Politic

Starmer și Trump anunță cel mai mare pachet de investiții din istoria Marii Britanii: între prieteni

Premierul britanic Keir Starmer a declarat că el și președintele american Donald Trump „se plac cu adevărat”. Suntem între prieteni, a spus Starmer în timpul conferințeu de presă în care, alături de Trump, a anunțat un pachet uriaș de investiții în Marea Britania și SUA.

Mircea Abrudean: E nevoie să scădem cheltuielile statului, nu mai avem luxul amânărilor

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, susţine că este nevoie de schimbări rapide, de reforme şi de reducerea cheltuielilor statului pentru a asigura o dezvoltare sănătoasă a ţării.

Sindicatul din Guvern acuză intimidarea angajaţilor care au protestat

Sindicatul Angajaţilor din Aparatul de Lucru al Guvernului acuză şeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, că a cerut liste cu angajaţii care au participat la protestele spontane din 15 septembrie 2025, într-o acţiune pe care o califică drept „intimidare şi hărţuire”.

Președintele PSD Iași face apel la parlamentarii USR și PNL să susțină plafonarea adaosului la alimente

Deputatul Bogdan Cojocaru, președintele PSD Iași face apel la parlamentarii PNL și USR din județul Iași să se alăture demersului PSD pentru menținerea plafonării adaosului la alimentele de bază. El îi îndeamnă pe colegii ieșeni din Parlament să se adreseze liderilor lor pentru prelungirea măsurii.

PNRR finanțează 3,5 milioane de buletine electronice și proiecte pentru semnătura digitală

Guvernul a autorizat continuarea a trei proiecte în cadrul PNRR privind implementarea cărții de identitate electronice și a semnăturii digitale, în valoare totală de 790,14 milioane lei.

Guvernul aprobă împrumutul de 500 milioane euro de la BEI pentru Autostrada Sibiu-Pitești

Guvernul a aprobat negocierea și semnarea unui contract de finanțare în valoare de 500 milioane euro cu Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru susținerea lucrărilor la Autostrada A1, secțiunea Sibiu-Pitești. Ministrul finanțelor a primit împuternicirea de semnare a acestui contract.

Au fost sabilite stocurile petroliere pentru Administrația Rezervelor de Stat. Ce prevede hotarârea Guvernului

Guvernul a adoptat o hotărâre prin care stabilește stocurile petroliere destinate Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, în calitate de entitate centrală de stocare din România, și aprobă procedura de delegare a obligației de stocare.

Măsuri noi pentru Garda de Mediu adoptate de Guvern. Tranziția la REGES amânată până la finele anului

Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care introduce noi reglementări în domeniul protecției mediului și modifică termenul de tranziție către platforma REGES-ONLINE pentru relațiile de muncă.

Premierul Ilie Bolojan are programate mai multe întâlniri la Bruxelles luni

Premierul Ilie Bolojan va avea luni o serie de întâlniri oficiale la Bruxelles cu comisari europeni, ca parte a discuțiilor privind prioritățile României în domeniile economic și de securitate.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului: Pentru reforma administrației locale, soluția corectă este o resetare structurală

Reforma administrației publice locale este în discuții la nivel tehnic, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Ene Dogioiu, într-o conferință de presă.

Dogioiu după declarațiile despre plafonarea prețurilor la alimentele de bază: „Am mandat pentru fiecare declarație”

Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Ene Dogioiu, spune că nu își va cere scuze public pentru declarațiile privind eliminarea plafonării adaosului comercial la alimente.

A început tranzacționarea titlurilor de stat Fidelis. În septembrie, statul a atras 2,2 miliarde lei de la populație

Statul a atras 2,2 miliarde lei de la populație prin titlurile de stat Fidelis listate la BVB. Cu emisiunea din septembrie, suma totală atrasă de la populație depășește 57 de miliarde lei.

Administrația centrală se poate restructura prin voința premierului și a miniștrilor. Altfel e „marketing politic”, spune Câciu

Fostul ministru al Finanțelor, Adrian Câciu, a atras atenția joi asupra lipsei de acțiune în reducerea posturilor și cheltuielilor din administrația publică centrală.

Grecia amână extrădarea lui Vladimir Plahotniuc în Moldova pentru că oligarhul este anchetat și în România – surse

Grecia a suspendat extrădarea în Moldova a magnatului și fostului politician Vladimir Plahotniuc, căutat de Chișinău într-un caz de fraudă în masă din 2014, au declarat un procuror moldovean și o sursă juridică greacă.

