Știri externe

Egiptul construiește un oraș de lux în deșert, alimentat cu apa Nilului

Proiectul Jirian se va întinde pe o suprafață de 6,8 milioane de metri pătrați

Istanbul: Negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia s-au încheiat după doar o oră

Negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia s-au încheiat după doar o oră, au anunțat oficialii turci care au găzduit întâlnirea. Discuția de luni a început cu două ore de întârziere fără ca organizatorii să prezinte o explicație. De asemenea, nu au fost anunțate eventualele rezultate ale discuției.

Estimare a cercetătorilor: Dispar aproape 40% din ghețarii planetei

Starea de conservare a ghețarilor de pe planetă este gravă, aproape 40% din masa lor totală fiind deja condamnată, chiar dacă temperaturile globale s-ar opri imediat din creștere, arată un nou studiu.

Dior îl numește pe Jonathan Anderson director unic de creație al casei de modă

Dior îl numește pe Jonathan Anderson director de creație pentru colecțiile pentru bărbați, femei și couture ale casei de modă, punând astfel capăt speculațiilor privind viitorul brandului de lux, potrivit The Guardian.

Statuia lui Emmanuel Macron, furată de la Muzeul Grévin din Paris

La ce preț este estimată statuia

Vulcanul Etna a erupt violent, explozii auzite la 50 de kilometri distanță

Vulcanul Etna din Sicilia a erupt luni și a aruncat în aer un nor uriaș de cenușă, gaze fierbinți și roci la câțiva kilometri înălțime. Autoritățile au emis avertismente pentru aviație.

Drumul lui Karol Nawrocki, de la huligan la președintele polonez

Box, fotbal, rețele de interlopi și implicare în rețele de prostituție

Manole (PSD): Vedem acolo discurs extremist, nu înțeleg de ce rămân parlamentari la SOS, POT sau AUR

„Eu nu înțeleg de ce rămân parlamentarii la SOS, POT sau AUR, atât timp cât vedem acolo discurs extremist”, spune Florin Manole, după ce patru deputați demisionari din SOS au anunțat că se alătură PSD.

Spania: A fost înregistrată vineri cea mai caldă zi din istorie, recordul anterior data din 2022

Spania continentală a înregistrat, vineri, cea mai caldă zi de mai din istorie. Temperatura medie a depășit 24 de grade Celsius, informează luni agenția meteorologică națională AEMET, citată de Le Figaro.

Un bărbat a fost condamnat după ce a dat foc unui Coran în fața Consulatului Turciei din Londra

Judecător: „Acțiunile dvs de a arde Coranul în locul în care ați făcut-o au fost extrem de provocatoare”

ONU cere o anchetă independentă în cazul atacului asupra unui centru umanitar din Gaza

ONU cere o anchetă independentă după atacul armatei israeliene asupra unui centru umanitar din Gaza, soldat cu zeci de victime, iar Secretarul General Antonio Guterres s-a declarat „îngrozit” de aceste evenimente.

Summit-ul B9. Statele din flancul estic al NATO susțin aderarea Ucrainei la organizație

Statele din flancul estic al NATO susțin aderarea Ucrainei la organizație. Este una dintre pozițiile adoptate de participanții la Summit-ul B9 de luni din Lituania. La eveniment se află și delegația României condusă de președintele Nicușor Dan.

Iranul ar putea respinge propunerea Statelor Unite privind un acord nuclear

Iranul se pregăteşte să respingă propunerea Statelor Unite privind un nou acord nuclear, fiind invocată lipsa de garanţii pentru interesele Teheranului, a declarat luni un diplomat iranian apropiat echipei de negociere pentru Reuters.

Apple a contestat ordinul Comisiei Europene privind interoperabilitatea iOS

Apple a contestat la Curtea Generală a UE ordinul emis de Comisia Europeană în luna martie, care obligă compania să își adapteze sistemul de operare iOS pentru a fi compatibil cu produsele dezvoltate de rivali, în conformitate cu Legea privind piețele digitale (DMA), potrivit Wall Street Journal.

Președintele El Salvadorului, Nayib Bukele: „Nu-mi pasă că sunt numit dictator

Președintele El Salvadorului, Nayib Bukele, a declarat duminică seară, în discursul susținut cu ocazia primului an din cel de-al doilea mandat consecutiv, că „nu-i pasă că este numit dictator” și că preferă această etichetă „în loc să vadă cum salvadorienii sunt uciși”.

