Politic

Președintele Iranului cere acțiune comună împotriva atacurilor Israelului

Masoud Pezeshkian a declarat la summitul arab și islamic din Doha că Israelul acționează sub protecția unei „impunități” tolerate de comunitatea internațională și a îndemnat statele musulmane să se unească împotriva agresiunilor israeliene.

Daniel David propune un pact pe 10 ani pentru dezvoltarea educației. Ministrul propune trei direcții clare

 Ministrul Educației, Daniel David, a lansat ideea unui pact național pentru un „deceniu al educației și cercetării”, luni, în cadrul ședinței de Senat.

Senatorii au ținut un moment de reculegere la solicitarea AUR, în memoria activistului Charlie Kirk

Ședința Senatului a început luni cu un moment de reculegere în memoria lui Charlie Kirk, activist american descris de AUR drept „un luptător pentru adevăr și libertate”, după solicitarea senatorului Ștefan Geamănu, acceptată tacit de președintele Mircea Abrudean.

Moțiune simplă împotriva ministrului Educației: Daniel David apără creșterea normei didactice / Senatul a respins moțiunea

Senatul a dezbătut luni după-amiază o moțiune simplă depusă de opoziție împotriva ministrului Educației, Daniel David, prin care s-a cerut anularea imediată a măsurilor de austeritate din sistemul de învățământ.

Ministrul Educației apără creșterea normei didactice: În condiții de criză fiscal-bugetare a devenit o necesitate

Ministrul Educației, Daniel David, a apărat luni decizia de majorare a normei didactice cu două ore pe săptămână, susținând că această măsură a fost impusă de constrângerile bugetare și că a adus beneficii sistemului educațional.

Erdogan acuză Israelul că „vrea să arunce regiunea în haos”

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat la summitul de la Doha că guvernul israelian condus de Benjamin Netanyahu urmărește continuarea „masacrelor împotriva poporului palestinian” și destabilizarea întregului Orient Mijlociu, potrivit Al Jazeera.

Paul Atkins, polițistul banilor americani, nu se teme că Trump l-ar putea da afară

”E șeful puterii executive, așa că mi se pare de la sine înțeles”

Egiptul avertizează Israelul să respecte legea și suveranitatea statelor

Președintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi a declarat că securitatea Israelului nu poate fi obținută prin forță, ci doar prin respectarea legii internaționale și a suveranității statelor, condamnând totodată atacurile asupra civililor.

Marea Britanie interzice accesul israelienilor la un colegiu de apărare din Londra

Ministerul Apărării de la Londra a anunțat luni că, începând de anul viitor, studenții israelieni nu vor mai fi admiși la Colegiul Regal pentru Studii de Apărare, în contextul escaladării Războiului din Fâșia Gaza, notează Reuters.

Șeful OIC își declară „solidaritatea deplină” cu Qatar după atacul israelian

Secretarul general al Organizației Cooperării Islamice, Hissein Brahim Taha, a condamnat ferm atacul asupra Qatarului și a cerut o reacție unită a statelor arabe și islamice împotriva „agresiunii israeliene”, în cadrul summitului de la Doha.

Grindeanu, după întâlnirea cu secretarul general al OCDE: România are nevoie de modernizare, dar într-un cadru just și echitabil

România are nevoie de modernizare, dar într-un cadru just și echitabil, spune, după întâlnirea cu secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, lider interimar al PSD.

Ambasada Ucrainei, despre reacția rușilor privind drona din România: Un exemplu elocvent de manipulare cinică

Ambasada Ucrainei în România a reacționat la postările Ambasadei Rusiei și le-a calificat drept informații false, menite să dezinformeaze publicul român.

Nazare: România, pregătită să obțină avizul Comitetului Afaceri Fiscale al OCDE în octombrie

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că România face un pas înainte în procesul de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), după o întâlnire avută luni cu secretarul general al organizației, Mathias Cormann.

Danemarca organizează exerciții militare în Groenlanda cu aliații europeni, dar fără americani

Danemarca organizează exerciții militare în Groenlanda. Participă sute de militari din diferite state europene și NATO. La exercițiu nu au fost invitați militarii americani.

