sua

Planul de Pace de 28 de puncte elaborat de Rusia și SUA: Federația Rusă pretinde suveranitatea Ucrainei, dar vrea cedări teritoriale și organizarea alegerilor

Planul SUA pentru Ucraina include garanții de securitate echivalente cu cele ale NATO, potrivit unui oficial american. Orice viitor atac armat „semnificativ, deliberat și susținut” al Rusiei împotriva Ucrainei va declanșa un răspuns din partea Statelor Unite și a aliaților săi, ar scrie în document.

Surpriza de la Washington: Rafinăria Petrotel poate funcționa în continuare

Rafinăria Petrotel poate funcționa în continuare. Unitatea a fost scutită de sancțiuni până la jumătatea lunii decembrie, așa cum a anunțat Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) al Departamentului Trezoreriei SUA. În acest sens, clarificarea ar trebui să liniștească piața carburanților.

Zelenski, pregătit să lucreze la planul susținut de SUA. Biroul președinției ucrainene: „Suntem gata să colaborăm în mod constructiv cu partea americană”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a primit o versiune preliminară a planului SUA privind încheierea războiului din Ucraina și se așteaptă să poarte discuții cu omologul său american în zilele următoare.

SUA renunță la boicotarea summitului G20 de la Johannesburg

Statele Unite au informat Africa de Sud că s-au răzgândit și doresc acum să participe la summitul G20 din acest weekend de la Johannesburg, fără a specifica nivelul de reprezentare planificat.

Tensiunile diplomatice dintre China și Japonia se amplifică. Beijingul amenință cu sancțiuni, iar Tokyo primește sprijin din partea SUA

Ambasadorul SUA în Japonia a intervenit în disputa tot mai intensă dintre Tokyo și Beijing, oferind un sprijin „de neclintit” premierului Sanae Takaichi și criticând ceea ce a numit „un caz clasic de coerciție economică din partea Chinei”.

Rubio, despre planul SUA pentru încheierea Războiului din Ucraina: „Trebuie să facem o listă cu idei cu propuneri venite de la ambele părți”

Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a precizat că ambele părți din războiul Ruso-Ucrainean trebuie să fie de acord să facă concesiile necesare.

Explicațiile americanilor privitoare la Lukoil: licența permite până la 13 decembrie tranzacțiile necesare desfășurării activităților

Autoritățile americane au oferit explicații privitoare la Lukoil. Licența acordată companiei autorizează până la 13 decembrie tranzacțiile necesare desfășurării activităților. Vânzarea, cedarea sau transferul unor entități sau active trebuie să fie autorizate separat.

NYT: Planul de pace secret negociat de SUA cu Rusia ar obliga Kievul să cedeze teritorii și să reducă armata ucraineană

Planul secret pentru încheierea războiului din Ucraina, negociat între administrația Trump și Rusia, ar impune Kievului să cedeze teritorii, să reducă semnificativ dimensiunea armatei sale și să renunțe la anumite tipuri de armament.

Surse Reuters: Kellogg, trimisul special al lui Trump în Ucraina, intenționează să plece din funcție la începutul anului viitor

Keith Kellogg, trimisul special al președintelui american Donald Trump în Ucraina, le-a spus colaboratorilor săi că intenționează să părăsească administrația în luna ianuarie a anului viitor, au declarat patru surse pentru Reuters.

Tensiuni diplomatice. SUA avertizează Africa de Sud să nu emită o declarație comună la summitul G20

Statele Unite au avertizat în mod oficial Africa de Sud să nu insiste pentru o declarație comună la summitul G20 de la Johannesburg, programat în acest weekend și boicotat de administrația Trump, potrivit unui document consultat de Bloomberg.

Ce ar conține planul secret la care lucrează SUA impreună cu Rusia pentru pace în Ucraina

Administrația Trump elaborează, în secret, un nou plan pentru a pune capăt războiului din Ucraina, în strânsă colaborare cu oficiali ruși, au declarat surse americane și ruse pentru Axios.

Rachete de 700 milioane de dolari pentru Taiwan: SUA confirmă acordul militar

Washingtonul a dat undă verde unui nou acord militar cu Taiwanul, evaluat la aproximativ 700 de milioane de dolari, un gest care agravează relațiile deja tensionate cu Beijingul. Pachetul include sistemul performant de apărare antiaeriană cu rachete NASAMS, a cărui eficiență a fost demonstrată în conflictul din Ucraina. Aceasta este a doua vânzare semnificativă de armament către insulă anunțată în decurs de o singură săptămână.

Trump scade în popularitate în rândul americanilor: Cel mai mic nivel înregistrat de la revenirea la Casa Albă

Popularitatea președintelui american Donald Trump a ajuns la cel mai mic nivel de la revenirea sa la Casa Albă.

