Maria Miron

Europa caută capital pentru giganții tehnologici ai viitorului. Ținta: până la 80 de miliarde de euro

Uniunea Europeană încearcă să atragă sume mult mai mari de la bănci, fonduri de pensii, companii de asigurări și alți mari investitori pentru finanțarea companiilor europene de tehnologie care vor să se extindă. Comisia Europeană și Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) au lansat un nou pact, iar una dintre inițiativele incluse în acest mecanism urmărește mobilizarea a până la 80 de miliarde de euro.

Lituania va elimina interdicția privind armele nucleare pe teritoriul său. „Ne vom apăra independența prin toate mijloacele”

Lituania a făcut un nou pas spre eliminarea interdicției constituționale privind prezența armelor nucleare pe teritoriul său. Seimasul (Parlamentul Lituaniei) a aprobat marți, după dezbatere, proiectul care elimină articolul ce interzice în prezent armele de distrugere în masă și bazele militare ale statelor străine.

Ucraina vrea să-și mute rezervele de combustibil din calea atacurilor rusești. Depozite planificate în Ungaria. Premierul Péter Magyar se opune

Ucraina ar putea depozita produse petroliere pe teritoriul Ungariei, aproape de granița comună, pentru a-și proteja o parte din rezerve de atacurile rusești. MOL și Naftogaz au semnat un memorandum pentru dezvoltarea unor capacități de stocare, însă premierul ungar Péter Magyar a anunțat luni că se opune proiectului.

Republica Moldova va institui stare de urgență energetică și hidrologică. România, parte din planul de criză

Republica Moldova se pregătește să declare stare de urgență în domeniile energetic și hidrologic, în condițiile creșterii prețurilor la energie și carburanți și ale scăderii puternice a debitului Nistrului. Autoritățile pregătesc inclusiv folosirea în regim de urgență a interconexiunilor electrice cu România.

Notre-Dame îl așteaptă pe Papa Leon al XIV-lea. Lucrările vor fi oprite pentru vizită

Catedrala Notre-Dame din Paris se pregătește să-l primească pe Papa Leon al XIV-lea, care va ajunge vineri în capitala Franței. Pentru câteva ore, lucrările de restaurare aflate încă în desfășurare vor fi oprite.

Siegfried Mureșan: „Nu vom crește taxele”. TVA, de la 21% la 19% „cât de curând posibil”

Premierul desemnat Siegfried Mureșan spune că, dacă Guvernul său va fi învestit, nu va majora taxele și își propune revenirea TVA de la 21% la 19%. Reducerea taxelor nu va fi însă imediată, ci va depinde de situația bugetară.

Operațiune pro-Kremlin în toată Europa. Firele duc până la șeful spionajului extern rus

O rețea asociată unui important centru rus de propagandă a trimis echipe de filmare în mai multe țări europene pentru a realiza interviuri cu politicieni, jurnaliști și experți. Investigația realizată în Cehia arată că operațiunea era coordonată de la Moscova, iar unul dintre organizatori are legături cu o fundație condusă de șeful Serviciului rus de Informații Externe.

Putin transferă activele unui grup american familiei liderului cecen, reales duminică

Vladimir Putin a transferat temporar activele din Rusia ale unui grup american unei companii conduse de nepotul lui Ramzan Kadîrov, liderul Ceceniei. Kadîrov a fost reales duminică, cu 99,85% din voturi.

A făcut chimioterapie 11 ani pentru un cancer pe care nu îl avea. „Mi s-a spus că fără tratament voi muri”

O femeie a urmat timp de 11 ani un tratament de chimioterapie după ce, la numai 21 de ani, i s-a spus că are una dintre cele mai agresive forme de cancer cerebral și că mai are doar câteva luni de trăit. Mulți ani mai târziu, o reevaluare a dosarului medical a arătat că nu avusese niciodată cancer.

Schimbare în indicele BET. O nouă companie intră în topul celor mai lichide 20 de acțiuni de la BVB

Principalul indice al Bursei de Valori București are de luni o nouă componență. Acțiunile unei companii românești din domeniul echipamentelor și infrastructurii energetice au fost incluse în BET, la numai șase luni de la listarea pe bursă.