Presiuni tot mai mari pe Comisia Europeană pentru taxarea produselor moderne cu nicotină

Comisia Europeană este supusă unei presiuni tot mai mari din partea mai multor state membre pentru a introduce taxe uniforme asupra noilor produse cu nicotină, precum vape-urile și pliculețele cu nicotină. Unele țări, inclusiv România, se opun, invocând diferențe fiscale și economice.

Google va sintetiza automat e-mailurile lungi din Gmail cu ajutorul inteligenței artificiale

Google va sintetiza automat e-mailurile lungi din Gmail cu ajutorul inteligenței artificiale (IA). Procedura va fi realizată cu ajutorul programului IA Gemini. La început rezumatul va fi realizat doar în cazul textelor în limba engleză.

Este esențial să se pună accent pe reînarmarea Europei, spune premierul danez

La întâlnirea liderilor nordici, baltici și est-europeni, desfășurată luni în capitala Lituaniei, premierul danez Mette Frederiksen a declarat că este esențial să se pună accent pe reînarmarea Europei. Oficialul a reamintit că Rusia reprezintă o amenințare pentru întreaga Europă și a pledat pentru consolidarea flancului estic al continentului, inclusiv prin reînarmare și sprijin militar sporit pentru Ucraina, potrivit informațiilor furnizate luni de Reuters.

Marea Britanie își extinde flota de submarine nucleare

Guvernul britanic va construi până la 12 submarine de atac de ultimă generație și va investi masiv în modernizarea capacităților militare, în cadrul unei revizuiri strategice care vizează pregătirea armatei și contracararea amenințărilor internaționale, titrează Reuters.

Alegeri în Coreea de Sud. Televiziunile au realizat animații cu candidații în situații inedite

Televiziunile din Coreea de Sud folosesc animații creative cu candidații la alegerile prezidențiale pentru a face mesajele politice mai accesibile și atractive, cu scopul de a crește interesul publicului și participarea la vot.

Comoara din adâncuri. Scafandrii au tinut-o ascunsă 30 de ani

După ce a zăcut ascuns în adâncurile lacului Michigan timp de peste un secol, un ceas de buzunar istoric din aur, pierdut într-un naufragiu mortal, a ajuns în sfârșit acasă, în Regatul Unit.

Dialog pe teme de securitate și apărare între UE și Filipine

Uniunea Europeană și Filipine au anunțat că vor iniția un dialog pe teme de securitate și apărare în contextul intensificării amenințărilor și al ingerințelor externe, relatează Reuters.

Ibiza limitează intrarea pe insulă a turiștilor cu autoturisme 

Autoritățile din Ibiza limitează numărul de turiști care vizitează insula cu mașina.

Organizatorii Miss World 2025, acuzați de o fostă concurentă

Milla Magee, actuala Miss Anglia, a renunțat la concursul Miss World 2025 pe motiv că organizatorii au renunțat la ideea lor de bază ”frumusețea cu un scop” și au transformat concurentele în elemente de ”divertisment pentru investitori”.

Liderii internaționali îl felicită pe Karol Nawrocki după victoria în alegerile prezidențiale din Polonia

Karol Nawrocki a fost felicitat de numeroși lideri internaționali după victoria sa în alegerile prezidențiale din Polonia, în urma unui scrutin cu o participare record.

Atacul asupra bazelor aeriene din Rusia. Unii ruși cer un răspuns cu arme nucleare asupra Ucrainei

Atacul ucrainean asupra bazelor aeriene rusești a stârnit ample efecte în Rusia. Unii ruși cer o ripostă cu arme nucleare asupra Ucrainei. Cel puțin 13 avioane au fost distruse, iar alte zeci au fost avariate în timpul atacului de duminică.

Delegația ucraineană a ajuns la Istanbul pentru a se întâlni cu reprezentanții Rusiei

Delegația ucraineană a ajuns luni la Istanbul pentru a se întâlni cu reprezentanții Rusiei. Părțile vor discuta despre reglementările care ar putea fi incluse în cadrul viitoarelor acorduri de pace. Turcii i-au invitat la discuții și pe președinții SUA, Ucrainei și Rusiei, dar aceștia au refuzat.

FT: Victoria lui Karol Nawrocki blochează planurile pro-europene ale Poloniei

Victoria lui Karol Nawrocki blochează reformele pro-UE, revigorează dreapta naționalistă și dă un nou impuls populismului de tip Trump în Europa.

Fenomenul Shein şi Temu în pericol în Franța? Parlamentarii analizează un proiect împotriva „modei ultrarapide”

Parlamentarii francezi analizează un proiect de lege împotriva „modei ultrarapide”. Este vorba hainele de import, ieftine, care au o rezistenţă redusă. Practic, sunt vizate marile platforme Shein şi Temu care au invadat piaţa cu produse de slabă calitate.

