politie

(VIDEO) Poliția israeliană reține echipa de filmare a CNN TÜRK, în timpul transmisiunii în direct. Ce s-a întâmplat

Poliția din Tel Aviv a confirmat că a reținut astăzi doi cetățeni străini, sub suspiciunea că au filmat o unitate de securitate din districtul Tel Aviv.

Un polițist din Caraș Severin a fost trimis în judecată pentru trafic de influență

Un agent de poliție din județul Caraș-Severin a fost trimis în judecată pentru trafic de influență după ce ar fi cerut și primit bani pentru a interveni pe lângă procurori în vederea obținerii unor soluții favorabile în dosare penale.

Doi polițiști din Maramureș, trimiși în judecată pentru corupție și abuz în serviciu

Doi agenți de poliție din Borșa și un complice au fost trimiși în judecată de procurorii din Maramureș. Aceștia sunt acuzați că au încălcat legea pentru a proteja șoferi care circulau fără permis sau pentru a ascunde fapte ilegale, utilizând abuziv baze de date și falsificând documente oficiale.

Aproape 2 milioane de lei din vânzarea de parfumuri contrafăcute. Percheziții în Capitală

Mai multe persoane sunt cercetate după ce ar fi obținut aproape 2.000.000 de lei din comercializarea unor produse de parfumerie și cosmetice susceptibile a fi contrafăcute, vândute online și prin intermediul unor firme.

Copilă de 15 ani din Ploiești, înjunghiată de o fată de aceeași vârstă, după o ceartă

O copilă în vârstă de 15 ani, din Ploiești, județul Prahova, a fost înjunghiată de o adolescentă de aceeași vârstă după o ceartă. La conflict a participat și un băiat de 16 ani ani, care i-a înmânat agresoarei briceagul și apoi a asistat la tragedie.

Psihologul Ion Duvac, acuzat că-şi hărţuieşte sexual pacientele; Poliția Capitalei face verificări

Încă un psiholog intră în atenția anchetatorilor, după ce pacientele l-au acuzat de hărțuire. Este vorba de Ion Duvac, membru în Comisia de Deontologie şi Disciplină a Colegiului Psihologilor din România, unul dintre cei mai apreciați psihologi. Poliția Capitalei a demarat verificări.

Cluj: Un tânăr a fost arestat preventiv după ce și-a răpit și sechestrat fosta iubită

Un tânăr de 22 de ani a fost reținut și apoi arestat preventiv pentru 30 de zile după ce și-a amenințat fosta parteneră, a transportat-o forțat la el acasă și a continuat să o amenințe cu un cuțit.

Medic agresat în spitalul din Borșa de aparținătorii unei paciente

Un medic a fost agresat vineri seara de aparținătorii unei paciente, căreia îi oferea primul ajutor la Spitalul din Borșa, județul Maramureș.

Șase bărbați reținuți în Timiș pentru viol și agresiuni sexuale asupra unor fete de 14 ani

Șase bărbați au fost reținuți în Timiș, fiind acuzați că au violat și agresat sexuale fete de 14 ani.

O „vrăjitoare” din Capitală a fost reținută după o înșelăciune de 75.000 de lei

O tânără de 23 de ani a fost reținută joi de polițiștii fiind cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, după ce ar fi creat un prejudiciu de 75.000 de lei în timp ce realiza un „ritual religios”.

Un tânăr din Sibiu a furat o mașină în ajunul Revelionului și s-a plimbat două luni până să fie prins

Un tânăr de 26 de ani a furat o mașină parcată pe o stradă din Sibiu în ajunul Anului Nou și s-a plimbat cu ea timp de aproape două luni. El a fost prins în trafic de polițiștii sibieni și reținut. Tânărul nu avea nici permis de conducere.

Înșelăciune cu uși plătite și niciodată livrate în Capitală. Prejudiciu de peste 40.000 de euro

Două persoane sunt cercetate de polițiștii Capitalei după ce au încasat bani în avans de la mai mulți clienți pentru uși care nu au mai fost livrate. Prejudiciul total este estimat la 40.000 de euro, iar una dintre persoanele bănuite a fost deja reținută pentru 24 de ore.