Vizită misterioasă. Doi oficiali de rang înalt ai armatei americane au mers la Kiev cu un plan secret

Doi oficiali de rang înalt ai armatei americane fac o vizită misterioasă la Kiev. Este o vizită rară care nu a fost anunțată în mod oficial. Casa Alba și Pentagonul nu au oferit explicații însă unii experți vorbesc despre un nou plan de pace elaborat de americani.

Zelenski mizează pe sancțiunile împotriva Rusiei pentru a opri războiul

Volodimir Zelenski încearcă să valorifice sancțiunile economice tot mai dure impuse de Statele Unite Rusiei pentru relansarea negocierilor de pace cu Moscova.

MApN: SUA vor continua să sprijine România pentru consolidarea descurajării și apărării

O nouă rundă a reuniunii Grupului de nivel înalt în domeniul apărării România-SUA (HLDG), ediție coordonată cu noua administrație de la Washington, a avut loc luni și marți la București.

SUA înregistrează cel mai mare număr de șomeri din ultima perioadă. Aproape 2 milioane de americani și-au depus cereri de șomaj

Potrivit Reuters, numărul de americani care beneficiază de ajutor de șomaj din SUA a crescut alarmant, după blocajul guvernamental. La mijlocul lunii octombrie a fost înregistrat un total de aproape 2 milioane de cereri.

Marea Britanie cere creșterea urgentă a ajutorului umanitar pentru Gaza

Londra solicită acțiune internațională rapidă pentru a mări ajutorul umanitar destinat Gaza, după adoptarea rezoluției ONU privind planul de pace în 20 de puncte propus de SUA.

Trump trimite în Caraibe cea mai puternică navă de luptă a SUA

Administrația Trump trimite în Caraibe portavionul USS Gerald R. Ford, cea mai puternică navă de luptă a SUA, pentru a intensifica presiunea militară asupra Venezuelei, acuzată de trafic de droguri.

Donald Trump lansează „FIFA Pass” pentru a ajuta suporterii care au cumpărat bilete la Cupa Mondială să obțină vizele mai rapid

Administrația Trump anunță „FIFA Pass”, o nouă inițiativă pentru străinii care călătoresc în SUA pentru Cupa Mondială de anul viitor, care le va permite să obțină interviuri pentru vize mai rapid.

Hackerul care a spart conturile unor celebrități precum Elon Musk, Jeff Bezos și Barack Obama, obligat să plătească 4,1 milioane de lire în Bitcoini

Tribunalul Coroanei din Londra l-a obligat pe hackerul Joseph James O'Connor să restituie banii câștigați fraudulos, prin spargerea conturilor de X ale mai multor vedete din SUA.

Curtea Supremă a SUA va analiza politica lui Trump de respingere a solicitanților de azil la graniță

Curtea Supremă a anunțat luni că va examina o politică din primul mandat al lui Donald Trump prin care solicitanții de azil erau respinși înainte de a păși pe teritoriul american, marcând astfel primul dosar al sesiunii, notează CNN.

Trump ia în considerare să discute cu Maduro, chiar dacă SUA intensifică presiunea militară

Președintele american Donald Trump a declarat, duminică, faptul că ar putea purta discuții cu omologul său din Venezuela, Nicolás Maduro, în ciuda faptului că Statele Unite au intensificat presiunea militară în regiune.

Tensiunile dintre SUA și Venezuela, în fața unei desfășurări militare uriașe. Trump: „Știu ce am de făcut”

Tensiunile dintre SUA și Venezuela par să se amplifice tot mai tare. Prin operațiunea „Southern Spear”, Statele Unite au dislocat în Marea Caraibilor o forță militară considerabilă, incluzând peste 15.000 de trupe, un portavion de ultimă generație și mai mult de 12 nave de luptă.

Un YouTuber celebru a fost arestat pentru deținere de droguri

Un YouTuber celebru a fost arestat în zona Miami pentru deținere de droguri și alte infracțiuni, scrie BBC.

Trump a cumpărat obligațiuni în valoare de cel puțin 82 de mil. dolari de la sfârșitul lunii august

Președintele SUA, Donald Trump, a cumpărat obligațiuni corporative și municipale în valoare de cel puțin 82 de milioane de dolari de la sfârșitul lunii august până la începutul lunii octombrie, inclusiv noi investiții în sectoare care beneficiază de politicile sale.

Trump reduce tarifele pentru carne de vită, cafea și alte produse alimentare

Președintele SUA, Donald Trump, a anulat vineri tarifele vamale pentru peste 200 de produse alimentare, inclusiv produse de bază precum cafeaua, carnea de vită, banane și suc de portocale, în contextul îngrijorării consumatorilor americani cu privire la costul ridicat al produselor alimentare.