Marius Budăi: Reformă da, teroare pentru oameni și economie, nu. Asta este credința PSD

Marius Constantin Budăi, fost ministru al Muncii, a criticat joi atitudinea autorităților de a privi angajații ca pe simple cifre, după recentele măsuri de restructurare din sectorul public.

Claudiu Năsui spune că Guvernul ar trebui să strângă cureaua pentru a servi drept exemplu

Guvernul Bolojan trebuie să strângă el însuși cureaua, înainte să ceară tăieri de cheltuieli în administrația locală, spune la RFI deputatul USR Claudiu Năsui.

Năsui: Plafonarea este un nonsens, a scumpit produsele, îl susţin 100% pe Ilie Bolojan

Plafonarea la alimentele de bază trebuie eliminată, pentru că a dus la scumpirea unor produse, spune la RFI deputatul USR Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei.

Tăriceanu: Majorarea TVA-ului va frâna economia și poate anula efectele pozitive ale colectării

Invitat la Marius Tucă Show, fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu a comentat măsurile fiscale recente, atrăgând atenția asupra efectelor negative ale majorării TVA-ului.

Prima strategie europeană de combatere a sărăciei, anunțată de Gabriela Firea: Promisiunile „vor deveni realitate”

Europarlamentarul PSD Gabriela Firea anunță că noi măsuri sociale care să facă viața mai bună pentru români și pentru toți cetățenii europeni vor fi promovate de Comisia Europeană, datorită eforturilor deputaților social-democrați din Parlamentul European.

Fifor (PSD): Bolojan bulversează administrația publică. Economia netă e de 0,06% din PIB

Deputatul PSD spune că după ce măsurile din Educație nu au avut un impact semnificativ, acum premierul Bolojan „bulversează” și administrația publică. Potrivit acestuia, disponibilizarea a 13.000 de angajați înseamnă o economie netă de 1,15 miliarde lei / an, deci 0,06% din PIB.

Europenii afirmă că Iranul nu a luat încă măsurile necesare pentru a opri „revenirea” sancțiunilor

Oficialii europeni au transmis miercuri Iranului că nu a luat încă măsurile necesare pentru a opri reintroducerea sancțiunilor Națiunilor Unite asupra programului său nuclear, avertizând că timpul se scurge, relatează Associated Press.

ABC retrage din grilă emisiunea „Jimmy Kimmel Live” după comentariile despre Kirk

ABC, deținută de Walt Disney, a anunțat miercuri că va retrage din grila de programe emisiunea „Jimmy Kimmel Live”, după ce comentariile prezentatorului emisiunii de noapte despre asasinarea lui Charlie Kirk au stârnit critici dure din partea șefului Comisiei Federale de Comunicații.

Trump desemnează mișcarea antifascistă Antifa drept organizație teroristă

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri că va desemna mișcarea antifascistă de stânga Antifa drept organizație teroristă. Acest lucru se întâmplă după uciderea lui Charlie Kirk, scrie Reuters.

Obama, după atacul asupra lui Kirk: Trump a alimentat tensiunile din America

Barack Obama avertizează că reacția fostului președinte Donald Trump după asasinarea lui Charlie Kirk a alimentat diviziunile politice din Statele Unite, într-un moment pe care fostul lider îl consideră „periculos” pentru democrație, scrie The Guardian.

Războiul din Ucraina, ziua 1.302. Ucraina urmărește o întâlnire cu Trump în timpul vizitei lui Zelenski la New York / Forțele ucrainene capturează un kenyan care lupta pentru Rusia

Ursula von der Leyen și Donald Trump au discutat despre noi sancțiuni coordonate împotriva Rusiei, inclusiv un pachet european axat pe criptomonede, bănci și energie. Zelenski a afirmat că incursiunea cu drone rusești în Polonia a fost un semnal de intimidare adresat NATO și a cerut din nou sisteme Patriot. Comisia Europeană intenționează să accelereze eliminarea importurilor de petrol rusesc pentru a crește presiunea economică asupra Moscovei. Zelenski le-a spus parlamentarilor partidului său că Ucraina are nevoie de decizii dificile și pregătiri serioase pentru procesul de pace.

Bolojan, absent de la întâlnirea cu primarii și șefii de Consilii Județene. Cum a motivat premierul absența

Miercuri la ora 16:00, la Guvern, premierul Ilie Bolojan ar fi trebuit să discute alături de aleșii locali și județeni despre reforma în administrația publică. Totuși, premierul a lipsit de la această întâlnire, cu toate că a fost anunțată în prealabil.