Polițist de la Aeroportul Otopeni, prins în flagrant. Lua mită pentru a nu opri mașinile unei firme

Un agent principal de poliție din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Aeriene Henri Coandă este acuzat că a primit mită de 15 ori pentru a proteja de controale mașinile unei firme de transport.

Situația traficului în București. Autoritățile anunță în ce zone se pot forma blocaje

Autoritățile bucureștene au anunțat în ce zone ale Capitalei se pot forma blocaje din cauza viscolului și a zăpezii. Acestea au transmis că miercuri dimineața nu există drumuri blocate în București.

Aproximativ 50 de persoane cu glugă au patrulat și au făcut salut nazist pe un bulevard din Paris

Aproximativ 50 de persoane îmbrăcate în haine cu glugă au patrulat și au făcut salut nazist pe un bulevard din Paris. Participanții la adunarea de extrema dreaptă au fugit atunci când au sosit polițiștii. Poliția a deschis o anchetă.

Șofer din Galați, lăsat fără permis după ce a circulat cu girofar și sirenă

Inspectoratul de Poliție Județean Galați a făcut precizări după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora un pompier voluntar din Drăgușeni ar fi rămas fără permis în timp ce se deplasa la o intervenție.

Gorj: Un bărbat care lucra la negru a ajuns la spital în urma unui accident în timp ce deszăpezea

Un bărbat de 54 de ani, care lucra fără forme lege, a fost rănit și transportat la spital în urma unui accident rutier produs în timp ce deszăpezea. Accidentul s-a produs în în comuna Mușetești, județul Gorj.

Arme din Turcia, aduse și vândute ilegal în Dâmbovița: Un bărbat a fost reținut

Un bărbat a fost reținut și propus pentru arestare preventivă în dosarul în care procurorii și polițiștii au fpcut luni 11 percheziții. Suspectul este acuzat că ar fi vândut ilegal arme.

Percheziții în Sectorul 1 al Capitalei după ce doi bărbați au furat un scuter și o bicicletă electrică

Polițiștii Capitalei au efectuat, marți, o percheziție domiciliară într-un dosar penal de furt calificat, în urma căreia doi bărbați au fost conduși la audieri. Bărbații ar fi furat un scuter și o bicicletă electrică. Ulterior, bunurile au fost recuperate și restituite.

Palatul Buckingham anunță că Regele Charles este „gata să sprijine” poliția în evaluarea legăturilor fostului prinț Andrew cu Epstein

Palatul Buckingham a anunțat, luni, că Regele Charles al III-lea este „gata să sprijine” poliția dacă va fi contactat în legătură cu acuzațiile că fostul prinț Andrew „a împărtășit informații confidențiale” infractorului sexual Jeffrey Epstein.

Evadare la Giurgiu. Bărbatul este căutat în tot județul, inclusiv în zona frontierei

Evadarea a fost anunțată vineri. Bărbatul nu s-a întors la timp la Penitenciarul Giurgiu dintr-o învoire pentru motive medicale. Deținutul a fost condamnat pentru viol.

Ceață densă pe mai multe drumuri din țară. Transfăgărășanul rămâne închis până în luna martie

Vizibilitatea scade sub 50 de metri pe unele drumuri din țară, în timp ce ploi slabe mențin carosabilul umed pe principalele artere rutiere. Poliția Română anunță că, în prezent, nu sunt drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită din cauza accidentelor ori a condițiilor meteo, însă șoferii trebuie să circule cu prudență din cauza ceții și a riscului de polei.

Inundație la sediul Poliției Ploiești. Mai multe documente au fost afectate

Au loc cercetări la sediul Poliției Ploiești, după ce duminică mai multe documente depozitate au fost afectate de o inundație.

Reșița: Două mașini distruse după ce un individ a provocat un incendiu și a fugit

O persoană a dat foc la două autoturisme din municipiul Reșița, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Pompierii au stins incendiul, nefiind identificate victime, iar poliția a deschis o anchetă.

Brașov: Un bărbat a fost reținut după ce a încălcat ordinul de protecție și a intrat în locuința fostei partenere

Un bărbat din Râșnov a fost reținut pentru 24 de ore după ce a încălcat un ordin de protecție intrând fără drept în locuința fostei partenere și a agresat-o verbal.