Ivan, despre relansarea economică: Suntem în cel mai dificil moment al sistemului energetic

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat, luni, un program amplu pentru relansarea economică a României în domeniul energetic, în contextul crizei energetice actuale.

Suedia majorează bugetul apărării la 2.8% din PIB în 2026

Guvernul suedez va crește cheltuielile militare cu 2.3 miliarde de euro în 2026, ridicând bugetul apărării la 2.8% din Produsul Intern Brut, notează Reuters.

AUR, moțiune împotriva ministrului Energiei: România, vulnerabilă din cauza blocării hidrocentralelor

AUR va depune o moțiune simplă împotriva ministrului Energiei, acuzând guvernul că vulnerabilizează România prin blocarea punerii în funcțiune a hidrocentralelor începute înainte de 1989. Formațiunea susține că importurile record și prețurile ridicate la energie sunt consecința acestei politici.

Andras Demeter avertizează: „Dacă nu se respectă legea muncii în teatre, se poate ajunge la întreruperea activității”

Invitat în podcastul Altceva cu Adrian Artene, ministrul Culturii, Andras Demeter, a atras atenția asupra efectelor noilor reglementări legate de timpul de muncă și de contractele colective aplicabile în domeniul cultural.

Chelaru (AUR), despre decizia pilotului de a nu doborî drona rusească: O misiune bine îndeplinită

Deschiderea focului asupra unui obiect zburător stă în decizia pilotului, spune senatorul AUR, generalul Mircia Chelaru. Chiar dacă este percepută ca o dronă, pilotul poate decide că este o clonă, un aparat de zbor inofensiv și nu mai deschide focul.

AUR îl acuză pe ministrul David că este „expresia vizibilă a unui sistem decăzut”

AUR îl atacă pe ministrul Educației Daniel David, considerându-l responsabil pentru continuarea unui „proces de dezintegrare funcțională a educației” început de mult timp.

Netanyahu: Israel își asumă pe deplin atacul asupra liderilor Hamas din Qatar

Benjamin Netanyahu afirmă că atacul Israelului asupra liderilor Hamas din Qatar a fost o decizie unilaterală, pentru care Israelul își asumă întreaga responsabilitate.

Marco Rubio cere eliminarea Hamas și eliberarea captivilor

Senatorul american Marco Rubio reafirmă sprijinul total al SUA pentru Israel, susținând că pacea în Gaza depinde de eliminarea Hamas și de eliberarea tuturor captivilor.

Un deputat AUR cere analizarea unor presupuse insulte din Parlament

Deputatul AUR Mihail Neamțu a depus o plângere împotriva lui Alexandru Dimitriu (USR) pentru insulte în Parlament, solicitând verificarea respectării regulamentului.

Ministrul Culturii, Andras Demeter, amintiri de pe scena teatrului: „Nu eram autentic în rolul unui bețiv, a trebuit să fie scos personajul”

Invitat în podcastul Altceva cu Adrian Artene, ministrul Culturii, Andras Demeter, și-a amintit de primele experiențe pe scenă, în perioada studenției la Teatrul din Târgu Mureș.

Ministrul Culturii, despre creșterea TVA la cărți: „Măsura creșterii TVA-ului nu va conduce la dispariția culturii. Va afecta cultura cum ne va afecta viața în totalitatea ei”

Ministrul Culturii explică că majorarea TVA pentru cărți și bilete va afecta industriile care susțin cultura, dar nu va elimina actul cultural. Tot el afirmă că publicul va deveni mai selectiv în consumul de cultură.

Andras Demeter: „Am pornit cu dorința de a fi actor liber profesionist, dar am ajuns ministrul Culturii”

Ministrul Culturii, Andras Demeter, a declarat în cadrul podcastului Altceva cu Adrian Artene că, deși a ocupat funcții administrative importante de-a lungul timpului, cea mai apropiată de suflet rămâne profesia de actor.

