Marius Vale

FIFA lansează o Cupă Mondială cum nu a mai existat: 211 țări și peste 4000 de copii. România este pe lista invitaților

FIFA pregătește pentru această toamnă prima Cupă Mondială destinată jucătorilor sub 15 ani, o competiție de proporții fără precedent în fotbalul juvenil. Toate cele 211 federații membre FIFA, inclusiv România, sunt invitate să participe, iar Gianni Infantino estimează că peste 4.000 de copii vor fi reuniți la același turneu.

Comisia Europeană cere surse pentru încă 4 miliarde de lei înaintea Legii salarizării. Extinderea CASS la pensii, una dintre variante

Comisia Europeană cere Guvernului să adopte măsuri care să acopere costul suplimentar al noii Legi a salarizării, estimat la aproximativ 4 miliarde de lei peste scenariul inițial. Prelungirea sau extinderea contribuției de sănătate aplicate pensiilor este menționată ca posibilă soluție.

Fosta purtătoare de cuvânt a campaniei lui Mircea Geoană ar urma să preia conducerea PNL Sector 2. Sanda Nicola, propusă șefă interimară

Sanda Nicola, fostă jurnalistă și una dintre figurile centrale ale campaniei prezidențiale a lui Mircea Geoană din 2024, ar urma să preia conducerea interimară a PNL Sector 2. Propunerea îi aparține lui Ciprian Ciucu, primarul Capitalei și coordonatorul PNL București, potrivit unor surse citate de G4Media. Nicola a candidat în 2024 și pentru Camera Deputaților pe lista Partidului România în Acțiune, formațiune care l-a susținut pe Geoană la prezidențiale.

Criza oamenilor fără adăpost din California, văzută de sus. Cum arată tabăra uriașă de oameni fără adăpost de lângă una dintre cele mai cunoscute universități din SUA

Imagini aeriene spectaculoase surprind amploarea uneia dintre cele mai controversate tabere de persoane fără adăpost din Berkeley, California. Zeci de corturi, adăposturi improvizate și cantități mari de obiecte și deșeuri ocupă zona de la intersecția în apropierea unor clădiri ce aparțin Universității California, Berkeley. Situația a revenit în centrul atenției după ce imaginile din zonă au devenit virale, în timp ce autoritățile încearcă de luni de zile să desființeze tabăra.

Ultimul val de căldură al verii? Weekend cu până la 38 de grade în România, apoi temperaturile scad. Cum va fi vremea pe 22–23 august

România intră în weekendul 22–23 august cu temperaturi caniculare, dar valul de căldură care a adus până la 40 de grade începe să piardă din intensitate. Sâmbătă sunt prognozate maxime de 37–38 de grade în sud, iar duminică aria caniculei se va restrânge spre sud și sud-est. După 23–24 august, temperaturile vor scădea în cea mai mare parte a țării, potrivit prognozelor Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Episodul ar putea fi astfel ultimul val puternic de caniculă al verii meteorologice, însă meteorologii nu exclud perioade foarte calde nici în următoarele săptămâni.

Primăriile pompează milioane de euro în fotbal. Cluburile care au primit cei mai mulți bani publici și cazul echipei ajunse la insolvență

Primăriile și consiliile județene au devenit finanțatori importanți ai fotbalului profesionist din România, iar în unele cazuri cluburile au primit peste 10 milioane de euro din bani publici în numai câțiva ani. O analiză Economedia arată că mai mult de jumătate dintre echipele din primele două ligi beneficiază de finanțare publică, în timp ce diferențele dintre cluburi sunt uriașe. FC Voluntari a primit aproape 20 de milioane de euro între 2018 și 2024, iar FC Argeș a încasat peste 10,8 milioane de euro numai în perioada 2020-2025.

Cheagurile de sânge se formează altfel decât se credea. Descoperirea care poate schimba tratamentele viitorului

Un mecanism esențial pentru vindecarea rănilor funcționează diferit față de ceea ce oamenii de știință au presupus până acum. Cercetătorii au descoperit că fibrinogenul, una dintre principalele proteine implicate în coagularea sângelui, nu se așază într-un singur strat atunci când ajunge la suprafața unei răni, ci formează mai multe straturi suprapuse. Descoperirea ar putea avea, în viitor, implicații pentru tratarea hemofiliei, pentru dispozitivele de monitorizare a diabetului și chiar pentru unele boli pulmonare severe.

