis în urma unui vot covârșitor în Parlamentul României.

Sorin Grindeanu, întrebat despre viitorul premier de la PSD sau PNL: „Ar trebui să fie PNL. Toate variantele sunt pe masă”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a spus că toate variantele sunt posibile pentru funcția de premier, însă, dacă se respectă acordul din coaliție, funcția ar trebui să revină PNL.

Guvernul Bolojan, demis prin moțiune de cenzură | GALERIE FOTO

Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis, marți, după ce moțiunea de cenzură depusă de PSD și AUR a avut 281 de voturi „pentru”. Imagini din Parlament surprind momentele dezbaterii și ale votului.

Ciprian Ciucu, prima reacție după moțiune: „Mergem mai departe cu Ilie Bolojan!”

Primarul Ciprian Ciucu a declarat, după ce moțiunea împotriva Guvernului a trecut, că va merge înainte cu Ilie Bolojan.

Secretarul general al PNL îl contrazice pe Predoiu: PSD și AUR au majoritate parlamentară

AUR și PSD au majoritate parlamentară și au datoria să își asume guvernarea, să vină cu o propunere de premier și un program clar, spune secretarul general al PNL, Dan Motreanu, după ce Guvernul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură.

Bolojan, premierul demis cu cele mai multe voturi împotrivă din ultimul deceniu. Ce mai poate face ca interimar

Ilie Bolojan a fost demis de Parlament cu 281 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă și 3 anulate. Moțiunea de cenzură a fost depusă de PSD și AUR și a strâns 254 de semnături.

Manole îl parafrazează pe Bolojan: Unii au mentalitatea că sunt jupâni

Fostul ministru Florin Manole îl parafrazează pe Ilie Bolojan, după ce premierul a spus despre social-democrații Olguța Vasilescu și Claudiu Manda că „au mentalitate de jupâni”, spunând că PSD nu ar fi putut-o spune mai bine, Manole afirmând despre Bolojan că „are mentalitate de jupâni”.

Oprea (PSD), atac dur la moțiunea de cenzură: Bolojan trebuie să plece acasă. Nu există reforme, ci doar tăieri cinice

Senatorul PSD Radu Oprea a susținut un discurs dur la moțiunea de cenzură, cerând demiterea premierului Ilie Bolojan și acuzând lipsa reformelor și „tăieri cinice”.

Bolojan, despre sărăcirea populației: Oameni care locuiesc în penthouse vin să plângă pe umărul românilor

Premierul Ilie Bolojan a vorbit, la dezbaterea moțiunii depuse împotriva Guvernului, despre sărăcirea românilor. El spune că sunt oameni care locuiesc în penthouse-uri și care au mașini mai scumpe decât câteva apartamente care plâng acum pe umerii românilor.

Ilie Bolojan, discurs dur la moțiunea de cenzură: Moțiunea e cinică și artificială. România riscă să piardă miliarde din PNRR

Premierul Ilie Bolojan a susținut un discurs ferm în Parlament la moțiunea de cenzură, acuzând opoziția de blocarea reformelor și avertizând asupra riscului pierderii fondurilor PNRR.

Bolojan, atac la Claudiu Manda și Olguța Vasilescu: Unii au mentalitate de jupâni

„Unii au o mentalitate că dacă în județele lor sunt jupâni, asta trebuie să se întâmple și la nivel de țară. Așa erau în alte guvernări, dar n-a mai mers acum”, spune Ilie Bolojan, cu atac direct la primarul Craiovei, Olguța Vasilescu și soțul ei, Claudiu Manda, secretarul general al PSD.

Ședință extraordinară de Guvern marți dimineața, înaintea votului pe moțiune

Guvernul are programată marți dimineața o ședință extraordinară, cu doar o oră și jumătate înaintea ședinței din Parlament în care va fi dezbătută și votată moțiunea susținută de AUR și PSD.

Nicușor Dan: Va fi incertitudine o săptămână sau două. Georgescu premier – doar titlu de ziare

Președintele Nicușor Dan exclude posibilitatea unui guvern de uniune națională cu premier Călin Georgescu și spune că este „bun doar de titlu de ziar”. EL afirmă că dacă trece moțiunea va fi „o săptămână sau două de incertitudine” dar România merge înainte.

