CELE MAI NOI ARTICOLE

Iohannis participă marţi la evenimentul „Bune practici pentru mediu avansate de societatea civilă”

Preşedintele Klaus Iohannis participă marţi la evenimentul „Bune practici pentru mediu avansate de societatea civilă”, organizat la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Mondiale a ONG-urilor, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Iohannis participă marţi la evenimentul „Bune practici pentru mediu avansate de societatea civilă”

A murit baronul Jacob Rothschild, reprezentant al celei mai bogate familii din lume. I-a iubit pe adversarii lui Putin

Jacob Rothschild, în vârstă de 87 de ani, era finanţator, antreprenor şi membru al celebrei familii bancare, precum şi membru independent al Camerei Lorzilor britanici, în virtutea titlului de al 4-lea baron Rothschild, din 1991 până în 1998: anul în care o reformă, menită să reducă prezenţa membrilor Camerei Superioare la aproape zero de drept […]
A murit baronul Jacob Rothschild, reprezentant al celei mai bogate familii din lume. I-a iubit pe adversarii lui Putin

Directiva CSRD a fost transpusă în legislaţia naţională

Directiva CSRD a fost transpusă în legislaţia naţională
Directiva CSRD a fost transpusă în legislaţia naţională

Telefoanele Android vor primi modele avansate de limbaj artificial de la Google în 2025

Brian Rakowski, un director de top al diviziei de smartphone-uri Pixel de la Google, a declarat pentru CNBC că se aşteaptă ca modelele de limbaj mai avansate ale companiei să fie încorporate în dispozitivele Android începând de anul viitor. Rakowski spune că se aşteaptă ca versiunile mai avansate ale Gemini, care acum sunt accesibile doar […]
Telefoanele Android vor primi modele avansate de limbaj artificial de la Google în 2025

Numărul copiilor ucraineni care participă la activităţi în şcolile din România, în creştere

Numărul celor care participă la activităţi educaţionale în România a crescut cu 37% de la începutul anului şcolar, a anunţat luni organizaţia World Vision România.
Numărul copiilor ucraineni care participă la activităţi în şcolile din România, în creştere

Trafic restricţionat pe Autostrada Soarelui. Reparaţii la pasajul Drajna

Circulaţia rutieră va fi închisă pe autostrada A2, pe sensul Bucureşti - Constanţa, pentru lucrărilor de reparaţii la pasajul peste calea ferată din zona localităţii Dragalina.
Trafic restricţionat pe Autostrada Soarelui. Reparaţii la pasajul Drajna

Implanturile dentare şi calitatea vieţii: Cum îmbunătăţesc sănătatea orală şi bunăstarea generală

Implanturile dentare şi calitatea vieţii: Cum îmbunătăţesc sănătatea orală şi bunăstarea generală
Implanturile dentare şi calitatea vieţii: Cum îmbunătăţesc sănătatea orală şi bunăstarea generală

Parlamentul interzice vânzarea ţigărilor electronice minorilor

„Cred că azi (luni – n.r.) va fi în dezbatere şi mâine (marţi-n.r.) va avea loc votul final pe această iniţiativă legislativă. Săptămâna trecută, atunci când am votat interzicerea comercializării sucurilor energizante către minori, promiteam că săptămâna aceasta vom avea şi legea care va interzice vânzarea către minori a acestor ţigări electronice, pentru că au […]
Parlamentul interzice vânzarea ţigărilor electronice minorilor

Elevii, aşteptaţi la Olimpiada ASF, un concurs naţional de educaţie financiară

Elevii din toată ţara sunt aşteptaţi în luna martie la a treia ediţie a concursului naţional de educaţie financiară - Olimpiada ASF.
Elevii, aşteptaţi la Olimpiada ASF, un concurs naţional de educaţie financiară

Ciolacu: Peste 1100 de lei ar fi plătit în plus milioane de familii dacă nu am fi plafonat preţurile

Peste 1.100 de lei ar fi plătit în plus milioane de familii dacă nu am fi plafonat preţurile la energie, gaze şi alimentele de bază, afirmă premierul Marcel Ciolacu.
Ciolacu: Peste 1100 de lei ar fi plătit în plus milioane de familii dacă nu am fi plafonat preţurile

Coreea de Sud: Bonusuri uriaşe pentru a creşte natalitatea

Rata de fertilitate din Coreea de Sud a fost de 0,78 în 2022, mult mai mică decât cea de 2,1 de care are nevoie pentru a-şi menţine populaţia. O firmă sud-coreeană le oferă angajaţilor până la 75.000 de dolari pentru a avea copii şi a ajuta la creşterea ratei natalităţii. Ssangbangwool, o companie de lenjerie […]
Coreea de Sud: Bonusuri uriaşe pentru a creşte natalitatea