Țara în care poți ajunge în instanță dacă nu-ți vizitezi părinții. De ce chinezii sunt obligați prin lege să „meargă acasă”

Pentru milioane de oameni, vizitarea părinților este o obligație morală. În China, însă, ea a devenit și una prevăzută de lege. Membrii familiei care locuiesc separat de părinții vârstnici trebuie să îi viziteze sau să îi contacteze „frecvent”, iar părinții care se consideră neglijați își pot chema copiii în instanță. Legea nu spune însă de câte ori trebuie făcută vizita și nici nu prevede o amendă automată.

Orașele din care se va vedea eclipsa totală de Soare din 2027. Fenomenul va fi vizibil parțial și din România

Pe 2 august 2027, o eclipsă totală de Soare spectaculoasă va traversa sudul Europei, nordul Africii și Orientul Mijlociu, iar milioane de oameni aflați pe traseul umbrei Lunii vor vedea cum ziua se transformă pentru câteva minute în noapte.

Un clujean și-a construit singur un limitator de viteză pe stradă. Autoritățile au demolat construcția, iar poliția îl caută pe autor

Un locuitor din Cluj-Napoca a decis să rezolve pe cont propriu problema șoferilor care circulă cu viteză și a construit un limitator direct pe carosabil, pe strada Remetea. Intervenția, făcută fără autorizație pe domeniul public, a fost desființată de municipalitate, iar Poliția Locală încearcă acum să identifice persoana care a realizat-o.

Ioan-Aurel Pop intră în disputa despre Mihai Viteazul: „Mă mir mereu de prostia naturală”. Mesaj dur în plină polemică despre „unirea” din 1600

Istoricul Ioan-Aurel Pop, fost președinte al Academiei Române, intervine în dezbaterea reaprinsă în ultimele zile în jurul lui Mihai Viteazul și critică persoanele care emit verdicte istorice fără să cunoască sursele și literatura de specialitate. „Problema nu este că unii critică personalitatea lui Mihai Viteazul, ci faptul că se bagă în treabă oameni care nu au citit niciun izvor despre Mihai”, scrie academicianul. Mesajul apare după ce figura voievodului a devenit din nou subiect de dispută publică, de la declarațiile lui Călin Georgescu despre „unitatea românilor” și „globaliștii anticreștini” până la replica lui Andrei Caramitru, care a contestat imaginea tradițională a „eroului unirii”.

Marea Neagră înaintează pe Dunăre. Apa sărată poate ajunge la 25 km în interiorul Deltei. Pericol pentru apa potabilă

Debitul extrem de redus al Dunării începe să modifice echilibrul natural din Delta Dunării. La Sfântu Gheorghe, nivelul fluviului rămâne suficient pentru navigație datorită influenței Mării Negre, însă viteza mică a curentului permite apei sărate să pătrundă pe fundul brațului până la 20-25 de kilometri în amonte. Fenomenul poate afecta ecosistemele și, în condiții extreme, alimentarea cu apă potabilă a localităților din apropierea litoralului.

Întâlnirea Bolojan–Simina Tănăsescu, verificată de comisia pentru constituționalitate a Senatului

Comisia pentru constituționalitate a Senatului a decis să înceapă verificări privind întâlnirea neanunțată dintre președinta Curții Constituționale, Elena-Simina Tănăsescu, și premierul interminar Ilie Bolojan, care a avut loc pe 14 august în biroul președintelui Senatului, Mircea Abrudean. Potrivit Gândul, decizia a fost luată cu șase voturi „pentru” și trei „împotrivă”.

Motorina a trecut din nou de 10 lei în toată țara, la doar două zile după reducerea accizei. Cel mai mic preț este 10,02 lei

Motorina standard a revenit peste pragul de 10 lei pe litru în toată țara, potrivit celei mai recente actualizări a platformei PECO Online. Marți, 18 august, cel mai mic preț afișat la nivel național este de 10,02 lei/litru, la o benzinărie Rompetrol din Clinceni, Ilfov. Situația apare la numai două zile după intrarea în vigoare a reducerii cu 20% a accizei, care coborâse temporar motorina sub 10 lei în mai multe orașe.

Ilie Năstase, predicție controversată despre România: „Fac pariu că o să legalizeze drogurile”

Ilie Năstase susține că România ar putea ajunge, în următorii ani, la legalizarea drogurilor. Fostul lider mondial din tenis și-a legat predicția de criticile sale la adresa clasei politice și a noii generații de politicieni. În prezent, însă, legislația din România rămâne una restrictivă, iar deținerea drogurilor pentru consum propriu poate atrage răspunderea penală.