Cât din noi este, de fapt, uman? Lumea invizibilă care trăiește în corpul nostru

Corpul nostru nu funcționează exclusiv datorită propriilor sale celule. Trăim în simbioză cu trilioane de microorganisme, de care depind unele dintre funcțiile esențiale ale organismului. Ele ne oferă capacități metabolice pe care celulele umane nu le au și participă la procese esențiale, comunicând permanent cu celulele noastre. Cercetările din ultimii ani au schimbat perspectiva asupra corpului uman și asupra rolului acestei lumi microscopice în felul în care funcționăm.

Germania, Polonia și România, într-o amenințare fără precedent. Planuri de atac asupra Europei: „Inițial, desigur, cu arme nenucleare”

Rusia ar putea ataca Germania, România și Polonia în decurs de un an, potrivit lui Serghei Karaganov, președintele de onoare al Consiliului pentru Politică Externă și de Apărare din Rusia. El susține că sunt discutate planuri pentru lovituri mult mai dure asupra Ucrainei și a unor țări europene, România fiind indicată din cauza livrărilor de arme către Ucraina.

Plan pentru „iudaizarea” zonelor arabe din Israel: un milion de evrei și 40 de noi localități

Ministrul israelian de Finanțe, Bezalel Smotrich, a anunțat un plan pentru creșterea masivă a prezenței evreiești în Galileea și Negev, două regiuni din Israel cu importante comunități arabe. Proiectul prevede aducerea unui milion de evrei și construirea a 40 de noi localități.

Exproprieri în trei județe pentru modernizarea căii ferate. Despăgubiri de 4,7 milioane de lei

Guvernul a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere în trei județe pentru continuarea modernizării liniei feroviare Caransebeș–Timișoara–Arad. Despăgubirile sunt estimate la 4,7 milioane de lei.

Nicușor Dan, la summitul „Carpathian 8”: „În economie tot timpul contează dimensiunea”

Președintele Nicușor Dan participă vineri, în regiunea Ivano-Frankivsk din Ucraina, la summitul „Carpathian 8”. Reuniunea este importantă pentru România atât pentru relațiile de vecinătate și minoritatea românească din Ucraina, cât și pentru atragerea investițiilor și dezvoltarea economică, spune șeful statului.

Salvatorii montani, pregătiți pentru misiuni dificile cu elicopterul. Urmează testul gerului și al zăpezii

Salvatorii montani și echipajele aeromedicale se pregătesc pentru intervențiile dificile cu elicopterul, inclusiv în condiții de iarnă. Programul de instruire se întinde pe trei ani, iar următoarele sesiuni vor avea loc la temperaturi scăzute și în condiții de zăpadă.

Acorduri SUA-Rusia înainte de sfârșitul războiului din Ucraina. „Concesii mai mari pentru Moscova dacă face pași spre dezescaladare”

Administrația americană analizează acorduri economice cu Rusia înainte de încheierea războiului din Ucraina, schimbând abordarea anterioară. Washingtonul caută astfel noi stimulente pentru ca Moscova să accepte compromisuri în negocierile de pace.

Droguri, violență și dezinformare în școli. „Profesorii nu pot fi lăsați singuri”

Școala se confruntă cu probleme care depășesc procesul de învățare, de la consumul de droguri și violență până la dezinformare și folosirea necontrolată a tehnologiei. Specialiștii atrag atenția că protejarea copiilor nu poate rămâne doar în responsabilitatea profesorilor.

De la toxiinfecție alimentară la dublă crimă. Mamă și fiică, ucise cu ricină

Moartea unei femei și a fiicei sale de 15 ani, pusă inițial pe seama unei toxiinfecții alimentare, este anchetată acum ca dublă crimă. Analize efectuate în Italia și Germania au indicat că cele două ar fi fost otrăvite intenționat cu ricină.

Italia trimite Marina să protejeze navele comerciale în Marea Roșie. Ministrul Apărării: Nu mai așteptăm UE

Italia pregătește o misiune navală pentru protejarea navelor comerciale italiene care traversează Marea Roșie. Ministrul Apărării, Guido Crosetto, spune că Roma nu mai vrea să aștepte deciziile misiunii europene din regiune.