Bridgestone lansează Blizzak 6 ENLITEN

Bridgestone lansează Blizzak 6 ENLITEN, noua generaţie a anvelopei de iarnă câştigătoare a mai multor premii
Bridgestone lansează Blizzak 6 ENLITEN

Aventuri cu piraţi, misiuni în safari şi un escape room cu Egiptul antic, la Muzeul Copiilor

Două expoziţii interactive şi un escape room vor fi deschise din luna martie la Muzeul Copiilor din Capitală.
Aventuri cu piraţi, misiuni în safari şi un escape room cu Egiptul antic, la Muzeul Copiilor

Rezultate financiare VGP Group 2023

Rezultate financiare VGP Group 2023
Rezultate financiare VGP Group 2023

Dreapta Unită cere oficial convocarea unui referendum pentru eliminarea pensiilor speciale

„Suntem în faţa Palatului Cotroceni cu 135.000 de semnături împotriva pensiilor speciale. Suntem aici pentru a-i cere preşedintelui Klaus Iohannis ca o dată cu alegerile europarlamentare din 9 iunie să convoace şi un referendum pentru eliminarea ps. Am văzut că această clasă politică nu vrea să şi nu poate să elimine aceste pensii sfidătoare”, spune […]
Dreapta Unită cere oficial convocarea unui referendum pentru eliminarea pensiilor speciale

Ronaldo ar putea fi anchetat din cauza unui gest făcut la finalul unui meci din Arabia Saudită

Incidentul a avut loc duminică. Internaţionalul portughez în vârstă de 39 de ani a înscris pentru formaţia sa Al-Nassr în partida cu Al Shabab. Golul a fost înscris din penalti şi la finalul partidei Ronaldo a făcut mai multe gesturi care i-ar fi vizat pe suporterii formaţiei adverse, potrivit Sky News. Gesturile nu au fost […]
Ronaldo ar putea fi anchetat din cauza unui gest făcut la finalul unui meci din Arabia Saudită

Protestul tractoarelor la Bruxelles, scene de gherilă urbană. Fermierii dau foc, forţează blocajele poliţiei şi asediază clădirile UE

UPDATE Fermierii care protesteză la Bruxelles împotriva politicii agricole a UE au aprins cauciucuri, provocând incendii. Fermierii sunt angajaţi de câteva săptămâni într-o campanie împotriva reglementărilor europene de mediu excesiv de stricte şi solicită Uniunii Europene să se retragă din acordurile de liber schimb şi, în special, din acordul Mercosur cu ţările din America de […]
Protestul tractoarelor la Bruxelles, scene de gherilă urbană. Fermierii dau foc, forţează blocajele poliţiei şi asediază clădirile UE

Paul McCartney dezvăluie semnificaţia ascunsă din spatele versurilor piesei „Yesterday”

McCartney a explicat originea versurilor în podcastul său „A Life in Lyrics”. El a povestit cum s-a certat cu mama sa din cauza pronunţării unui cuvânt. Mama lui, de origine irlandeză, a pronunţat greşit „ask” („cere”) ca şi cum ar fi fost „arsk”. McCartney a corectat-o, iar mama sa s-a simţit jenată. „Eram în curte […]
Paul McCartney dezvăluie semnificaţia ascunsă din spatele versurilor piesei

Iarna se încheie cu vreme deosebit de caldă şi ploi puţine

ANM a emis prognoza meteo pentru perioada 26 februarie – 10 martie, pentru fiecare regiune. BANAT Iarna calendaristică se va încheia cu o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă, cu maxime ce se vor menţine la o medie de 18 grade şi minime ce vor oscila între 6 şi 9 grade. În primele două […]
Iarna se încheie cu vreme deosebit de caldă şi ploi puţine

Gorghiu, procurorilor DNA: În 2024, an electoral, îmi doresc să ignoraţi zgomotul de fond

„Îmi doresc să ignoraţi zgomotul de fond care va fi destul de puternic”, în contextul organizării tuturor tipurilor de alegeri în 2024, le-a spus ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu procurorilor DNA.
Gorghiu, procurorilor DNA: În 2024, an electoral, îmi doresc să ignoraţi zgomotul de fond

Predoiu, procurorilor DNA: Să acordăm atenţie şi oligarhiei administrativ-financiare