Diana Buzoianu caută 20 de tineri care să participe la deciziile României privind clima și mediul

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, alături de Platforma Tinerilor pentru Sustenabilitate și UNICEF România, a lansat procesul de selecție pentru Consiliul Consultativ al Tinerilor privind Clima și Mediul (CCT-CM). Noua structură va avea 20 de membri, cu vârste cuprinse între 14 și 35 de ani, care vor putea participa la consultări și formula recomandări privind politicile publice de mediu.

Ciprian Ciucu a contestat din nou controlul judiciar și anunță că o va face de fiecare dată: „Dacă nu aș face acest gest, m-aș recunoaște vinovat”

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat marți, după ieșirea din instanță, că va contesta de fiecare dată măsura controlului judiciar dispusă în dosarul DNA în care este cercetat pentru luare de mită. Edilul susține că demersul are și o semnificație simbolică, deoarece se consideră nevinovat.

Hackerul „Virus”, condamnat în SUA în dosarul Gozi, prins la Sinaia cu plăcuțe diplomatice false și un sistem care schimba numerele dintr-un buton

Bărbatul de 42 de ani prins de polițiști la Sinaia la volanul unei mașini dotate cu două seturi de plăcuțe de înmatriculare, dintre care unul imita numerele Corpului Diplomatic, este M.I.P., cunoscut în lumea infracționalității cibernetice sub porecla „Virus”, potrivit informațiilor publicate de presa locală. P. a fost condamnat în Statele Unite, în 2023, la trei ani de închisoare pentru rolul său într-o infrastructură informatică folosită la distribuirea unora dintre cele mai periculoase programe malware ale perioadei, inclusiv Gozi, care a infectat peste un milion de calculatoare și a ajuns inclusiv în sistemele NASA.

Actrița din „Harry Potter” care a dat lovitura pe OnlyFans. „Într-un an am câștigat mai mult decât în toată cariera mea”

Jessie Cave, actrița devenită cunoscută pentru rolul Lavender Brown din seria „Harry Potter”, spune că a câștigat într-un singur an pe OnlyFans mai mulți bani decât în întreaga sa carieră de actriță. Surprinzător, conținutul care i-a adus succesul nu este explicit: Cave și-a construit afacerea în jurul părului său lung și al unei nișe dedicate persoanelor cu fetișuri pentru păr.

Sfânta Maria Mare 2026. Ce nume se sărbătoresc pe 15 august și cui îi spui „La mulți ani”. Peste 2,6 milioane de români își serbează onomastica

Sfânta Maria Mare este sărbătorită sâmbătă, 15 august 2026, când creștinii ortodocși prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului. Este una dintre cele mai importante sărbători dedicate Fecioarei Maria și, în același timp, una dintre cele mai mari zile onomastice din România. Peste 2,6 milioane de români poartă numele Maria sau derivate ale acestuia.

Mesaje de Sfânta Maria 2026. Cele mai frumoase urări de „La mulți ani” pe care le poți trimite pe 15 august

De Sfânta Maria Mare, sărbătorită pe 15 august, milioane de români care poartă numele Maria, Marian, Mariana, Marin sau alte derivate își serbează onomastica. Dacă vrei să trimiți un mesaj unei persoane dragi, unui coleg sau unui membru al familiei, iată mai multe modele de urări pentru Sfânta Maria 2026.

Cel mai mare premiu din istorie la Loto 6/49, câștigat cu o combinație rar întâlnită: șase numere, trei perechi consecutive

Extragere spectaculoasă joi seară la Loto 6/49. Toate cele șase numere câștigătoare au format, dacă sunt puse în ordine crescătoare, trei perechi de numere consecutive: 12-13, 36-37 și 44-45. Iar combinația aparent neobișnuită chiar a fost ghicită: un singur bilet a nimerit toate cele șase numere și a câștigat premiul de categoria I, de peste 52,8 milioane de lei. Este mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49.

Povestea puțin cunoscută a bunicului lui Putin: bucătar pentru Lenin și Stalin, legat și de Rasputin

Spiridon Putin, bunicul patern al lui Vladimir Putin, a lucrat în bucătăriile elitei sovietice și a gătit pentru Vladimir Lenin și Iosif Stalin, potrivit unei relatări făcute chiar de actualul lider de la Kremlin și confirmate ulterior de purtătorul său de cuvânt. Alte relatări biografice îl plasează, înainte de Revoluția Rusă, la Hotel Astoria din Sankt Petersburg, unde l-ar fi servit inclusiv pe controversatul Grigori Rasputin. Dincolo de caracterul spectaculos al poveștii de familie, Spiridon Putin a lucrat în apropierea unor lideri ale căror regimuri au fost marcate de represiune politică, execuții și teroare de stat.