Radu Miruţă: România îşi câştigă respectul prin lucruri concrete, nu prin vorbe

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat la Euronews că România accelerează proiectele economice pentru a rămâne un partener de încredere la nivel european, subliniind că „motoarele sunt aprinse” în ciuda dificultăţilor şi a întârzierilor.

Statele Unite și Ucraina alocă 150 de milioane de dolari pentru un acord privind mineralele

Washingtonul și Kievul vor investi câte 75 de milioane de dolari pentru a lansa fondul de investiții pentru reconstrucția Ucrainei, care oferă Statelor Unite acces special la siturile minerale și la alte proiecte din Ucraina, a declarat, miercuri, ministrul economiei Oleksii Sobolev.

Ministrul Energiei, negocieri la Bruxelles pentru menținerea centralelor pe cărbune

Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a anunțat că poartă negocieri la Comisia Europeană pentru ca România să poată menține active centralele pe cărbune, deși termenul de renunțare totală este finalul anului 2025.

Hamas: SUA nu are credibilitate ca mediator în conflictul din Gaza

Ghazi Hamad, membru al biroului politic Hamas, a declarat că experiența grupării cu medierea americană este „amară”, acuzând Washingtonul că și-a retras propria propunere de armistițiu și nu are credibilitate în eforturile de pace.

INSCOP. Românii au o părere bună despre introducerea stagiului miliar pe bază de voluntariat

Potrivit unui sondaj publicat de INSCOP miercuri, peste 7 din zece români au o părere bună despre introducerea stagiului militar pe bază de voluntariat. Împărțiți în funcție de partide, cei mai mulți dintre aceștia sunt votanți PSD, PNL, USR și AUR.

Ministrul britanic al Sănătății critică Israelul

Secretarul britanic pentru Sănătate, Wes Streeting, a condamnat drept „rușinoasă, dar nu surprinzătoare” decizia autorităților israeliene de a interzice accesul a doi membri ai Parlamentului Regatului Unit, ambii medici, care urmau să viziteze Cisiordania pentru a evalua situația medicală.

Camera Deputaţilor adoptă legea pentru intervenţii urgente în atacurile de urşi şi şacali

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, Proiectul de lege care completează Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, vizând în mod specific ursul brun şi şacalul.

Guvernul discută reforma administrației locale: mai puține posturi, servicii mai eficiente și investiții garantate

Vicepremierii Marian Neacşu şi Tánczos Barna, alături de ministrul Dezvoltării Attila Cseke, au continuat consultările cu reprezentanţii autorităţilor locale pentru reforma administraţiei publice, analizând reducerea posturilor şi eficientizarea serviciilor publice.

Oana Țoiu a prezentat la Viena aportul României la securitatea nucleară globală

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a reprezentat România la Conferința Generală a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), desfășurată la Viena în perioada 15-16 septembrie 2025. Alături de Țoiu a fost prezent și Bogdan Ivan, ministrul Energiei.

Alina Gorghiu: Cazul Georgescu este un test de rezilienţă democratică

Deputatul PNL Alina Gorghiu afirmă că dosarul trimis în instanţă împotriva candidatului Călin Georgescu arată mai mult decât un episod de război informaţional, fiind un caz-şcoală de coordonare instituţională împotriva unui atac hibrid susţinut de Rusia.

Germania: Invazia terestră a Israelului în Gaza nu aduce pace

Guvernul german avertizează că ofensiva terestră a Israelului în orașul Gaza nu va aduce stabilitate și pace durabilă, exprimând îngrijorare profundă față de situația umanitară și victimele civile.

Stelian Bujduveanu vrea să crească folosirea bicicletei în Bucureşti

Primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, şi-a exprimat dorinţa de a introduce în Bucureşti modelul polonez de mobilitate alternativă, după o întâlnire cu primarul oraşului Poznań.

Ciprian Ciucu: „Suntem hotărâți să mergem mai departe” / Conferința de presă s-a încheiat brusc

Partidul Național Liberal își reconfirmă sprijinul pentru reformele inițiate de guvernul Bolojan și este „hotărât să meargă mai departe”, a declarat, miercuri, liberalul Ciprian Ciucu. Apoi, conferința de presă s-a încheiat brusc, după ce Ciucu s-a enervat.

Benjamin Netanyahu va fi primit de Trump la Casa Albă

Premierul israelian a fost invitat de Donald Trump la Casa Albă pe 29 septembrie, informație dezvăluită chiar de Netanyahu în cadrul unei conferințe de presă, la Ierusalim.