Bărbat plasat sub arest la domiciliu după un conflict la o sală de jocuri de noroc din Chiajna

Un bărbat în vârstă de 27 de ani a fost reținut de polițiști și plasat ulterior în arest la domiciliu, după ce ar fi agresat o altă persoană la o sală de jocuri de noroc din Chiajna.

Posibile rămășițe umane descoperite în Slobozia. Poliția a început operațiunile de căutare

Polițiștii din Ialomița au demarat sâmbătă o amplă operațiune de căutare după ce o persoană a sesizat, prin apel la 112, descoperirea unor rămășițe care ar putea fi umane.

Timiș: Un tânăr a fost reținut după ce a condus un tractor fără permis și sub influența alcoolului

Un tânăr de 25 de ani din județul Timiș a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fost depistat conducând un tractor neînmatriculat, fără permis de conducere și sub influența alcoolului.

Bătaie între mai mulți nepalezi într-un bar din Capitală. Patru bărbați, plasați sub control judiciar

Patru bărbați au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile, în urma unui scandal produs în sediul unei societăți comerciale din Sectorul 4 al Capitalei. În bătaia produsă într-un bar au fost implicați cetățeni nepalezi.

Incident rar în Japonia: jaf de milioane, în plină stradă

Trei persoane au furat valize care conțineau echivalentul a peste două milioane de euro în numerar, într-o stradă foarte circulată din centrul Tokyo-ului. Informația a fost confirmată vineri de poliție și de presa locală.

Doi tineri ucraineni, blocați în Munții Maramureșului. Acțiune de salvare dificilă: ger și zăpadă de 2 metri

Doi tineri ucraineni au rămas joi după-amiaza blocați în Munții Maramureșului. Salvamontiștii au pornit în căutarea lor, în condițiile în care zăpada măsoară doi metri și temperaturile scad la -17 grade Celsius.

Barometrul INSCOP: Care sunt instituțiile în care românii au cea mai mare încredere

Barometrul INSCOP, realizat în perioada 12-15 ianuarie 2026, arată că românii continuă să aibă cea mai mare încredere în două instituții: Biserica și Armata.

A convins-o să cumpere vouchere, apoi i-a golit contul. Femeie reținută în Buzău. VIDEO

Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au pus în executare miercuri un mandat de percheziție domiciliară în municipiul Buzău. Cercetările vizează infracțiuni informatice și fraudă bancară.

Lyon: O adolescentă a fost răpită și torturată. Patru persoane au fost arestate

O fată în vârstă de 15 ani a fost răpită, sechestrată și torturată într-un subsol din sudul orașului Lyon. În urma incidentului, patru minori au fost arestați.

Doi bărbați din Timiș, reținuți pentru arme deținute ilegal și braconaj cinegetic

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore fiind cercetați pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept și braconaj cinegetic, după realizarea mai multor percheziții domiciliare.

Mai multe fragmente osoase, descoperite în curtea unei grădinițe din Galați

Mai multe fragmente osoase au fost descoperite în curtea unei grădinițe din Galați. Polițiștii au început o anchetă.

Un tânăr a fost amendat cu peste 5.000 de lei după ce a tractat o sanie cu mașina, pe un drum public. Imaginile au stârnit indignare online

Un tânăr de 19 ani din județul Galați a fost amendat cu peste 5.000 de lei după ce a fost surprins tractând o sanie cu autoturismul pe un drum public, în timp ce patru persoane se aflau pe sanie, iar un pasager filma deplasarea stând jumătate în afara mașinii. Poliția s-a sesizat din oficiu în urma apariției imaginilor în mediul online.

Sindicatul Europol îl acuză pe un șef de poliție din București că a „militarizat” secția. Poliția Capitalei dă replica

Poliția Capitalei reacționează la informația difuzată de sindicatul Europol în care sunt aduse acuzații de militarizare a Secției 21.

Doi români cercetați într-un dosar care vizează o pagină de internet pentru angajarea de asasini

Doi români sunt cercetați într-un dosar care vizează o pagină de internet de pe care se puteau angaja asasini. Trei percheziții au fost făcute în București și Râmnicu Vâlcea.

Bătaie între mai multe persoane într-o sală de jocuri de noroc din Filiași: 3 la spital, 3 reținuți

Trei bărbați au fost reținuți și trei au ajuns la spital, după o bătaie între mai multe persoane într-o sală de jocuri de noroc din Filiași, județul Dolj.