Dominic Fritz: Moțiunea nu are voturile necesare | „E posibil să vedem o surpriză”

Președintele Dominic Fritz a declarat că nu crede în șansele de trecere ale moțiunii de cenzură care urmează să fie votată în Parlament, invocând calculele politice actuale și lipsa unui număr suficient de voturi din partea opoziției.

Alexandru Rogobete: Nu există un „mesia politic”

Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, spune, luni, în contextul moțiunii de cenzură care va fi supusă marți votului Parlamentului, că nu există „un mesia politic”, iar democrația „nu poate sta și nu trebuie să depindă de un singur om”.

Oana Țoiu, parlamentarilor îndemnați să voteze moțiunea cu bilele la vedere: Să aibă respect

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, spune că parlamentarii trebuie să aibă respect și chiar dacă sunt îndemnați să voteze cu bilele la vedere pentru moțiunea de cenzură, ei să urmărească interesul românilor care i-au trimis în Legislativ. Țoiu spune și ce ar trebui să urmeze după ziua de marți.

Ilie Bolojan, mesaj pentru românii care au ieșit în stradă pentru a-l susține: Înțeleg!

Premierul Ilie Bolojan a transmis, duminică seara, un mesaj prin care le mulțumește românilor care au ieșit în stradă pentru a-l susține, la București și Oradea, în contextul în care marți el se va confrunta cu moțiunea de cenzură.

Ilie Bolojan, mesaj pentru românii care au ieșit în stradă pentru a-l susține: „Înțeleg acest sprijin ca unul pentru modernizarea României”. Primarul general, despre Bolojan: „Un astfel de om apare rar”

Circa 300 de perssoane s-au adunat, duminică seara, în Piața Victoriei din Capitală, pentru a-l susține pe premierul Ilie Bolojan, în contextul în care marți urmează ca Parlamentul să voteze moțiunea de cenzură.

Ana Blandiana, la mitingul de susținere a lui Bolojan: Nimeni nu are interes ca moțiunea să treacă

Scriitoarea Ana Blandiana participă, duminică, la mitingul de susținere a lui Ilie Bolojan, care se va confrunta, marți, cu moțiunea de cenzură. Blandiana spune că „nimeni nu are interesul ca această moțiune să treacă” și că jumătate din țară ar fi trebuit să fie în stradă.

Fifor, nou atac la adresa premierului Bolojan: Oprește-te! Nu te mai juca cu focul lângă butelie

Deputatul Partidului Social Democrat, Mihai Fifor, a lansat sâmbătă un nou atac la adresa premierului României, acuzându-l de iresponsabilitate și alimentarea tensiunilor sociale, în contextul unui miting pro Ilie Bolojan.

Marcel Ciolacu: „Bolojan e disperat fiindcă va fi demis peste 4 zile și minte cu nerușinare”

Fostul premier Marcel Ciolacu a reacționat vineri seară, după ce prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat mai devreme că în mandatul său s-a stabilit şi s-a votat schema de gestionare a programului SAFE.

Siegfried Mureșan: „Comisia Europeană a avut multă răbdare cu Guvernul Ciolacu”

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a declarat că Guvernul Ciolacu a avut parte de multă răbdare din partea Comisiei Europene.

Bolojan: Primul contract finanțat din SAFE, semnat la Suceava pentru A7

Premierul Ilie Bolojan anunță vineri seara că au fost semnate, vineri, contractele pentru proiectarea și execuția tronsonului Pașcani – Suceava, parte a Autostrăzii A7.

Ilie Bolojan, atac la adresa lui Sorin Grindeanu, după depunerea moțiunii de cenzură: E greu cu consecvența

Premierul României, Ilie Bolojan, l-a acuzat pe președintele PSD, Sorin Grindeanu, de atitudine duplicitară după ce formațiunea lui a depus moțiune de cenzură alături de AUR, deși afirmase anterior că nu va colabora cu partidul lui George Simion.

Ce conține mesajul trimis de vicepremierul Oana Gheorghiu parlamentarilor ca să nu voteze moțiunea de cenzură împotriva lui Ilie Bolojan. Ce îi răspund Petrișor Peiu și Adrian Câciu

Vicepremierul Oana Gheorghiu a transmis aseară, de la cabinetul său din Guvern, un email tuturor parlamentarilor, încercând să îi convingă să nu voteze moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Liderii PSD și AUR au reacționat.