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, afirmă că procurorii DNA ar trebui să acorde atenţie şi zonei „de oligarhie administrativ-financiară”, fiindcă există corupţie favorizată de acte de corupţie administrativă, în special în zona vamală.
Predoiu, procurorilor DNA: Să acordăm atenţie şi oligarhiei administrativ-financiare

Mii de persoane, blocate pe un vas de croazieră din cauza unui caz suspect de holeră

Autorităţile din Mauritius au refuzat navei Norwegian Dawn să facă debarcări şi îmbarcări în capitala Port Louis din cauza unui posibil focar de holeră la bord. Cel puţin 15 persoane de pe vapor au fost izolate la bord. Probele au fost prelevate duminică, iar marţi vor fi cunoscute rezultatele, anunţă BBC. Pasagerii au dezvoltat simptome […]
Mii de persoane, blocate pe un vas de croazieră din cauza unui caz suspect de holeră

O vilă mediteraneeană cu alură de palat veneţian este de vânzare pentru 4 milioane de euro

O vilă mediteraneeană cu alură de palat veneţian este de vânzare pentru 4 milioane de euro pe platforma de imobiliare Storia
O vilă mediteraneeană cu alură de palat veneţian este de vânzare pentru 4 milioane de euro

Predoiu, la bilanţul DNA: Desfiinţarea SIIJ este una temporară. Rămâne o temă în perspectivă

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a apreciat, luni, la bilanţul DNA, că desfiinţarea SIIJ a fost o măsură temporară. El afirmă că rămâne „o temă pentru Parlament, Guvern şi CSM, în perspectivă”
Predoiu, la bilanţul DNA: Desfiinţarea SIIJ este una temporară. Rămâne o temă în perspectivă

Wolters Kluwer x Smartree: Optimizarea Serviciilor Profesionale

Wolters Kluwer x Smartree: Optimizarea Serviciilor Profesionale
Wolters Kluwer x Smartree: Optimizarea Serviciilor Profesionale

Alina Gorghiu cere procurorilor să-şi apere reputaţia, indiferent de unde vine atacul

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, le-a spus procurorilor, la prezentarea bilanţului DNA, să-şi apere reputaţia „mai apăsat, mai prompt, mai eficient, mai repede, indiferent de unde vine atacul”.
Alina Gorghiu cere procurorilor să-şi apere reputaţia, indiferent de unde vine atacul

Războiul Israel – Hamas. Tel Aviv: 101 ostatici sunt în viaţă în Gaza / A murit soldatul care şi-a dat foc în faţa Ambasadei Israelului de la Washington

Conform estimării israelienilor, Hamas mai are 101 de aşi în mânecă pentru a negocia un armistiţiu sau o încetare a focului, acesta fiind numărul ostaticilor aflaţi în viaţă pe care gruparea teroristă îi are sub control.
Războiul Israel - Hamas. Tel Aviv: 101 ostatici sunt în viaţă în Gaza /  A murit soldatul care şi-a dat foc în faţa Ambasadei Israelului de la Washington

Prim-ministrul palestinian Shtayyeh a demisionat

Premierul palestinian Mohammad Shtayyeh a anunţat luni că demisionează. El a spus că a luat decizia să demisioneze pentru a permite realizarea unui consens larg în rândul palestinienilor. Mişcarea are legătură cu situaţia din Gaza după războiul dintre Israel şi Hamas. Demisia a fost anunţată luni. Decizia premierului Mohammad Shtayyeh are legătură cu aranjamentele politice […]
Prim-ministrul palestinian Shtayyeh a demisionat

Start la programul Noua Casă 2024

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) anunţă programul Noua Casă 2024 a devenit operaţional după ce plafonul de garantare aprobat de Ministerul de Finanţe în valoare de 1 miliard de lei, a fost alocat celor 16 finanţatori înscrişi în program.
Start la programul Noua Casă 2024

Ce aşteptări are BNR în privinţa creşterii economice pentru anii 2024 şi 2025. Miza pe consum

BNR estimează accelerarea mai pronuntată a creşterii economice în 2024 şi 2025 faţă de estimările precedente, pe fondul temperării inflaţiei şi al redresării cererii externe.
Ce aşteptări are BNR în privinţa creşterii economice pentru anii 2024 şi 2025. Miza pe consum

Descoperă „Lumea DIGI” cu noua ofertă la portare: 50% reducere pentru o perioadă de până la 8 luni

Descoperă „Lumea DIGI” cu noua ofertă la portare: 50% reducere pentru o perioadă de până la 8 luni
Descoperă „Lumea DIGI” cu noua ofertă la portare: 50% reducere pentru o perioadă de până la 8 luni