Germania își închide ultimul consulat general din Rusia, după o jumătate de secol. Diplomații trebuie să plece astăzi

Germania își închide vineri Consulatul General din Sankt Petersburg, ultima sa reprezentanță consulară de acest rang rămasă în Rusia. Diplomații germani de la Sankt Petersburg trebuie să părăsească Rusia până la finalul zilei.

Rusia atacă porturile Ucrainei. O navă civilă a fost lovită, iar căpitanul a murit

Rusia și-a intensificat atacurile asupra infrastructurii portuare și a navigației civile din Ucraina. O navă sub pavilionul Tanzaniei, care se îndrepta spre un port ucrainean, a fost lovită de o dronă rusă, iar căpitanul a murit. Alți trei membri ai echipajului au fost răniți.

Copil de 5 ani, mort după ce a fost uitat într-o mașină încinsă în Arizona. Un pastor român îi apără pe părinți: „Confluență fatală de factori, nu neglijență!”

Theo, un copil de 5 ani dintr-o familie de români din Arizona, a murit după ce a fost lăsat mai mult de două ore și jumătate într-o mașină încinsă. Părinții, Mihail și Anca Sabo, au fost arestați și acuzați de omor din culpă și abuz asupra copilului. Un pastor român din SUA îi apără însă public și susține că tragedia a fost rezultatul unei combinații de factori și că „nu a fost nici măcar neglijență”.

Robert Sighiartău: România, tot mai aproape de alegeri anticipate

Deputatul PNL Robert Sighiartău spune că România se apropie de alegeri anticipate dacă nu se ajunge rapid la o soluție pentru formarea unui nou guvern. La consultările de la Cotroceni, PNL a prezentat două variante pentru ieșirea din criza politică.

Sporuri de confidențialitate în casele de pensii, în atenția Curții de Conturi. Sindicatul: „Nu au fost acordate discreționar”

Sporurile de confidențialitate acordate unor angajați ai caselor teritoriale de pensii au intrat în atenția Curții de Conturi. Sindicatul angajaților susține însă că acestea au fost acordate în baza unor hotărâri judecătorești și că plata lor nu a fost o decizie discreționară.

Peste 2 milioane de pensii, calculate cu punctaje mai mici. Sindicatul sare în apărarea funcționarilor: „Nu sunt vinovații de serviciu”

Sindicatul angajaților din casele de pensii sare în apărarea acestora, după ce auditul Curții de Conturi a indicat că aproximativ 2,2 milioane de beneficiari ar fi primit punctaje mai mici decât cele cuvenite la recalcularea pensiilor. Sindicaliștii susțin că situațiile trebuie verificate individual și că funcționarii nu pot fi considerați automat responsabili.

Rogobete, despre reforma lui Bolojan: Datorii și lipsuri. „Ați confundat reforma cu tăierea”

Fostul ministru al Sănătății Alexandru Rogobete spune că reducerea cheltuielilor nu înseamnă reformă și avertizează că finanțarea insuficientă a sistemului sanitar se traduce prin facturi amânate, datorii și lipsuri în spitale.

Zelenski: „Sunt pregătit să organizez alegeri chiar și mâine”, dar războiul face acest lucru imposibil

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, susține că ar fi pregătit să organizeze alegeri chiar și imediat, însă acest lucru nu este posibil atât timp cât continuă războiul. El a invocat prevederile Constituției și ale legislației electorale, problemele privind votul ucrainenilor aflați în străinătate și în teritoriile ocupate de Rusia, precum și riscurile de securitate.

Au burse în Belgia, dar nu pot pleca din Gaza. Soarta studenților, blocată de Guvernul belgian

Mai mulți studenți și cercetători palestinieni care au obținut burse în Belgia nu pot părăsi Gaza pentru a ajunge la universitățile unde au fost acceptați. Cazul a provocat dispute în Guvernul belgian: o parte a coaliției se opune aducerii lor în țară, invocând inclusiv riscul ca aceștia să ceară azil și apoi să își aducă familiile.