Primarul Slatinei, Mario De Mezzo, a devenit inculpat în dosarul „Cimitirul Strehareți”. Șeful Poliției Locale și trei agenți, puși și ei sub acuzare

Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, a devenit inculpat în dosarul penal deschis după incidentele produse la începutul anului la Cimitirul Strehareți. Edilul s-a prezentat miercuri, 12 august, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, iar la ieșire a confirmat în fața jurnaliștilor noua sa calitate procesuală. Șeful Poliției Locale Slatina și alți trei polițiști locali au devenit, de asemenea, inculpați în cauză.

Sfânta Maria pică sâmbătă în 2026. Ce primești dacă lucrezi pe 15 august și de ce liberul nu se mută luni

Sfânta Maria Mare, una dintre zilele de sărbătoare legală prevăzute de Codul muncii, cade în 2026 într-o zi de sâmbătă. Pentru milioane de angajați care lucrează de luni până vineri, suprapunerea cu weekendul înseamnă că nu apare automat o zi liberă suplimentară. Situația este însă diferită pentru salariații care sunt programați la muncă pe 15 august: aceștia au dreptul la compensare, iar în anumite condiții pot primi un spor de cel puțin 100% din salariul de bază aferent orelor lucrate.

„Ăsta-i antisemit. Nu vrea”. Ghinea: Oameni implicați în Muzeul Holocaustului îl suspectau pe Nicușor Dan de antisemitism

Cristian Ghinea, fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene și unul dintre principalii autori ai PNRR, îl acuză pe actualul președinte Nicușor Dan că, în perioada în care conducea Primăria Capitalei, ar fi „sabotat personal” proiectul Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România. Ghinea susține că aproximativ doi ani ar fi fost pierduți în procedurile de avizare. Nicușor Dan a oferit însă anterior o explicație diferită: proiectul prezentat Primăriei prevedea intervenții care încălcau regulile urbanistice ale zonei protejate, iar o problemă de proprietate asupra imobilului făcea imposibilă legal emiterea autorizației.

Cutremur în Vrancea, marți seara. Este cel mai puternic din ultimele aproape șase luni

Un cutremur cu magnitudinea 4,5 s-a produs marți seara, 11 august, în zona seismică Vrancea, județul Buzău. Seismul a avut loc la o adâncime de 140 de kilometri, potrivit datelor preliminare ale Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP). Este unul dintre cele mai puternice cutremure înregistrate în România în 2026.

Primele semnale pentru iarna 2026/2027 în România

Iarna 2026/2027 începe să capete un profil neobișnuit în prognozele climatice pe termen lung. Un El Niño care se întărește rapid în Pacific ar putea coincide cu dezvoltarea unei faze pozitive a Dipolului Oceanului Indian (IOD), o combinație capabilă să modifice circulația atmosferică la scară planetară. Pentru Europa, primele scenarii indică o circulație atlantică mai puternică și temperaturi predominant peste normal. România ar putea intra, la rândul ei, într-o iarnă mai blândă decât media, deși episoadele de frig și ninsoare nu sunt excluse.

Rezultate Loto 6/49, 9 august 2026. Numerele câștigătoare la extragerea de duminică

Un report de peste 50 de milioane de lei, echivalentul a peste 9,53 milioane de euro, este pus în joc duminică, 9 august, la Loto 6/49.

Marius Șumudică nu a semnat încă cu CFR Cluj. Ce blochează revenirea antrenorului în Gruia și ce jucători vrea să aducă

Marius Șumudică este la Cluj-Napoca și pregătește revenirea la CFR, însă contractul cu formația din Gruia nu a fost încă semnat. Ioan Varga, patronul clubului, susține că negocierile continuă, iar instalarea tehnicianului depinde inclusiv de rezolvarea situației lui Antonio Folha și de restructurarea lotului. Șumudică a cerut deja patru-cinci transferuri.

România, pe primul loc în lume la Mondialele Under19 de canotaj

România a încheiat Campionatele Mondiale Under19 de canotaj de la Plovdiv, Bulgaria, pe primul loc în clasamentul pe națiuni după numărul de medalii. Tinerii canotori români au cucerit șase medalii – trei de aur, una de argint și două de bronz –, potrivit bilanțului anunțat duminică de Agenția Națională pentru Sport.