Alegeri prezidențiale Polonia. Ce scrie presa interanțională după rezultatul alegerilor

În urma centralizării tuturor secțiilor de vot din țară și diaspora, câștigătorul alegerilor prezidențiale din Polonia este, cu o diferență foarte mică, Karol Nawrocki, cunoscut pentru retorica sa conservatoare. Nawrocki a obținut 50,89% din voturi, pe când contracandidatul său, 49.11%. După acest rezultat, reacțiile presei internaționale nu au întărziat să apară.

Achiziție colosală: O mare companie farmaceutică cumpără cu 9,1 miliarde de dolari o firmă de biotehnologie

Compania farmaceutică Sanofi cumpără firma de biotehnologie Blueprint. Francezii vor plăti pentru achiziționarea companiei americane cel puțin 9,1 miliarde de dolari. Laboratorul francez are o strategie în ceea ce privește dezvoltarea tratamentelor pentru bolile rare.

Atacurile cu drone ale Ucrainei asupra Rusiei provoacă incendii și perturbă traficul

Atacurile cu drone ale Ucrainei asupra regiunilor Kursk și Voronezh din Rusia au provocat incendii în zone rezidențiale și au perturbat traficul pe o autostradă importantă, au declarat luni dimineața oficialii regionali citați de Reuters.

Cine este Karol Nawrocki, noul președinte conservator al Poloniei

Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei, a câștigat alegerile prezidențiale din 2025 cu 50,89% și cu un mesaj clar: întoarcerea la valorile tradiționale, suveranism și o Polonie puternică în fața presiunilor externe. Istoric conservator, fost director al Institutului Memoriei Naționale, Nawrocki este o figură emblematică a dreptei naționaliste poloneze.

Cinci morţi în Zaporojie şi mai mulţi răniţi în Harkov după un atac rusesc

Bombardamentele şi atacurile aeriene ruseşti au ucis cinci persoane în afara oraşului Zaporojie, din sud-estul Ucrainei, în timp ce un atac cu drone asupra regiunii nord-estice Sumî a rănit cel puţin şase persoane luni dimineaţa, printre care doi copii, au declarat oficialii regionali.

Senatorii americani avertizează: Putin pregătește o nouă ofensivă militară, în timp ce tergiversează negocierile de pace

Președintele rus Vladimir Putin tergiversează deliberat negocierile de pace, pregătind în paralel o nouă ofensivă militară în Ucraina, au avertizat doi senatori influenți din SUA.

Atac cu dispozitive incendiare în Colorado. Şase persoane au fost rănite

Şase persoane au fost rănite duminică, după ce un bărbat în vârstă de 45 de ani a strigat „Palestina liberă” şi a aruncat cu dispozitive incendiare în mulţimea din Boulder, Colorado, unde avea loc o demonstraţie în memoria ostaticilor israelieni rămaşi în Gaza, transmite Reuters.

Alegeri prezidențiale Polonia. Conservatorul Karol Nawrocki este noul președinte al țării, cu 50,89% din voturi

Rafal Trzaskowski, primarul Varșoviei și Karol Nawrocki, candidat conservator, au fost dați pe rând câștigători de exit-poll-uri și sondaje. Spre dimineață, după ora 6:00, Nawrocki a devenit președintele Poloniei, cu 50,89% din voturi. Victoria a venit cu o diferență de aproximativ 370.000 de voturi față de primarul Trzaskowski.

Alegeri prezidențiale în Polonia 2025. Ce scrie presa internațională despre rezultatele exit-poll

Rafal Trzaskowski, actual primar al Varșoviei, a fost dat câștigător al alegerilor prezidențiale din 2025 în primele estimări exit-poll difuzate imediat după închiderea urnelor. Un alt poll dat la puțin timp după miezul nopții a întors întreaga situație, pe primul loc aflându-se, la momentul redactării acestei știri, conservatorul Karol Nawrocki. Numărătoarea voturilor se va întinde pe tot parcursul nopții, diferența dintre cei doi fiind una foarte mică.

Zelenski despre atacul asupra baze aeriene rusești: „Va intra, fără îndoială, în cărțile de istorie”

Volodomir Zelenski a dat prima sa reacție la atacul Ucrainei asupra mai multor baze aeriene rusești, salutând „rezultatul absolut genial”.

Zelenski afirmă că Ucraina a folosit 117 drone în atacurile asupra bazelor aeriene ruseşti

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat duminică că a folosit 117 drone într-un atac masiv împotriva bazelor aeriene ruse, pe care l-a numit „cea mai lungă operaţiune” din cei peste trei ani de război.