Deciziile privind activele rusești înghețate, declarate ilegale. Sute de hotărâri ale Trezoreriei, fără bază juridică

Consiliul de Stat al Belgiei a stabilit că Trezoreria din cadrul Ministerului federal de Finanțe nu avea competența legală de a decide asupra cererilor de deblocare a unor active rusești înghețate. Hotărârea poate afecta sute de decizii luate în ultimii ani, dar nu înseamnă că activele vor fi deblocate automat.

Cum vor funcționa conturile de economii și investiții pentru pensie. Legea a fost adoptată de Parlament

Românii vor putea să economisească și să investească pe termen lung pentru perioada pensionării printr-un nou tip de cont, care beneficiază de un regim fiscal special. Legea privind conturile de economii și investiții a fost adoptată de Parlament și urmează să fie trimisă președintelui pentru promulgare.

Tánczos Barna, despre vaccinarea oilor: „Să nu ne trezim că oprim boala, dar blocăm exporturile pentru doi ani”. Ce spune despre despăgubiri

România cere urgentarea flexibilizării legislației europene în cazul vaccinării animalelor, astfel încât combaterea bolilor să nu ducă la blocarea exporturilor, a declarat miercuri ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna. Oficialul a vorbit și despre despăgubirea fermierilor care au pierdut animale.

Restricții pe Valea Oltului. Se montează plase de protecție pe versanții de pe DN7

Lucrările de punere în siguranță a versanților continuă pe DN7, în Valea Oltului, unde sunt montate plase de protecție în zonele cu risc de desprindere a rocilor. Intervențiile se desfășoară simultan în trei puncte de lucru.

Finanțări externe de 1,4 miliarde de euro pentru Republica Moldova în 2025. România, printre principalii donatori

Republica Moldova a beneficiat în 2025 de finanțări externe de aproximativ 1,4 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Cancelaria de Stat de la Chișinău. România s-a numărat printre principalii donatori, cu peste 86 de milioane de euro acordate sub formă de granturi.

Cristina Trăilă a ajuns la DNA Iași. Fosta oficială a Guvernului, urmărită penal în dosarul Fănel Bogos

Cristina Trăilă, fost secretar general adjunct al Guvernului, s-a prezentat miercuri la sediul DNA Iași, în dosarul în care este urmărită penal pentru complicitate la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii unor foloase necuvenite. Trăilă a precizat că nu a fost chemată de procurori, ci a solicitat să fie audiată.

Aeroportul Otopeni își modernizează saloanele Business. Două spații Premium, scoase la licitație

Două saloane Business Premium din Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București vor fi modernizate. Spațiile, situate în terminalul Plecări, în zonele Schengen și non-Schengen, au fost scoase la licitație pentru închiriere și operare.

Brașovul transformă deșeurile din piețe în fertilizator în 24 de ore. Cât a costat echipamentul

Deșeurile biodegradabile dintr-o piață din Brașov sunt transformate în fertilizator organic în aproximativ 24 de ore, cu ajutorul unui echipament pus în funcțiune de municipalitate. Autoritățile vor să extindă sistemul și în alte piețe din oraș.

Oficial român, în Valea Timocului: „Limba vlahă este un rudiment al politicilor staliniste. Suntem români”

Radu Cosma, director în cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, spune că românii din Valea Timocului vorbesc limba română și contestă folosirea denumirii de „limbă vlahă” pentru graiurile comunităților din estul Serbiei. Oficialul român consideră această separare lingvistică „un rudiment al politicilor staliniste”.

SUA cer Citibank să deblocheze fondurile Belarusului înghețate în urma sancțiunilor

La solicitarea lui Aleksandr Lukașenko, Statele Unite au cerut Citibank să deblocheze fondurile Belarusului aflate în banca americană. Banii sunt înghețați în urma sancțiunilor internaționale impuse Minskului pentru reprimarea opoziției după alegerile contestate din 2020 și pentru sprijinul acordat Rusiei în războiul din Ucraina.

Deputații americani votează pentru retragerea trupelor SUA din confruntările cu Iranul. Șapte republicani s-au alăturat democraților

Camera Reprezentanților din SUA a aprobat marți, pentru a treia oară, o rezoluție care cere retragerea forțelor americane din confruntările cu Iranul. Șapte republicani au votat alături de democrați pentru a limita posibilitatea președintelui Donald Trump de a continua acțiunile militare fără acordul Congresului.