Alexandru Nazare se desprinde în cursa pentru viitorul premier al României pe Polymarket. Ministrul Finanțelor ajunge la aproape 48%

Alexandru Nazare este, de departe, favoritul pariorilor de pe Polymarket pentru funcția de viitor premier al României. Ministrul Finanțelor a ajuns duminică, 9 august, la o probabilitate de aproape 48%, la mare distanță de liderul PSD Sorin Grindeanu, cotat la sub 19%.

Protest la Garda Națională de Mediu din cauza mirosurilor din sudul Capitalei. Locuitorii cer măsuri împotriva poluării de la groapa Vidra | UPDATE: ”Ne confruntăm cu presiuni constante de la un grup de interese”

Un protest împotriva poluării din sudul Bucureștiului și din localitățile limitrofe va avea loc marți, 11 august, în fața Gărzii Naționale de Mediu. Manifestația, organizată de Asociația Iar Miroase, vine pe fondul numeroaselor reclamații privind mirosurile provenite din zona depozitului de deșeuri de la Vidra.

A murit tatăl lui Lionel Messi. Jorge Messi avea 68 de ani, anunță presa din Argentina

Jorge Messi, tatăl și reprezentantul lui Lionel Messi, a murit la vârsta de 68 de ani, anunță presa din Argentina. Potrivit Infobae, decesul s-a produs vineri seară, într-o clinică din Rosario, după o perioadă în care acesta s-a confruntat cu probleme grave de sănătate.

Bulgaria mută forțe de la granița cu Turcia la frontiera cu România, după explozia de la Kardam

Bulgaria va redisloca forțe și mijloace ale Poliției de Frontieră destinate detectării și combaterii dronelor de la granița cu Turcia către frontiera cu România, după ce o dronă venită din direcția teritoriului românesc a explodat sâmbătă dimineață la aproximativ 100 de metri în interiorul Bulgariei. Decizia a fost anunțată de premierul bulgar Rumen Radev.

AUR atacă Guvernul după verdictul Moody’s: „Optimism absolut nejustificat”. Nina Stelea acuză o „linie distructivă” și avertizează PSD

Reconfirmarea ratingului suveran al României de către Moody’s a declanșat reacții dure din partea AUR. Nina Stelea susține că menținerea României la nivelul Baa3, în condițiile unei perspective negative, nu justifică mesajele optimiste transmise de reprezentanții puterii și acuză Guvernul că încearcă să prezinte situația economică într-o lumină mai bună decât ar fi în realitate

Cimitir cuprins de flăcări în Botoșani, după ce o lumânare a fost lăsată nesupravegheată. Crucile și coroanele au fost cuprinse de flăcări

Un incendiu a izbucnit în cimitirul din localitatea Ichimeni, comuna Avrămeni, județul Botoșani, după ce o lumânare aprinsă a fost lăsată nesupravegheată în apropierea unor materiale combustibile. Flăcările au cuprins vegetația uscată, cruci din lemn și coroane aflate pe morminte.

Un fulger a lovit o gospodărie în timpul furtunii. Incendiu violent, pompierii au luptat două ore cu flăcările

Un incendiu violent a izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o gospodărie din localitatea Sârbi, comuna Vlăsinești, după ce un depozit de furaje a fost lovit de trăsnet. Pompierii au intervenit mai bine de două ore, în condiții dificile, din cauza ploii torențiale și a vântului puternic.

Războiul de la Marea Neagră amenință din nou prețul pâinii. Grâul s-a scumpit cu aproape 6% într-o lună, iar navele sunt împinse spre Constanța

Intensificarea atacurilor asupra porturilor și navelor din Marea Neagră începe să se vadă din nou în prețul cerealelor. Grâul s-a scumpit la nivel mondial cu 5,8% numai în luna iulie, iar Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură indică explicit printre cauze perturbarea exporturilor prin Marea Neagră. România este într-o poziție aparte: este un mare producător de grâu, dar Portul Constanța devine din nou una dintre supapele prin care mărfurile ucrainene încearcă să ocolească zonele cele mai periculoase.

Venezuela se revoltă din cauza penelor de curent. Protestele au ajuns la Caracas după ce guvernul sprijinit de SUA a eșuat să stabilizeze sistemul energetic

Venezuelenii au început să protesteze în tot mai multe regiuni ale țării din cauza întreruperilor zilnice de electricitate, iar manifestațiile au ajuns în această săptămână inclusiv în Caracas. Criza energetică se adâncește la trei luni după ce administrația susținută de SUA a promis deschiderea sectorului electric către investiții private, în încercarea de a reface o infrastructură deteriorată după decenii de subinvestiții și administrare defectuoasă.