Navă-spion din „Flota fantomă” a Rusiei, detectată aproape de Hawaii

O navă-spion rusă a fost detectată în largul coastei Hawaii, a anunțat, joi, Garda de Coastă a SUA. Nava a fost detectată la sfârșitul lunii octombrie.

Maduro îl îndeamnă pe Trump să evite un „război fără sfârșit” similar celui din Afganistan

Președintele Venezuelei, Nicolás Maduro, l-a îndemnat pe Donald Trump să nu conducă SUA într-un „război fără sfârșit” similar celui din Afganistan, în contextul în care Washingtonul a intensificat prezența militară americană în regiune pentru a elimina „narco-teroriștii” din America.

Statele Unite reduc tarifele pentru mărfurile elvețiene la 15% într-un nou acord comercial

Statele Unite vor diminua tarifele vamale aplicate mărfurilor din Elveția de la 39% la 15%, conform unui nou acord cadru comercial anunțat vineri de guvernul elvețian, notează Reuters.

SUA: 50.000 de lucrători federali angajați sub administraţia Trump, majoritatea în domeniul ICE

În perioada mandatului președintelui Donald Trump, administrația americană a adus în funcțiile federale aproximativ 50.000 de noi angajați, concentrați în principal în agențiile de securitate națională și control al imigrației (ICE). Reuters scrie că această expansiune a avut loc în paralel cu reducerea personalului și embargo-ul privind noile angajări în alte departamente, ca parte a unui efort mai larg de restructurare a forței de muncă guvernamentale.

SUA: Episcopii catolici condamnă ferm politica de imigraţie a administraţiei Trump

Conferința Episcopilor Catolici din Statele Unite (USCCB) a adoptat o poziție publică fermă, un gest mai puțin obișnuit, criticând politicile aspre de imigrație ale administrației Trump. Într-o scrisoare trimisă Congresului, liderii Bisericii Catolice din SUA au cerut o reformă fundamentală a sistemului de imigrație, avertizând asupra unei atmosfere de teamă tot mai accentuate în rândul comunităților vulnerabile și a amenințărilor la adresa locurilor considerate sanctuare, scrie Reuters.

SUA anunță declanșarea unei noi operațiuni militare

Secretarul Apărării al SUA, Pete Hegseth, a anunțat declanșarea unei noi operațiuni militare. Aceasta se numește Sulița Sudică și îi vizează pe traficanții de droguri.

Înalți oficiali ai SUA și NATO: Statele Unite rămân ferm angajate în ceea ce privește securitatea României

Matthew Whitaker, ambasadorul Statelor Unite la NATO și generalul Christopher Donahue, comandantul Forțelor Terestre aliate și al Forțelor Terestre Americane în Europa și Africa au vizitat România pentru privind consolidarea parteneriatului strategic și întărirea capacităților de descurajare de pe Flancul Estic.

Marea Britanie suspendă o parte din schimbul de informații cu SUA. Care este motivul

Marea Britanie a suspendat o parte din schimbul de informații cu Statele Unite privind operațiunile antidrog din Caraibe, din cauza temerilor că politica administrației Trump de a efectua lovituri militare împotriva suspecților de trafic de droguri ar putea fi ilegală.

Toyota anunță că va investi 10 miliarde de dolari în Statele Unite

Acest anunț vine în contextul în care Washingtonul face presiuni asupra Japoniei pentru a face investiții de 550 de miliarde de dolari pe teritoriul american, în schimbul unei reduceri a taxelor vamale impuse companiilor japoneze.

Nicușor Dan explică de ce s-a aflat din presa internațională despre retragerea trupelor SUA din România

Președintele Nicușor Dan a explicat miercuri de ce românii au aflat din presa internațională despre retrategerea trupelor SUA din România: Informația s-a scurs.

Piețele europene urcă. Investitorii așteaptă deblocarea guvernului american

Bursele europene au deschis pe plus miercuri, încurajate de semnalele că guvernul Statelor Unite ar putea ieși din blocajul bugetar până la sfârșitul săptămânii.

Tensiuni tot mai mari între SUA și Venezuela. Cel mai mare portavion din lume a ajuns în Marea Caraibilor

Un grup de luptă american, având în centru cel mai mare portavion din lume, USS Gerald R. Ford, a ajuns în Marea Caraibilor, a confirmat Marina Statelor Unite.

Vietnam și Statele Unite sunt aproape de semnarea unui nou acord comercial

Bui Thanh Son, vicepremierul Vietnamului a spus miercuri că intenționează intenționează să semneze în curând un acord comercial reciproc cu SUA. Declarația a fost făcute în decursul pregătirii unei noi runde de negocieri la Washington, notează Reuters.