China va lua măsuri faţă de sancţiunile SUA împotriva companiilor chineze legate de Rusia

China va lua măsurile necesare pentru a proteja drepturile şi interesele legitime ale întreprinderilor chineze, a anunţat ministerul într-un comunicat publicat pe site-ul său. Administraţia Biden a anunţat vineri noi restricţii comerciale pentru zeci de entităţi din Rusia, China, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Kârgâzstan, India şi Coreea de Sud. Acestea sunt acuzate că au sprijinit […]
China va lua măsuri faţă de sancţiunile SUA împotriva companiilor chineze legate de Rusia

Poştaşii protestează în faţa Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării

„Blocul Naţional Sindical informează că astăzi, 26 februarie 2024, începând cu ora 11:30, Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), afiliat BNS, organizează un protest în faţa Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării (Str. Mendeleev, nr. 21-25, sector 1)”, potrivit unui comunicat de presă. Sindicaliştii critică „politica managerială dezastruoasă” din Compania Naţională Poşta Română.
Poştaşii protestează în faţa Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării

Iuliana Demetrescu a fost desemnată de UEFA în brigada finalei UEFA Women’s Nations League

Iuliana Demetrescu a fost desemnată de UEFA în brigada finalei UEFA Women’s Nations League, programată miercuri, de la ora 20.00, la Sevilla, a anunţat FRF.
Iuliana Demetrescu a fost desemnată de UEFA în brigada finalei UEFA Women’s Nations League

Coreea de Sud, o ţară specială: Medicii protestatari, ameninţaţi de autorităţi

Medicii protestatari din Coreea de Sud sunt ameninţaţi de autorităţi cu urmărirea penală şi retragerea licenţei. Ei au primit termen până la finalul lunii februarie ca să încheie greva. Tinerii medici au declanşat protestul care a perturbat activităţile în numeroase spitale.
Coreea de Sud, o ţară specială: Medicii protestatari, ameninţaţi de autorităţi

O carte pe zi: „Vieţi in derivă” de Abdulrazak Gurnah

„Într-o proză limpede, senină, Gurnah pune lupa pe fapte de o violenţă extremă... şi pe gesturi surprinzătoare de bunătate. Impresionant prin obstinaţia sa de a descrie vieţile unor oameni obişnuiţi, romanul constituie o explorare fascinantă a nevoii de a găsi locuri de refugiu.“ Daily Telegraph
O carte pe zi: „Vieţi in derivă” de Abdulrazak Gurnah

NYT: CIA are 12 baze secrete de-a lungul graniţei cu Rusia

Agenţia Centrală de Informaţii a SUA menţine 12 baze secrete în Ucraina de-a lungul graniţei cu Rusia, iar şeful CIA, William Burns, a făcut joi cea de-a 10-a vizită secretă în Ucraina de la începutul invaziei ruse, scrie publicaţia americană New York Times, ştirea fiind preluată de Pravda ucraineană.
NYT: CIA are 12 baze secrete de-a lungul graniţei cu Rusia

Venea încălţăminte contrafăcută pe Siret. Marfă de două milioane de lei, găsită într-un camion

Inspectorii vamali din Siret au găsit într-un camion care venea din Polonia încălţăminte contrafăcută în valoare de 2 milioane de lei.
Venea încălţăminte contrafăcută pe Siret. Marfă de două milioane de lei, găsită într-un camion

Tomac: Orice politician critică Ucraina, UE şi NATO, trebuie să ştiţi, face propagandă Kremlinului

„Orice politician şi nu numai auziţi că va critica Ucraina, UE, SUA şi NATO, nu-i mai daţi a doua şansă, trebuie să ştiţi că acel personaj face asumat propaganda pro Kremlin”, afirmă eurodeputatul Eugen Tomac: „Este o luptă deschisă între bine şi rău. Atât”.
Tomac: Orice politician critică Ucraina, UE şi NATO, trebuie să ştiţi, face propagandă Kremlinului

Primul aeroport din Europa care va avea o podgorie pe acoperiş

Aeroportul Firenze-Peretola, cunoscut anterior sub numele de Aeroportul Amerigo Vespucci, va deveni probabil primul aeroport din Europa care va dispune de propria podgorie internă. Oraşul Florenţa a anunţat că a angajat celebrul studio de design american Rafael Viñoly Architects pentru a proiecta şi implementa proiectul ca parte a renovării terminalului său pentru zboruri internaţionale, relatează […]
Primul aeroport din Europa care va avea o podgorie pe acoperiş