Bolojan crede în beneficiile aderării României la OCDE: „Aderarea la OCDE va fi încă o ancoră pentru modernizarea țării noastre”

Secretarului General Mathias Cormann: „În acest proces avem beneficii directe, tangibile, care vor consolida eforturile de a obține un nivel de trai mai bun"

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului va organiza o dezbatere în urma incidentelor din Qatar

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului va organiza o dezbatere de urgență privind atacurile Israelului asupra Doha, criticate la nivel internațional și considerate o amenințare la stabilitatea regională.

Oana Țoiu: Cu siguranță rușii nu au nevoie de noi să le spunem că drona lor este a lor

Oana Țoiu a declarat că Rusia încearcă să manipuleze realitatea prin negarea incidentului cu drona, însă aceste provocări nu intimidează, ci întăresc solidaritatea europeană și securitatea României în cadrul NATO și UE.

Rusia avertizează Europa: Vom ataca orice stat care ne ia bunurile

Rusia amenință statele europene cu represalii dacă Uniunea Europeană confiscă sau folosește activele rusești înghețate pentru a sprijini Ucraina.

Senator USR, despre PSD: Parcă suntem în Ice Age: un elefant preistoric se preface că-i veveriță

PSD riscă să devină lipsit de credibilitate ca partener la guvernare, spune senatorul USR, Ștefan Pălărie, care compară PSD cu „un elefant preistoric” ce se preface că e veveriță, precum în Ice Age.

Manole respinge nostalgia comunistă în privința intervenției statului în economie

Ministrul Muncii, Florin Manole, apără necesitatea unei implicări mai mari a statului în economie, în contextul unui sondaj care arată că doar 33% dintre români susțin piața liberă nereglementată.

Manole, despre protestul sindicaliștilor: Resursa umană poate să fie obiectul unei realocări

Ministrul Muncii, Florin Manole, și-a reafirmat, luni, sprijinul pentru sindicatele din administrația publică și a respins categoric ideea concedierilor în masă. Acesta a propus realocarea personalului către sectoarele care au nevoie de resurse umane.

Ministerul Educației: 98,6% dintre profesorii titulari rămân în aceleași școli

Ministerul Educației anunță că pentru anul școlar 2025-2026 a crescut numărul normelor ocupate de profesori titulari și calificați.

PSD susține continuarea măsurii plafonarii prețului la alimente de bază, spune Florin Manole

PSD susține continuarea măsurii de plafonare a prețului la alimentele de bază, spune, luni, ministrul Muncii, Florin Manole, despre această măsură spunând că este una cu impact pentru toți românii, în special pentru cei cu venituri mici.

Guvernul nu stăpânește deficitul: Mai mulți bani la buget, dar gaura se adâncește

România se află într-un dezechilibru fiscal accentuat: are venituri în creștere, dar un deficit cu 5,5 miliarde de lei mai mare decât în 2024. Măsurile actuale de austeritate nu produc efectele scontate.

Medvedev: Zonă de interdicție aeriană deasupra Ucrainei ar însemna război NATO-Rusia

Dmitri Medvedev avertizează că o zonă de interdicție aeriană deasupra Ucrainei ar declanșa un război NATO-Rusia, în timp ce România a convocat ambasadorul rus după ce drone rusești au încălcat spațiul aerian național.

„Adevărul este mai important decât poziția mea”, spune Ministrul Educației înaintea votării moțiunii simple

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat luni, înainte de votul asupra moțiunii simple depuse de AUR împotriva sa, că vede acest demers ca o oportunitate de a clarifica informațiile privind schimbările din sistemul de educație.

Câciu: Votanții PNL și USR își contrazic liderii pe tema intervenției statului în economie

Fostul ministru al Finanțelor Adrian Câciu comentează rezultatele unui sondaj INSCOP care arată că majoritatea votanților PNL și USR susțin o intervenție mai mare a statului în economie.

România intră în ultima etapă a procesului de aderare la OCDE, cu obiectiv de finalizare în 2026

Secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, a declarat că România a făcut progrese importante în aderarea la organizație și se apropie de finalizarea evaluării tehnice.